Conform doctrinei WTS, principalul scop al venirii Domnului Isus pe pământ, a fost: justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul regatului şi sfinţirea Numelui lui Dumnezeu! Apoi să înveţe adevărul lui Dumnezeu pe oameni, şi doar pe al trei-lea loc, să răscumpere omenirea din păcat şi moarte, să o salveze, să-i dea iertarea păcatelor.

Există vreo dovadă biblică, că aceasta ar fi ordinea în importanţă a venirii lui Isus pe pământ? Nu, nicăieri în Biblie nu găsim prima parte a primului punct: justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul regatului. De fapt totul porneşte de la o învăţătură preluată de la adventiştii de către Russell, cea numită: controversa universală. În care Diavolul a stârnit o controversă în Eden, dacă oamenii vor putea să se conducă independent fără a avea nevoie de Dumnezeu.

Binenţeles că Diavolul nu putea crea o astfel de controversă (inventată de Ellen White), dintr-un motiv simplu, el nu a îndemnat pe Eva să mănânce din fruct ca oamenii să devină independenţi, ci a îndemnat-o să mănănce ca oamenii să devină sclavii lui. Totul de pe pământ, era dat în stăpânirea şi în grija lui Adam şi Eva, plante, viețuitoare și însuși pământul (vezi Geneza 1:28), iar atunci când ei nu au ascultat de Dumnezeu, ei au devenit sclavii celui de care au ascultat! În Romani 6:16, NW, se spune: Nu ştiţi că, dacă vă prezentaţi cuiva ca sclavi ca să ascultaţi de el, sunteţi sclavii lui fiindcă ascultaţi de el, fie ai păcatului, pentru moarte, fie ai ascultării, pentru dreptate?”  Astfel, implicit pământul, plantele, viețuitoarele, tot ce a primit Adam şi Eva de la Dumnezeu, ei le-au pierdut, fiind transferat noului lor stăpân de care au ascultat, mâncând din pomul cunoștinței binelui și răului.

Misiunea lui Isus nu era să-L justifice sau îndreptăţească pe Tatăl, ca fiind singurul capabil să domnească, nimic din misiunea lui Cristos nu ar sugera aşa ceva. De fapt să spui poporului lui Dumnezeu (Israel): „vedeţi că numai Dumnezeu poate conduce bine, nu cel rău”, ar fi fost o blasfemie, ca şi cum ei ar fi fără Dumnezeu, fără Stăpân!

În plus, Dumnezeu nu are nevoie de îndreptăţire sau ca noi să-i luăm apărarea, așa cum învață Scriptura în Daniel 4:35, NW: Toţi locuitorii pământului sunt socotiţi ca un nimic şi el face după voinţa sa cu armata cerurilor şi cu locuitorii pământului. Nimeni nu poate să-i oprească mâna sau să-i spună: «Ce-ai făcut?»”

Doar martori poate să își închipuie că cineva poate să îi spună la Dumnezeu:  «Ce-ai făcut?»

În virtutea faptului că El este Creator, El face ce vrea cu creația Sa și nu trebuie să de-a socoteală la nimeni, nici să își justifice acțiunile (vezi și Psalm 115:3).

El este Dumnezeu, un Rege şi Stăpân etern, orice zic oamenii, sau orice zice Satan, nu schimbă sau ştirbeşte nimic din ceea ce este El.

Principalul scop al lui Cristos nu este mistic, ascuns, ci exprimat clar de Domnul Isus Cristos. În mai multe ocazii, El a spus scopul principal pentru care a venit: „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45 Vezi şi : Matei 20:28).

Apostolul Ioan relatează în Ioan 12:27: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!”

Ceilalţi scriitori ai Bibliei susţin acest lucru, începând cu profetul Isaia în cap. 53, și chiar apostolii, de pildă: apostolul Pavel în Filipeni 2:7; 1Timotei 2:6.

Este adevărat că a fost trimis şi să predice evanghelia (Luca 4:43), să înveţe adevărul (Ioan 18:39), să fie purtătorul de cuvânt al Tatălui (Evrei 1:1-2), însă cel mai important lucru este că prin jertfa Sa ne-a salvat, adevărul putea să-l predice, orice trimis a lui Dumnezeu, Dumnezeu putea trimite un înger, un profet sau mai mulţi oameni să predice, însă doar Fiul Său unic-născut a putut să plătească plata pentru păcatele omenirii.

Conform Bibliei, Domnul Isus a venit din mai multe motive după cum urmează:

Să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru păcatele omenirii (Marcu 10:45);

Să ne înveţe adevărul atât prin cuvinte (Luca 4:43), cât şi prin fapte, lăsându-ne un exemplu perfect (1Petru 2:21).

În plus Isus a devenit cea mai potrivită persoană pentru rolul de Mare Preot deoarece a trecut prin aceleaşi ispite ca oamenii, astfel poate să Îi înţeleagă bine când aceştia sunt ispitiţi (Evrei 4:15; Evrei 5:8-10).

La dezvăluit mai bine pe Dumnezeu prin persoana Sa, ca oamenii să-l poată cunoaşte pe Dumnezeu nevăzut (2Corinteni 5:19; Ioan 1:18; Ioan 14:7-9).

A împlinit legământul Davidic şi Avraamic cu privire la o sămânţă ce va conduce pe scaunul lui David şi prin ea vor fi binecuvântate toate naţiunile (Geneza 22:18; 2Samuel 7:13-16; Luca 1:31-33; Galateni 3:16), etc.