...Iar Domnul, în acelaşi timp, adăuga zilnic pe cei salvaţi” - Fapte 2:47 (SCC)

Pentru că înainte de zilele acestea s-a ridicat Teudas, zicând a fi el însuşi cineva; căruia i-au aderat un număr cam de patru sute de bărbaţi; care a fost suprimat; şi toţi câţi au ascultat de el, au fost risipiţi, şi s-au făcut în nimic.” - Fapte 5:36 (SCC)

 

Mulţi oameni caută religia adevărată! Mulţi oameni caută poporul lui Dumnezeu? Ei caută o grupare care să-i mulţumească. Problema de fond la această alergare după „biserică”, este înţelegerea greşită a apartenenţei şi intrării în poporul Domnului!

Mulţi în primul rând nu Îl cunosc pe Dumnezeu, pe Fiul Său, doar cunosc câteva date despre ei, unele chiar eronate! Dar din cauza dorinţei de a avea prieteni, o comunitate, ei aleargă, caută după „biserică”.

Cum am mai spus şi cu alte ocazii şi prin scris, oamenii dacă prima dată nu-L găsesc pe Dumnezeu şi nu au descoperirea despre El şi Fiul Său nu pot avea lumina, nici discernământul sau puterea de a deosebi adevărul de fals, şi prin urmare vor fi foarte expuşi diferitelor capcane a unor secte care pretind că ele sunt poporul lui Dumnezeu!

Diferenţa dintre o grupare religioasă şi trupul lui Cristos este că la grupare: aderi, ca la un partid, sau la un club, poate îndeplinind anumite condiţii ale cultului, pe când în corpul lui Cristos eşti introdus de El, adăugat de El ca mădular.

În Fapte 2:47 (SCC), se spune: „Iar Domnul, în acelaşi timp, adăuga zilnic pe cei salvaţi”.

În timp ce la grupări religioase ca şi ce descrisă de Gamaliel au aderat oamenii (Fapte 5:36), la adunarea lui Cristos, Capul Îi adaugă în corpul Său!

Lucrarea prin care un om din fiu al satanei devine copil al lui Dumnezeu este realizată de Dumnezeu prin Fiul Său! El este agricultorul ce ne poate altoi în butucul de vie care este Cristos (comp. Ioan 15:1-4 cu Romani 11:17). În timp ce în culte, oamenii sunt plantaţi într-o organizaţie omenească, fiind o lucrare omenească; Dumnezeu Tatăl crează mlădiţe roditoare în Isus butucul de vie. Dacă înainte de convertire, omul era ca o vie sălbatică, ce nu aducea rod, Tatăl ceresc prin credinţa şi ascultarea noastră ne plantează în viaţa veşnică care este Fiul (1Ioan 5:10-12).

Cultele, organizaţiile, asociaţiile, nu au putere să de-a viaţa veşnică, să-i unească pe oameni cu Cristos, deoarece ele nu-L cunosc pe Domnul şi calea Lui. Un exemplu în acest sens este că trupul Domnului nu are nevoie de aprobare de la ministerul cultelor ca să se închine sau să predice Cuvântul! Împotriva lucrării Duhului nu este lege (Galateni 5:23), doar în mintea oamenilor stricaţi la minte, ce se încred în oameni, în puteri politice, care şi-au fixat temeli înşelătoare (Psalm 146:3) şi de aceea vor pieri cu lumea aceasta, cultele şi organizaţiile aprobate de mai mari lumii, sunt parte a lumii!   

 

Dar când, cum, unde, este adăugat un om în trupul Domnului?

Conform Scripturilor, un om este adăugat la trup, şi devine membru în adunarea creştină în botezul în apă cînd credinciosul se uneşte cu Cristos! (comp. Romani 6:3 cu 1Corinteni 12:13).

În limba greacă pentru botez este expresia: „baptizo”, ce înseamnă: „scufundare, cufundare, afundare, imersiune”. Astfel, botezul în apă este o scufundare completă în apă pentru o clipă, care se face în Numele lui Isus Cristos mediatorul Noului Legământ (Fapte 2:38; Fapte 8:16; Fapte 10:44; Fapte 19:5; Romani 6:2; Galateni 3:27). Sufundarea în Numele înseamnă o scufundare în persoana lui Cristos (comp. Fapte 2:38 cu Romani 6:3).

În botezul în apă, noi murim faţă de păcat, faţă de lume, şi îngropaţi cu Cristos atunci când ne-am scufundat în apă, iar când am ieşit din apă, înviem împreună cu Cristos la o viaţă nouă pentru Dumnezeu (Romani 6:2-3,Romani 6:11; Coloseni 2:12).

În botez ne scufundăm în Isus Cristos şi pentru iertarea păcatelor (Fapte 2:38; Fapte 22:16). Botezul este „cererea” sau „angajamentul” (1Petru 3:21 Biblia Bucureşti 2001, n.s.) faţă de Dumnezeu, pentru a trăi „după voia lui Dumnezeu” (1Petru 4:1-2). El mai este „baia renaşterii” (Tit 3:5 CLV), adică locul unde ne naştem din nou, din apă şi Duh (Ioan 3:5), şi unde experimentăm: îmbrăcarea noastră cu Cristos (Galateni 3:27), unde inimile noastre sunt: „stropite şi curăţite de un cuget rău” (Evrei 10:22). Spiritul Sfânt şi sângele lui Isus, realizează toate acestea în botez (1Ioan 5:8), cu condiţia ca cel botezat, înainte de botez să fi primit o învăţătură adevărată ce a dus la o căinţă şi credinţă autentică.

 

ÎNVĂŢĂTURA ADEVĂRULUI:

Un om, devine discipol al Domnului Isus, prin auzirea evangheliei (vestea bună), apoi omul se căieşte de păcate, apoi crede din inimă în Isus Cristos, se leapădă de sine, îşi i-a crucea şi Îl urmează pe Mielul Isus (Marcu 1:15; Matei 4:17; Matei 16:24; Fapte 20:20-21).

Un discipol, este o persoană care urmează pe Învăţător (Marcu 6:1), urmează exemplul Său (1Corinteni 11:1; 1Petru 2:21), este învaţat de El (Matei 11:29; Luca 6:40).

Procesul prin care o persoană devine un discipol al lui Isus, este: învăţarea adevărurilor începătoare ale lui Cristos (Evrei 6:1-2), a poruncilor Domnului (Matei 28:20), a Cuvântului (Fapte 14:21; Luca 8:21,Luca 8:31).

Această pregătire din Cuvânt, poate să difere de la o persoană la alta, ca durată de timp şi pregătire, dar ea este necesară înainte de botez. Isus a făcut discipoli, instruindu-i în învăţătura Tatălui şi apoi îi boteza (Ioan 4:1-2). Evanghelistul Ioan relatează că Isus „Iesus face şi botează mai mulţi discipoli decât Ioan”, să reţinem, că prima dată El făcea discipoli din oamenii care Îl ascultau şi Îl urmau, şi după ce aceştia deveneau discipoli, însuşindu-şi învăţătura Lui şi trăind-o, apoi El îi boteaza!

Astfel se fac discipoli (ucenici) prin învăţătură după cum Domnul a zis: „Ducându-vă deci, faceți discipoli din toate naţiunile; învăţându-i să respecte toate câte v-am poruncit. Şi iată! Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul epocii." (Matei 28:19-20 SCC). Şi doar după ce ei cunosc poruncile şi le respectă, noi vedem lucrul acesta şi atunci putem să-i botezăm în apă în Numele Domnului Isus. Din acel moment, încep şi ei la rândul lor să înveţe pe alţii şi să facă discipoli.

Viaţa de discipol va continua şi după botez, cu ascultarea de Domnul Isus (Matei 21:6), urmarea Lui (Marcu 6:1), cu învăţarea Cuvântului Său şi călăuzirea Lui în toate domeniile vieţii (Matei 11:29; Luca 6:40) până la sfârşitul vieţii (Luca 9:23).

Învăţând cele peste 100 de porunci ale noului legământ, înainte de botez în pregătirea pentru a fi discipol, omul cu aceea ocazie: învăţând şi meditând le ele, se poate câi, dându-şi seama în ce măsură a călcat legea divină! Astfel, după ce omul s-a expus Cuvântului lui Dumnezeu care este ca o oglindă (Iacob 1:22-25), şi convins de Spiritul Sfânt de păcatul Lui, omul ajunge la următorul pas:

 

CĂINŢĂ:

Cuvântul căinţă (în versiunea D. Cornilescu: „pocăinţă”), a venit din grecescul „metanoeo”, tradus însemnă „schimbarea minţii”, dar include nu doar o schimbare interioară, a gândirii, atitudinii şi voinţei, ci şi una exterioară a comportamentului şi stilului de viaţă, căci o schimbare în gândire şi atitudine, duce la un alt mod de a trăi!

Unii oamenii au o căinţă falsă sau o întristare după voia lumii, dar nu după voia lui Dumnezeu (2Corinteni 7:9-11; Evrei 12:16-17). Astfel ei manifestă o întristare (chiar lacrimi), motivată de pierderea prestigiului, a avantajelor, a poziţiei sau privilegiilor, din Societate când s-a aflat de păcatul lui.

Însă el nu vede în neascultarea lui ca fiind un păcat împotriva lui Dumnezeu, nu îşi dă seama de cât rău a produs păcatul Său, în relaţia lui cu Dumnezeu, şi cât rău a produs semenilor săi acest păcat direct sau indirect!!!

Căinţa adevărată trebuie să atingă întreaga fiinţă: intelectul, sentimentele şi voinţa, la unii căinţa înseamnă să plângă, dar nu însemnă să ia unele decizii (acte de voinţă) în viaţa lor, la alţii ştiu ce au de făcut pentru a duce roadă vrednică de căinţă dar nu fac, iar alţii încearcă să facă, însă nu vor să-şi deschidă inima pentru a se lăsa atinşi emoţional de Spiritul lui Dumnezeu pentru a aduce roadă din inimă.

Atunci când cuvântul „căinţă” era folosit în vremea lui Isus şi a apostolilor, conceptul era construit pe o baza istorica din vechiul legământ. În Isaia 1:16-17, profetul Isaia strigă: „Spălaţi-vă, deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!

Pocăinţa era mai mult decat o părere de rău pentru pacate, ea înseamna oprirea faptelor rele şi începerea faptelor bune. Sfatul lui Daniel pentru Nebucadneţar era: „Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănirerupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” (Daniel 4:27). Ideea ce rezidă din text, este că căinţa înseamnă: a te elibera de un stil de viaţa vechi, în favoarea unui stil de viaţă nou. A te întoarce la Dumnezeu şi a te căi (Fapte 3:19), înseamnă o intoarcere de la preocuparile inimii tale, la precupările inimii lui Dumnezeu.

Când Ioan Botezatorul a predicat în deşertul iudaic, el le-a spus mulţimilor: „Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă”.  El le-a explicat practic cum pot face asta: „Cine are două haine, să împartă cu cine n-are nici una; şi cine are de mâncare, să facă la fel” (Luca 3:2-11).

Tot la fel apostolul Pavel, îşi descrie serviciul prin cuvintele: „Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor” (Fapte 26:20). Iată pocăinţa nu este doar o cunoştinţă, sau o emoţie, o părere de rău, un sentiment; ci, ea implică şi raşiune, sentimente, şi voinţă, dar ea trebuie să ducă la fapte vrednice de căinţă!

Un alt pas spre adăugarea la corpul lui Cristos este:

 

CREDINŢA:

Cuvântul grecesc „pistis”, înseamnă atât credinţă cât şi credincioşie. Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile în care nădăjduim (Evrei 11:1), o încredere în Dumnezeu (Evrei 11:6), în Cristos (Ioan 14:1), în promisiunile lui Dumnezeu (Evrei 6:12).

A crede în Isus, nu înseamnă doar a crede că El există, sau că El este Fiul lui Dumnezeu, a crede în Isus, însemnă a te încrede în El, atât în ce priveşte salvarea ta, nebizuindu-te pe faptele tale bune, pe evlavia ta, pe religia ta; ci, pe El şi jertfa Lui, dar ea implică a ne încrede în El în toate domeniile vieţii, şi a asculta în toate de El. Biblia este clară şi învaţă: „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36, BCR).

Mulţi spun că cred în Isus, dar în realitate, ei nu cred, mărturisirea lor este doar una cu buzele, căci inima lor este departe de Isus! Ei nu-şi pun încrederea cu adevărat în El în toate domeniile vieţii. Unii nu cred în Isus pentru că se încred în altceva: propria înţelepciune, propria putere, metodele proprii, lor le place să ducă o viaţă independentă, în care ei să conducă, ei să controleze totul, lor nu le place ca Dumnezeu să conducă cu adevărat şi să-i ducă pe drumuri necunoscute, să-i surprindă. De fapt ei nu-şi dedică viaţa necondiţionat lui Dumnezeu pentru că nu au realmente încredere în Tatăl ceresc şi de aceea încearcă să-şi conducă şi controleze singuri viaţa. Sunt unii care doar spun că au credinţă, dar nu au, pentru că duc o viaţă în care nu doresc să se implice, să se sacrifice, să sufere, pentru că a crede în Isus implică: renunţare la tine, când te încrezi deplin în altcineva şi în principiile Lui, nu te mai încrezi în tine şi în principiile tale (Luca 6:46; Ioan 3:36; Ioan 12:46; Ioan 14:12).

Dacă credinţa este încredere neclintită în ceea ce sperăm, nădăjduim, credincioşia este efectul credinţei, comportarea credinciosului faţă de Dumnezeu, este umblarea în ascultare pe baza credinţei, este loialitatea şi dedicarea faţă de El, datorită încrederii în El.

Următorul pas este:

 

MĂRTURISIREA CU GURA:

Dacă omul crede în inima Lui în Isus Cristos ca Domn, şi că Dumnezeu L-a înviat din morţi pe Isus, credinciosul va mărturisi public aceasta cu ocazia botezului în apă, când va face o rugăciune unde el va invoca Numele Domnului (Fapte 22:16; Romani 10:9-10).

Urmează botezul, unde credinciosul este ADĂUGAT la trupul Domnului, şi apoi este condus de Spiritul Sfânt în a imita tot mai multe pe Capul: Cristos Domnul!

Iubite cititor, întreabă-te în mod sincer: ai fost tu adăugat la trupul lui Cristos care este sfânt şi ceresc? Te asemeni tu cu Fiul lui Dumnezeu? Ai tu în toate domeniile vieţii: călăuzirea Spiritului Sfânt?