Conform Bibliei nu avem decât două căi: una largă, fără restricţi morale, fără ascultarea de legea divină, şi duce la pierzare, şi una strâmtă care Îl urmează pe Cristos şi care duce la viaţă veşnică (Matei 7:13-14). Poţi să serveşti pe Dumnezeu sau pe stăpânul acestei lumi, pe cel rău (Ioan 12:31), nu există cale neutră, ori serveşti pe unul şi Îl superi pe celălalt, nu poţi servi la doi stăpâni (comp. cu Matei 6:24).

Mulţi oameni spun că ei sunt: „creştini”, însă ei nu Îl urmează pe Domnul şi învăţătura Acestuia, ci pe satan şi principiile lumii. Este important să aflăm adevărul despre noi, căci destinul nostru veşnic depinde de răspunsul la această întrebare: „Eşti tu un discipol al lui Isus”? Dacă eşti doar un discipol sau un ucenic fals (Galateni 2:4), nominal (cu numele) fără a fi în realitate, atunci tu vei merge în focul veşnic, la pierzare (Matei 7:15-23), doar adevăraţii ucenici vor merge în cer alături de Domnul pe care l-au slujit (Ioan 12:26). 

Domnul Isus a lăsat în Scripturile creştine peste 100 de porunci, le cunoşti? Le trăieşti? Asculţi de Domnul în fiecare moment al zilei? În viaţa zilnică ei decizii de capul tău sau comunicând cu Capul: Cristos? Ai împlinit condiţiile cerute de Cristos în Evanghelie prin care să devii ucenic al Lui?

Analizându-ţi viaţa vei vedea cum stau lucrurile, şi îţi vei da seama dacă eşti sincer, dacă eşti sau nu, un ucenic al Lui! Să vedem în continuare:

 

Care sunt paşii necesari ca să devii un ucenic ai lui Isus Cristos ?

Ucenicia începe în primul rând, prin a auzi vestea bună (Evanghelia) despre El (Marcu 1:15-20; Fapte 14:15,Fapte 14:21-22), când vei fi învăţat de discipolii Domnului: Cuvântul lui Isus Cristos (Ioan 8:31; Romani 1:5; 1Timotei 2:7). Ca urmare a auzirii Evangheliei lucrează Spiritul Sfânt: convingerea de păcate (Ioan 16:8), ceea ce va duce la o căire reală de păcate (Fapte 3:21; Fapte 20:20-21), apoi la o credinţă neprefăcută în Domnul şi Cuvântul Său (Marcu 1:15; 1Corinteni 15:1-2; 2Timotei 1:4). Credinţa va duce la ascultarea de Domnul împlinind condiţiile pentru a fi un ucenic al Lui. Apoi după ce devii ucenic al Lui în urma învăţării şi apoi trăirii Cuvântului (Ioan 4:1), urmează botezul în apă (Luca 3:21-22; Fapte 2:38). Însă şi după botez ucenicul rămâne în ascultarea faţă de Isus (Matei 21:6), urmarea Lui (Marcu 6:1), se lăsa învăţat de El în toate domeniile vieţii (Matei 11:29; Luca 6:40).

Condiţiile uceniciei creştine, sunt expuse clar în Evanghelie când Domnul a precizat:  „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.  Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24-25, BC; vezi şi Marcu 8:34-38; Luca 9:23-26). În acest pasaj sunt precizate trei condiţii:

  1. „să se lepede de sine”. Ce înseamnă aceasta? Cu toate că mulţi preoţi, conducători religioşi, „pastori”, vorbesc doar de ce câştigăm dacă devenim ucenici ai lui Isus, El însă ne spune din start, că ucenicia însemnă în primul rând, a pierde ceva, trebuie să te pierzi pe tine, planurile tale, preocupările tale, ca să-L câştigi pe El. Doar dacă te vei lepăda de sine şi vei asculta de El, Îl vei câştiga pe El şi te vei umple cu El, şi vei câştiga o altă viaţă: viaţa veşnică; o altă avere: o comoară cerească-spirituală, o altă familie: familia Domnului.

Nu putem vorbi de o ucenicie, fără lepădare de sine, căci trebuie să lepădăm de orice poftă, dorinţă, preocupare, care nu este în armonie cu voia Stăpânului. Astfel dacă până acum am avut dorinţe care erau îndreptate spre noi (înspre Sine), prin lepădarea de sine, ajungem să avem doar dorinţe îndreptate spre Cristos. Devenind un singur spirit cu Stăpânul (1Corinteni 6:17), voinţa Lui va fi voinţa voastră, dorinţa Lui, dorinţa voastră, plăcerea Lui, plăcerea voastră! Dar şi Viaţa Lui, va deveni şi viaţa noastră, Regatul Lui, va fi şi Regatul noastru (2Timotei 2:11-12).

Dar ce mai înseamnă a ne lepăda de noi înşine? Domnul Isus explică în Ioan 12:25 (GBV 1989) spunând: „Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţă veşnică.” Deci această lepădare începe cu a ne urî viaţa noastră! Disipolii Domnului îşi urăsc viaţa lor, ei nu au iubire de sine, deoarece au ceva mult mai demn, mult mai de preţ de iubit: viaţa lui Isus.

Atunci când te uiţi la El, la gloria Lui, şi te uiţi apoi la starea ta de păcătos, de sclav al păcatului, nu mai pregeţi nici o clipă, în a da viaţa ta, pentru a câştiga viaţa Lui perfectă, sfântă şi fără păcat (Galateni 1:16; Galateni 2:20), atunci viaţa ta veche, modul tău de viaţă în păcat, ţi se pare o scârbă, o lepădătură, în faţa Celui care este Adevărul şi Viaţa, Lumina şi iubirea desăvârşită! Astfel cei cel urmează pe El, iubesc mai mult pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, decât viaţa lor, şi sunt dispuşi să punem (să sacrificăm) pe altarul acestei iubiri, orice lucru din viaţa noastră care ne-ar împiedica la ascultare, la a fi discipolii Celui ce ne-a chemat la a trăi viaţa Lui în noi. Prin urmare, dacă ne urâm viaţa, suntem dispuşi la orice sacrifici pentru Stăpânul şi Învăţătorul nostru. Dar oare nu se merită să dăm ceea ce nu putem ţine, şi anume ‚viaţa noastră pe acest pământ’, pentru a câştiga ceea ce nu trece, ‚viaţa veşnică’ (Ioan 12:26)?

  1. „să-şi ia crucea”[1]. La ce se referă aici Isus? El nu se referă la a purta o cruce la lănţişor, sau a venera crucea, acest instrument de ucidere şi batjocură. Nu.

A lua crucea însemnă, a lua decizia zilnic să crucifici în viaţa ta: păcatul, carnea (natura păcătoasă), lumea, plăcerile păcătoase (Galateni 2:20; Galateni 5:24; Galateni 6:14). A-ţi lua crucea poate însemna la a suferi batjocori sau persecuţii pentru Numele Lui! A purta crucea zilnic implică o viaţă de sacrificiu, la o viaţă guvernată de jertfire pentru alţii, căci nici Isus nu a venit să fie slujit; ci, El să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:45), la o viaţă la care sacrificăm, confortul nostru personal, luxul şi comoditatea pentru al urma pe Mielul lui Dumnezeu, şi a sluji pe orice om cu atitudinea de miel, chiar până la moarte (Romani 8:36; 1Petru 2:21). Crucea trebuie purtată zilnic nu doar în anumite ocazii, Domnul a spus clar în Luca 9:23 (GBV 2001): „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.”

A lua zilnic crucea însemnă să decidem în orice moment pentru ascultare, aceasta implică a crucifica pornirile cărnii ce vrea să ne tragă în altă direcţie, a sacrifica orice plăcere nelegiuită de dragul sfinţeniei! Aceasta înseamnă a rămâne în Cuvântul Lui în orice situaţie (Ioan 8:31) chiar dacă ascultarea aceasta însemnă: suferinţă, înseamnă: a duce crucea!

  1. „şi să Mă urmeze”.  Ce însemnă a-L urma pe Isus? A-l urma pe Isus însemnă, a ne topi în voia Lui, a da la o parte interesele personale, a fi fideli în ciuda încercărilor, ca cei 11 ucenici fideli (Luca 22:28). A fi discipol, nu însemnă al urma pe Isus ocazional; ci, permanent. El Însuşi îi spune unui om care dorea ca mai întâi să pună interesele personale următoarele: „Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9:62). Prin urmare, nu este vorba de-al urma pe Isus, doar duminica sau în unele perioade de timp, noi trebuie să-l urmăm încontinuu, fără să ne mai uităm înapoi la ce am pierdut, să nu privim înapoi ca soţia lui Lot (Geneza 19:26; Luca 17:32); ci, înainte la Cel ce ne iubeşte şi a murit pentru noi. A-l urma încontinuu, mai înseamnă a călca în mod fidel pe urmele Domnului fiind cârmuiţi înspre aceasta de Spiritul Sfânt (Efeseni 3:17; Efeseni 5:17-18).

4) „urăşte”. Domnul cu altă ocazie a spus în Luca 14:26 GBV 2001): „Dacă vine cineva la Mine şi nu-şi urăşte tatăl, şi mama, şi soţia, şi copiii, şi fraţii, şi surorile, şi chiar propria sa viaţă, nu poate fi ucenic al Meu”. Aţi urî familia şi chiar propria viaţă, înseamnă a-L iubi pe Cristos mai presus de oricine! El explică în altă carte a Scripturii: Cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.”Matei 10:37 (GBV 2001).

Observaţi ce spune Isus cu o anumită ocazie unuia dintre ucenicii Săi: „Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne” I-a răspuns el „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.” Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9:59-61; vezi şi Matei 8:21-22). Ce ai fi făcut tu în această situaţie? L-ai fi urmat pe Domnul mergând să predici, sau ai fi pus pe prim plan interesele familiei?

5) „renunţă la tot ce are”. Aici Isus evidenţiază pidicile în calea urmării Lui când spune: Astfel deci oricine dintre voi care nu renunţă la tot ce are nu poate fi ucenic al Meu.” (Luca 14:33 GBV 2001). Astfel numai renunţând la tot ce avem, în favoarea lui Cristos, lucrurile trecătoare nu vor mai fi idolatre pentru noi (comp. cu Efeseni 5:5), şi prin urmare, vom avea obiective, preocupări şi activităţi cereşti şi divine. Altfel un mod de viaţă materialist ne va absorbi: timpul, gândirea, voinţa, energia! Cu altă ocazie Domnul a precizat: „Cât de greu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii! Pentru că mai uşor este să intre o cămilă printr-o ureche de ac, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 18:24-28). Cei ce nu au renunţat la bogăţii au renunţat la Cristos, nu poţi să serveşti şi la Dumnezeu şi la Mamona zeul bogăţiilor (Matei 6:24).

A fi ucenic al lui Cristos nu implică doar obligaţii, ci şi drepturi, Domnul le face următoarea promisiunea: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” Iată că ucenicul care rămâne în Domnul prin ascultarea faţă de El are harul ca ORICE ce cere să primească!

 Da, ai privilegiul, şi harul de a fi urmaş al Lui şi de a-L reprezenta în această lume stricată de păcat, căci oamenii din zilele noastre preferă să urmeze viaţa starurilor de muzică, cinema, modă, etc. ei citesc mai degrabă reviste de acest gen, se îmbracă ca ei, se coafează ca ei, vorbesc ca ei, trăiesc ca ei, şi se leapădă de Cristosul Dumnezeului Celui Viu!!!

Ei nu vor să audă de un Cristos crucificat, ei nu vor să i-a crucea şi să-l urmeze, deoarece se iubesc pe ei înşişi, ei sunt mai degrabă „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2Timotei 3:4)!!!

Dar tu dragă cititor, ce te-ai decis? Doreşti tu cu adevărat să fi discipolil sau ucenicul Domnului?

Verifică-te în mod sincer, punându-ţi următoarele întrebări:

 

  • Te-ai lepădat de sine şi de preocuparea după bogăţii pentru a fi ucenic al lui Isus?
  • Îţi duci tu crucea în fiecare zi crucificând carnea păcătoasă sau ocoleşti durerea crucii urmând pofetele cărnii?
  • Îţi urăşti tu propria viaţă şi familia ta, în sensul că Îl iubeşti pe Isus mai presus de orice şi oricine, sacrificând interesele personale şi familiale pentru El?
  • Ce arată, gândirea ta, vorbirea ta, faptele tale, Îl urmezi tu pe Isus?

 


[1] Un studiu despre cuvântul grecesc din Matei 16:24: stavron (cruce), găsești aici: http://www.martoriisinceri.ro/index.php/invataturi-gresite-martorii-lui-iehova/46-a-fost-omorat-domnul-isus-pe-un-stalp-sau-pe-o-cruce