Una dintre întrebările ce sunt puse candidaţilor la botezul în apă din cadrul Organizaţiei Martorii lui Iehova, este aceasta: „Înţelegi că dedicarea şi botezul tău te identifică drept Martor al lui Iehova, adică un membru al organizaţiei lui Dumnezeu îndrumate de Spirit” [sublinierea îmi aparţine] - W 06 1/4 p.21-25.

Ne întrebăm, de care Spirit este îndrumată această organizaţie în mod real? Întrebarea de la botez nu menţionează. Watch Tower Society (WTS)[1] susţine că este vorba de „spiritul sfânt” care îndrumă în mod activ Organizaţia.
Unii oameni sunt impresionaţi de Martorii lui Iehova, studiind literatura lor, sau văzând activitatea martorilor în predicare, văzând buna organizarea pe plan mondial, astfel unii pot crede că aceasta este organizaţia lui Dumnezeu. Mai ales dacă acel om nu cunoaşte Biblia şi nu cunoaşte istoria reală a acestei organizaţii.
Dacă ar cunoaşte istoaria reală, nu cea oficială, falsifictă, nu ar crede în Organizaţie ca fiind a lui Dumnezeu!!!
Problema gravă este că Martorii lui Iehova au făcut multe preziceri în literatura lor, care nu s-a împlinit, cu privire la anii: 1798, 1799, 1829, 1844, 1846, 1873, 1874, 1875, 1878, 1881, 1889, 1910, 1914, 1915,1916,1918, 1925,1975, 1980, preziceri recunoscute ulterior de WTS ca fiind greşite. [un studiu amănunţit asupra prezicerilor false, vezi broşura: Preziceri false ale Turnului de veghere sau „religiei adevărate].
Ce spirit putea fi peste conducerea studenţiilor în Biblie (numele iniţial al grupării), şi peste Martorii lui Iehova, dacă ei au prezis anumite evenimente, că vor avea loc la anumite date exacte, şi prezicerile lor nu s-a împlinit, oare nu a fost peste corpul de guvernare un spirit de amăgire” (1Regi 22:22 NW-2006), sau „un spirit de prezicere” falsă (Levitic 20:27 NW – 2006)?
Cu toate prezicerile false, martorii reuşesc să-şi facă prozeliţi, fie din oameni necreştini, atei, sau din oamenii din ţările musulmane, budiste, hinduiste, etc. În ţările „creştine”, ei şi-au făcut prozeliţi în special din oamenii care sunt membri în religiile tradiţionale: catolici, ortodocşi, etc. şi care nu sunt familiarizaţi cu Biblia, bineînţeles că există şi excepţi de oameni din protestanţi şi neoprotestanţi, care au căzut în plasa lor. Şi este destul uşor de căzut în plasa lor!
Am auzit un caz simplu de prindere pentru organizaţie: un martor a discutat cu un coleg de muncă (creştin cu numele doar, care nu cunoştea Biblia), martorul i-a spus: ştii că Dumnezeu are un Nume? Omul i-a răspuns că nu ştie, martorul i-a arătat Psalm 83:18 (NW[2]): „ca să se ştie că tu, al cărui nume este Iehova, numai tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul”, vezi Numele adevăratului Dumnezeu este Iehova, dar ştii că acest Dumnezeu al Bibliei are un popor azi, ştii cum se cheamă poporul lui Dumnezeu? Din nou omul fiind în ignoranţă faţă de Biblie a spus: Nu ştiu! Martorul i-a arătat Isaia 43:10: „Voi sunteţi martorii mei“, zice Iehova”. Omul a acceptat, el nu putea contrazice Biblia pe care o considera o carte sfântă, însă dacă ar fi cunoscut Biblia, omul şi-ar fi dat seama de înşelăciune, atât Psalm 83:18, cât şi Isaia 43:10, face parte din mesajul dat în vechiul legământ, lui Israel, contextul din Isaia, arată că Dumnezeu i-a numit pe naţiunea Israel: ‚martorii Săi’ (sens recunoscut de WTS în unele publicaţii al pasajului din Isaia 43:10), nu pe organizaţia modernă care şi-a luat acest nume, de la ea putere.
Dacă acel om cunoştea Scripturile Creştine ar fi ştiut că creştinii sunt numiţi martori ai lui Isus (Fapte 1:8; Fapte 2:32; Fapte 3:15; Fapte 22:15,Fapte 22:20; Apocalipsa  2:13; Apocalipsa 11:3). [un studiu amănunţit asupra acestui lucru în broşura: Creştinii sunt martori ai lui Iehova, sau al lui Isus ?”]
Şi de asemenea dacă acel om cunoştea Biblia, ar fi ştiut că numele Iehova, este Numele lui Dumnezeu în virtutea căruia Dumnezeu a făcut legământ cu Israelul prin Moise (Exod 6:3). În schimb, creştinii sunt învăţaţi de Domnul să-l invoce pe Dumnezeu ca „Tată” (Matei 6:9; Ioan 16:23), şi aceasta este numirea intimă a lui Dumnezeu în noul legământ, aşa suntem învăţaţi de Spiritul Sfânt să-l invocăm pe Dumnezeu (Romani 8:15-16; 1Petru 1:17).
După un timp, acest om cu care discuta cu martorul, a intrat în organizaţie, însă fiind în organizaţie, de la un timp a ajuns să studieze personal Biblia, fără literatura îndrumătoare a martorilor, şi ulterior după un studiu obiectiv al Scripturilor, a ieşit ulterior din organizaţie, dându-şi seama de înşelăciune.
Acesta este doar un mic exemplu, de cum pot oameni ignoranţi faţă de Biblie, să cadă în plasa acestei organizaţii!
Revenind la Spiritul care îndrumă Organizaţia, din perspectiva faptului că ei pun accentul pe reguli, legi ca şi în vechiul legământ uitând că suntem sub o lege a libertăţii. De pildă un membru al corpului de guvernare pe nume Albert Schroder a spus în 29 mai 1980, în faţa familiei Betel: „Noi nu servim numai pe Iehova Dumnezeu căci suntem sub conducerea 'mamei noastre'. 'Mama noastră are dreptul de a face legi şi reguli pentru noi... Aceasta carte intitulata 'Procedura in organizaţiile de filiala' conţine 28 subiecte si secţiunile sale conţin reguli administrative. În ea găsim 1177 reguli şi amendamente...Unii s-au depărtat de la organizaţie NU DE LA BIBLIE...”
Chiar nu exista nici o asemănare între ei şi fariseii din timpul lui Isus (cu mulţimea de reguli – 1177 de reguli în Beteluri)? WTS se consideră a fi mama noastă, însă conform Scripturilor, mama creştinilor este cetatea Noul Ierusalim (Galateni 4:26), cred că sunt inutile comentarile.
Accentul exagerat pe lucrări, pe fapte, neînţelegând că salvarea este doar prin credinţa în Isus, faptele fiind un efect natural al credinţei şi salvării (iertării) primite deja (Romani 3:22-26; Romani 4:4-6; Efeseni 2:8-10; 2Timotei 1:9), toate acestea indică un spirit iudaizant, parcă cu scopul de a reînvia iudaismul, sau a face un amestec (sincretism) între iudaism şi creştinism!
Organizaţia aceasta seamnă mai degrabă cu un sinceretism dintre iudaism şi creştinism, şi nu este vorba de un creştinism autentic şi pur, toate aceste influenţe nefaste cu consecinţe eterne, nu pot fi decât lucrarea spiritului lui anticrist, după cum vom vedea şi din analiza următoare, dintre învăţătura Noului legământ şi martorii lui Iehova.
Spiritul lui Anticrist, este un demon puternic care luptă contra lui Cristos, chiar numele lui arată că este anti – Crist, (contra lui Cristos).
Acest spirit (demon) fie pe faţă, direct, fie indirect şi subtil acţionează, manipulează, înşeală, ca oamenii să i-a chipul lui şi să fie anti (contra lui) Cristos. Dacă satan nu reuşeşte pe oameni să-i facă ca în mod direct să fie contra lui Cristos, fie necrezând în El, sau pur şi simplu ignorându-l, trăind o viaţă fără El, după plăcerile lumii, va încerca să-i amăgească pe oameni şi să-i facă să primească un Cristos fals (2Corinteni 11:4).
Astfel primul plan al lui Satan este să-i facă pe oameni să nu creadă în existenţa lui Isus Cristos, dacă nu reuşeşte, al doilea plan este să îi facă să creadă pe oameni lucruri false sau greşite despre Cristos, astfel oamenii acceptând învăţături greşite despre El, primind o imagine falsă a lui Cristos în mintea şi inima lor, ducând ca ei să primească un Cristos fals, contrafăcut, şi să aibă legătură cu un Cristos fals, ei necunoscând niciodată pe Cristosul autentic, şi nici Acesta nu i-a cunoscut, în sensul că nu a avut o relaţie cu ei (Matei 7:21-23).
De pildă, religia mahomedană afirmă că crede în Isus ca fiind un om, un învăţător, un profet doar, dar nu Fiul lui Dumnezeu, difeite secte, sau unii teologii liberari, cred că el a fost un descendent din Iosif şi Maria, un simplu om, neagă naşterea Lui din fecioară, tot la fel unitarienii spun că Isus a fost un om bun, un om moral, cel mult un exemplu, ei neagă divinitatea pe care a avut-o la început cu Dumnezeu (Ioan 1:1,Ioan 1:18), susţinând că Isus este fiul lui Dumnezeu în sensul în care oameni sunt fiii Lui.
Biblia vorbeşte de oameni sinceri, ca de pildă creştinii din Corint, au putut fi induşi în eroare de lucrători falşi, şi erau în pericolul, dacă nu intervenea apostolul Pavel, de a primi un alt Isus, nu Isus cel autentic, un alt Spirit, nu Spiritul Sfânt autentic, şi o altă evanghelie, nu evanghelia autentică (2Corinteni 11:4). Binenţeles că primirea unui alt Isus, unui alt Spirit şi o altă Evanghelie, are consecinţe eterne şi duce la pierzare veşnică.
 
Ce fel de spirit este peste organizaţia Martorii lui Iehova? Oare au primit şi Martorii lui Iehova, un alt Isus, un alt Spirit şi o altă evanghelie? Să vedem în continuare:
 
În primul rând, trebuie precizat, că orice învăţătură are în spate fie spirite bune: Spiritul Sfânt care învaţă şi iluminează, îngerii fideli care transmit mesaje sau călăuzesc, fie spirite rele: Satan şi demonii care înşeală fie pe faţă, fie prin erezi nimicitoare (2Petru 2:1).
Chiar dacă sunt ambalate frumos, ereziile, ele sunt o otravă împodobită cu poze frumoase din paradis, cu poze cu oameni fericiţi, dar care nu-l cunosc pe Isus cel biblic şi nu au părtăşie cu El (1Corinteni 1:4-9; 1Ioan 1:3), şi cu versete biblice scoase din context cum a făcut Satan, când la ispitit pe Isus (Matei 4:1-10).
De unde ştim biblic, că orice învăţătură sau doctrină, are în spate spirite, bune sau rele?
Ne dăm seama foarte uşor că în spatele învăţături, chiar dacă ea foloseşte anumite pasaje de Scriptură (ce Satan nu a folosit, dar preoţi, cărturari, fariseii şi saducheii nu au folosit Biblia?), pot fi spirite demonice.
În Efeseni 4:14 (NW-2006), apostolul Pavel avertizează: ca să nu mai fim nişte copii mici, aruncaţi în toate părţile ca de valuri şi purtaţi încoace şi-ncolo de orice vânt de învăţătură prin şiretenia oamenilor, prin viclenie în născocirea nelegiuirii. Ci, spunând adevărul, să creştem prin iubire în toate lucrurile în cel care este capul, Cristos”. La ce se poate referi Pavel când spune: vânt de învăţătură”? Se poate referi la un curent de învăţătură, o direcţie dată de un om, de un învăţător, sau un grup de oameni, însă poate avea şi sensul de învăţătură influenţată sau venită de la un spirit, înger, demon, în Evrei 1:7, tot el spune: „Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”. Îngeri sunt descrişi ca vânturi, cu siguranţă că ei influenţează învăţătura în bine (Apocalipsa 14:6), sau în rău în funcţie de spiritul respectiv.
Un pasaj şi mai clar că în spatele învăţăturilor pot fi spirite bune sau rele, este cel din 2Tesaloniceni 2:2 (BC): „să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar”. Traducerea NW distorsionează grav înţelesul lui „pneuma” = spirit, în greacă traducând în loc de spirit sau duh cu „declaraţii inspirate”. Iată din acest pasaj reiese clar că în spatele unor mesaje, în spatele unor aşteptări, unor învăţături, pot fi spirite.
Pe lângă toate acestea, Biblia însuşi spune în 1Timotei 4:1 (NW–2006), următoarele: Totuşi, cuvintele inspirate spun clar că, în timpurile care vor veni, unii vor renunţa la credinţă, dând atenţie unor cuvinte inspirate care induc în eroare şi unor învăţături ale demonilor, prin ipocrizia oamenilor care spun minciuni şi care sunt însemnaţi cu fierul roşu în conştiinţa lor”.
În acest pasaj se vorbeşte de „învăţături ale demonilor”, iată că nu orice învăţătură este neapărat o învăţătură divină, ci există învăţături demonice, adică învăţături care vin de la demoni prin oameni. Ce este trist în traducerea martorilor, adică: Traducerea Lumii noi (NW), este că ea falsifică Cuvântul lui Dumnezeu, în greacă pentru expresia care apare de două ori: „cuvintele inspirate”, sunt forme gramaticale a expresiei: „pneuma”, care însemnă: spirit, duh, suflare, vânt, etc. Chiar Interliniarul Regatului făcut de WTS (ediţia 1985), traduce sub primul cuvânt grecesc: „spirit”, şi sub al doilea cuvântului grecesc cu „spirite”. Astfel traducerea corectă este:  „Dar Spiritul spune clar că în timpurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, luând aminte la spirite înşelătoare şi la învăţăturile demonilor”.
Ca o mică paranteză o spun, că traducerea NW, omite sau scoate cuvinte, adaugă cuvinte, înlocuieşte cuvinte, ne întrebăm, ce spirit a fost în spatele comitetului de traducere, care-şi permite să trunchieze şi să falsifice Cuvântul lui Dumnezeu după bunul lor plac?
Un exemplu, scurt, pentru a nu devia prea mult de la subiect, expresia simplă grecească pneuma = spirit, este tradusă când cu: spirit, când cu: cuvinte inspirate atât pentru spirit la singular cât şi pentru spirit la plural (1Timotei 4:1), când cu dar al spiritului (1Corinteni 14:14-16), declaraţie inspirată (1Ioan 4:1), spiritualitate (Iuda 1:19), necesităţi lor spirituale (Matei 5:3), etc.
Acum ne întrebăm, oare Dumnezeu nu a ştiut să scrie Biblia, de a trebuit după aproape 2000 de ani, să vină nişte oameni şi schimbe cuvântul simplu: spirit cu alte cuvinte, care îngreuează înţelegerea nu o uşurează, şi de fapt falsifică sensul textului. Cu siguranţă că expresia „spirit”: fie referindu-se la Spiritul Sfânt, sau la îngeri. Fie în sens negativ la satan şi demoni, nu sunt: cuvinte inspirate, nici exprimări inspirate, nici spiritualitate, etc.
Sau Dumnezeu să fie incapabil să ştie să folosească cuvinte şi să-şi inspire Cuvântul, de este nevoie ca comitetul de traducere a martorilor să Îl modifice?!?
[un studiu amănunţit asupra NW vezi broşura: Traducerea lumii noi a sfintelor scripturi o Traducere incorectă!”]
Care spirit a încurajat un comitet de traducere a Bibliei, să scoată, să adauge sau să înlocuiască cuvinte din Scriptură? Cred că numai spirite de-a lui Satan, numai spiritul lui Anticrist, ar putea face aşa ceva, căci el urăşte pe Cristos şi Cuvântul Lui nefalsificat. Dacă oamenii iubesc Biblia, ce să-i facă ca să-i înşele, le dă o Biblie, chipurile ‚perfecă’, dar în realitate distorsionată până acolo încât omul numai găseşte CALEA, pe Cristos, găseşte o altă ‚cale’: ORGANIZAŢIA, singura chipurile „deţinătoare a adevărului” şi a unei „traduceri perfecte” a Bibliei !!!
Între anii 1991 – 2000, cei care pretind că sunt: „singurul canal de comunicare a lui Dumnezeu”, caută asocierea cu Organizaţia Naţiunilor Unite, numită, descrisă şi interpretată de ei, ca fiind Fiara cu şapte capete şi 10 coarne, care primeşte toată puterea Balaurului adică a lui Satan (Apocalipsa cap. 13).
Iar după ce se află de această afiliere a Watchtower la ONU ca organizaţie ne-guvernamentală, şi se află în mod public de această legătură, publicaţia britanică: „The Guardian”[3], demascând această legătură, Societatea Watchtower încearcă să o dreagă, spunând că de fapt a vrut doar acces la informaţiile ONU.
Astfel în 2001, trimite o scrisoare către toate filialele ca să arunce praf în ochi, spunând că: „Scopul pentru care ne-am înregistrat ca organizaţie neguvernamentală (ONG) la Departamentul de Informaţii Publice în 1991 a fost acela de a avea acces la materialul documentar disponibil, referitor la problemele de sănătate, ecologice şi sociale, în bibliotecile Naţiunilor Unite...”  
De ce i-a afectat atât de tare pe Martorii lui Iehova această dezvăluire despre o asociere secretă cu ONU? La pagina 269 a cărţi editate de Societate în 1999, „Să acordăm atenţie profeţiei lui Daniel!” Se discută concepţia veche de 80 ani a Watchtower, despre Organizaţia Naţiunilor Unite şi predecesoarea ei, Liga Naţiunilor. Acolo se zice: „Ce 'lucru dezgustător' a fost 'aşezat' în timpurile moderne? Potrivit dovezilor, acesta este o contrafacere 'dezgustătoare' a Regatului lui Dumnezeu. Acesta a fost Liga Naţiunilor, fiara de culoare stacojie care a mers în abis, sau care a încetat să existe ca organizaţie mondială a păcii, când a izbucnit cel de-al doilea război mondial (Apocalipsa 17:8). 'Fiara sălbatică' însă urma 'să se ridice din [abis, nota de subsol]'. Acest lucru s-a întâmplat la 24 octombrie 1945, când a fost înfiinţată Organizaţia Naţiunilor Unite cu cele 50 de state membre printre care se număra şi fosta Uniune Sovietică. Astfel, 'lucrul dezgustător' prezis de înger - Organizaţia Naţiunilor Unite - a fost aşezat”
Astfel Martorilor li se spune să privească ONU drept 'un lucru dezgustător în ochii lui Dumnezeu şi a poporului său' pentru presupusa aspiraţie la dominaţia mondială asemenea Babilonului celui Mare, fiara din Apocalipsa, fiind în opoziţie cu Regatul lui Dumnezeu, însă totuşi Watchtower se afiliază Fiarei ?!
Oare scuza Societăţii Watchtower, este ea validă? Oare nu avea acces la informaţii fără a se afilia la ONU? Au zis că le trebuia documentul acela de afiliere pentru acces în biblioteca ONU. Foarte bine, daca era aşa de bună afilierea la ONU, şi atât de necesară trebuiau să-o ţină în vigoare nu să-o anuleze!
Ceea ce vor sa ascundă e că contractul prevedea ca Watchtower să facă propaganda ONU, lucru pe care l-au făcut, cu vârf şi îndesat, în publicaţii din anii ’90, articolele despre ONU au apărut foarte des.
În descrierea ONU a responsabilităţilor Organizaţilor non-guvernamentale (ONG), care s-au asociat organizaţiei ONU, se spune:
„Scopul principal al asocierii organizaţiilor ne-guvernamentale cu Departamentul de Informare Publică al Naţiunilor Unite este răspândirea de informaţii în interesul înţelegerii de către public a principiilor, activităţilor şi realizărilor Naţiunilor Unite şi Agenţiilor lor. Ca urmare, este important să ne ţineţi la curent cu programele de informare ale organizaţiei voastre în măsura în care acestea au legătură cu Naţiunile Unite, inclusiv trimiţându-ne numere ale publicaţiilor voastre relevante. Anexăm o broşură despre “Naţiunile Unite şi Organizaţiile neguvernamentale”, care vă vor oferi unele informaţii referitor la relaţia cu ONG-eurile”.
Suplimentar, criteriile pentru asocierea ONG-urilor cu DIP mai includ următoarele:
  • ONG-urile să împărtăşească principiile Cartei ONU;
  • să opereze exclusiv pe bază non-profit;
  • să fie interesate în mod evident de problemele în dezbatere ale Naţiunilor Unite şi să aibă capacitatea dovedită de a se adresa la grupuri specifice de audienţă, cum ar fi personalul din învăţământ, reprezentanţii media, formatorii de opinie şi comunitatea de afaceri;
  • să contribuie la derularea unor programe efective de informare despre activităţile ONU prin publicarea de ştiri, comunicate şi broşuri, organizarea de conferinţe, seminarii şi mese rotunde; şi angajarea cooperării cu mass-media.”
Cu alte cuvinte Watchtower trebuia să facă loby, reclamă, să răspândească ştiri şi informaţii pozitive despre ONU (adică conform crezului Watchtower, ONU este FIARA din Apocalipsa cap. 13, ei trebuia să facă reclamă despre Fiară), ba mai mult, Watchtower trebuia să „împărtăşească principiile Cartei ONU”. Cartă care susţinea pacea mondială, şi este în opoziţie cu pacea adusă de Prinţul păcii de Cristos şi de regatul lui Dumnezeu.
Chiar dacă să spunem, Societatea Watchtower, ar fi avut nevoie de informaţii pentru a-şi îmbogăţii revistele, ea conform crezului ei, că ONU este fiara, nu trebuia să facă compromis şi pact cu Fiara pentru nişte informaţii care oricum nu au legătură cu Biblia!
Ce spirit poate fi peste conducerea martorilor, o dată ce în publicaţii ei spun una: O.N.U. este fiara din Apocalipsa cap. 13, care a înviat, şi care este o contrafacere a regatul lui Dumnezeu, un lucru dezgustător în ochii poporului lui Dumnezeu, însă conducerea pe ascuns se afiliază fiarei?!?
Îl las pe cititor să tragă el conluzia potrivită, ce spiritul a îndrumat corpul de guvernare să se afilieze O.N.U.? Dacă caracterul lor este asemenea lui Cristos sau nu?
 
Oare care spirit, a călăuzit conducerea WTS să sisteze cântarea ce cântări la întrunirile Martorilor lui Iehova, din anul 1938 până în 1944 (W 1/2 1997 p.26). Deci conducerea luminată oare, de cine, a suspendat pe timp de 6 ani cântările de laudă, oare pe ce temei Biblic (Efeseni 5:19)?
Astfel cei ce se auto-intitulează: „singurul canal de comunicare al lui Dumnezeu” a oprit cântările de laudă!!! Dacă întreba atunci cineva, de ce nu se mai cântă? Ce i-aţi fi spus, că este noua lumină de la spiritul? Însă această nouă lumină a fost de fapt întuneric căci în 1944 s-a revenit la cântări!!!
O altă declaraţie mult mai şocantă este că Rutherford susţinea că Martorii lui Iehova au primit majoritatea învăţăturilor de bază, prin ‚călăuzirea îngerilor’, deoarece el credea că Spiritul Sfânt încetase să mai funcţioneze ca învăţător al lui, fiind înlocuit de îngeri, care l-au învăţat în minte: W 1/9 1930 p.263 (engleză); W 1/2 1935 p.41; cartea „Bogăţie” 1936 p.316 (engleză).
Ceea ce contrastează net cu învăţătura lui Cristos, care a spus în Ioan 14:16-17 NW: „Şi eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un ajutor care să fie cu voi totdeauna, spiritul adevărului.” Mai târziu au revenit la ideea că Spiritul Sfânt le comunica informaţiile, împreună cu îngerii (W 1/3 1972 p.155; W 1/8 1987 p.19 – engleză).
Toate greşelile, prezicerile false, schimbările de învăţături, unele din bine în rău, falsificarea Cuvântului, indică că mai degrabă în organizaţie, au fost implicate spirite rele, căci în Iacob 3:11-12, NW-2006, se spune: „Ţâşneşte oare din acelaşi izvor şi apă dulce, şi apă amară? Fraţii mei, poate smochinul să facă măsline sau viţa, smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.
Deci greşelile din învăţăturile Martorilor lui Iehova şi nu sunt puţine, au în spate spirite demonice, ce fel de spirite, spirite de minciună, de înşelare, cu siguranţă că de multe feluri, dar unul dintre spiritele cele mai periculoase este spiritul lui Anticrist.
De ce afirm că unul dintre spiritele lui Satan care influenţează organizaţia Martorii lui Iehova este spiritul lui Anticrist? Motivele sunt multiple, şi le voi prezenta mai jos pe larg, după cum urmează:
Învăţătura WTS îndrumată de spiritul lui Anticrist învăţă lucruri greşite despre Isus Fiul lui Dumnezeu, pe care le voi structura după cum urmează:
a) Denaturează crearea lui Isus şi divinitatea Lui.
b) Denaturează scopul venirii lui Isus pe pământ.
c) Diminuează mult: jertfa lui Isus, rolul acestei jertfe, răscumpărarea oamenilor.
d) Denaturează cina Domnului.
e) Elimină învierea lui Cristos în acelaşi corp.
f) Diminuează şi denaturează rolul de Mare Preot al lui Isus.
g) Elimină venirea lui Isus în viitor ca Fiu al omului.
h) Elimină închinarea, onorea şi gloria meritată de Domnul Isus Cristos, şi Isus este exclus de la părtăşia cu discipolii Lui.
i) Domnul Isus este diminuat şi denaturat rolurile Lui de: cap, cale, adevăr, viaţă.
j) Nu În predică pe Isus Cristos.
k) Folosesc înaintea erei noastre şi era noastră, în loc de înainte de Cristos şi după Cristos.
Să le luăm pe rând aceste subpuncte:
a) Denaturează crearea lui Isus şi divinitatea Lui:
Martorii lui Iehova susţin că Isus este creat, alţi ne-trinitarieni, susţin că Isus este născut din Tatăl, ambele afirmaţii sunt Biblice şi exacte, din păcate martorii merg pe expresia „creat”, în timp ce alţii pe cea de „născut”, însă Biblia descrie venirea în existenţă a Fiului lui Dumnezeu prin ambele expresii: făcut, creat, zidit (Proverbe 8:22; Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), precum şi cel de născut (Ioan 1:14; Proverbe 8:25). Un fiu care s-a născut se poate spune despre el şi că este creat sau făcut.
Aceasta este una dintre probleme, Martorii nu cunosc şi nu înţeleg că Fiul a fost creat tocmai prin intermediul naşterii din Tatăl. Martorii mai susţin două lucruri greşite despre creierea Fiului:
1) Ei susţin că Fiul a fost creat din nimic: „Acest „întîi–născut“, acest „Unic Fiu născut“, a fost primul şi ultimul, pe care Dumnezeu l–a creat singur şi nemijlocit, din nimic..” (cartea: „Spiritul Sfânt — forţă dindărătul noii ordini viitoare” (1977), la pagina 11-20; g 1999, 8/2 p.3).
2) Fiul a fost creat cu „nenumărate milenii în urmă” (W 2005 15/9 p. 4-7).
Însă Scriptura spune altceva, în Evrei 11:3 NW: „Prin credinţă înţelegem că lucrurile din univers au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, astfel că ceea ce se vede a venit în existenţă din ceea ce nu se vede.” Iată că universul a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu din nimic; ci, „ceea ce se vede a venit în existenţă din ceea ce nu se vede”, adică creat dintr-un material invizibil, din energie ieşită din Dumnezeu.
Este interesant cum defineşte WTS, materia, în Treziţi-vă! 1999 22/6 p.6-9: „Cuvintele de mai sus au fost spuse cu referire la energie şi materie. „Materia este, pur şi simplu, o formă de energie“, s-a spus în Scientific American. Această relaţie dintre materie şi energie a fost exprimată în celebra formulă a lui Einstein E=mc2 (energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat).” Iată posibila explicaţie a substanţei din care a fost făcut universul: energia care era invizibilă şi prin lucrarea lui Dumnezeu a devenit materie.
Deci, nici creaţia, nici Isus, nu au fost creaţi din nimic, dar nici dintr-un material din exteriorul Tatălui; ci, existenţa Sa, îşi are începutul o dată cu naşterea Sa din Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; Ioan 3:16-18; 1Ioan 5:18). El este născut deci provine din Tatăl, căci după cum cuvântul nostru, care iasă din noi prin rostire (vorbire), în mod asemănător Cuvântul (Fiul) a ieşit din Tatăl la prima rostire a Lui, care a avut loc la început, în începutul primei zile de creiere (Proverbe 8:22-25; Ioan 1:1-2; Coloseni 1:15-18; 1Ioan 1:1-3; 1Ioan 2:13-14; Apocalipsa 3:14; Apocalipsa 19:13).
Astfel Cuvântul s-a născut din Tatăl, la prima rostire sau exprimare a Tatălui, după cum se spune în Isaia 55:11: „tot aşa va fi şi cuvântul meu, care iese din gura mea. Nu se va întoarce la mine fără rezultat, ci va face negreşit ce-mi place şi va reuşi în lucrul pentru care l-am trimis”.  (vezi şi 1Samuel 12:15).
Chiar Traducerea NW, vorbeşte de naşterea Fiului din Tatăl, când spune în 1Ioan 5:18: „Ştim că cine s-a născut din Dumnezeu nu practică păcatul, ci Acela născut din Dumnezeu veghează asupra lui, iar cel rău nu pune stăpânire pe el”. Cu siguranţă că Acela născut din Dumnezeu veghează asupra lui” se referă la Isus Cristos, chiar referinţa de la cuvântul: „Acela” din NW, fac referire la începutul Său = Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14.
Este însă trist că WTS nu a studiat cu atenţie, nici chiar propria traducere a Bibliei, ci a preluat de la alţii ideea greşită, cu crearea din nimic a Fiului şi a creaţiei şi a perpetuat-o.
De fapt, însăşi creaţia provine din” (gr. ek) Dumnezeu Tatăl (Romani 11:33; 1Corinteni 8:6; 1Corinteni 11:12), ea nu provine şi nu este creată din nimic; ci, din lucruri care nu se văd (Evrei 11:3), din Tatăl, şi a fost făcută  prin intermediul Cuvântului (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17).
Nimic nu provine din nimic, ci totul provine din ceva preexistent, chiar Eva este creată din coasta lui Adam, dintr-un material preexistent, aşa cum Fiul provine din Tatăl (comp. Geneza 2:21-23 cu 1Corinteni 11:3).
Dar când a fost creat Fiul, putem şti exact? WTS ştie să combată doctrinele altora, dar nu ştie să arate clar ce crede despre crearea Fiului, nici ca încadrare în timp nici ca mecanisme, nici nu precizează ce natură a avut Fiul înainte de a veni pe pământ, identică cu Tatăl, asemănătoare sau diferită? Ea ştie să combată, dar nu ştie sau nu poate să-şi stabilească o doctrină clară despre Logos (Cuvântul)!
În W 2005 15/9 p. 4-7, se spune: „Însă cu nenumărate milenii în urmă, Dumnezeu a devenit Creator. Care a fost prima sa creaţie? Ultima carte a Bibliei îl identifică pe Isus ca fiind „începutul creaţiei lui Dumnezeu“ (Revelaţia 3:14). Isus este „întâiul născut din toată creaţia“... În timp ce au lucrat împreună, Iehova Dumnezeu şi Fiul său întâi născut au ajuns, cu siguranţă, să se cunoască foarte bine! Relaţiile sale strânse cu Iehova de-a lungul a nenumărate milenii trebuie să-l fi influenţat profund pe Fiul lui Dumnezeu”.
WTS bâguie, susţinând că Fiul a fost creat cu „nenumărate milenii în urmă”, fie putem înţelege din afirmaţia  WTS, că se referă la cele 6 zile de creaţie (ca fiind epoci), ca fiind miile de ani care au trecut de la naşterea Fiului,   dar Biblia nu susţine acest lucru, ci Biblia arată că cele 6 zile de lucru ale lui Dumnezeu corespunde cu cele 6 zile de lucru din săptămâna iudeilor (Exod 20:8-11; Exod 31:14-17). Fie WTS se referă la mileniile de dinainte de prima zi de creaţie (Geneza 1:1-3), mai ales când afirmă: „Iehova de-a lungul a nenumărate milenii trebuie să-l fi influenţat profund pe Fiul lui Dumnezeu”, asta s-ar înţelege. Dacă aceste milenii încep din începutul primei zile de creaţie, atunci Iehova a influneţat profund pe toţii fiii Lui (Cuvântul + îngerii) pentru că şi îngerii au existat din început (imediat după Fiul), fiind creaţi când au fost create: „cerurile” şi anume la început (Geneza 1:1).
Biblia arată în mod explicit, că Fiul a fost creat în începutul primei zile a creaţiei, şi deci Iehova nu a fost singur cu Fiul nenumărate milenii ca să-l fi influenţat doar pe El! Nu, ci imediat după naşterea Fiului, El ca Cuvânt (Logos) a participat ca agent al creaţiei, prin El fiind făcute tot în acel început cerurile (al treilea cer + creaturile spirituale) şi pământul.
Iar Domnul Isus, nu a fost creat / născut, înainte de cele şase zile de creiere; ci, chiar în prima zi de creiere, la început. Voi prezenta în continuare câteva argumente:
Proverbe 8:22-25 BO[4]: Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.”
Atât WTS cât şi Trinitarienii, recunosc că Înţelepciunea din Proverbe cap. 8, este o referire la Isus în existenţa preumană (1Corinteni 124), ei îl folosesc ca argument, pentru a susţine că Înţelepciunea, adică Isus este „din veşnicie”, în traducerea ortodoxă: „din veac”.  Astfel argumentează ei, că deoarece Înţelepciunea (Isus) este „din veşnicie”, El nu are început.
Însă trebuie precizat că atât în ebraică cât şi în greacă cuvântul pentru veşnicie (ebr. olam; gr. aion), nu înseamnă neapărat: veşnic, etern sau pentru totdeauna; ci, poate să însemne: o perioadă de existenţă, o epocă, eră, un secol, perioadă lungă; lungă durată; zile din vechime; antichitate; timp indefinit. Astfel expresia „olam” de aici, nu are neapărat sensul de veşnic, cu atât mai mult, cu cât despre Înţelepciune (Isus) se spune că Dumnezeu a zidit-o, când textul afirmă: m-a zidit la începutul lucrărilor Lui... întemeiată de la început... am fost născută”. Prin urmare, Isus nu este din totdeauna; ci, El are un început, deoarece este întemeiat „de la început”, El a fost „zidit” (BO) sau „făcut” (BC), precum şi născut.
Noul Testament confirmă că Isus este născut, când afirmă în Ioan 1:14: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl? Apostolul Ioan foloseşte expresia monogenes = unic-născut (vezi şi Ioan 3:16-18). Expresia „unic-născut”, nu se poate referi la naşterea Fiului din Maria, căci Isus nu a fost unic sau singur la părinţii, ci El a avut ulterior fraţi (Matei 13:55). Astfel expresia „unic-născut”, nu se poate aplica decât la naşterea Fiului din Tatăl!
Un alt pasaj folosit de trinitarieni, dar care de fapt le zdruncină teoria cum că Isus este fără început, este Mica 5:2, unde se spune: „Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”
Trinitarieni, afirmă şi spun: vedeţi Isus este din „zilele veşniciei”, deci El nu are un început.
Însă trebuie din nou să repet, cuvântul „olam”, care apare şi aici, are sensul de: perioadă lungă; lungă durată; zile din vechime; antichitate; vechi; perpetuu; veşnic; pentru totdeauna; timp indefinit. Astfel „zilele veşniciei”, poate fi tradus şi înţeles cu „zilele antichităţii”, cred ca cea mai autentica traducere este aceasta: „din zile de demult” sau „din zilele trecutul îndepărtat”. Deşi „olam” are şi sensul de veşnicie, totuşi el este acelaşi cuvânt care apare în Geneza 6:4 în fraza „aceştia sunt eroii care au fost în vechime”. În Psalm 143:3 „cei care au murit de mult timp”. Nu toate versiunile Biblie traduc cu „zilele veşniciei”, unele Versiuni engleze traduc cu ‚timpuri vechi sau antice’ (TNK; NAB; NIB; NIV; CJB), ‚zile vechi sau antice’ (JPS; NJB; ESV; NRS; RSV), ‚zilele antichităţii’(YLT).
Este clar că acesta este sensul deoarece aici Biblia în stilul ebraic, face o repetiţie până în vremuri străvechi, până în zile vechi(SS 1874), cu alte cuvinte prima expresie: „vremuri străvechi”, este sinonimă cu a doua expresie din text, şi atunci o traducere atentă nu ar reda cu: „zilele veşniciei”, ci cu: „zile vechi” sau „zile de demult”, etc. Astfel, cele două expresii se referă la aceiaşi perioadă de timp prin repetiţie.
De fapt, trinitarienii afirmă că veşnicia nu are timp, şi deci nici zile, aici se vorbeşte de „zilele” olamului, deci cuvântul ebraic: „olam” nu are aici sensul de veşnicie, ci de vechime, antichitate, demult, etc.
Astfel în Biblia de la Blaj 1795, tradusă după Septuaginta: „şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului.” În Sfânta Scriptură de la 1874, care este o traducere literală din ebraică, redă astfel: „ieşirile căruia sunt din vechime, din zile vechi.” O dovadă în plus, că sensul lui olam / aionos = veci, antic, de demult, este însuşi textul care susţine că Isus are o origine, are un punct de plecare, şi acesta nu este din totdeauna, ci „din început” (Septuaginta – Biblia Blaj 1795).
Iată că Isus nu este fără început, iar cu siguranţă Pavel şi Ioan când a vorbit de început, a continuat conceptul din V.T. despre început, când au spus despre Isus că „El este începutul” (Coloseni 1:18) sau „Cel care este de la început” (1Ioan 2:13,1Ioan 2:14), că El este „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 BCR), sau „începutul zidirii lui Dumnezeu” (BC). Şi tocmai pentru că Isus a fost creat / zidit de la început, a putut să fie la început cu Dumnezeu (Ioan 1:1-3; 1Ioan 1:1-3).
Este evident că Isus a fost creat la început, în prima zi de creaţie din cele şase zile, şi nu cu milenii înainte de prima zi, aşa cum susţin martorii, când spun că „Iehova de-a lungul a nenumărate milenii trebuie să-l fi influenţat profund pe Fiul lui Dumnezeu”(W 2005 15/9 p. 4-7).
De unde ştim acest lucru? Deoarece despre prima zi de creiere se spune în Geneza 1:1 (BC): „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Comparaţi această afirmaţie cu „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început...”, sau cu: „obârşia Lui este dintru început” (BO), sau „Cel ce este de la început” (1Ioan 2:13,1Ioan 2:14).
Iată că Isus este făcut la început, iar începutul conform cu Geneza 1:1-5, este în prima zi a creaţiei, nu înainte de prima zi în veşnicie. De fapt, Scriptura afirmă clar în Exod 20:11: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (comp. şi Neemia 9:6 cu Geneza 1:31; 2:1). Iată că tot ce există în cer, pe pământ şi în mare, cu alte cuvinte în tot universul au fost făcute în şase zile. Cu siguranţă că Isus, Fiul lui Dumnezeu fiind în cer, făcând parte din fiinţele cereşti, intră şi El în descriere: „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele.
Iată că şi Isus, a fost făcut în perioada celor şase zile, şi nu înainte de cele şase zile de creiere aşa cum susţin martorii; pentru că atunci ar fi fost şapte zile de creaţie şi nu şase. El fiind născut / creat în prima zi din cele şase zile de creiere, fiind „începutul creaţiei lui Dumnezeu”, fiind atât Începutul cât şi adus în existenţă la început, în prima zi de creiere.
De fapt, este ilogic, ca Fiul să fie adus în existenţă cu milenii de anii înainte de restul creaţiei, aşa cum lasă să se înţeleagă WTS, pentru că nu are nici un sens, căci Cuvântul (Logosul) este adus în existenţă tocmai cu scopul de a fi un agent al creaţiei şi a susţine toate lucrurile (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17).
În momentul când Tatăl a rostit primul cuvânt, Cuvântul (Logosul) a ţâşnit din Tatăl, şi a luat Fiinţă ca persoană distinctă de Tatăl, şi apoi tot în acel început, a creat cerul şi pământul (Geneza 1:1). Apoi tot în prima zi de creiere, a fost creată lumina, ziua şi noaptea, şi restul creaţiei a fost făcută în celelalte cinci zile de creaţie (Geneza cap.1).
Ful sau Cuvântul în cer era divin (Ioan 1:1,Ioan 1:18; Filipeni 2:6). În ce sens era divin? De ce este Isus numit: Dumnezeu?
Această este o altă problemă explicată superficial de WTS, ei susţin că Isus este un dumnezeu, datorită poziţiei şi autorităţii primite, un dumnezeu mai mare ca îngerii, deoarece are o poziţie, înţelepciune şi putere mai mare ca a lor.
Însă această explicaţie, arată doar un motiv pentru care Domnul Isus poate fi numit: Dumnezeu. Însă Biblia mai oferă încă alte două motive pentru care Isus este Dumnezeu.
1) Isus a moştenit din natura Tatălui de aceea este numit: Dumnezeu. Scripturile arată că înainte de a veni pe pământ, Fiul lui Dumnezeu, a avut o existenţă pre-umană în cer alături de Dumnezeu (Ioan 3:31; Ioan 8:32; Ioan 17:5). El a existat într-o formă spirituală, fiind numit: „Dumnezeu” (Ioan 1:1) sau „dumnezeul unic-născut”[5] (Ioan 1:18 NW). El exista atunci în forma (gr. morfe) lui Dumnezeu, fără a fi însă egal cu Dumnezeul ne-născut: Tatăl (Filipeni 2:6), din care a provenit şi prin care trăieşte (Ioan 1:14; Ioan 6:57). Cuvântul este numit „Dumnezeu”, deoarece avea o natură divină asemănătoare Tatălui, deoarece fiind născut din Acesta, a moştenit din natura Lui, şi purta chipul lui Dumnezeu (Evrei 1:3).
2) Domnul Isus este Teofania (arătarea sau manifestarea) lui Dumnezeu, de aceea este Dumnezeu: titlu de ‘Dumnezeu’ sau Numele de ‚Iehova’ apare în prezentarea persoanelor prin care se arată sau se manifestă ‚Iehova’. Domnului Isus este prezentat ca „Iehova” sau „Dumnezeu” datorită faptului că Tatăl era în El şi se manifesta prin El (Ieremia 23:6; Ieremia 33:16; Matei 3:3; Marcu 1:3; Marcu 2:5-10; Ioan 1:23,Ioan 1:29; Ioan 10:30-33; Ioan 16:15; Ioan 17:10; Coloseni 1:19; Coloseni 2:9). El nu este ‚Iehova’ prin sine, ci datorită manifestării lui ‚Iehova’ prin El (Ioan 5:19-23). Isus era o arătare a lui ‚Iehova’, un fel de prelungire a lui ‚Iehova’ sau purtătorii Lui, de cuvânt, de chip, de identitate şi de manifestare, El acţionând în Numele lui ‚Iehova’, în puterea, autoritatea Lui (Mica 5:4).
Să trecem la următorul subpunct:
b) Denaturează scopul venirii lui Isus pe pământ:
Conform doctrinei WTS, principalul scop al venirii Domnului Isus pe pământ, a fost: justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul regatului şi sfinţirea Numelui lui Dumnezeu! Apoi să înveţe adevărul lui Dumnezeu pe oameni, şi doar pe al trei-lea loc, să răscumpere omenirea din păcat şi moarte, să o salveze, să-i dea iertarea păcatelor.
Există vreo dovadă biblică, că aceasta ar fi ordinea în importanţă a venirii lui Isus pe pământ? Nu, nicăieri în Biblie nu găsim prima parte a primului punct: justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul regatului. De fapt totul porneşte de la o învăţătură preluată de la adventiştii de către Russell, cea numită: controversa universală. În care Diavolul a stârnit o controversă în Eden, dacă oamenii vor putea să se conducă independent fără a avea nevoie de Dumnezeu.
Binenţeles că Diavolul nu putea crea o astfel de controversă (inventată de Ellen White), dintr-un motiv simplu, el nu a îndemnat pe Eva să mănânce din fruct ca oamenii să devină independenţi, ci a îndemnat-o să mănănce ca oamenii să devină robii lui. Totul de pe pământ, era dat în stăpânirea şi în grija lui Adam şi Eva, atunci când ei nu au ascultat de Dumnezeu, ei au devenit robi celui de care au ascultat (Romani 6:16). Iar implicit pământul şi tot ce au primit Adam şi Eva de la Dumnezeu, ei le-au pierdut, fiind transferat noului lor stăpân de care au ascultat, mâncând din pom.
Misiunea lui Isus nu era să-L justifice sau îndreptăţească pe Tatăl, ca fiind singurul capabil să domnească, nimic din misiunea lui Cristos nu ar sugera aşa ceva. De fapt să spui poporului lui Dumnezeu (Israel): „vedeţi că numai Dumnezeu poate conduce bine, nu cel rău”, ar fi fost o injurie, ca şi cum ei ar fi fără minte, ar fi fost stupidă o asfel de misiune!
În plus, Dumnezeu nu are nevoie de îndreptăţire sau ca noi să-i luăm apărarea (comp. cu Judecatori 6:31), El este Dumnezeu, un Rege şi Stăpân etern, orice zic oamenii, sau orice zice Vrăşmaşul, nu schimbă sau ştirbeşte nimic din ceea ce este El. Să-i justificăm suveranitatea!?! Poate doar atei au nevoie să fie convinşi că conducerea lui Dumnezeu e mai bună ca cea umană, dar nu în faţa celor ce cred în El.
Principalul scop al lui Cristos nu este mistic, ascuns, ci exprimat clar de Domnul Isus Cristos. În mai multe ocazii, El a spus scopul principal pentru care a venit: „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45 Vezi şi : Matei 20:28).
Apostolul Ioan relatează în Ioan 12:27: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!”
Ceilalţi scriitori ai Bibliei susţin acest lucru, începând cu profetul Isaia în cap. 53, recunoscut de apostolul Pavel (Filipeni 2:7; 1Timotei 2:6), etc.
Este adevărat că a fost trimis şi să predice evanghelia (Luca 4:43), să înveţe adevărul (Ioan 18:39), să fie purtătorul de cuvânt al Tatălui (Evrei 1:1-2), însă cel mai important lucru este că prin jertfa Sa ne-a salvat, adevărul putea să-l predice, orice trimis a lui Dumnezeu, Dumnezeu putea trimite un înger, un profet sau mai mulţi să predice, însă doar Fiul Său unic-născut a putut să plătească plata pentru păcatele omenirii.
El a venit din mai multe motive după cum urmează: (a) Să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru păcatele omenirii (Marcu 10:45); (b) Să ne înveţe adevărul atât prin cuvinte (Luca 4:43), cât şi prin fapte, lăsându-ne un exemplu perfect (1Petru 2:21). (c) Prin venirea Lui ca om şi rezistarea la ispitele lui Satan, El a arătat că nu Dumnezeu este vinovat de căderea lui Adam şi a Evei în păcat, deoarece şi ei puteau rezista tentaţiei (Romani 5:14,Romani 5:19). (d) În plus Isus a devenit cea mai potrivită persoană pentru rolul de Mare Preot deoarece a trecut prin aceleaşi ispite ca oamenii, astfel poate să Îi înţeleagă bine când aceştia sunt ispitiţi (Evrei 4:15; Evrei 5:8-10). (e) La dezvăluit mai bine pe Dumnezeu prin persoana Sa, ca oamenii să-l poată cunoaşte pe Dumnezeu nevăzut (2Corinteni 5:19; Ioan 1:18; Ioan 14:7-9). (f) A împlinit legământul Davidic şi Avraamic cu privire la o sămânţă ce va conduce pe scaunul lui David şi prin ea vor fi binecuvântate toate naţiunile (Geneza 22:18; 2Samuel 7:13-16; Luca 1:31-33; Galateni 3:16), etc.
Să trecem acum la următroul subpunct:
c) Diminuează mult: jertfa lui Isus, rolul acestei jertfe şi răscumpărarea oamenilor:
Martorii lui Iehova explică răscumpărarea ca fiind: o plată echivalentă pentru păcatul lui Adam prin care a răscumpărat perfecţiunea pierdută de el. Martorii lui Iehova explică despre răscumpărarea efectuată lui Cristos următoarele: „Această eliberare era necesară deoarece strămoşul nostru comun‚ Adam‚ s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Actul său de nelegiuire a făcut din el un păcătos‚ deoarece „păcatul este nelegiuire“ (1Ioan 3:4; 1Ioan 5:17). Prin urmare el nu mai era demn să primească de la Dumnezeu darul vieţii veşnice (Romani 6:23). În felul acesta el şi-a pierdut dreptul la viaţă umană perfectă în paradis‚ lipsindu-i în acelaşi timp şi pe descendenţii săi de această perspectivă. Dar de ce trebuia să moară şi descendenţii lui Adam‚ de vreme ce numai el singur a păcătuit?
15 Deoarece păcătuind‚ Adam a transmis păcatul şi moartea tuturor copiilor săi‚ dintre care facem parte şi noi (Iov 14:4; Romani 5:12). „Toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“‚ spune Biblia (Romani 3:23; 1Regi 8:46). Însuşi David‚ omul temător de Dumnezeu‚ a spus: „În eroare am fost adus pe lume (. . .) şi în păcat m-a conceput mama mea“ (Psalm 51:5). Astfel că noi murim în urma păcatului moştenit de la Adam. Dar cum poate jertfa vieţii lui Isus să-i elibereze pe oameni de păcat şi moarte?
16 Aici este implicat un principiu juridic al legii divine date Israelului‚ şi anume: „Viaţă pentru viaţă“ (Exod 21:23; Deuteronom 19:21). Prin neascultare‚ omul perfect Adam a pierdut viaţa perfectă‚ atît pentru sine cît şi pentru toţi fiii săi. Isus Cristos şi-a dat propria viaţă perfectă pentru a răscumpăra ceea ce a pierdut Adam. Da‚ el „s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi“ (1Timotei 2:5‚ 6). Deoarece a fost un om perfect ca şi Adam‚ Isus a fost numit „ultimul Adam“ (1Corinteni 15:45). Nimeni altul de pe pămînt nu ar fi putut să plătească preţul de răscumpărare‚ deoarece ca fiu uman perfect al lui Dumnezeu‚ Isus era singurul egal cu Adam. — Psalm 49:7; Luca 1:32; 3:38.
17 Isus a murit la vîrsta de 33 de ani şi jumătate. A treia zi după moartea sa a fost înviat. Cu patruzeci de zile mai tîrziu s-a ridicat la cer (Fapte 1:3‚9-11). Acolo‚ din nou ca persoană spirituală‚ s-a prezentat pentru noi „în faţa persoanei lui Dumnezeu“‚ ducînd cu sine valoarea jertfei sale (Evrei 9:12‚24). Preţul de răscumpărare fiind plătit lui Dumnezeu‚ de acum oamenii puteau fi eliberaţi. Dar cînd se vor face simţite binefacerile acestei jertfe?” - Tu poţi trăi pentru totdeauna pe pământ p.57-68.
Această explicaţie este corectă, dar descrie insuficient şi doar parţial rolul jertfei lui Isus Cristos.
Se ridică întrebarea, răscumpărarea lui Cristos viza răscumpărarea a ceea ce a pierdut Adam? Răscumpărarea implică doar o viaţă oferită în locul vieţii lui Adam? Răscumpărarea are doar o legătură indirectă cu noi prin Adam şi nu una directă? Răscumpărarea are legătură cu Adam dar şi cu noi.
Domnul Isus, ne-a răscumpărat din păcatul pe care l-am moştenit de la Adam, cât şi din păcătale noastre făcute cu bunăştiinţă, deliberate, uneori din rea voinţă sau din răzvrătire faţă de Dumnezeu (1Petru 2:24 1Ioan 2:1-2; 1Ioan 3:5; 1Ioan 4:10). Astfel vina omului nu este doar păcatul moştenit; ci, chiar când puteam să ne stăpânim în a nu păcătui, nu am făcut-o uneori (Evrei 12:4; Iacob 4:7-9), astfel toţi suntem vinovaţi în faţa lui Dumnezeu (Romani 3:10-18,Romani 3:23). Dumnezeu trebuia să ne pedepsească pe noi toţi, pentru călcarea legii Lui bune şi perfecte, păcatul însemnând neascultarea faţă de El (1Ioan 3:4). Însă Dumnezeu în dragostea Lui faţă de noi, L-a trimis pe singurul Lui Fiu ca El să poarte păcatele noastre pentru câteva clipe la Golgota şi să fie pedepsit pentru păcatele noastre (Isaia 53:4-5; Evrei 9:28; Galateni 1:4). El a fost despărţit de Dumnezeu când a strigat „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu de ce m-ai părăsit” din cauza păcatelor noastre luate asupra Lui, căci păcatul face un zid de despărţire între om şi Dumnezeu (Isaia 59:2).
Dumnezeu este drept (Deuteronom 32:4), El nu putea ierta omenirea, pe tine şi pe mine chiar dacă dragostea Lui îi cerea lucrul acesta, dar dreptatea Lui cerea ca noi păcătoşii care am călcat legea lui să fim pedepsiţi. Astfel Dumnezeu a trimis pe singurul Său Fiu, ca El să fie pedepsit în locul nostru (Isaia 53:4-5), ca El să i-a păcatul nostru (Ioan 1:29), păcat prin care omenirea era despărţită de Dumnezeu (Isaia 59:2), şi să ne dea în schimb statutul Lui de: drept, sfânt şi perfect (1Corinteni 1:29-31; Evrei 10:10,Evrei 10:14), şi să ne curăţească prin sângele Lui de orice păcat (1Corinteni 6:11; 1Petru 1:2).
Astfel omul prin păcat este vrăşmaş cu Dumnezeu, dar prin Cristos, poate avea pace cu Dumnezeu, şi se poată apropia de Sfântul Dumnezeu, devenind copil al Lui (Romani 5:1; Efeseni 2:16-18; Galateni 3:26).
Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, care este singurul care a adus o salvare şi o „răscumpărare corespunzător pentru toţi” [nu doar pentru păcatul lui Adam], răscumpărare eternă din păcat şi moarte de care poate beneficia toţi oamenii (Fapte 4:12; 1Timotei 2:5-6; 1Timotei 4:10; Tit 2:11; Evrei 9:12;).
Jertfa lui Isus nu mai are nevoie de complectare, perfecţionare, ajustare, ea are puterea să şteargă orice păcat, fiind perfectă (Evrei 10:10,Evrei 10:14; 1Petru 1:19); şi completă (Ioan 1:29; Evrei 9:26).
Sacrificiul său, prin moarte a realizat următoarele lucruri:
 
- Preţ de răscumpărare  (Marcu 10:45; 1Timotei 2:5-6);
- A fost pedepsit cu mortea în locul nostru (2Corinteni 5:14-15; Evrei 2:9);
- Prin sângele lui păcatele noastre au fost curăţate şi iertate (Efeseni 1:7; 1Ioan 1:7), dar şi inimile şi conştiinţele noastre întinate (Evrei 10:19,Evrei 10:22);
- Ne-a împăcat (reconciliat) cu Dumnezeu (Romani 5:1; 2Corinteni 5:18-19);
- Jertfa Sa a fost ispăşire, adică Isus a suferit mânia îndreptăţită a lui Dumnezeu ca noi să nu o suferim (Isaia 54:10; 1Ioan 2:1-2);
- Prin moartea ca om a nimicit lucrările Diavolului şi a primit dreptul să-l nimicească pe Diavol (Coloseni 2:13-15; 1Ioan 3:8; Evrei 2:14);
- A pus capăt legii lui Moise (Coloseni 2:14; Efeseni 2:15).
- A pus capăt diferenţei dintre iudei şi neamuri (Efeseni 2:11-19; Fapte 15:9-11);
- Prin Jertfa Sa Isus ne-a cumpărat pentru Dumnezeu (1Corinteni 6:19-20);
- Prin Jertfa Sa ne-a sfinţit (Evrei 10:10);
- Prin jertfa Domnului suntem făcuţi desăvârşiţi (Evrei 10:14);
- Moartea Domnului Isus a deschis calea spre cer (Evrei 10:19-20);
- Jertfa lui Cristos ne eliberează de frică şi robie eliberându-ne de păcate şi pofte şi teama de pedeapsă (Evrei 2:14-15; Efeseni 2:1-6);
- Moartea şi învierea lui Isus a făcut ca trupul (adunarea) lui Cristos să primească o autoritate puternică asupra Diavolului şi îngerilor lui, şi asupra oamenilor (Apocalipsa 1:5-6; 1Ioan 4:4; Efeseni 2:6; Efeseni 6:11-17; 2Corinteni 10:3-5). Etc.
- Cristos a purtat pe cruce nu doar păcatele noastre, ci şi: bolile noastre, suferinţele noastre, neputinţele noastre, de aceea El nu doar ne iartă, ci prin credinţă putem primi vindecare şi eliberare (comp. Isaia 53:4-6 cu Matei 8:16-17).
Răscumpărarea oamenilor nu a fost doar spirituală, ci şi o răscumpărare a celor salvaţi, a trupului lor de carne. Atunci când Domnul Isus va veni pe norii cerului, în Regatul Său, toţi oamenii fie din cer sau de peământ, care vor fi în Regatul Său, vor beneficia de o transformare a trupului datorită jertfei lui Isus, numită în Biblie: „răscumpărarea trupului” (BCR).
Martorii lui Iehova, mai spun, că beneficează de noul legământ doar 144.000 de oameni, restul sunt doar asistenţi la noul legământ, iar la cina Domnului trebuie să se împărtăşească doar 144.000 de oameni, din care mai sunt pe pământ în anul 2010, cca. 10.000 de persoane. Astfel ei denatureazi grav răscumpărarea şi legământul cel nou în sângele lui Cristos, limitându-l la 144.000 de persoane, ceea ce Biblia nu face.
Biblia nu vorbeşte de două clase printre creştini, cum învaţă martorii, adică: 1. Participanţi la Noul Legământ (cei 144.000). 2. Asistenţi la Noul Legământ (cei cu speranţă pământească).
Observaţi ce spune Isus în Matei 26:26-28 NW, cu ocazia cinei: „În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a rostit o binecuvântare, a frânt-o şi le-a dat-o discipolilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi! Aceasta reprezintă corpul meu“. Apoi a luat şi un pahar şi, aducând mulţumiri, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta reprezintă «sângele legământului», sângele meu, care trebuie să fie vărsat în folosul multora pentru iertarea păcatelor”.
Iată că sângele legământului nu se varsă pentru doar 144.000, doar pentru puţini; ci „«sângele legământului», sângele meu, care trebuie să fie vărsat în folosul multora, căci, oricine crede în Isus, este participant la Noul Legământ (Evrei 10:10,Evrei 10:14-22) şi este Fiu al lui Dumnezeu şi sămânţa lui Avraam (Galateni 3:26-29) şi această favoare de a fi iertat pentru că ai acceptat sângele Noului Legământ este pentru toţi în oricât de mare număr (Fapte 2:38,Fapte 2:39).
Biblia arată că toţi creştinii sunt ,,una”, adică în acelaşi legământ, făcând parte în acelaşi staul, fie că sunt iudei (oile din staul), fie neamuri (alte oi), căci Isus spune în Ioan 10:16 BC: „…şi va fi o turmă şi un Păstor.” Iar în rugăciunea Lui el declară: „Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi Suntem una, Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru-ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde Sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu…” (Ioan 17:20-24 BC).
Deci Isus nu învaţă de două clase, ci El vrea „ca toţi să fie una”, şi să ajungă în cer adică „acolo unde Sunt Eu, să fie împreună cu Mine”, ca toţi ucenicii să vadă gloria Lui (vezi şi Ioan 12:26).
Scopul acestui legământ este ca cei ce devin părtaşi le el, să le fie iertate păcatele, să aibă legea lui Dumnezeu scrisă nu pe table sau pe hârtie ci în minte şi inimă, astfel acest legământ ne duce într-o relaţie intimă cu Dumnezeu, care ne învăţă prin Spiritul Său, nu printr-o clasă preoţească ca şi în vechiul legământ. De asemenea, cel  din Noul Legământ are perspectiva de a intra în locul preasfânt adică în cer; nu într-o ţară pământească cum a fost Canaan (Evrei 8:8-12; Evrei 10:14-20).
Această favoare de a intra în Noul Legământ NU este doar pentru unii; ci, este pentru toţi care cred în Isus în oricât de mare număr (Fapte 2:38-39; Galateni 3:26-29).
Biblia arată că toţi creştinii sunt ,,una”, adică în acelaşi legământ, făcând parte în acelaşi staul, fie că sunt iudei (oile din staul), fie neamuri (alte oi), căci Isus spune în Ioan 10:16 BC: „…şi va fi o turmă şi un Păstor.”
Semnul vizibil al acestui legământ este participarea la Cina Domnului, atunci când luăm din pâinea ne-dospită şi din rodul viţei ca comuniune cu corpul şi cu sângele perfect al Domnului Isus (Matei 26:26-29; 1Corinteni 11:23-26). Acest ceremonial este o expresie a credinţei noastre în jertfa de răscumpărare al lui Isus, astfel cine nu se împărtăşeşte cu o conştiinţă curată din pâine şi vin, nu este creştin, nu va avea viaţă veşnică şi nu este părtaş la Noul Legământ (Ioan 6:47-54).
În concluzie, poruncile şi rânduielile din Noul legământ sunt valabile pentru noi creştinii, indiferent că am venit la credinţă înainte de 1935, sau după 1935, Isus precizând în mod clar în Ioan 10:16 NW: „Şi mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu şi vor fi o singură turmă cu un singur păstor.
            În Romani 8:23 (NW), se precizează: Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem primele roade, adică spiritul, da, şi noi gemem în noi înşine, aşteptând cu nerăbdare adopţia ca fii, eliberarea de corpurile noastre prin răscumpărare”. Este o falsificare grosolană a textului biblic din greacă.
Care este redarea corectă la Romani 8:23?
„Dar nu numai aceasta; ci, şi noi, având pârga Spiritului, şi noi suspinăm în noi, aşteptând o înfiere; adică răscumpărarea trupului nostru (NTTF – 2008[6]).
Numai spiritul lui Anticrist putea îndemna pe un traducător să falsifice aici textul biblic, unde se vorbeşte de cealaltă parte a răscumpărării, cea a trupului. Chiar dacă în prezent spiritul nostru este răscumpărat, noi suntem lăuntric sfinţiţi, înnoiţi, în viitor când Domnul va veni, chiar şi trupurile noastre vor fi răscumpărate prin faptul că vor schimbate în trupuri nemuritoare (1Corinteni 15:50-54).
Atunci când un spirit prin intermediul oamenilor, loveşte în faptul că Isus a fost om de carne pe pământ, ca să poată da o răscumpărare completă oamenilor, sau când susţine că răscumpărarea lui Isus a fost doar a sufletului/spiritului dar nu şi a trupului, nu poate fi decât spiritul lui Anticrist.
Observaţi: În 1Ioan 4:1-2, (BC) se spune: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.
Cum putea Isus să moară în trup, dar să nu răscumpere trupul?! Doar spiritul lui Anticrist neagă răscumpărarea, deoarece despre venirea în trup a lui Isus, acest spirit al celui rău, susţine că Mesia a venit în spirit nu în trup de carne. Dacă Isus a venit în spirit, atunci El nu ne putea răscumpăra, nu putea să-şi dea trupul şi sângele pentru noi. Cu siguranţă că acelaşi spirit care neagă răscumpărarea neagă răscumpărarea trupurilor noastre! Oare ce spirit a fost peste comitetul de traducere NW? Îl las pe cititor să tragă concluzia singur.
Iată, dacă Domnul Isus prin jertfa Sa ne-a răscumpărat complet, totuşi în acest sistem de lucruri, sângele Lui lucrează pentru a ne răscumpăra, în sensul de a fi iertate păcatele, şi de a fi socotiţi drepţi în faţa lui Dumnezeu, lucrarea sângelui de sfinţire şi curăţire este lăuntrică, pentru curăţarea: inimii, spiritului, minţii, sufletului.
Însă la venirea Domnului Isus Cristos, răscumpărarea va fi deplină, prin transformarea trupurilor noastre muritoare şi coruptibile în trupuri perfecte şi nemuritoare (1Corinteni 15:52-54). Atunci lucrarea răscumpărării în noi va fi pe deplin finalizată.
Primii creştinii aşteptau acest lucru, suspinau şi tânjeau după el, nu se mulţumeau doar că aveau pârga Spiritului, ei doreau nu doar să guste din răscumpărare, aşa cum gustăm din primele roade (pârga) ale unui pom, ci ei doreau întregul rod. Ce se poate spune despre tine iubite cititor, tânjeşti şi tu după clipa când corpul tău muritor se va transforma într-un nemuritor, tânjeşti după momentul când Cristos va folosi sângele Său ca să-ţi răscumpere trupul de stricăciunea făcută de păcat?
În Romani 8:11, se spune conform NW: „Deci, dacă spiritul celui ce l-a sculat pe Isus din morţi locuieşte în voi, cel ce l-a sculat pe Cristos Isus din morţi va da viaţă şi corpurilor voastre muritoare prin spiritul său care locuieşte în voi”. Iată că Pavel vorbea de creştinii din vremea lui care mergeu la cer, că învierea lor nu va însemna o înviere în spirit (1Corinteni 15:44), dar într-un alt corp, ci chiar în corpul avut înainte de deces. Căci el spune clar, sub inspiraţie: „va da viaţă şi corpurilor voastre muritoare”. Ideea că creştinii (în opinia martorilor cei 144.000) vor învia într-un trup spiritual, ca spirite, fără a avea vreo legătură cu fostul trup pământesc este o ideea nebiblică. Corpul în care ai murit va fi restaurat şi revitalizat, şi în acela vei învia. Numai că acel trup, va fi într-o altă stare şi cu alte proprietăţi. 1) morţii vor învia nesupuşi putrezirii, în trupuri incoruptibile, sau neputrezitoare, perfecte; 2) trupuri în altă stare decât cea materială. Ei vor fi transformaţi în trupuri spirituale, însă un trup spiritual, este ca starea gazoasă a apei (aburul), care oricând poate deveni corp de carne, după cum aburul se poate transforma în apă sau gheaţă. Diferenţa dintre trupul cu care moare creştinul şi cel care învie, este o difernţă de stare, şi de transformare a lui, dar va fi acelaşi trup.
ILUSTRARE: un cub de gheaţă (starea solidă) pus într-un recipient, după topire este aceiaşi apă, însă într-o formă diferită, cea lichidă, cu care poţi face anumite lucruri pe care nu le puteai face cu gheaţa. De pildă, a spăla rufe. În mod asemănător, trupul este acelaşi, apostolul Pavel a spus: „va da viaţă şi corpurilor voastre muritoare”, doar starea în care vor învia va fi diferită, aceste corpuri spirituale, pot oricând deveni corpuri materiale din carne, tot nemuritoare. Aşa cum aburul se poate transforma în apă şi apoi în gheaţă, aşa şi corpurile spirituale se pot transforma într-un corp de carne.
Domnul Isus Cristos, după întruparea Sa pe pământ, după moartea şi învierea Sa, în trupul Lui glorios şi spiritual de după înviere, care-i permitea să treacă prin uşi materiale, să apară şi să dispară, totdeauna a păstrat corpul Său de carne. El după înviere doar şi-a luat o altă stare a corpului fizic, starea spirituală, dar nu este vorba de un alt corp aşa cum susţin martorii lui Iehova.
Domnul Isus Cristos, după înviere şi înălţarea la cer, este numit: om, Fiul omului, întrebăm pe martori, dacă trupul lui Cristos este exclusiv spiritual de ce este numit: om?
Ştefan Îl vede într-o viziune pe Cristos astfel în Fapte 7:56: „şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” De ce Ştefan Îl vede pe Isus ca Fiu al omului, dacă Cristos după înviere este doar un spirit cu o singură natură cea divină, avută înainte de venirea lui pe pământ, când a fost numit: „un dumnezeu” (Ioan 1:1) ?
De ce apostolul Pavel Îl descrie pe Cristos la zeci de ani după înălţarea la cer astfel, în 1Timotei 2:5-6: „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care s-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită”. Cine este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni? Dumnezeul Isus Cristos? Spiritul divin Isus Cristos? Nu, ci: „Omul Isus Hristos, care s-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi”. Mijlocitorul este „Omul Isus Hristos”! Care om? Un spirit materializat care are doar natura divină? Nu! Ci şi pe cea umană înainte de moarte.
Prin urmare, Domnul Isus chiar dacă El actualmente are un corp spiritual, El are două naturi, cea divină, şi cea umană. El este prezentat după înviere şi ca Dumnezeu (Ioan 20:28; Evrei 1:8) şi ca om (1Timotei 2:5-6; Matei 13:41; Matei 19:28; Matei 24:30; Evrei 2:6-9; Apocalipsa 1:13).
Domnul Isus a înviat în acelaşi corp, cu care ulterior în starea spirituală, s-a dus în cer şi s-a Înfăţişat în faţa lui Dumnezeu pentru a stopi cu Însuşi sângele Său [nu cu valoarea sângelui Său aşa cum susţine WTS] înaintea Tatălui ceresc, aşa cum marii preoţii din Israel stropeau cu sânge de animale.
Texte ca, Evrei 9:11-14, unde se spune: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâni, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, s-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!” Martorii interpretează că ar fi vorba de valoarea sângelui sau a jertfei Lui, nu Însuşi sângele Său, după teoria că carnea şi sângele nu moştensc regatul. Însă sângele lui Isus, nu este păcătos, imperfect, sau fizic, pentru a nu intra în cer cu el, ci este trupul şi sângele lui Isus în cealaltă stare a Lui, cea spirituală. Este vorba practic de acelaşi sânge, dar în altă stare, după cum este vorba de aceiaşi apă indiferent că este în starea solidă (gheaţă) sau în satrea gazoasă (vapori, aburii).
De fapt, marii preoţi din Israel nu intrau cu valoarea sângelui de animale în sfânta sfintelor, ci cu însuşi sângele lor! În mod asemănător, atunci când Biblia vorbeşte de faptul că credincioşii sunt spălaţi de sângele lui Isus Cristos, ea nu vorbeşte simbolic ci literal. Cu siguranţă că ei nu sunt spălaţi de un sânge fizic, ci de sângele lui Isus însă în starea spirituală. Dacă acceptăm că Spiritul Sfânt literal vine în noi şi ne sfinţeşte, ce este greu să aceptăm ca sângele lui Isus să facă acelaşi lucru, cu atât mai mult cu cât sângele şi Spiritul lucrează împreună în această lucrare de sfinţire.
În Evrei 9:14, se spune: „cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, s-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!” Prin cine a vărsat Isus sângele Lui ca jertfă pentru Dumnezeu? Prin Duhul Sfânt? Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că sângele adus pe altar Tatălui, s-a ridicat la cer prin Duhul Sfânt, însemnă că sângele s-a vărsat în sfera Duhului, şi sângele prin Duhul, lucrează spălarea păcatelor (comp. cu 1Petru 1:2).
Ca să înţelegem şi mai bine, şi ca să vedem argumente scripturale solide, trebuie să ne întrebăm: credincosul este spălat în sângele lui Cristos? dacă da, în ce sens? În Apocalipsa 1:5, se spune clar: „şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi-născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său. Iar în Apocalipsa 7:14: „Doamne” i-am răspuns eu „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.
Au fost spălaţi creştinii din primul secol d.C. într-un sânge fizic, sau mai degrabă sângele lui Cristos în stare spirituală a curs peste tine? Adică dacă sângele trupului fizic cu cel al trupului spiritual este practic acelaşi lucru, dar în stări diferite, atunci acelaşi sânge în starea spirituală poate intra şi în elementele cinei.
Un alte exemplu, în Scripturi găsim des, că sângele lucrează împreună cu Spiritul (Duhul) Sfânt, unde este Spiritul sfânt este automat şi sângele lui Cristos. De pildă, sângele lui Isus apare în lucrarea naşterii din nou, în 1Petru 1:2-3, se spune: Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie”.
Iată creştinii din Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, erau născuţi din nou prin învierea lui Isus, datorită lucrării de sfinţire a Spiritului Sfânt şi a stropirii cu sângele lui Isus pe ei. Cu siguranţă nu putem vorbi de curăţire, sfinţire, iertarea păcatelor, fără sângele lui Isus care efectuează sfinţirea şi curăţirea de păcate prin Duhul (Efeseni 1:7; 1Ioan 1:7). De fapt, lucrarea Spiritului Sfânt este împreună cu sângele lui Cristos, două lucrări nedespărţite în naşterea din nou, şi care se împletesc (Evrei 9:14). Încă din V.T. exista imaginea sângelui care lucrează împreună cu undelemnul, undelemnul este simbolul Spiritului Sfânt (comp. 2Corinteni 1:21-22 cu Evrei 1:9). Observaţi cum erau consacraţi preoţii în Exod 29:21: iei din sângele de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele lor. Astfel vor fi închinaţi, Aaron şi veşmintele lui, fiii şi veşmintele lor în slujba Domnului”. Iată preotul consacrat prin sânge şi undelemn, tot aşa preotul din noul legământ, creştinul, nu este consacrat, făcut preot doar prin Spirit Sfânt (undelemn), ci şi prin sângele mielului fără cusur: sângele lui Isus. Iar în Levitic 14:25,Levitic 14:28, în porunca despre jertfa ce trebuie adusă pentru curăţirea leprei, se spune: Să junghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mânii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept...Iar din untdelemnul din mâna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mânii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sângele jertfei pentru vină. Iată ritualul şi jertfa de curăţire pentru un lepros, şi noi înainte de pocăinţă oare nu am fost leproşi spirituali, în ziua când ne-am curăţit în apa botezului prin sânge şi prin Spiritul Sfânt simbolul undelemnului. Este interesant că în acest pasaj din Levitic se arată unde este undelemnul, şi anume: în locul unde a pus din sângele jertfei pentru vină”, cu alte cuvinte în lucrarea noului legământ prefigurată de această lucrare, unde este Spiritul Sfânt este şi sângele lui Isus, unde este sângele este şi Spiritul Sfânt.
Dacă a fost turnat peste tine Spiritul Sfânt, implicit, a fost turnat peste tine: sângele lui Isus.
În ce priveşte salvarea, martorii lui Iehova nu au o siguranţă a salvării, căci ei se bazează pe faptele lor şi nu pe harul Domnului Isus. Atunci când sunt întrebaţi martorii dacă sunt salvaţi sau nu, răspunsul lor este: Cine va răbda până la sfâşit va fi salvat (Matei 24:13), sau cu Ţefania 2:3, unde se spune: „Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.
Cu alte cuvinte accentul lor, cade nu pe o salvare actuală prin harul Domnului, ci pe o salvare în viitor de la distrugerea din Armaghedon, o salvare bazată pe faptele lor, pe împlinirea poruncilor până la Armaghedon.
Da, este adevărat că la venirea lui Cristos primim salvarea eternă, adică nemurirea şi glorificarea trupurilor noastre, şi până atunci noi trebuie să perseverăm. Însă perseverăm din poziţia de mântuiţi ducând la capăt salvarea noastră (Filipeni 2:12), nu din poziţia de oameni pierduţi, care trebuie să rabde ca în final să primească salvarea pe baza perseverenţei lor.
Conform N.T. chiar în momentul în care cineva crede în Cristos, persoana respectivă este salvată. Biblia vorbeşte în cazul creştinilor de salvare sau mântuire la trecut: „am fost mântuiţi” (Romani 8:24). Deci după credinţa arătată prin botzul în apă eşti mântuit. Domnul Isus a spus în Ioan 10:9: Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit...”. Iubite cititor dacă ai intrat pe uşa care este Cristos Domnul eşti salvat. Dacă ai chemat Numele Lui eşti salvat (Romani 10:11-13). Dacă ai crezut în El eşi salvat, acuma, aici! În Fapte 16:30-31, se arată:  „i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
Dacă Îl mărturiseşti pe Isus cu o credinţă sinceră din inimă eşti salvat (Romani 10:9-10).
Salvarea nu se primeşte pe baza lucrărilor sau faptelor noastre bune, ci se primeşte prin har, prin credinţă. Cu toate că conducerea martorilor vorbeşte de faptul că salvare este dată în dar prin „favoarea nemeritată”, aşa cum este tradus expresia: ‚har’ în Biblia lor. Însă publicaţiile care descriu salvarea prin har nu sunt suficient de clare, ele vorbesc de favoarea sau bunătatea nemeritată, dar apoi menţionează că credinţa fără fapte este moartă, şi alte lucruri care îl fac pe cititor să înţelegaă ceva de genul: har+credinţă = fapte = salvare, nu har+credinţă =salvare = fapte.
Nici o publicaţie tipărită pentru lucrarea de predicare nu tratează: salvarea doar prin favoare nemeritată şi prin credinţă. Este curios, despre salvarea ca dar, se vorbeşte doar în unele publicaţii, doar după ce omul sa botezat la ei, dar şi în acest caz, în articolul respectiv este insuficient accentuat: salvarea prin har şi credinţă, la toate articolele se mai adaugă faptele, este adevărat ca o consecinţă a salvării, însă articolele în final sunt aşa concepute ca să rămâi în minte cu faptele.
Un exemplu, Cartea: Argumente p. 326, la un subtitlu se spune: „Este suficient să ai credinţă pentru a obţine salvarea?” Răspunsul în mod normal ar fi trebuit să fie: DA, urmat de texte scripturale doveditoare, ca: Ioan 3:16,Ioan 3:36; Fapte 16:16, etc. şi atunci orice martor ar fi înţeles că independent de faptele lui el poate primi salvarea prin credinţa în Isus Cristos.
Totuşi cartea continuă astfel: citează Efeseni 2:8-9, apoi comentează: „Întregul aranjament al salvării este o expresie a favorii nemeritate a lui Dumnezeu. Un descendent al lui Adam nu poate în nici un fel să dobândească prin el însuşi salvarea, indiferent cât de nobile ar fi lucrările sale. Salvarea este un dar al lui Dumnezeu oferit acelora care exercită credinţă în valoarea ispăşitoare a jertfei Fiului Său...Dar oricine va avea o credinţă adevărată, va avea şi lucrări împreună cu aceasta...”
Există trei probleme în această afirmaţie: 1) exercită credinţă este un termen proporiu WTS, nu unul biblic, în Biblie apare pisteo = a crede. Expresie ‚exercita credinţă’ însemnă mai mult de cât a crede, ci însemnă a-ţi transpune credinţa în fapte, a-ţi o folosi, ceea ce denotă că darul se primeşte de către cei ce fac fapte în virtutea credinţei, nu de cei ce în mod simplu: cred în Isus Cristos. 2) WTS vorbeşte de a exercita credinţă în valoarea jertfei lui Isus, în loc de a crede în jertfa lui Isus. Oare Dumnezeu care a inspirat Biblia nu a fost înţelept, sau liderii WTS sunt mai deştepţi ca Dumnezeu, de trebuie să schimbe terminologia biblică din a crede în jertfa lui Isus, în a exercita credinţă în valoarea jertfei lui Isus?!
Biblia nu vorbeşte de nici o valoare a jertfei, noi nu trebuie să credem într-o valoare a jertfei, ci în jertfa Sa, dar şi în învierea Sa.
3) A treia problemă menţionarea lucrărilor împreună cu credinţa. Nu este greşit să spui că faptele lucrează împreună cu credinţa, sau că ele sunt un efect al credinţei adevărate, dar problema este alta. Vă aduceţi aminte de titlul subtitlului? El este: „Este suficient să ai credinţă pentru a obţine salvarea?” Ce ar înţelege un martor, sau orice cititor care citeşte acest titlu, şi după aceea se vorbeşte de exercitarea credinţei şi de şi de lucrări împreună cu credinţa, ba mai se citează din Iacov cap. 2, unde credinţa fără fapte este moartă, ceea ce este adevărat, însă acest text nu răspunde la întrebarea din titlu, ci răspunde la o altă întrebare: Cum pot să dovedesc că am credinţă şi că sunt salvat? PRIN FAPTE.
Un cititor care nu cunoaşte bine Scripturile şi care nu a fost salvat încă prin Cristos, ar spune în finalul acestui capitol din carte, că credinţa + fapte = salvare.
De aceea, majoritatea martorilor în minţile lor nu au înregistrat temeinic, ecuaţia: har+credinţă = salvare; ci har + credinţă = fapte = salvare. Sau credinţa + fapte = salvare.
O dată am făcut un sondaj de opinie la 20-30 de martori. Am întrebat ce cred ei că ne salvează pe noi: credinţa sau faptele, sau credinţa împreună cu faptele sau doar credinţa? Majoritatea au spus că credinţa împreună cu faptele ne salvează, foarte puţini au spus că faptele ne salvează, nici un martor nu a spus că doar prin credinţă suntem salvaţi!
Biblia spune că suntem salvaţi prin har şi prin credinţă, fără fapte. În Efeseni 2:8-9, se spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”.
Biblia este foarte clară în privinţa aceasta, ea spune în Romani 3:21-26: „Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege, despre ea mărturisesc legea şi prorocii şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi [nu doar pentru 144.000] şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cât, să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus”.
 
O dată chiar vorbeam cu o martoră pinieră regulară, care avea tot timpul conştinţa tulburată, şi simţea că nu face suficient pentru Iehova, i-am citit acest pasaj şi am încercat să-l explic, dar tot nu a înţeles, atât de îndoctrina era, şi din păcate suferea. Însă Biblia pentru cei ce o cred cu adevărat îi poate elibera, Evanghelia vorbeşte de har (graţia), şi uite că faptele noastre bune nu-L impresionează pe Dumnezeu să ne graţieze de păcate pentru că facem fapte. Ce minunat că Dumnezeu te poate considera drept fără fapte, observaţi: „Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. „Ferice” zice el „de aceia ale căror fără de legi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”
Iubite cititor, ai dori să fi considerat drept fără faptele tale, ci pe baza faptelor lui Cristos? Ai vrea ca Dumnezeu să nu-ţi ţină în seamă păcatul? Aleargă la Cristos, căci prin credinţa în El doar, poţi fi socotit drept de Dumnezeu. Slăvit să fie El!
 
Mulţi martori pe care i-am cunoscut personal aveau tulburări de conştinţă, publicaţiile martorilor care pun un accent exagerat pe lucrări, în special lucrarea de predicare, pregătirea la întruniri, slujirea la Betel, ca pionier, auxiliar, regular sau special, îi fac pe mulţi martori sinceri, să simtă în inima lor, că nici cum, Iehova nu este mulţumit de cât fac ei în lucrarea Lui. Parcă în nici o lună nu fac cât ar trebui.
Însă Scripturile afirmă clar: „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare Sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2Timotei 1:9).
Tit 3:5: El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.
 
De aceea, martorii nu au cum să spună: sunt salvat de Isus, pentru că ei nu sunt salvaţi, atât timp cât vor să-şi câştige salvarea şi dreptatea prin fapte. Chiar dacă conducerea lor îi învaţă să spună, la întrebarea: „Dumneavoastră sunteţi salvat?” Cu răspunsul: „până în prezent, da. Spun acest lucru deoarece Biblia ne sfătuieşte să nu fim prea siguri că stăm în picioare...[1Corinteni 10:12].” (cartea: Argumente, p.327).
În textul din 1Corinteni 10:12 nu vorbeşte de a avea o nesiguranţă în ce priveşte salvarea primită gratuit prin Domnul Isus, ci vorbeşte ca persoana care consideră că stă în picioare, că este tare spirituală, să i-a seama să nu cadă. Biblia vorbeşte în mai multe locuri de siguranţa salvării:
Romani 5:1-2: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu”.
Romani 5:6-11: „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
Romani 8:1: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus”.
Romani 8:31-34: „Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!”
 
Ce vedeţi în pasajele biblice de mai sus: siguranţă sau nesiguranţă, erau creştinii din Roma siguri de salvarea şi îndreptăţirea (justificarea) lor sau nu?
Dacă veţi citi toate epistolele N.T. peste tot veţi vedea că creştinii au avut o siguranţă a salvării, nu o nesiguranţă a mântuirii.
Martorii nu sunt salvaţi cu adevărat, ei au nevoie să fie învăţaţi în prealabil să răspundă la această întrebare, o persoană salvată, iartată şi spălată în sângele lui Cristos, ştie ce a experimentat, ştie în cine s-a încrezut, nu trebuie să înveţe o replică dinainte pentru a spune că este salvată. Ea are cu adevărat Spiritul Sfânt în ea.
Martorii spun că au Spiritul Sfânt şi că sunt salvaţi. Însă dacă îi întrebi: când, cum, aţi fost salvaţi? Ei nu ştiu ce să zic, unii vor bâgui un răspuns legat de botezul lor în apă, însă la botezul lor nu au experimentat nimic în plus, de restul vieţii de martor de dinainte de botez sau de după botez. Botezul lor este o simplă baie, deoarece atunci când se scufundă candidatul în apă, nu se spune în Numele cui este botezat candidatul la botez.
O dată ce ei pun accentul pe fapte, pe lucrări pe lângă lucrarea lui Cristos de la Golgota care ne salvează, nu putem vorbi de salvare sau de primirea Spiritului Sfânt în organizaţie!
Care spirit are tot interesul să îi ţină pe martori departe de Cristos şi de salvarea Lui? Numai spiritul lui Anticrist doreşte ca oamenii să NU fie salvaţi prin harul lui Cristos, şi atunci el le dă oamenilor alte reţete de salvare care par biblice, dar care nu salvează în realitate.
 
d) Denaturează cina Domnului:
Martorii lui Iehova afirmă că cina sau comemorarea morţii lui Cristos, trebuie ţinută doar o dată pe an, şi fac din aceasta o dogmă, condamnându-i pe cei ce ţin de mai multe ori pe an, de asemenea doar 144.000 sunt chemaţi în viziunea martorilor lui Iehova să se împărtăşească din pâinea ne-dospită şi din vin, care reprezintă corpul şi sângele fără de păcat al lui Cristos (W 15/3 1994).
Prin urmare, majoritatea martorilor lui Iehova, în număr de peste 7 milioane, dau din mână în mână pâinea şi vinul, căci conform Turnului de Veghe, ei sunt doar asistenţi, nu participanţi, la noul legământ, dar din păcate o astfel de învăţătură nu găsim în Biblie, că ar fi între creştini, două clase: creştini-asistenţi; şi creştini-participanţi la noul legământ.
Doar în ritualul unei grupări satanice din trecut, participanţii se adunau cu ocazia zilei comemorarii morţii lui Isus (14 nisan) şi refuzau să ia din pâine şi din vin ca semn al negării jertfei lui Cristos şi al acceptarii lui Satan.
Este trist că WTS îi învaţă pe martorii să procedeze într-un mod asemănător. Ei spun că doar 144.000 sunt în legământul „pentru un Regat”, din care aproximativ 10000, mai sunt încă în viaţă, însă textul din Luca 22:28-30 NW, nu apare cifra de 144.000; ci, Isus le spune acest lucru celor 11 apostoli fideli, dacă interpretăm strict textul (v.14). Însă prin extensie, acest legământ „pentru un Regat”, este valabil pentru toţi cei ce cred în Cristos (Ioan 17:20-24) şi biruie lumea (Apocalipsa 3:21).
Biblia ne dă libertatea să ţinem cina Domnului, ori de câte ori vrem să ne amintim de jertfa lui Isus (1Corinteni 11:25-26), iar primii creştini o ţineau foarte des, la început probabil zilnic (comp. cu Fapte 2:42-46); apoi în fiecare duminică, sau în ziua întâi a săptămânii (comp. cu Fapte 20:6,Fapte 20:7); sau de fiecare dată când se întruneau (1Corinteni 11:20,1Corinteni 11:33).
Iar în ce priveşte luarea din pâine şi vin, cine nu se împărtăşeşte, nu face parte din Noul Legământ, nu este creştin, şi nu este iertat de păcate, căci Isus spune: „Apoi a luat şi un pahar şi, aducând mulţumiri, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta reprezintă «sângele legământului», sângele meu, care trebuie să fie vărsat în folosul multora (nu doar a celor 144.000) pentru iertarea păcatelor.” (Matei 26:27-28 NW - 2006).
Biblia nu învaţă de participanţi la noul legământ şi asistenţi, toţi creştinii sunt „una” (Ioan 17:20-24), iar dacă şi pentru tine şi-a vărsat Isus sângele Său, atunci, beneficiezi de sângele legământului, dar cum poţi beneficia de „sângele legământului” dacă tu nu eşti în legământul cel nou? Deci dacă eşti iertat de păcate, arăţi lucrul acesta prin faptul că iei din pâine şi vin, însă dacă nu vă împărtăşiţi, răscumpărarea oferită de Cristos nu se aplică în cazul vostru, căci nu sunteţi în legământul iertării, în legământul cel nou.
De fapt,cum ne putem demonstra această credinţă în jertfa Lui? Oare nu împărtăşindu-ne din corpul şi sângele lui (Exod cap.12; 1Corinteni 5:7-8; 1Corinteni 10:16-17)?
Astfel Conducerea martorilor se dă singură de gol că nu-l are ca cap pe Cristos care a zis: „luaţi mâncaţi” (Matei 26:26 NW), nu a zis: „luaţi şi daţi din mână în mână”.
 
e) Elimină învierea lui Cristos în acelaşi corp:
Martorii lui Iehova, susţin că Isus a murit într-un trup de carne, dar a înviat într-un trup spiritual, care s-a materializat într-un alt trup de carne, deoarece corpul Său a fost dat pentru răscumpărarea noastră, iar dacă Isus îl lua înapoi, nu mai era valabilă răscumpărarea. Astfel El a înviat într-un trup spiritual, iar când se materializa după înviere, El era într-un alt trup de carne diferit de care L-a avut înainte de moartea Sa. De aceea ucenicii şi femeile nu L-au recunoscut. Oare aşa au stat lucrurile?
Societatea învaţă, căci Isus şi-a dat corpul de carne uman, o dată pentru totdeauna şi astfel Isus nu şi-a mai putut lua acel corp de carne (cartea: Paradisul p.143).
A-şi lua corpul înapoi, nu înseamnă că atunci răscumpărarea nu ar mai fi plătită, deoarece Biblia spune în Ioan 10:11 NW: „…Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi”. Deci Isus şi-a dat viaţa pentru noi, atunci faptul că şi-a luat viaţa înapoi (Ioan 10:17-18), să însemne aceasta că nu mai este valabilă răscumpărarea, căci Isus şi-a dat viaţa şi şi-a luat-o înapoi? Cu siguranţă NU, răscumpărarea este valabilă, chiar dacă Isus şi-a luat înapoi viaţa, tot aşa răscumpărarea poate fi valabilă, chiar dacă Isus şi-a luat trupul său de carne uman.
Iar teoria că trupul lui Cristos a fost mistuit de Dumnezeu şi de aceea a trebuit la înviere să se materializeze în alt trup, este iarăşi o teorie nebiblică. Textul din Efeseni 5:2, adus ca argument nu susţine aşa ceva, acolo se spune: „şi umblaţi mereu în iubire, aşa cum şi Cristos v-a iubit şi s-a dat pe sine pentru voi ca ofrandă şi jertfă lui Dumnezeu cu mireasmă plăcută.
În acest pasaj, ceea ce este dat ca ofrandă (ca dar) şi ca jertfă, este Însuşi Isus Cristos, textul spune: „s-a dat pe sine”, textul nu spune că şi-a dat trupul spre mistuire. Nu! Dacă Dumnezeu L-a mistuit pe Isus, atunci El nu mai trebuia să învieze! Acest text nu vorbeşte de mistuire, sau consumare prin foc a trupului lui Cristos, aşa cum erau consumate de foc arderile de tot de animale din vechime. Toată teoria aceasta că corpul Său a fost mistuit şi la înviere s-a arătat în alte corpuri nu, este demnă de Biblie sau de un creştinism autentic!
Chiar textele despre arătările Lui după înviere, nu susţin că Isus s-a arătat discipolilor în alt corp carnal, diferit de cel cu care a murit.
În Ioan 20:14-16, Maria l-a confundat cu grădinarul, dar aceasta nu înseamnă neapărat că Isus a avut un alt corp, de fapt, Maria stătea cu spatele, şi doar când i-a auzit glasul s-a întors spre al vedea mai bine, şi a văzut că nu e grădinarul ci Isus. Iar în Luca 24:30-31, cei doi discipoli de pe drumul Emausului nu l-au recunoscut pe Isus nu pentru că el a avut un alt corp, ci pentru că ei aveau ochii acoperiţi, şi doar la frângerea pâinii li s-au deschis ochii. Cât despre textele din Ioan 20:26-28; Ioan 21:6-7, nici pomeneală de un alt corp. 
Ce spirit ar putea susţine că Isus nu s-a materializat în corpul Lui carnal, ci ‚chipurile’ a fost mistuit, şi că după înviere El s-a arătat într-un alt corp? Oare nu spiritul lui Anticrist? (Comp. cu 2Ioan 1:7-11).
Conform Bibliei Domnul Isus a înviat în trupul cu care a murit, aşa cum vor învia fraţii Lui (Romani 8:11; Filipeni 3:21), şi imediat după învierea Domnului, trupul Lui s-a dematerializat, astfel după înviere Domnul Isus a avut un trup spiritual (1Corinteni 15:44-46; 2Corinteni 3:17-18 - Isus numit lit. „Domnul Spiritul”; 1Timotei 3:16), care i-a permis să treacă prin ziduri să se deplaseze instantaneu la distanţe mari (Luca 24:13-34,Luca 24:36; Ioan 20:19), dar pentru a se arăta la ucenici, El s-a materializat din nou în trup de carne (Luca 24:29-43; Ioan 20:25-27).
Diferenţa dintre un trup de carne şi unul spiritual, este ca între apa în stare solidă (gheaţă) şi apa în stare gazoasă (aburul), apa poate fi în trei stări, dar este tot apă. Acelaşi trup a lui Isus putea fi în două stări, ca carne sau ca spirit, după voia Domnului.
f) Diminuează şi denaturează rolul de Mare Preot al lui Isus:
În timp ce în general creştinii, se bizuiesc pe Cristos în ce priveşte faptul că El este Mijlocitorul sau Mediatorul lor la Dumnezeu, în contrast Martorii lui Iehova, prezintă o teologie îngustă şi surprinzătoare la acest capitol.
Cu toate că Martorii lui Iehova, se laudă că sunt o organizaţie care deţine adevărul, că reprezintă restaurarea adevăratului creştinism, singurul popor acceptat şi aprobat de Dumnezeu, care are un aşa zis ‚canal de comunicare’ cu Dumnezeu, adică o clasă de oameni care au menirea Scripturală de a explica corect Biblia, totuşi ei susţin că Domnul Isus este Mediator doar între Dumnezeu şi cei 144.000 din Apocalipsa  14:1-4. Oare aşa să fie?
Toată această explicaţie pleacă de la premiza că creştinii sunt împărţiţi în două clase, aceasta este însă o învăţătură nescripturală din păcate, căci toţi creştinii nu au decât o singură speranţă şi chemare (Efeseni 4:4), cea cerească (Evrei 3:1). Astfel, interpretarea potrivit căreia creştinii sunt compuşi din două clase: 1) cei 144.000 cu un destin ceresc; 2) alte oi, sau ceilalţi creştini cu un destin pământesc, nu are nici o bază în Noul Testament, decât cei ce citesc Noul Testament cu nişte prejudecăţi fixate dinainte.
Pasajul din 1Ioan 2:1-2, nu susţine două speranţe în legătură cu salvarea sau ispăşirea lui Cristos, pur şi simplu textul vorbeşte de creştini, şi de cei din lume, sângele lui Cristos fiind vărsat pentru toţi, atât pentru oamenii care au acceptat credinţa, cât şi cei din lume care nu au acceptat-o sau care nu au auzit de ea. Pasajul din 1Ioan 2:1-2, nici potrivit teologiei martorilor nu poate face referire la două speranţe, deoarece Ioan le scrie creştinilor din primul secol e.n., ori speranţa pământească potrivit teologiei WTS, nu a apărut decât în 1935, la aproape 1900 de ani de la apostolul Ioan.
În acest pasaj, aşa cum am spus, Ioan vorbea de ispăşirea pentru creştinii din timpul lui, folosind expresia „păcatele noastre” (NW), iar când spune: „pentru [păcatele] ale întregii lumi”, se referă la toţi oamenii din toate timpurile, nu doar la o clasă ce vă apărea din 1935 potrivit cu viziunea WTS!
De fapt, cei 144.000, sunt conform Bibliei ‚primul rod’ nu ‚întregul rod’ de răscumpăraţi din necazul cel mare (Apocalipsa 14:4), şi ei apar ca grup nu pe parcursul de aproape 2000 de ani, de la Penticosta 33 e.n. până în prezent; ci ei apar cu toţi în aceiaşi epocă când se va împlini Apocalipsa, după ruperea celui de al şaselea sigiliu (Apocalipsa cap. 6:12-7:8) şi înainte de a se deschide sigiliul al şaptelea (Apocalipsa 8:1).
Deci acest grup de 144.000 de evrei vor apărea în viitor (Apocalipsa 7:4-8), şi ei nu sunt întregul grup de răscumpăraţi pentru cer, după cum Însuşi Isus afirmă în Ioan 12:26 NW: „Dacă cineva vrea să-mi slujească, să mă urmeze şi, unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă cineva vrea să-mi slujească, Tatăl îl va onora”. Iată că Isus afirmă clar că cei Cel slujesc, vor fi acolo unde va fi El, de fapt mesajul Noului Legământ, nu este pentru un grup de creştini sau pentru un grup restrâns la vreo cifră; ci este universal (pentru toţi), observaţi de pildă:
Fapte 2:39 NW: „Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi [nu doar pentru 144.000] cei ce sunt departe, oricâţi va chema la el Iehova, Dumnezeul nostru”.
Galateni 3:26-29 NW: „De fapt, toţi [nu doar pentru 144.000] sunteţi fiii lui Dumnezeu prin credinţa voastră în Cristos Isus. Căci toţi care aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu există nici iudeu, nici grec, nu există nici sclav, nici om liber, nu există nici bărbat, nici femeie, pentru că toţi [nu doar pentru 144.000] sunteţi una în unitate cu Cristos Isus. Mai mult, dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi într-adevăr sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit promisiunii”.
Iată că chemarea de a fi fiu al lui Dumnezeu nu este limitată la o cifră, la un grup limitat de 144.000, aşa cum susţine WTS, această chemare este pentru toţi cei ce cred în Isus, pentru cei ce sunt ai lui Cristos. Tot la fel şi chemarea de a fi rege şi preot, observaţi ce se precizează în Apocalipsa 1:5-6 NW: „şi de la Isus Cristos, „Martorul fidel“, „Întâiul născut din morţi“ şi „Conducătorul regilor pământului“! A celui care ne iubeşte şi care ne-a dezlegat de păcatele noastre prin sângele său — şi a făcut din noi un regat, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl său —, da, a lui să fie gloria şi puterea pentru totdeauna! Amin!” Iată că cei ce au fost dezlegaţi de păcatele lor, sunt „un regat, preoţi”, astfel nu există creştini dezlegaţi de păcate prin sângele lui Isus care să fie regi şi preoţi, şi creştini dezlegaţi de păcate prin sângele lui Isus, care să nu fie regi şi preoţi, o astfel de interpretare este falsă, nebiblică şi păgubitoare. Dar să analizăm învăţătura asupra Medierii lui Isus, mai pe larg.
În primul rând, cum am spus explicaţia se contrazice singură, deoarece o dată WTS spune că Isus nu este Mijlocitor pentru toţi; ci, doar pentru 144.000, iar pe de altă parte spun că Isus este agentul şi persoana prin care toţi trebuie să rostească rugăciunile către Iehova. Ne întrebăm, cum se numeşte Cel prin intermediul căruia te adresezi la Dumnezeu? Mediator! Atunci dacă Isus este Mediator, toată teoria conducerii martorilor este doar o teorie goală.
Ei susţin că „textul din 1Timotei 2:5-6 nu foloseşte cuvîntul „mediator“ în sensul larg”; ci, doar pentru cei 144.000, să vedem ce susţine textul şi contextul, susţine el o astfel de teorie?
1Timotei 2:1-6 NW-2006: „Îndemn deci, mai întâi de toate, să se facă implorări, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru oameni de orice fel, pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să putem duce în continuare o viaţă calmă şi liniştită cu deplină devoţiune sfântă şi demnitate. Lucrul acesta este bun şi plăcut înaintea Salvatorului nostru, Dumnezeu, care vrea ca orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului. Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine ca răscumpărare corespunzătoare pentru toţi — despre aceasta se va depune mărturie la timpul fixat.”
Iată că însuşi textul şi contextul tradus de WTS nici pomeneală să susţină că Isus este Mediator doar pentru 144.000 de oameni. Textul vorbeşte clar de ‚oameni de orice fel’, traducerea literală, este „toţi oamenii”, în greacă: „panton antropos” = „toţi oamenii”. Traducerea NW este iarăşi inconsecventă, tocmai pentru a-şi susţine doctrina cu 144.000, în v 1, apare în greacă, cuvântul  „panton”, iar acelaşi cuvânt apare şi în v.6. În v.1, NW traduce: „orice fel”, iar în v.6 cu „toţi”, Societatea WTS se pare că poate fi şi inconsecventă în traducere, doar să-şi susţină teoria!
Dar chiar şi mergând pe varianta NW, textul spune clar că „Cristos Isus, care s-a dat pe sine ca răscumpărare corespunzătoare pentru toţi”, şi nu ne închipuim că Dumnezeu doreşte ca doar 144.000 de oameni „să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului”; ci, El doreşte ca toţi să fie salvaţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr (vezi BCR; BC[7]; etc.).
Dacă susţinem că Isus este mediator doar pentru 144.000, atunci Iehova este Dumnezeu doar pentru 144.000, căci dacă cuvântul ‚oameni’ de aici se referă la 144.000, cam aşa ar fi sensul: „este un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi oameni (cei 144.000)...”. Însă e clar că adevărul este că „este un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi oameni”, cu sensul de toţi oamenii care cred în Isus cu adevărat, care nu sunt limitaţi la o cifră (Ioan 3:16,Ioan 3:36), pentru că jertfa lui Isus este „pentru toţi”.
Din acest text, reiese clar următoarele: 1) Isus este Mediator între toţi oamenii şi Dumnezeu; 2) oricine crede în El, Îl are pe Isus ca Mediator, Răscumpărător, şi bineînţeles face parte din Noul Legământ.
Scriptura nu susţine nicăieri teoria celor două clase: 1) participanţi la noul legământ; 2) asistenţi la noul legământ, dacă cade explicaţia WTS asupra pasajului din 1Timotei 2:5-6, şi Isus este Mediator pentru toţi, atunci toţi fac parte din acelaşi legământ, fiind sub un singur păstor în acel singur staul (Ioan 10:16).
Chiar şi afirmaţia din W 15/2 1991 p.18 par.11, se contrazice singură, o dată spune că:
„...membrii marii mulţimi...În cazul lor, Cristos nu acţionează ca Mijlocitor al legămîntului nou”, iar apoi se spune că „Totuşi, Cristos acţionează încă faţă de ei ca Mare Preot, prin intermediul căruia Iehova poate să aplice şi chiar aplică răscumpărarea”. Păi dacă Cristos nu este Mijlocitor între Dumnezeu şi marea mulţime din Apocalipsa 7:9-14, atunci nici nu poate acţiona ca Mare Preot, căci de fapt rolul Marelui Preot este să Mijlocească pentru păcătoşi în faţa tronului de har şi de milă a lui Dumnezeu, şi să aducă sânge ispăşitor pentru păcatele lor.
Observaţi afirmaţiile Scripturii despre rolul Marelui Preot potrivit versiunii NW:
Evrei 7:24-28: „dar el, fiindcă rămâne în viaţă pentru totdeauna, are o preoţie care nu se transmite de la unul la altul. Aşadar, el poate şi să-i salveze complet pe cei care se apropie de Dumnezeu prin el, fiindcă este întotdeauna viu ca să pledeze pentru ei. Căci tocmai un astfel de mare preot era potrivit pentru noi: loial, fără răutate, neîntinat, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus decât cerurile. El nu trebuie să ofere jertfe zilnic, ca marii preoţi, întâi pentru păcatele sale şi apoi pentru ale poporului (fiindcă a făcut aceasta o dată pentru totdeauna când s-a oferit pe sine). Pentru că Legea îi numeşte mari preoţi pe nişte oameni cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care a venit după Lege, numeşte un Fiu, care este făcut perfect pentru totdeauna.”
Iată că Isus în slujba lui de Mare Preot nu este limitat la un grup, sau la o cifră, ca şi marele preot ale naţiunii Israel, rolul acestui mare preot este să „salveze complet pe cei care se apropie de Dumnezeu prin el”, şi să „pledeze pentru ei”, în alte traduceri să „mijlocească” (BC; BCR). Astfel e imposibil ca marea mulţime să aibă Mare Preot dar să nu aibă Mijlocitor!?! Când însuşi rolul Marelui Preot este de a fi un Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, un Mijlocitor, Apărător, Mediator, o persoană care pledează pe baza propriului sânge vărsat.
Problema pleacă de la faptul că WTS nu a înţeles noul legământ, ce implică el, şi pentru cine este el.
În Cuvântul lui Dumnezeu, Noul Legământ implică: 1. Iertarea păcatelor; 2. A avea legea lui Dumnezeu în inimă; 3. A fi învăţaţi direct de Dumnezeu prin Spiritul său;  4. A avea perspectiva de a intra în locul preasfânt adică în cer; (Evrei 8:8-12; Evrei 10:14-20). Noul legământ este pentru toţi (Fapte 2:38-39; Romani 5:12-19).
Prin urmare, eşti iertat şi răscumpărat pe baza jertfei lui Cristos faci parte din Noul Legământ!
Dacă oile din staul sunt evreii, atunci „alte oi”, sunt oamenii naţiunilor începând cu primi credincioşi din Antiohia (Fapte 8:4; Fapte 11:19-22), au început să vină în staulul oilor, şi împreună cu evreii deveniţi creştinii, au devenit o singură turmă (comp. cu Efeseni 3:5-6), toţi trebuiau să asculte de aceleaşi legi, toţi aveau acelaşi Păstor, care pentru toţi era şi Mare Preot şi Mijlocitor, căci nimeni nu se poate închina fără Cristos ca Mijlocitor, rugăciunile noastre le adresăm în Numele Lui (Efeseni 5:20; Coloseni 3:17), atunci cum poate fi Isus Mijlocitor doar pentru 144.000?
De ce această doctrină WTS, este păgubitoare?
În primul rând, ea este neadevărată şi nescripturală, punându-se astfel în opoziţie cu Dumnezeu adevărului şi în părtăşie cu Satan, Tatăl minciunii (Ioan 8:44).
În al doilea rând, această interpretare eronată îi desparte pe oameni de Cristos şi Mijlocirea Lui care este pentru toţi oamenii, pur şi simplu le fură creştinilor dreptul de al avea pe Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu ca Mijlocitor personal al lor.
În al treilea rând, şi ceea ce este şi mai grav, îl întristează pe Dumnezeu Tatăl o astfel de interpretare, este o ofensă la adresa iubirii largi a lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii, ca şi cum El nu l-a făcut Mijlocitor pe Fiul Său pentru toţi oamenii, şi de asemenea, este o ofensă la adresa lui Cristos Salvatorul nostru, care şi-a dat viaţa pentru toţi nu doar pentru 144.000.
În al patrulea rând, îi împarte pe creştini pe clase, ceea ce este incorect, căci Scriptura spune clar că Isus dorea ca toţi să fie una (Ioan 17:20-23), şi că toţi creştinii sunt chemaţi la „o singură speranţă”. Deoarece după cum există „un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor”, tot aşa nu există decât o singură speranţă (Efeseni 4:4). De fapt, însuşi cuvântul creştin nu se potriveşte teologiei WTS, deoarece cuvântul „creştin” vine de la „Cristos”, care înseamnă „unsul” (Matei 1:16 BCR n.s.), iar ‚creştini’, semnifică: ‘unşii’ cu referire la ungerea lor cu Spiritul Sfânt (1Petru 4:14,1Petru 4:16; 2Corinteni 1:21-22). Ori Martorii lui Iehova cred că doar 144.000 sunt unşi cu Spirit. Însă Biblia nu susţine deloc ideea de creştini unşi şi creştini ne-unşi, care este promovată de Turnul de Veghere, căci conform Bibliei ori eşti creştin şi atunci eşti uns cu Spiritul Sfânt, ori nu eşti uns cu Spiritul Sfânt şi atunci nu eşti creştin!
În al cincilea rând, în spatele teoriei că Domnul Isus nu este Mijlocitor pentru toţi oameni, nu poate fi decât spiritul lui anticrist, care vrea să trunchieze adevărul despre Cristos, şi să ştirbească poziţia lui Cristos.
În concluzie, iubite cititor nu te lăsa amăgit de o astfel de interpretare, este în joc, viaţa ta şi viitorul tău, tu acceptă-l pe Cristos ca Mijlocitor al tău, ca Salvator şi Domn al Tău, pe baza afirmaţiei clare inspirată de Însuşi Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată:  „Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine ca răscumpărare corespunzătoare pentru toţi...”
Orice interpretare care distorsionează acest adevăr măreţ vine din partea Celui rău, şi orice iubitor de adevăr, oricine Îl iubeşte sincer pe Dumnezeu şi pe Singurul Său Fiu, să spună împreună cu Pavel: „Dacă cineva nu are afecţiune pentru Domnul, să fie blestemat!” (1Corinteni 16:22 NW).
g) Elimină venirea lui Isus în viitor ca Fiu al omului:
În contrast cu alte religii, Martorii lui Iehova, învaţă de o revenire al lui Cristos care nu este o deplasare reală şi care nici nu va fi vizibilă. Dar oare susţine Biblia o astfel de teorie? Adică că Isus nu se va deplasa fizic, doar îşi va îndrepta atenţia spre pământ, şi astfel El nu va fi văzut literal?
Societatea Turnul de veghere învaţă cu privire la venirea lui Isus, că a avut loc în anul 1914 (Paradisul p.146; W 15/10 2000, p.26), că această reîntoarcere este simbolică, şi prin urmare în 1914, Isus a venit prin faptul că şi-a îndreptat atenţia spre pământ.
Ce spune Biblia despre, vizibilitatea venirii lui Cristos?
Martorii lui Iehova şi alţii, spun că venirea lui Cristos este invizibilă, şi că Isus niciodată nu va mai veni în trup de carne. Argumentele lor sunt: răstălmăcirea cuvintele îngerilor din ziua înălţării lui Cristos la cer, care sună astfel: „Acest Isus, care de la voi a fost primit sus în cer, va veni deci în acelaşi mod în care l-aţi văzut mergând la cer.” Societatea Turnul de Veghere le interpretează astfel în cartea Paradisul p.145: „…să observăm că ei nu au spus  că va veni în acelaşi corp, ci ,,în acelaşi mod”. În ce mod a plecat Isus? În linişte şi fără publicitate. Lumea nu a ştiut nimic, ci numai apostolii săi…La fel şi reîntoarcerea sa trebuie să fie invizibilă, deoarece el revine cu un corp spiritual.”
Ne dăm seama din acest comentariu, cât de mult strică Societatea, Cuvântul lui Dumnezeu, şi cât praf aruncă în ochii celor neştiutori, deoarece atunci când îngerii au spus că „va veni deci în acelaşi mod”, sau „în acelaşi fel” NW – 2006, ei nu au spus „va veni în acelaşi cadru, căci martorii spun că îngerii, s-au referit că venirea Lui, că va avea acelaşi cadru ca şi plecarea lui. Adică că după cum un grup mic l-au văzut plecând, tot aşa un grup mic o să-şi dea seama de sosirea Lui. Nu, ci ei au spus că după cum plecarea a fost literală şi într-un trup de carne, tot aşa şi venire lui va fi literală. Cuvintele lor sunt focalizate pe deplasarea Lui şi că va veni în acelaşi mod, nu sunt focalizate pe martorii de la deplasarea Lui.
Ilustrare: Dacă cineva a mers cu maşina într-un oraş unde îl aşteptau câţi-va prieteni, şi spune că revine în acelaşi mod, se referă că va reveni cu maşina, din nou, sau că va avea aceiaşi persoane care îl vor întâmpina? Cu siguranţă se referă că va veni din nou cu maşina!
În prima parte a plecării Lui la cer, el a avut un corp de carne, căci ucenicii l-au văzut, iar după aceea când un nor l-a ascuns de vederea discipolilor, el s-a dematerializat în corp spiritual, astfel având un corp spiritual, care era doar în altă stare decât cel carnal, şi aşa s-a aşezat la dreapta Tatălui (Fapte 1:9-14). Ei bine la venirea Lui, va fi reversul medaliei, de la dreapta Tatălui până la nivelul norilor se va deplasa ca spirit, iar de la nivelul norilor până pe pământ mai precis pe muntele Măslinilor venirea lui va fi vizibilă (Luca 21:27). Căci de pe acest munte a plecat Isus (Fapte 1:12), şi tot pe acest munte se va reîntoarce, căci „va veni deci în acelaşi mod”.
Ba mai mult, profetul Zaharia spune în Zaharia 14:3-4: „Şi DOMNUL se va arăta şi va lupta împotriva acestor popoare…Şi picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor…”. Deci este profeţit că Domnul Isus[8], se va arăta, şi va sta pe muntele Măslinilor, prin urmare Isus, de la nivelul norilor, va trece trupul Său din starea spirituală, în ceea materială, în corp de carne, şi venirea lui va fi vizibilă. Textul spune clar că picioarele Lui vor atinge pământul, deci nici poveste de o venire figurată, prin care Domnul Isus doar îşi îndreptă privirile spre pământ.
Un alt argument al Societăţii care nu stă în picioare la o analiză mai atentă, este că Isus vine în glorie mare (Matei 16:27; Matei 24:30), şi va fi astfel mai presus de îngeri, ori dacă vine în corp de carne, el este mai prejos decât îngerii (Evrei 2:9). Acest argument nu este valabil din următorul motiv, căci textul din Evrei 2:9, nu se referă la o persoană divină-umană materializată în carne, aşa cum este după înviere Domnul; textul se referă la Isus care atunci când a fost pe pământ, a fost doar un om.
În plus, chiar ca om, Isus a fost îmbrăcat în mare glorie, de exemplu cu ocazia transfigurării (Matei 17:2-5), despre care atât Isus cât şi apostolul Petru o comentează ca fiind o reprezentare a venirii sale în glorie (Matei 16:27-17:1-5; 2Petru 1:16-18). Deci Isus când a fost învăluit în gloria Tatălui, pe muntele schimbării la faţă, a fost om şi totuşi plin de glorie, în mod asemănător, venirea Sa, a doua, va fi o venire în glorie. Dacă Isus a fost om la transfigurare, aceasta prefigurează că va avea trup de om şi la venirea Sa din viitor. Căci el va veni ca „Fiul omului” (Daniel 7:13-14; Matei 24:30; Marcu 13:26), să se refere expresia  „Fiul omului” la o persoană spirituală sau carnală?
Pe lângă toate acestea, Societatea mai argumentează că Isus vine cu norii (Apocalipsa 1:7), iar norii reprezintă invizibilitate (Exod 19:9), căci după cum un avion care este deasupra norilor nu poate fi văzut tot la fel Isus care vine pe nori nu poate fi văzut explică Societatea. Însă Sclavul Fidel, uită că şi plecarea lui Isus a fost învăluită de un nor, însă până la nivelul norilor plecarea lui a fost vizibilă (Fapte 1:9), iar apoi a venit partea invizibilă a deplasării lui Isus la cer. Tot aşa, Isus vine pe nori, deci prima parte a călătoriei sale spre pământ este invizibilă, căci nu-l vom vedea plecând de la dreapta Tatălui, dar de la nivelul norilor, sau când va fi deja pe nori, până pe muntele Măslinilor se va coborî în mod vizibil după cum precizează următoarele texte: Matei 24:30; Marcu 13:26; Luca 21:27.
Un alt argument folosit de Martorii lui Iehova pentru a susţine că venirea Domnului Isus este invizibilă, este textul din Ioan 14:19, unde se spune: „Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea…”, analizând cu atenţie contextul, acesta nu se referă la perioada venirii sale a doua; ci, la faptul că în contrast cu lumea care l-a respins pe Cristos, discipolii Lui, vor avea o comuniune specială cu El după coborârea Spiritului Sfânt, Îl vor vedea (percepe) în mod spiritual. Astfel, ei îl vor vedea, dar lumea care nu are comuniunea cu el nu-l va vedea (v.15-23). Chiar strict din text se înţelege aceasta, deoarece textul spune: „Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea („observa” NW ediţia 2000), dar voi mă veţi vedea, pentru că eu trăiesc şi voi veţi trăi”.  Deci observăm, că Isus nu a spus: „voi mă veţi vedea când voi reveni”; ci, El s-a referit la viaţa Sa în comuniune cu discipolii Săi, după înviere şi înălţarea la cer, când va turna Spiritul, la Penticosta, şi în ziua aceea, discipolii vor fi în unitate cu El şi Îl vor vedea pe Isus prin Spiritul Sfânt (vezi v.17-20). Indiferent dacă această vedere sau observare a lui Isus, va fi în sens literal prin viziuni (vezi cazurile: Fapte 7:55; Fapte 9:3-5,Fapte 9:10; Apocalipsa 1:13), sau în sens figurat observând prezenţa lui Cristos din ei, şi lucrările Domnului din viaţa lor (Apocalipsa 3:20, comp. cu 3Ioan 1:11), în timp ce lumea rămâne oarbă, la prezenţa Lui şi la lucrările Lui, creştinii Îl văd pe Domnul prin credinţă. Oare Iov la văzut pe Dumnezeu în sens literal, sau la văzut în sens spiritual prin credinţă (Iov 42:5)?
Dar martorii merg mai departe cu distorsionarea textului Biblic, astfel Apocalipsa 1:7 NW, care declară clar: „Iată! El vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, şi cei ce l-au străpuns; şi toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul de durere din cauza lui…” Îl denaturează prin următoarea explicaţie: „Aici Biblia nu vrea să spună că va fi văzut cu ochii adevăraţi, ci în sens figurat, prin discernământ sau pricepere…Prin urmare expresia: ,,orice ochi îl va vedea” înseamnă că toţi vor înţelege că este prezent.” (cartea: Paradisul p.146).
De unde ştie Societatea că aici textul Biblic se referă la a vedea în mod figurat? Oare naţiunile necredincioase au ele discernământ spiritual pentru a vedea cu ochii minţii? Au înţeles toţi în anul 1914, că Isus s-a reîntors şi şi-a făcut simţită prezenţa în acel an şi astfel l-a văzut pe Isus cu ochii inimii?
Sau cei care susţin că Isus nu a revenit în 1914, ci va veni în viitor, îi întrebăm, cum vor discerne naţiunile necredincioase revenirea sau prezenţa Sa, când ei au mintea întunecată (Efeseni 4:18) cum vor cunoaşte ei ziua venirii Lui, dacă nu Îl vor vedea fizic? Este o întrebare grea pentru cei ce susţin interpretarea cum că Îl vor vedea prin discernământul lor asupra evenimentelor.
Căci să nu uităm că textul precizează: „orice ochi îl va vedea,” iar efectul va fi: „toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul de durere din cauza lui…” Conform cronologiei Turnului de Veghere aceste lucruri sau petrecut în 1914, când Isus şi-a început prezenţa, însă oare în acel an s-au bocit şi lovit pieptul cu durere naţiunile din cauza venirii lui Cristos? Răspunsul este categoric NU.
Mai este demn de menţionat că acei care l-au străpuns pe Isus, şi care îl vor vedea nu se referă la soldaţii romani, cum explică Societatea, căci principalii vinovaţi au fost evreii pentru străpungerea lui (Ioan 19:11), iar corelat cu profeţia din Zaharia 12:10, cei ce l-au străpuns se referă la poporul Israel, care cu ocazia venirii a doua a lui Mesia, se vor căii de faptul că l-au omorât pe unsul lui Dumnezeu. Să nu uităm că în Zaharia 12:10 BCR se spune: „…îşi vor întoarce privirile spre mine, pe care l-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-l vor jeli amarnic…”. Observăm din text că Israelul îi va părea rău pentru ceea ce au făcut (vezi Ioan 19:34-37), tot aşa şi naţiunile vor fi făcute de ruşine pentru necredinţa lor. Dar ceea ce este de remarcat din acest pasaj, este că nu se spune că îşi vor întoarce inima sau mintea pentru al vedea, ci se spune că „îşi vor întoarce privirile”, deci îl vor vedea cu ochii fizici. Dacă susţinem contrariu, facem din aceste afirmaţii, care declară: că Îl vor vedea, orice ochi Îl va vedea, îşi vor întoarce privirile spre El, ca fiind un nonsens.
Un alt argument că venirea lui Isus va fi vizibilă sunt textele din Matei 24:30; Marcu 13:26 NW; unde se spune: „Şi atunci va apărea în cer semnul Fiului omului, şi atunci toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul lamentându-se şi îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi mare glorie.” Observăm din text că pe cer va apărea un semn, „semnul Fiului omului”, în Biblie cuvântul semn se referă totdeauna la ceva vizibil care să convingă pe necredincioşi, deci dacă eşti martor al lui Iehova te întreb la ce se referă această expresie? Pe lângă această expresie acest text precizează clar: „îl vor vedea pe Fiul omului”, ori dacă expresia „îl vor vedea”, se referă la a vedea în sens figurat la a discerne prezenţa invizibilă a lui Cristos, cum se face că oamenii necredincioşi ai popoarelor au discernământ spiritual? Şi a avut în 1914 o lamentare din partea naţiunilor? Dacă această venire este de domeniul viitorului, căci în unele reviste Matei 24:30 este aplicat la venirea din viitor, după cum acceptă şi Turnul de Veghere din anul 1995 că Isus vine în viitor la Armaghedon să judece oile şi caprele, se ridică o altă problemă, dacă nu acceptăm o venire vizibilă a Domnului, şi anume, ce poate avea efectul descris prin cuvintele: „şi atunci toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul lamentându-se”?
Care este problema demonică din această doctrină greşită a martorilor lui Iehova? Nu doar că orice doctrină greşită are în spate un spirit demonic, nu Spiritul Adevărului, dar în cazul acestei doctrine şi a altor doctrine spiritul din spatele ei este spiritul lui Anticrist.
În primul secol d.C. creştinii influenţaţi de gnosticism au început să creadă că Isus nu a trăit în corp de carne, ci a fost doar un spirit ce părea a fi om de carne. Dochetismul este o erezie care neagã realitatea sau materialitatea deplină a trupului Mântuitorului. Vine de la cuvântul grec: δοκεω (dokeo) = a părea. Se întâlneşte în toate variantele gnosticismului. Această învăţătură, învaţă că Isus Cristos doar avea aspectul unui om, fără să fie de fapt un om. Conform dochetiştilor, Fiul lui Dumnezeu nu a devenit cu adevărat om, nu a avut un corp fizic cu adevărat şi nici nu a suferit pe cruce; El doar a părut că face aceste lucruri, adică pentru trupul său era o iluzie, la fel a fost şi răstignirea Sa.
Docetismul a existat în epoca Noului Testament şi chiar după aceea, fiind combătut atât de epistolele Noului Testament (apostolul Ioan) cât şi de cele ale Ignatie din Antiohia, de scrierile lui Irineu, lui Tertulian şi Clement Alexandrinul, din secolul II d.C.[9]
Poate martorii s-ar întreb: ce legătură are asta cu noi?
Dacă această învăţătură susţinea că Isus nu a venit în corp de carne, dacă spiritul lui Anticrist i-a îndemnat să creadă acest lucru, atunci ce spirit poate fi în spatele credinţei că Isus a venit deja în 1914, şi va veni pentru judecată în acelaşi mod invizibil, ca spirit nu ca corp de carne? Sau învăţătura că învirea la cer a avut deja loc în anul 1918? Ce spune Scriptura?
2Timotei 2:16-18: „Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora.
Şi martorii zic aelaşi lucru: învierea a venit în 1918. Şi mai zic că Însuşi Isus a venit în 1914, ce spune Cuvântul? În 2Tesaloniceni 2:1-2: „cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Martorii spun: Isus a venit, ziua Domnului a venit, cine este în spatele acestei învăţături? Un duh sau un spirit care tulbură pe cei care caută adevărul. Domnul Isus nu a venit, nici ziua Domnului, căci atunci are loc: „strângerea noastră laolaltă cu El”, învierea creştinilor este simultană cu venirea Domnului Isus, venirea nu poate avea loc în 1914, iar învierea în anul 1918!
Ce spirit este însă în spatele învăţături conform căreia Isus nu va veni în corp ci ca spirit, El nu va fi vizibil, decât în aparenţă, orice ochi Îl vor vedea spiritual, etc. Ce spirit este în spatele acestei învăţături?
1Ioan 4:1-2: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.”
2Ioan 1:7-11: „Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine[10] în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină. Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele”.
Dacă spiritul lui Anticrist, susţine că Isus nu a venit în trup de carne, ci în spirit a fost El pe pământ. Oare ce spirit ar învăţa că Isus vine în spirit şi nu în trup de carne, ca om, aşa cum învaţă Biblia? Cu sigurnţă că tot spiritul lui Anticrist. Este imposibil ca Spiritul Sfânt să se contrazică singur, dacă Spiritul care a inspirat Biblia a spus prin Biblie, că Fiul Omului vine, sau că orice om Îl va vedea pe Isus, acelaşi Spirit nu poate să susţină contrariul şi anume că nici un om nu-L va vedea pe Isus!
În timpul istoriei Martorilor lui Iehova, oficial s-a recunoscut că Spiritul Sfânt nu mai lucra la inspiraţia învăţăturilor martorilor lui Iehova. Rutherford al doilea preşedinte al Societăţii, susţinea că Martorii lui Iehova au primit majoritatea învăţăturilor de bază, prin ‚călăuzirea îngerilor’, deoarece el credea că Spiritul Sfânt încetase să mai funcţioneze ca învăţător al lui, fiind înlocuit de îngeri, ce l-au învăţat în minte: W 1/9 1930 p.263 (engleză); W 1/2 1935 p.41; cartea „Bogăţie” 1936 p.316 (engleză), Lumină, Volumul I, p 64, 1930, scris de Rutherford, „Justificare”, Volumul III, p 250, 1932, scris de Rutherford, Turnul de veghe 1/4/1972 (reprint 197), Treziţi-vă! 8/10/1968, p 23.
Ce fel de spirite (îngeri) au fost aceia ce l-au condus pe Rutherford? O dată ce învăţătura lui nu era în armonie cu Biblia?
Chiar afirmaţia că Spiritul Sfânt nu mai ne învaţă, contrastează net cu învăţătura lui Cristos, care a spus în Ioan 14:16-17 NW: „Şi eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un ajutor care să fie cu voi totdeauna, spiritul adevărului.”
Iată Spiritul Sfânt rămâne cu creştinii pentru todeauna, El nu încetează să-i înveţe şi să-i călăuzească!
Mai târziu, conducerea martorilor, a revenit la ideea că Spiritul Sfânt le comunica informaţiile, împreună cu îngerii (W 1/3 1972 p.155; W 1/8 1987 p.19 – engleză), însă aceasta este doar o pretenţie, realitatea este alta, după cum am văzut, învăţăturile WTS nu sunt în armonie cu Biblia şi cu Spiritul care a inspirat Sfânta Scriptură!
h) Elimină închinarea, onorea şi gloria meritată de Domnul Isus Cristos, şi Isus este exclus de la părtăşia cu discipolii Lui:
Martorii lui Iehova spun că sunt creştini, nume care vine de la Cristos, însă ei atât prin învăţăturile lor, cât şi prin trăirea lor, nu-l glorifică pe Isus Cristos, la nivelul expus în Cuvântul lui Dumnezeu şi nu au o relaţie cu El prin rugăciune. Degeaba există cărţi, cum ar fi: „Cel mai mare om care a trăit vreodată”; şi „Vino şi Urmează-mă”, etc., care vorbesc despre Isus, despre viaţa Lui, despre a-l imita pe El, dar ce-l mai important lucru nu este trecut în cărţi şi anume: relaţia cu El.
Degeaba cunosc Martorii lui Iehova informaţii despre El, dacă nu-l cunosc pe El personal, cunoaştere ce se obţine doar printr-o relaţie cu El. Viaţa veşnică, însemnă cunoaşterea personală a lui Isus (Ioan 17:3), nu a cunoaşte lucruri despre Isus, pe care şi un ateu le poate cunoaşte. Nu informaţia despre Isus salvează, ci credinţa în El care conduce la relaţia cu El, cunoaşterea Lui se poate obţine doar dintr-o relaţie, nu doar prin informaţii despre El.
Cred că nici un Martor al lui Iehova nu s-a căsătorit, doar pe bază de informaţii despre viitoarea soţie: nume, data naşterii, adresă, ce şcolii a făcut, ce a realizat în viaţă, etc. Ci s-a căsătorit după o relaţie personală, nemijlocită, în care s-au cunoscut şi au comunicat, şi au făcut lucruri împreună. 
În mod asemănător nici un om nu-L poate cunoaşte pe Domnul Isus doar din teorie şi studii, ci doar o relaţie cu El, în care vedem cum El intervine în viaţa noastră, cum ne călăuzeşte, ne povăţuieşte, prin interacţiunea cu El ajungem să-L cunoaştem şi astfel să avem viaţă veşnică (Ioan 17:3).
Revenind la problemă, pentru a ne da seama dacă Martorii lui Iehova sunt creştini, şi au o gândire şi o teologie, ca a primilor creştini, să facem un test.
Dacă eşti Martor al lui Iehova, întreabă-te: ai auzit la tine în congregaţie, vreodată omagierea Domnului Isus prin cuvinte de genul: „glorificat şi preamărit să fie Domnul Isus”? Ce s-ar întâmpla dacă un martor ar exclama aceste cuvinte în public, în sala Regatului, la vreo întrunire? Ar mai primi el după aceea privilegii? Poate te întrebi, bine dar este corectă o astfel de aclamare a lui Isus? Să lăsăm ca însuşi Biblia să ne răspundă la această întrebare, trecând în broşură câteva pasaje ignorate de aşa numitul: „Sclavul Fidel”, dar care provin din gândirea şi practica primilor creştini, şi chiar a lui Isus.
Domnul Isus a fost glorificat de primii creştini!
Încă din primii ani ai creştinismului, „… numele Domnului Isus continua să fie preamărit.”Fapte 19:17 NW, şi nici nu este de mirare, căci în numele lui Isus se făceau miracole mari.
Apostolul Pavel dorea „ca numele Domnului nostru Isus să fie glorificat în voi…” - 2Tesaloniceni 1:12 NW, şi e normal acest lucru, deoarece însuşi Isus a spus în Ioan 5:23 NW următoarele: „pentru ca toţi să-l onoreze pe Fiul aşa cum onorează pe Tatăl. Cel care nu îl onorează pe Fiul nu-l onorează pe Tatăl care l-a trimis.”
Deci fiindcă Martorii lui Iehova nu-l onorează pe Fiul la adevărata valoare, ei nu-l onorează nici pe Tatăl, care de fapt i-a acordat glorie singurului său Fiu, după cum se spune şi în 2Petru 1:17 NW: „Căci el (Isus) a primit de la Dumnezeu, Tatăl, onoare şi glorie…”, acest lucru apostolul Petru nu numai că îl recunoaşte, dar el îl şi foloseşte în limbajul lui. De exemplu, la finalul celei de a doua a lui scrisori, el proclamă ceea ce niciodată nu este proclamat în sălile Regatului, şi anume: „…Salvatorului nostru Isus Cristos. A lui să fie gloria şi acum, şi până în ziua eternităţii.” (2Petru 3:18 NW).
Tot ceva asemănător are loc şi în cer unde îngerii proclamă următoarele cu privire la Mielul biruitor:
„…Mielul care a fost înjunghiat este demn să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi forţa şi onoarea şi gloria şi binecuvântarea.” (Apocalipsa 5:13 NW). Ba chiar în viitor, Regele Cristos va fi lăudat, după cum se arată în Psalm 45:1,Psalm 45:11,Psalm 45:17; Psalm 72:1,Psalm 72:17.
Biblia însă nu ne învaţă numai să-l onorăm pe Stăpânul Isus (Ioan 12:13; Iuda 1:4); ci, să şi avem părtăşie şi comuniune cu fratele nostru mai mare: Isus, cu Domnul şi Salvatorul nostru, cu Mirele nostru iubit.
Poate te întrebi: vrei să spui că nu este păcat să te rogi la Isus? NU. Repet, nu este păcat să te rogi Domnului Isus, chiar dacă martorii susţin că este greşit acest mod de închinare, ei se roagă la Iehova prin Isus, şi acest lucru nu este greşit, căci principiile din Biblie ne îndeamnă să ne rugăm la Tatăl prin Isus ca mijlocitor şi mare preot (1Timotei 2:5; Coloseni 3:17; Ioan 16:23). Însă a vorbi cu fratele tău mai mare şi cu Marele Preot ce te reprezintă în faţa lui Dumnezeu nu este greşit, căci chiar dacă Biblia ne învaţă să ne rugăm Tatălui prin Isus, ea învaţă să ne rugăm şi la Isus. Rugăciunea la Isus, nu-l înjoseşte pe Tatăl, sau nu produce o rivalitate între Ei, după cum vom vedea în continuare.
Rugăciuni în Biblie adresate lui Isus:
Rugăciunea la Isus era folosită uneori de primii creştini, chiar Învăţătorul Isus a lăsat să se înţeleagă o astfel de posibilitate, atunci când a spus în Matei 7:21-22 NW: „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne…Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne…”, este curios că Isus nu-i condamnă pe aceştia pentru că s-au rugat Lui, prin cuvintele: „Doamne, Doamne”; ci, pentru că n-au făcut voia Tatălui (vezi şi Luca 6:46). Deci Isus indică că atât în timpul vieţii oamenilor, cât şi la judecată, oamenii îl vor invoca pe El ca Domn, spunându-i: „Doamne, Doamne”, însă motivul respingerii lui Isus, în calitate de judecător, este nu faptul că s-au rugat Lui şi nu Tatălui; ci, că nu au făcut lucruri corespunzătoare voinţei lui Dumnezeu.
Rugăciunea la Isus a fost practicat de primii creştini, astfel chiar Biblia conţine rugăciuni la Isus direct, sau cuvinte care lasă să se înţeleagă o astfel de practică. Da, cu toate că creştinii se rugau Tatălui prin Isus, există şi situaţii când ei se rugau la Isus, ca de exemplu:
Fapte 1:24, unde rugăciunea a fost adresată lui Isus, nu lui Iehova, cum apare tradus în NW, căci în original, în greacă, apare: „Kyrie” = „Doamne”, şi Isus este Cel care i-a rânduit în slujba de apostoli pe cei doisprezece, şi este raţional să credem că Lui, cei unsprezece apostoli, i-au cerut să-l aleagă pe cel de al doisprezecelea în locul lui Iuda, nu putea să-i ceară Tatălui, pentru că Tatăl i-a dat lui Isus dreptul de a-şi alege apostolii (Marcu 3:13-19). În plus, dacă se rugau Tatălui prin apelativul „Doamne”, atunci ar fi trebuit să adauge la rugăciune: „în Numele lui Isus”, dar ei nu au spus prin cine s-au rugat, astfel toate dovezile înclină că cei unsprezece s-au rugat direct la Isus.
Un text clar şi fără dubii de rugăciune la Isus, este cel al lui Ştefan, care spune în Fapte 7:59 NW: „…în timp ce el implora şi zicea: ,,Doamne Isus, primeşte spiritul meu!, iar explicaţia „Sclavului Fidel” la acest text nu stă în picioare, căci Ştefan nu L-a invocat pe Isus fiind într-o viziune cu el; ci, rugăciunea lui a fost o rugăciune normală, căci după ce l-a văzut pe Dumnezeu şi pe Isus în viziunea descrisă în v.55,56, evreii l-au târât pe Ştefan în afara oraşului (v.58,59), şi apoi Ştefan s-a rugat la Isus, nu în timpul viziunii.  În plus, chiar şi în v.60 este menţionată o rugăciune care s-a adresat tot Domnului Isus, căci în originalul grecesc apare cuvântul: „Kyrie” (Doamne), ca şi în Fapte 1:24 şi 7:59, aşa că introducerea expresiei „Iehova” în v.60 nu are o bază temeinică din manuscrise. În plus, dacă în v. 60 s-ar fi rugat la Iehova, ar fi trebuit să spună: „în Numele lui Isus” în rugăciunea lui.
Tot în Fapte, se prezintă invocări la Isus, în Fapte 9:14,Fapte 9:21; unde în adunarea din Damasc se chema acest Nume, tot la fel în adunarea din Ierusalim, era invocat aceste Nume al lui Isus, după cum afirmă textele:
» Fapte 9:14: „ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.”
» Fapte 9:21: „Toţi cei ce-l ascultau, rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?”
Tot în Fapte, apostolul Pavel, povesteşte momentul convertirii şi a botezului său, el spune că Anania, un creştin exemplar, l-a îndemnat, conform cu Fapte 22:16: „Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” Este clar că este vorba de a invoca Numele Domnului Isus, chiar şi în NW cu referinţe, are referinţa (trimiterea) la pasajul din: Fapte 10:43. În primul secol, cu ocazia botezului se invoca Numele lui Isus, vezi şi: Fapte 22:17-19; Romani 10:9-10; 1Corinteni 1:1-2; 1Corinteni 6:11. Iar traducerea CLV - 1993, traduce: „invocând Numele Lui”, cu referire la Cristos în context (vezi şi The Kingdom Interlinear; în greacă apare: „autos” = „Lui”).
O altă dovadă de rugăciune la Isus, sunt cuvintele din Romani 10:1,Romani 10:9-14 BCR unde se spune: „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi…Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci cu inima ta crezi şi eşti îndreptăţit, şi prin mărturisirea cu gura ajungi la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el (Isus), nu va fi dat de ruşine.” Căci nu este nici o deosebire între iudeu şi grec; căci acelaşi Domn al tuturor (Isus), este bogat faţă de toţi cei care îl cheamă (în rugăciune). Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului (Isus), va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut?…” În v. 13 nu apare tetragrama (YHWH); în greacă; ci, „Kyriou” = Domnul, astfel, v.13 este un principiu luat din Ioel 2:32, nu citatul în sine, căci Pavel îl aplică la Isus nu la Iehova, dacă citim cu atenţie contextul, căci evreii îl cunoşteau pe Iehova, doar despre Isus aveau nevoie să li se predice şi să creadă în El şi să-l invoce (v.9-21). Pavel a preluat aici acest principiu din Ioel 2:32, ca şi Petru, care citează din Psalm 34:8, unde se vorbeşte de Iehova, şi el îl aplică la Isus (vezi: 1Petru 2:3). În concluzie, în acest text Pavel ne încurajează să credem în Isus, şi să-l invocăm pe Domnul tuturor, pe Isus, cu gura noastră pentru ca să fim salvaţi şi declaraţi drepţi.
De asemenea, apostolul Pavel ne dă o bază Scripturală pentru rugăciunea la Isus. În introducerea primei sale scrisori adresată adunari din Corint (1Corinteni 1:2), apostolul transmite salutări celor „către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru. Al cui Nume îl cheamă? Al lui Dumnezeu de: Iehova? Nu! Al lui Isus! Şi nu e vorba doar de rugăciunea unui creştin răzleţ, ci a tuturor sfinţilor din timpul acela, ba mai mult, Pavel chiar spune că creştinii sunt chemaţi de Dumnezeu Tatăl, ca „să aveţi părtăşie cu Fiul Său Isus Cristos Domnul nostru!” (1Corinteni 1:9 NW-2006). Întreabă-te sincer dragă cititor, ai tu părtăşie cu Domnul Isus, crezi tu din toată inima că Dumnezeu te-a chemat la părtăşia cu El? Crezi că eşti chemat să te apropii şi de El în rugăciune (vezi şi: 1Petru 2:4; 1Ioan 1:3).
Tot Pavel, în 2Corinteni 12:8, mărturiseşte că 'de trei ori l-a implorat pe Domnul'. Oare despre care Domn este vorba? Versetul 9 ne confirmă că era Domnul Isus Cristos: „pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine”, spunea apostolul în partea finală a versetului. Deci e clar, că însuşi Pavel avea o relaţie personală apropiată cu Domnul Isus Cristos.
O altă dovadă de rugăciune la Isus, sunt cuvintele de mulţumire spuse de Pavel în 1Timotei 1:12: Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care mi-a dat putere…”, pe care Traducerea Lumii noi le-a tradus prin: „Îi sunt recunoscător lui Cristos Isus”. Însă în versiunea The Kingdom Interlinear, făcută tot de Societate, în engleză apare: „Thanks” = Mulţumesc ca şi în BCR.
Ai auzit tu vreodată ca un martor să rostească astfel de cuvinte? „Mulţumesc lui Hristos Isus”. Nu, ceea ce înseamnă că gândirea lor diferă de optica lui Pavel cu privire la persoana şi comuniunea cu Domnul Isus.
În Apocalipsa  22:20 întâlnim o scurtă rugăciunea a lui Ioan: „Vino, Doamne Isus!”
În concluzie: N.T. prezintă şi rugăciuni 1) la Tatăl prin Fiul; şi rugăciuni 2) la Fiul, care apoi ajung la Tatăl. Martorii au o reţinere să se roage la Domnul Isus, deoarece cred că aşa îl trădează pe Tatăl, dar nu este adevărat, observaţi ce spune Biblia în Ioan 5:23: pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis”. Iar în 1Ioan 2:23 se precizează: „Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl”.
Prin urmare, Martorii lui Iehova nu au o comuniune cu Isus, nu-l onorează la adevărata valoare şi astfel recunoaşterea lor că Isus este Domnul şi Salvatorul lor este mai mult formală, nu reală, însă dacă crezi în Biblie, i-a aminte la îndemnul din Psalm 2:12: Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!”
Întrebare: ce spirit ar putea opri, închinarea, onorea, gloria adresată Domnului Isus, conformă cu Biblia? Oare nu Spiritul lui Anticrist? Îl las pe cititor să tragă propria concluzie.
i) Domnul Isus este diminuat şi denaturat rolurile Lui de: cap, cale, adevăr, viaţă:
Martorii spun că toţi oamenii trebuie să realizeze şi să accepte că Cristos care este capul, a numit un „sclav fidel” ca să dea hrană casei lui Dumnezeu. Numai aceste persoane care formează clasa ‘sclavului’ pot da o înţelegere corectă Cuvântului lui Dumnezeu. Această pretenţie şi învăţătură a martorilor bazată pe ilustrarea lui Isus cu sclavul întâmpină o problemă majoră:
Dacă noi nu putem înţelege Cuvântul lui Dumnezeu în mod corect, decât dacă ni-l explică „sclavul fidel şi prevăzător”. Aceasta înseamnă că nu pot înţelege nici textul biblic din Matei 24:45-47, fără ajutorul „sclavului”, căci eu nu pot înţelege Biblia fără el. Deci ar trebui să ştiu prima dată cine este acest: „sclavul fidel şi prevăzător”, înainte de a şti care este explicaţia pasajului. Şi cum pot şti care este explicaţia despre „sclavul fidel şi prevăzător” autentic, dacă eu personal nu pot înţelege şi interpreta corect Biblia ca să-l identific?
Astfel fie trebuie să accept că oamenii pot înţelege Biblia şi fără explicaţia „sclavul fidel şi prevăzător”, în urma studiului lor personal al Bibliei, şi după aceea prin alegerea lor, colaborează cu sclavul, recunoscut de ei înşişi.
Fie nu accept că oamenii nu pot înţelege Biblia fără intervenţia ‘sclavului fidel şi prevăzător’ şi atunci ne aflăm la cheremul oricui care pretinde că este  „sclavul fidel şi prevăzător”.
Însă Biblia ne spune clar în Galateni 1:8 „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”
Imaginează-ţi că vine un apostol la tine, şi face semne şi minuni ca şi apostolii din primul secol, şi totuşi dacă predică altceva decât ceea ce au predicat apostolii din primul secol să fie blestemat şi să nu fie acceptat. Sau imaginează-ţi că un înger strălucitor vine la tine, o fiinţă angelică, şi îţi dă un mesaj, pur şi simplu eşti uimit de această prezenţă de gloria ce-l înconjoară, poate cazi la pământ ca şi Daniel (Daniel 8:16-18), însă dacă mesajul îngerului este diferit de Evanghelia predicată în primul secol, tu ai dreptul şi chiar datoria să respingi acel mesaj.
Cu atât mai mult dacă un om, sau un grup de oameni (care nici măcar nu au mărturia semnelor şi a minunilor), care pretinde că este ‚sclavul fidel’, însă vine la tine cu o altă Evanghelie, trebuie să-l consideri anatema (blestemat).
Doar dacă fiecare om poate înţelege personal sub rugăciune, Biblia, doar aşa poate identifica adevărata Evanghelie şi adevăratul „sclav fidel”.
Faptul că cineva spune că este un înger a lui Dumnezeu, la propriu sau la figurat (trimis, mesager), nu trebuie să dăm crezare (Galateni 1:6-9).
De fapt şi Satan se poate transforma în spirit de lumină (2Corinteni 11:13-15), şi slujitorii lui în slujitori ai dreptăţii, faptul că cineva spune: sunt mesagerul lui Dumnezeu, sclavul fidel, etc. nu este o garanţie că persoanele respective nu sunt înşelători conştienţi sau inconştienţi.
Astfel Martorii lui Iehova, au denaturat rolul lui Isus Cristos de a fi cap, da ei recunosc că Cristos este capul oricărui bărbat (1Corinteni 11:3), că este capul adunării, a trupului Său (Efeseni 5:23). Însă în practică, rolul de cap este foarte diluat. O dată cu împărţirea creştinilor pe clase, a urmat ca cei din clasa inferioară: ‚alte oi’ să fie în imposibilitate să: înţeleagă Scripturile, ci să aibă nevoie de cineva să le interpreteze. Adică ca şi cum Cristos nu este suficient ca cap, chiar pentru fratele cel mai slab, nu El este ‚singurul Învăţător’ (Matei 23:8), ci la unii creştini, pe lângă Cristos mai sunt şi alţi învăţători.
Atunci când un martor are probleme sau nu înţelege ceva, El nu apelează la Capul Lui, ci la clasa unsă care practic funcţionează ca un mijlocitor secundar între martorii simpli (alte oi) şi Cristos.
Însă nici chiar rămăşiţa unsă nu are un statut mai bun în practică. În teorie, ea prin ungerea pe care o are cunoaşte despre toate lucrurile (1Ioan 2:20,1Ioan 2:27). Însă în practică are aproximativ aceleaşi drepturi ca şi 'alte oi'.
În anul 2008, s-au împărtăşit la Comemorarea morţii lui Isus la întrunirile martorilor, 9986 de oamenii, aceştia sunt socotiţi ca fiind ‚rămăşiţa unsă’.
Se susţine de asemenea, că hrana spirituală, adică tot ce se învaţă şi se publică, vine de la ei, numiţi a fi: „sclavul fidel”. Ei bine, aici trebuie deja să ne oprim şi să facem nişte precizări. Pretenţia că toţi cei din „sclavul fidel” ar contribui la redactarea hranei spirituale e complet falsă. Tot ce se publica este scris la Brooklyn de o mână de oameni, care lucrează sub atenta supraveghere a Corpului de Guvernare, un grup ce se învârte în jurul cifrei de 12 bărbaţi (au fost si mai mulţi, dar şi mai puţini de 12 - nu e o cifră fixă). Corpul de Guvernare decide absolut tot ce se face în organizaţie şi absolut tot ce se publică. Unii care lucrează la sediul central şi care scriu chiar articole nici măcar nu sunt dintre cei unşi.
Deci toată această împărţire pe clase este doar o teorie pe care nici măcar cei de sus nu o respectă în practică. Învăţătura oficiala mai spune ca acest Corp de Guvernare este doar un reprezentant al sclavului fidel şi prevăzător. Nimic mai fals! Să-ţi dau un exemplu. Să spunem ca un martor uns, de oriunde de pe glob, dar care are responsabilităţi mari în organizaţie, cum ar fi supraveghetor itinerant sau membru al unui comitet de filială, ar considera la un moment dat, că un articol scris de cei de la Brooklyn e greşit şi că în opinia lui acel articol nu respecta textul biblic, şi deci contrazice Spiritul Sfânt. Să spunem că alături de el mai vin încă 20 de fraţi unşi tot cu responsabilităţi mari în organizaţie şi susţin acelaşi lucru. Crezi ca cei de la Brooklyn o sa zică „Ok, aveţi dreptate, sau îi întrebăm şi pe ceilalţi 10000 de unşi, şi în funcţie de aceasta îl retragem şi publicam altul care sa corecteze greşeala sau va rămâne valabil dacă majoritatea celor ‘unşi’ sunt de acord cu el.”  Aiurea! O sa-i dea afara pe toţi ca pe nişte câini, acuzându-i de apostazie. Există cazuri concrete de acest fel. De exemplu, cazul fostului supraveghetor de filială din Italia, Farnetti, şi el era uns şi a avut curajul să le spună celor din Corpul de Guvernare că au greşit ceva, l-au exclus imediat. Ciudat este că după câţiva ani au schimbat învăţătura aşa cum spuse el. Problema e, că nu este nici primul, nici ultimul caz de acest gen.
Astfel există cazuri în care oameni ‘unşi’ chiar au scris articole, unii chiar au participat la scrierea unor cărţi importante, ca apoi să fie excluşi, pentru că nu au mai fost de acord cu unele aberaţii ale aşa zisului „corp de guvernare”. Din păcate au fost oameni profunzi, umili şi plini de iubire care au avut naivitatea să creadă că daca vor sesiza Corpul de Guvernare cu privire la anumite greşeli vor fi ascultaţi. Se aşteptau probabil ca cei din Corpul de Guvernare să gândească şi să acţioneze în mod obiectiv, să respecte pe ceilalţi unşi, să ţină cont şi de opinia lor, nici pomeneală! În mod practic nu există un sclav fidel care dă hrană, şi care este compus din martorii unşii, ci doar un corp de guvernare compus din câţi-va oamenii care hotărâsc totul în organizaţie.
Un martor simplu, nu poate înţelege Biblia fără ei, nu poate cunoaşte adevărul, nu poate intra în paradis, nu poate fi iertat şi aprobat de Dmnezeu fără ei.
Chiar dacă martorii lui Iehova recunosc că Isus este singura CALE, singurul cap al bărbaţilor (capul femei fiind bărbatul), singurul care este ADEVĂRUL, VIAŢA VEŞNICĂ, totuşi pe de altă parte ei spun: Isus este CALEA, DAR, noi suntem calea spre El! Unica CALE spre Cristos. Nimic mai fals, realitatea arată că ei sunt mai degrabă calea spre a-l minimaliza pe Cristos din viaţa membrilor.
Ei spun Isus este adevărul, însă în majoritatea literaturii lor, atunci când folosesc termenul: „adevărul”, ei îl folosesc cu sensul: „doctrina organizaţiei este adevărul”. Doctrina organizaţiei din păcate nu este biblică, după cum am văzut în analiza de mai sus.
Ei spun: Isus este capul, însă când este nevoie de a lua o decizie, organizaţia nu încurajează ca martorii să-L întrebe pe CAPUL: Doamne Isus ce să fac? Ci încurajează să facă cercetări în literatura lor ca să vadă ce decizie să i-a.
Chiar dacă Martorii lui Iehova declară că Isus este VIAŢA VEŞNICĂ, însă tot ei mai spun, că doar cei ce vor rămâne uniţi cu organizaţia vor primi viaţa veşnică.
Toate aceste pretenţii că Organizaţia este biblică, creştină, deoarece recunoaşte pe Isus este: CAPUL, CALEA, ADEVĂRUL, VIAŢA, sunt doar recunoaşteri formale, de suprafaţă, faptele lor indică că în realitate, în practică, neavând o relaţie cu Cristos, El nu este pentru ei: CAPUL, CALEA, ADEVĂRUL, VIAŢA.
Doar cei uniţi cu Isus au viaţa veşnică, doar cei care Îl au pe Fiul în ei, au viaţa veşnică (1Ioan 5:11-12). Doar cei care comunică cu Capul, şi se lasă călăuziţi de El, Îl au pe Isus ca cap în mod real (Fapte 16:7-10; Efeseni 5:23-27).
Când eram martor al lui Iehova, în ultimul timp eram într-un conflict lăuntric între a alege pe Cristos sau organizaţia! De pildă, organizaţia învăţa că putem da bani cu dobândă împrumut la cei care nu sunt la credinţă, Isus învăţa să dăm bani fără dobândă, şi nici să nu ne mai gândim la ei, să nu-i mai cerem înapoi (Luca 6:30-35).
Orice martor sincer, şi mai ales un martor cu funcţie de răspundere care trebuie să înveţe în congregaţie, poate fi pus în următoarea situaţie: fie să asculte de Capul, de Cristos, care prin Biblie ne învaţă: într-un fel; fie să asculte de corpul de guvernare, care învaţă altfel.
Un Martor sincer, care a găsit în Biblie învăţături care nu corespund cu doctrina oficială, ştie că dacă asculă de Cristos, şi spune adevărul aşa cum se află în Biblie, riscă să fie disciplinat sau exclus din organizaţie, dacă însă spune ce spune sclavul ştiind că aceea explicaţie nu este corectă, ajunge să fie infidel lui Cristos.
În poporul lui Dumnezeu autentic, nu există acest conflict de loialitate, deoarece adunarea este unită în mod real (nu formal) cu capul Isus. În adunarea autentică nu există acest conflict de loaialitate între Cristos şi o organizaţie sau o biserică, în poporul lui Dumnezeu vei face cu adevărat ce îţi spune conştiinţa ta instruită biblică şi în comuniune cu Spiritul Sfânt (Romani 9:1).
Prin aceste afirmaţii legate de corpul de guvernare, nu doresc să învinovăţesc vreo persoană anume, ci este vorba de un sistem drăcesc, care s-a tot perpetuat,  pe parcursul timpului, şi pe care conducerea, conştient sau inconştient, l-a perpetuat şi dezvoltat.
Cei din corpul de guvernare nu sunt atât de acuzat cât de plâns! Ei sunt victime ale victimelor!
Orice martor care a ajuns în corpul de guvernare, iniţial a fost un martor simplu, care în timp a progresat de la vestitor la pionier, de la pionier la bârtân de congregaţie, apoi pionier special, apoi supraveghetor de circumscripţie, şi aşa mai departe, până a ajuns în vârful piramidei.
După ce a trecut probabil zeci de ani prin îndoctrinarea şi spălarea de creier din organizaţie, un martor din corpul de guvernare nu poate fi altceva decât ceea ce a fost hrănit şi ajutat în timp să fie. El nu poate fi altceva după zeci de ani de îndoctrinare, decât un martor a lui Iehova, loaial organizaţiei şi doctrinei aşa cum a fost învăţat să fie.
Au existat martori sinceri, spirituali, bine intenţionaţi, care au fost excluşi din motive apostazie, ca apoi după ceva timp, corpul de guvernare să ajungă la aceiaşi concluzie. Fără ca ulterior conducerea să-şi ceară scuze şi să-i reprimească înapoi în organizaţie.
Corpul de guvernare crează o imagine de slujitor excelent, care acceptă să fie întrebat, care ‚chipurile’ încurajează la trimiterea de scrisori pentru ca fraţii atât de bine documentaţi şi înrădăcinaţi în adevăr din corpul de guvernare să răspundă în dragoste şi în mod înţelept.
Nimic mai fals, aceasta este doar reclama. Eu am experimentat pe pielea mea să trimit scrisori respectuase la care nu am primit răspuns, mai mult, să mi se spună în particular să nu mai trimit. Am fost sfătuit de un bătrân de congregaţie prieten, că dacă n-aş fi trimis scrisoarile acum aş fi fost deja bătrân de congregaţie.
Filiala din Bucureşti nu dă nici o numire la martorii care trimit scrisori cu întrebări care au în conţinutul lor doctrina lor. Cu alte cuvinte, dacă îi întrebi lucruri banale, lucruri de familie, de locuri de muncă, etc. Este OK,  însă dacă îi întrebi de probleme de doctrină, şi le ridici semne de întrebare, în veci nu mai primeşti privilegii. Dacă le trimiţi anumite cercetări ale tale, care indică că o doctrina a martorilor este greşită, cercetătile tale ajung la gunoi, şi te trezeşti mai devreme sau mai târziu exclus.
Din păcate au fost oameni profunzi, umili şi plini de iubire, care au avut naivitatea să creadă că daca vor sesiza Corpul de Guvernare cu privire la anumite greşeli vor fi ascultaţi. Se aşteptau probabil ca cei din Corpul de Guvernare să gândească şi să acţioneze asemenea lor, să facă cercetări pentru a vedea dacă aşa sau nu aşa stau lucrurile. Nici pomeneală. Un astfel de bărbat a fost Olaf Johnson din Suedia care a trimis în anii 1980 Corpului de Guvernare o analiza de peste 200 de pagini de cercetări istorice ce arata că învăţătura conforma căreia Ierusalimul a fost cucerit de babilonieni în 607 î.e.n. nu avea nici un suport istoric. După o corespondenţă între el şi corpul de guvernare, Ce crezi ca s-a întâmplat în final? Corpul de Guvernare a trimis înapoi o scrisoare la corpul de bătrâni a congregaţiei lui Johnson care în cele din urma l-au exclus pentru apostazie.
Eu am afirmat în faţa unor bătrâni: „unele învăţături ale noastre sunt şubrede şi dicutabile”, şi doar pentru atât am fost mustrat judicar, retrăgându-mi-se privilegiile avute. În particular mi s-a spus că anumite întrebări ale mele „au forţat lumina”, şi să nu mai pun întrebări. Comentarile sunt de prisos, slujitorii autentici ai lui Cristos nu au nici o teamă să li se pună întrebări, în cazul în care nu ştiu răspunsul, ei spun în mod umil: nu ştiu, deoarece ei recunosc că cunosc în parte (1Corinteni 13:9).
Iubite cititor nu-ţi pune încrederea în oameni, sau într-o organizaţie, care ştie excelent să-şi cosmetizeze istoria, doctrina, poziţia, dar care în realitate nu este calea spre Cristos.
Domnul Isus nu poate sluji ca CAP; CALE, ÎNVĂŢĂTOR, unei organizaţii, care manipulează oamenii, şi care se erijează ea ca fiind unicul: cap, cale, învăţător prin care oamenii vin la Cristos. El nu poate fi CAP, unei organizaţi care manipulează oamenii şi care este influenţată de spiritul lui Anticrist.
Isus doreşte să lucreze cu discipolii Săi în mod liber, El doreşte ca discipolii Lui să fie liberi de robia oamenilor sau a unor îndoctrinări. El doreşte ca oamenii să fie la dispoziţia Lui, nu la dispoziţia unei organizaţii care gâtuieşte relaţia cu Dumnezeu, şi opreşte relaţia cu Cristos. Numai spiritul lui Anticrist poate face aşa ceva!
Iubite cititor, dacă îţi dai seama tot mai mult că organizaţia Martorii lui Iehova, nu este ceea ce pretinde a fi, ai unde să mergi, alege să alergi şi să cazi în braţele Celui care este CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA (Ioan 14:6), în braţele Celui care a spus: „…pe cel care vine la mine nicidecum nu-l voi alunga.” (Ioan 15:10 NW). Nu este vorba de a căuta o grupare, ci a căuta o persoană, un cap (1Corinteni 11:3), o uşă (Ioan 10:2,Ioan 10:7), un Mijlocitor (1Timotei 2:5), un prieten (Ioan 15:15), un frate (Matei 12:49-50), o persoană despre care cei 12 apostoli au spus: „Doamne” I-a răspuns Simon Petru „la cine să ne ducem? Tu (o persoană nu o organizaţie) ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu (Ioan 6:68-69 BC).
Da, iubite cititor, tu nu trebuie să cauţi o grupare, ci trebuie să cauţi o persoană. Orice persoană care nu este prima dată împlinită pe deplin în Cristos (Coloseni 2:9,Coloseni 2:10), nu poate căuta ulterior poporul lui Dumnezeu într-un mod obiectiv. Deoarece ea poate fi manipulată, deoarece ea încă nu este împlinită sufleteşte în Cristos, şi de dragul de a avea fraţi şi surori, care să o aprobe, să o accepte să o iubească, ea poate face compromisuri.
Am întâlnit personal oameni care mi-a spus: „ştiu că nu tot ce este în biserica aceasta în care sunt eu, este bine, dar unde să mă duc, unde-i mai bine” Sau „am nevoie de fraţi de întruniri chiar dacă nu toate învăţăturile sunt bune”. Unde să te duci iubite cititor? La Cristos du-te, la Cel care este „...calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Poate vei spune: am nevoie de fraţi, întreabă-te, oare care frate te va împlini mai bine ca Cristos? Sau: vei sacrifica pe Cristos care este ADEVĂRUL, de dragul unei organizaţii sau asociaţii frăţeşti? Vei sacrifica adevărul absolut: Fiul lui Dumnezeu de dragul unor grupuri, la care ai aderat din nevoia de prietenie? Vei sacrifica Calea şi viaţa veşnică de dragul unei biserici, la care însuşi tu recunoşi că nu este totul în regulă? Aleargă la Cristos, iar mai târziu El te va adăuga trupului Său (Fapte 2:47), El te va călăuzi spre poporul Lui!
j) Nu Îl predică pe Isus Cristos.
Martorii lui Iehova în general îşi canalizează predicarea spre un paradis pământesc, asupra ce trebuie să facă omul ca să ajungă acolo, decât al ‚predica pe Cristos şi acesta răstignit’. De fapt, cine ar accepta, predica despre un Isus răstignit pe un stâlp?!?
Ideile lor predicate sunt paradisul pământesc, la care se ajunge prin asimilare de cunoştinţă despre Dumnezeu şi Isus (Ioan 17:3 NW). Însă viaţa veşnică, conform unei traduceri corecte a Bibliei a lui Ioan 17:3, este să-i cunoşti pe Dumnezeu şi pe Isus, printr-o relaţia cu Ei, nu doar să cunoşti informaţii despre Ei.
În legătură cu predicarea, de fapt, cine este în centrul evangheliei, să lăsăm ca Biblia însuşi să răspundă:
În Romani 1:1-5, se afirmă: „Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile.
Deci, Evanghelia Îl priveşte pe Fiul lui Dumnezeu, Evanghelia este Cristocentrică, Îl are pe Cristos în centru. În plus, în Numele lui Isus se predică evanghelia adevărată!
Personajul principal al evangheliei este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos Salvatorul tuturor celor credincioşi (Fapte 9:20). Acest lucru este bine subliniat de unul dintre cei mai mari evanghelişti ai tuturor timpurilor, şi anume de apostolul neamurilor după cum am văzut.
Evanghelia sau vestea bună, nu promovează o organizaţie, ea nu atrage atenţia asupra unei mişcări religioase; ci, ea îl înalţă pe Domnul domnilor, pe Isus Cristos despre care a mărturisit însuşi Dumnezeu, şi a dovedit cu putere că El este Fiul lui Dumnezeu şi Salvatorul celor credincioşi. De aceea Pavel a declarat cu atâta putere următoarele: ,,dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu…Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” (1Corinteni 1:23-24; 1Corinteni 2:2).
Dacă vom citi cartea Faptele Apostolilor, vom vedea că persoana lui Isus Cristos, este în centrul evangheliei, predicate de apostoli. Apostolii L-au predicat pe Cristos, pentru a te convinge că este aşa, dar şi pentru a învăţa ce trebuie să predici cu adevărat, citeşte predicile apostolilor şi a altor ucenici din cartea Faptele. (Fapte 2:22-26; Fapte 3:12-26; Fapte 4:8-13,Fapte 4:33; Fapte 5:29-32; Fapte 7:2-56; Fapte 8:5; Fapte 8:32-35; Fapte 10:34-44; Fapte 11:19-20; Fapte 13:16-43; Fapte 16:30-32; Fapte 17:2-4; Fapte 22-31; Fapte 22:3-21; Fapte 26:2-29; Fapte 28:23).
Dar nu numai predicarea sau vestirea pune accentul pe Cristos; ci, şi lucrarea de învăţare şi de facere de ucenici gravita în jurul persoanei lui Cristos, căci Pavel, spune în Coloseni 1:28-29: ,,Pe El (Isus Cristos) Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.”
De aceea, în momentul când noi predicăm sau învăţăm pe oameni, noi trebuie să facem ca mesajul şi învăţătura să graviteze în jurul lui Isus Cristos, şi El să fie înălţat şi onorat şi nu o organizaţie. De aceea, noi nu trebuie să mărturisim despre noi, despre adevărul din organizaţia noastră, despre avantajele Biserici noastre; ci, conform Bibliei: noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus (2Corinteni 4:4-5). Slăvit să fie El!
Conform Bibliei şi în prezent tot Cristos trebuie să fie subiectul central al Evangheliei (Coloseni 1:28-29; 1Corinteni 1:23-24; 1Corinteni 2:2). Dacă în primul secol subiectul principal era Cristos, acesta este şi acum, căci noi nu putem modifica evanghelia, şi nici nu dorim să primim o altă evanghelie (Galateni 1:6-9). De fapt, Evanghelia adevărată este eternă (Apocalipsa 14:6).
Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (1Corinteni 1:23-24), astfel noi nu dorim ca oamenii să-şi întemeieze credinţa pe altceva, sau pe altcineva. Chiar dacă aparent Fiul lui Dumnezeu, este cunoscut ca fiind Isus, totuşi în general oamenii nu îl cunosc pe Isus Cristos (comp. cu 1Ioan 2:3-6), decât foarte superficial şi doar cu mintea, şi cunosc unele lucruri denaturate despre El din filme, ei nu-L cunosc personal, de aceea şi astăzi trebuie predicat tot Cristos şi acesta răstignit, ca oamenii să înveţe prin El, lepădarea de sine, adevărata cunoştinţă, adevărata cale spre Dumnezeu şi viaţa în iubire.
Faptul că martorii lui Iehova predică o altă evanghelie, un alt Isus, şi oamenii ce aud aceea evanghelie primesc un alt spirit (2Corinteni 11:4), nu Spiritul Sfânt. Este observabil din faptul că martorii nu experimentează sigilarea cu Spiritul Sfânt în momentul când au crezut din inimă mesajul predicat de martori. Conform cu Efeseni 1:13-14, se susţine următoarele: „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui”.
Aţi observat? După ce am auzit Cuvântul adevărului, vestea bună a salvării, şi am crezut în Isus (nu într-o doctrină sau într-o organizaţie), Dumnezeu ne-a sigilat cu Spiritul Sfânt care este o arvună sau un acont al moştenirii noastre, adică am gustat în mod anticipat din bucuria cerului. Ba chiar mai mult, arvuna este pusă în legătură cu răscumpărarea, prin cuvintele: „o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu”, astfel nici vorbă de împărţirea creştinilor pe clase, toţi cei răscumpăraţi de Dumnezeu primesc arvuna Spiritului.
De ce martorii nu o primeasc, martori care se laudă că au adevărul? Deoarece ei nu au adevărul, ci predică o altă evanghelia şi învaţă altceva nu Cuvântul adevărului.
Din cauză că predică o altă evanghelie, peste ei este spiritul lui Anticrist, de unde ştim? În 1Ioan 4:3, se spune: „şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum”.
Astfel orice persoană care nu mărturiseşte pe Cristos în mod biblic şi autentic în vestirea lor, şi mărturiseşte altceva are spiritul lui Anticrist care încearcă să rătăcească oamenii de la CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA, de la la salvarea dată prin Fiul lui Dumnezeu!
 
k) Folosesc înaintea erei noastre şi era noastră, în loc de înainte de Hristos şi după Hristos:
Martorii lui Iehova folosesc abrevierile: î.e.n. adică: înaintea erei noastre, şi e.n. adică: era noastră şi nu înainte de Cristos (î.C.) şi după Cristos (d.C.).
Prin aceasta ei se aseamănă cu cei necredincioşi în Domnul Isus Cristos, ei se aseamănă cu evreii care nu cred că Isus este Mesia, căci majoritatea evreilor folosesc calendarul gregorian în viaţa zilnică, şi în general ei nu folosesc abrevierile A.D. (anul Domnului) şi B.C. (înainte de Cristos), când se referă la date calendaristice. Aceasta din cauza ca A.D. înseamnă „anul Domnului nostru”, iar evreii nu cred ca Isus este Domnul. În loc să folosească A.D. şi B.C., evreii folosesc abrevierile î.e.n. (înaintea erei noastre) şi e.n. (era noastră).
Ce spirit ar putea îndemna conducerea martorilor, de a nu folosi referiri la Cristos în ani, ci referiri folosite de cei necredincioşi în Domnul Isus Cristos? Numai spiritul lui Anticrist i-ar putea inspira să nu-l introducă pe Cristos în date, spre pomenirea şi onoarea Domnului.
 
Concluzia finală:
Studiind Biblia am văzut că ea susţine că în spatele gândurilor, învăţăturilor, comportamentului sunt spirite bune sau rele, în funcţie de efectul pe care îl produc, bun sau rău. Având în vedere că WTS, învaţă lucruri eronate în domenii importante, deformează, rolul, viaţa şi poziţia Domnului Isus, divinitatea Lui, scopul venirii Lui pe pământ. Prezintă un mesaj parţial şi foarte diminuat al jertfei lui Isus şi efectul acestei jertfe, o învăţătură defectuoasă despre răscumpărare. Martorii au o concepţie eretică despre salvare, mulţi cred că salvarea de obţine în urma credinţei şi a faptelor. WTS denaturează Cina Domnului, şi opreşte ca viaţa lui Cristos să vină prin cină asupra majorităţii martorilor, elimină învierea în acelaşi corp a lui Cristos, îngustează rolul de Mijlocitor la doar 144.000 care Îl au ‚chipurile’ ca Mijlocitor pe Cristos, şi denaturează lucrarea de mare preot a Domnului Isus, care cu Însuşi sângele Său face curăţirea păcatelor în cer. Martorii nu cred în venirea lui Cristos în viitor vizibilă şi literală, elimină închinarea şi rugăciunea la Cristos. Iar rolurile Sale de: cap, cale, învăţător, adevăr, viaţă, uşă, etc. le susţin doar în mod formal. Ei nu predică pe Cristos ci altceva, o altă evanghelie, toate acestea indică că este vorba de spiritul lui Anticrist care influenţează probabil inconştient pe liderii Martorilor lui Iehova şi prin literatura lor, pe ceilalţi martori.
 
 

 
[1] WTS este prescurtarea de la Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania, Societatea de care se foloseşte conducerea Martorlilor lui Iehova.
 
[2] Sigla NW, este pentru: Traducerea Lumii noi a Sfintelor Scripturi (2006). Traducerea Martorilor lui Iehova.
 
[3] http://www.guardian.co.uk/uk/2001/oct/08/religion.world versiunea text: http://www.jwinfoline.com/reference/stephenbates/oct8_2001_guardian.htm
 
[4] BO este sigla pentru Biblia Ortodoxă 1999, am utilizat această versiune la acest pasaj deoarece redă cel mai bine textul în conformitate cu textul ebraic şi cu Septuaginta.
 
[5] Această expresie apare în unele manuscrise şi în unele traduceri ale Bibliei, la Ioan 1:18.
 
[6]  Sigla NTTF – 2008 = Noul Testament Traducerea Fidelă.
 
[7] BC = Biblia Cornilescu; BCR = Biblia Cornilescu revizuită (GBV).
 
[8] În textul din Zaharia este vorba de venirea lui Iehova, dar este clar că este vorba de Isus, care vine, descris aici ca Iehova, după cum şi îngerii din Vechiul Testament erau descrişi ca Iehova, de fapt şi Isus este descris ca având numele Iehova (Ieremia 23:6; 33:16; Matei 3:3), în sensul că El fiind reprezentantul lui Iehova venit în Numele de Iehova.
 
[9] Sigla d.C. înseamnă după Cristos.
 
[10] Traducerea exactă este „a venit” (vezi şi SS 1874 şi NTTF – 2008), nu „vine” ca şi în BC.