Mulţi creştini au avut ocazia să se întâlnească cu martorii lui Iehova, fie pe stradă, fie au vizitaţi acasă de ei, sau în alte ocazii, şi au primit literatura lor. În unele reviste ale martorilor, se redau anumite experienţe de convertire ale unor oameni, a cărei viaţă a fost schimbată studiind Biblia cu martorii.

Astfel unii creştini nu ştiu siguri, dacă martorii lui Iehova au experimentat o convertire creştină reală sau doar una formală? Martorii susţin sus şi tare, că convertirea lor este una creştină şi prin urmare biblică şi autentică.

Ei aduc în sprijinul acestei afirmaţii, argumentul că ei cred: în Biblie, în Dumnezeu, în Fiul lui Dumnezeu: Isus; şi chiar practică un botez în apă „în numele Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”, ca şi majoritatea creştinilor neo-protestanţi. Iar ei mărturisesc, că prin studiu biblic făcut înainte de botez, ei au făcut unele modificări în viaţa lor, abandonând unele vicii sau păcate, precum: beţia, furtul, violenţa, defăimarea, mânia, etc. Şi atunci cum putem afirma că convertirea lor nu este autentică şi creştină?

Din păcate studiind bine problema şi trecând eu însumi prin filiera: convertire, botez şi trăire în Organizaţia Martorii lui Iehova, pot spune cu durere şi nu cu bucurie, că convertirea Martorilor lui Iehova nu este una biblică, şi una creştină în adevăratul sens al cuvântului, motivele sunt mai multe, şi le voi dezvolta în această broşură.

Voi analiza pe rând după cum urmează:

 

·         Ce este convertirea conform Bibliei?

·         Convertirea la martorii lui Iehova în contrast cu cea Nou Testamentală

·         Ce este de făcut?

 

Ce este convertirea conform Bibliei?

Cuvântul ‘convertire’ în sensul Biblic, însemnă: întoarcere sau reîntoarcere la Dumnezeu. În unele traduceri din limba engleză: „convertire”, în Traducerea Lumii Noi, apare expresia: „convertirea oamenilor” (Fapte 15:3); iar în 1Timotei 3:6: „convertit recent”, însă Biblia Cornilescu foloseşte expresia: „întoarcă”.

În N.T. în limba greacă cuvântul este: „strephomai” (Matei 18:3; Ioan 12:40: diateza reflexivă exprimă caracterul reflexiv al acţiunii); „epistrepho” (folosit în mod obişnuit în Septuagina) şi substantivul înrudit „epistrophe” (numai în Fapte 15:3).

În textele din Matei 13:15; Matei 18:3; Marcu 4:12; Ioan 12:40; Fapte 3:19; Fapte 28:27 apare verbul „epistrepho”, dar nu este folosit la diateza pasivă, el este tradus cu „întoarcă”. Este vorba de o întoarcere de la întuneric la lumină, de la o viaţă fără Dumnezeu la una cu Dumnezeu, de la o viaţă insensibilă şi împietrită faţă de voinţa lui Dumnezeu, la viaţă în care omul înţelege Cuvântul lui Dumnezeu şi aduce rod.

Astfel, ‘convertirea’ se referă la întoarcerea la Dumnezeu - prin căinţă sinceră, şi prin credinţa în Cristos, prin botez - un păcătos, evreu sau dintre naţiuni, obţine iertarea păcatelor, şi aprobarea lui Dumnezeu cât şi intrarea în Regatul lui Dumnezeu (Matei 18:3; Fapte 3:19; Fapte 26:18).

Această convertire este un eveniment unic, care are loc o dată pentru totdeauna şi care nu se repetă, aşa cum indică folosirea timpului aorist al verbelor. Convertirea este descrisă ca o întoarcere de la întunericul idolatriei, de la păcat şi domnia lui Satan, la închinarea şi slujirea Dumnezeului adevărat (Fapte 14:15; Fapte 26:18; 1Tesaloniceni 1:9) şi a Fiului Său Isus Cristos (1Petru 2:25). Convertirea constă din căinţă, credinţă, botez, pe care Cristos şi Pavel le leagă împreună şi care însumează cerinţele morale ale Evangheliei (Marcu 1:15; Matei 16:15-16; Fapte 2:38; Fapte 8:12; Fapte 20:21). Pocăinţa înseamnă o schimbare a gândurilor şi sentimentelor faţă de Dumnezeu; credinţă înseamnă a crede Cuvântul Său şi a-ţi pune încrederea în Cristosul Lui în ce priveşte răscumpărarea; iar botezul înseamnă a te scufunda în Isus, convertirea include toate aceste aspecte.

Deşi N.T. descrie o serie de experienţe de convertire, unele mai supranaturale şi mai dramatice (de ex. convertirea lui Pavel, (Fapte 9:3-20); a lui Corneliu (Fapte 10:27-48; Fapte 15:7); a temnicerului din Filipi (Fapte 16:29-34); şi altele mai liniştite şi mai puţin spectaculoase (de ex. convertirea famenului. Fapte 8:30-39); a Lidiei, Fapte 16:14-15), scriitorii nu arată nici un interes special pentru manifestările care au însoţit convertirile.

Astfel nu este atât de important cum s-a manifestat convertirea în exterior; ci, ceea ce este important este că atunci în momentul convertirii efectuate de Spiritul Sfânt, persoană în cauză, a devenit ‘un om nou’, a devenit creştină.

Convertirea este atât o acţiune deliberată a omului, aleasă liber şi îndeplinită în mod spontan, ca răspuns la lucrarea lui Dumnezeu din om. Astfel Biblia descrie convertirea iniţială a necredincioşilor la Dumnezeu, ca fiind rezultatul unei lucrări divine în ei, lucrare în care - prin însăşi natura sa - ei nu au putut avea nici un rol, întrucât ea reprezintă este în esenţă o vindecare a neputinţei spirituale care a împiedicat întoarcerea lor la Dumnezeu până în acel moment: o înviere din morţi (Efeseni 2:1), o naştere din nou (Ioan 3:1), o deschidere a inimii de către Dumnezeu (Fapte 16:14), o deschidere şi o luminare a ochilor orbiţi (2Corinteni 4:4-6), precum şi căpătarea unei noi înţelegeri (1Ioan 5:20).

Omul acceptă Evanghelia numai pentru că iniţial Dumnezeu a lucrat în el în felul acesta. Relatările convertirii lui Pavel şi diferitele referiri la puterea şi convingerea pe care o dă Spiritul, Cuvântului lui Dumnezeu care produce convertirea (Ioan 16:8; 1Corinteni 2:4-5; 1Tesaloniceni 1:5) arată că Dumnezeu îi atrage pe oameni la Sine cu un sentiment puternic, chiar copleşitor, la dă astfel un îndemn divin spre căinţă sau pocăinţă (2Timotei 2:25).

 

Convertirea la martorii lui Iehova în contrast ce cea Nou Testamentală

Voi prezenta pe scurt datele problemei concentrându-mă asupra aspectelor esenţiale:

Ţinta convertirii:

În primul rând, vreau să precizez că ţinta convertirii martorilor, este ca: oamenii să devină: martori ai lui Iehova şi astfel membrii în această Organizaţie.

Ţinta predicării primilor creştini era: Domnul Isus (1Corinteni 1:23; 1Corinteni 2:2), ca oamenii să se pocăiască, să creadă în Isus şi să se boteze (Fapte 2:38; Fapte 3:19; Fapte 8:12; Fapte 20:21), să se împace cu Dumnezeu (2Corinteni 5:20); şi ca urmare ei deveneau: creştini (unşi) mădulare din trupul lui Cristos, şi copii ai lui Dumnezeu (2Corinteni 1:21-22 comp. cu Efeseni 1:13-14).

În Noul Testament, cu toate că se vorbeşte de o comunitate sau o adunare a credincioşilor, totuşi ţinta convertirii primilor creştini nu a fost doar a se integra într-o comunitate; ci, ei trebuiau să devină o făptură nouă, şi să primească o nouă identitate şi o nouă natură.

Dar înainte de a explica aceste aspecte, aş dori să fac o precizare esenţială: în Noul Testament nu găsim învăţătura conform căreia creştinii sunt împărţiţi în două clase: ‘turma mică’ şi ‘alte oi’ sau ‘marea mulţime’; şi că creştinii au două speranţe: una cerească rezervată doar pentru 144.000, şi un pământească pentru restul creştinilor. Nici ideea precum că, există ‘participanţi’ la noul legământ şi ‘asistenţi’ doar la acest legământ.

Aceste învăţături sunt omeneşti şi nu au o susţinere în Biblie, dacă facem o analiză corectă şi fără prejudecăţi a textului Biblic. Pentru a nu devia prea mult de la subiect, vă recomand ca înainte de a citi această broşură să analizaţi mai adânc această problemă, printr-un studiu amănunţit despre cei 144.000; vezi broşura: „Despre cei 144.000”; iar despre ‘marea mulţime’, vezi broşura: „Despre marea mulţime”.

În continuare, voi prezenta afirmaţiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu care se aplică, după cum o să vedem, chiar din afirmaţiile textelor, la toţi creştinii:

Dacă citim cu atenţie textele din Noul Testament observăm că toţi creştinii au o singură speranţă (Efeseni 4:4) nu două. Iar din Biblie reiese că toţi creştinii sunt fii ai lui Dumnezeu adoptaţi prin Spirtul Sfânt, nu numai 144.000, cum spune Turnul de Veghere (Uniţi p.112,113), de pildă în Romani 8:14 NW se spune: „Căci TOŢI (nu doar 144.000) cei care sunt conduşi de spiritul lui Dumnezeu, aceştia sunt fii ai lui Dumnezeu.” (vezi contextul: v.14-18). Deci nu numai 144.000 pot fi copii ai lui Dumnezeu, ci toţi creştinii sunt fii lui Dumnezeu, iar dacă unii nu sunt conduşi de Spiritul Sfânt, aceştia nu sunt creştini deoarece în Romani 8:9 se precizează: „…dacă cineva nu are spiritul lui Cristos, acela nu îi aparţine.” Deci ai Spiritul Sfânt, eşti ai lui Cristos, nu-l ai, nu îi aparţini lui Cristos, deci nu eşti creştin.

Acelaşi lucru este subliniat în Galateni 3:26 NW, care este un text foarte clar, aici se spune: „De fapt, TOŢI sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa voastră în Cristos Isus.” Prin urmare dacă crezi în Isus Cristos eşti Fiu al lui Dumnezeu, iar dacă nu eşti fiu al lui Dumnezeu înseamnă că nu crezi în Isus şi atunci nu eşti creştin şi nu vei primi viaţa veşnică (Ioan 3:16,Ioan 3:36). De aceea alege: ori crezi în Isus şi atunci eşti Fiu al lui Dumnezeu, având speranţa cerească, căci aceasta este speranţa pentru Fii lui Dumnezeu (Romani 8:14-17), ori nu eşti Fiu al lui Dumnezeu şi atunci nu crezi în Isus?

Tot la fel stau lucrurile şi cu naşterea din nou sau din Dumnezeu, deoarece Biblia precizează că numărul celor care se vor naşte din nou, nu este limitat; ci, după cum se spune în Ioan 1:12-13: „Dar TUTUROR (nu doar 144.000) celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu ,care au fost născuţi…din Dumnezeu, deci poate cu adevărat ca cineva să creadă în Isus Cristos şi să nu fie născut din Dumnezeu? Nu! Căci TUTUROR li sa dat acest drept. Iar cine este născut din nou sau din Dumnezeu are speranţă cerească după cum reiese din 1Petru 1:3-4. Un alt text biblic care arată ceva similar este 1Ioan 5:1 unde se precizează: „ORICINE (nu doar o turmă mică) crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu… dacă cineva nu este născut din Dumnezeu, înseamnă că nu crede cu adevărat în Isus, căci toţi care cred în Isus, Unsul lui Dumnezeu sunt şi născuţi din nou. Căci în momentul când crezi că Isus a murit pentru tine şi că este Răscumpărătorul tău, devenind Domnul tău, primeşti Spiritul Sfânt care te ajută să omori faptele cărnii şi să rodeşti faptele spiritului (Efeseni 1:13-14; Galateni 3:26-29).

O convertire autentică, este descrisă în Evrei 6:4-5: „au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor.” Nu există convertire creştină de alt gen în Biblie, toţi care au crezut, s-au căit, s-au botezat, au fost îmbrăcaţi cu Cristos (Galateni 3:26-29).

Ba mai mult, însuşi cuvântul creştin vine de la Cristos care înseamnă „unsul” (Matei 1:16 BCR n.s.), iar creştini, semnifică: ‘unşii’ cu referire la ungerea lor cu Spiritul Sfânt (1Petru 4:14,1Petru 4:16; 2Corinteni 1:21-22). Ori Martorii lui Iehova cred că doar 144.000 sunt unşi cu spirit, dintre care doar în jur la 10000 mai sunt pe pământ (în anul 2011). Însă Biblia nu susţine deloc ideea de creştini unşi şi creştini ne-unşi, care este promovată de Turnul de Veghere, deci conform Bibliei ori eşti creştin şi atunci eşti uns cu Spiritul Sfânt; ori nu eşti uns cu Spiritul Sfânt şi atunci nu eşti creştin.

Acum după ce am observat din Scripturi, că toţi cei ce cred în Isus trebuie să experimenteze: naşterea din nou şi înfierea (adopţia) ca copii ai lui Dumnezeu, şi după ce ne-am dat seama că ţinta convertirii într-un creştinism autentic nu este intrarea într-o Organizaţie; ci, împăcarea cu Dumnezeu, a primi statutul de fii ai lui Dumnezeu, şi a fi „în Cristos”, ca mădular din trupul Lui, prin Spiritul Sfânt; să vedem în continuare:

 

Metodele şi instrumentele convertirii:

Un om ca să ajungă să devină Martor al lui Iehova, trebuie să accepte un studiu „biblic” [am pus în ghilimele la cuvântul „biblic” pentru că studiul nu este tocmai un studiu Biblic; ci, un studiu pe baza unei cărţi sau broşuri, care reflectă interpretări de multe ori eronate a Bibliei]. Astfel omul care studiază pe baza unui auxiliar (publicaţii) tipărit de Societatea Turnul de Veghe, ajunge să fie instruit după principiile din cartea „Cunoştinţa” sau o altă carte şi să fie atras în Organizaţie.

Omul care acceptă învăţăturile care i se vor preda în cadrul studiului, din auxiliarele Societăţii, este atras în Organizaţie, şi făcut dependent de ea. Schimbarea în om se produce lent, pe măsură ce omul îşi însuşeşte principiile învăţate şi doreşte să aplice în viaţă. De pildă, astăzi la studiu a învăţat să nu mai fure, dacă este motivat destul de puternic de dorinţa de a plăcea lui Dumnezeu nu mai fură, este învăţat să numai fumeze, dacă este încurajat şi motivat se va strădui să numai fumeze; însă forţa implicată este doar o forţă a voinţei, a minţii, şi nu şi puterea Spiritului Sfânt. Deoarece, accentul nu este pus pe lucrarea lui Dumnezeu în om din cauza neputinţei lui; ci, pe ce poate face omul pentru Dumnezeu.

Pe scurt omul aude mesajul martorilor, şi îşi dă seama că Dumnezeu promite o lume nouă, iar pentru a intra în ea e nevoie să studieze pentru ca să acumuleze o cunoştinţă (Ioan 17:3), prin care devine conştient că ‘adevărul’ este în Organizaţie. Astfel persoana ce studiază cu martorii acumulează o cunoştinţă despre doctrinele Bibliei, de fapt, în realitate este vorba de o asimilare a doctrinele Turnului de Veghere, această cunoştinţă, îl mândreşte pe om, căci a acumulat o cunoştinţă superioară faţă de alţii, şi că el cunoaşte „adevărul” pe care religiile celelalte nu îl cunosc.

Apoi, face schimbări în viaţă, se înscrie de obicei la Şcoala de minister Teocratic unde învaţă să devină vestitor eficient. Apoi el devine vestitor ne-botezat, studiază apoi anexele din cartea „Organizaţi pentru a ne efectua ministerul” cu trei bătrânii de congregaţie, aici el trebuie să înveţe câteva sute de versete biblice pe de rost ca să ştie la o adică, să apere doctrina Organizaţiei. Apoi dacă trece cu bine de analiza făcută împreună cu bătrânii, adică „întrebările de botez” se duce la congres unde se botează. Apoi pentru a fi salvat trebuie să fie într-o strânsă legătură cu Organizaţia în cadrul căreia să fie activ.

Botezul în general la martori se efectuează la cele trei congrese din an (primăvara, vara şi toamna), când au loc întruniri mari a mai multor congregaţii pe stadioane sau în săli publice. Acolo candidatului la botez este întrebat: „Pe baza jertfei lui Isus Cristos, te-ai căit de păcate şi te-ai dedicat lui Iehova pentru a înfăptui voinţa sa?

Înţelegi că dedicarea şi botezul tău te identifică drept Martor al lui Iehova, adică un membru al organizaţiei lui Dumnezeu îndrumate de Spirit?” (W 06 1/4 p.21-25).

Apoi candidatul este dus la un apă îmbrăcat în general în costum de baie, unde este scufundat, însă fără a se preciza în numele cui este scufundat.

[Problema botezului autentic în contrast cu botezul ne-autentic de la martori l-am dezvoltat mai pe larg în brosura: „Este „botezul” de la martori: biblic?].

Deci în general cam aşa stau lucrurile cu Botezurile efectuate de Martorii lui Iehova. Dar să vedem în continuare:

 

Dinamica şi efectele convertirii:

După cum vom vedea, schimbarea din viaţa martorilor este doar o reformare şi o disciplinare a vieţii ca urmare a acceptării unor principii, şi nu o regenerare, nu se primeşte o natură nouă, omul nu primeşte Spiritul Sfânt, nu primeşte şi nu trăieşte viaţa lui Cristos, nu o devine o făptură nouă şi nu este născut de sus.

Ci, ca la oricare sectă, sau organizaţie de îmbunătăţire a vieţii, schimbarea este pur umană, pe baza eforturilor proprii de a o produce. Diferenţa ca să o ilustrăm, este ca între un pom sălbatic, care nu are natura de pom fructifer primită prin altoi, care se străduieşte (cu toate că e sălbatic) să producă roadă (fructe). Însă un creştin autentic, are altoiul (Spiritul lui Cristos) în el, el rodeşte în mod natural, căci a primit în momentul convertirii: o viaţă nouă, un spirit nou, o minte nouă, o inimă nouă, şi o natură nouă, de fapt Cristos trăieşte în el şi se manifestă în şi prin el.

El produce fapte bune în mod natural, izvorând din nouă natură primită şi din Cristosul care locuieşte în credincios.

Referinţe Biblice despre convertirea autentică: Ioan 3:3-6; Romani 2:28-29; Romani 5:5; Romani 8:9-17; 2Corinteni 5:17; Galateni 2:20; Galateni 3:27-29; Efeseni 2:8-10; Efeseni 3:16-20; Tit 3:5-7; 2Petru 1:4; etc.

În timp ce într-o convertire autentică accentul cade pe lucrarea lui Dumnezeu prin Spiritul Său, care îl convinge pe om că este păcătos (Ioan 16:8), îi dă putere de căinţă (2Timotei 2:25), îl învaţă ce să schimbe în viaţa lui, îl călăuzeşte în mod real şi activ spre o relaţie tot mai intimă şi de iubire cu Tatăl şi cu Fiul (Ioan 14:26; 1Ioan 1:3; 2Corinteni 3:18); îi dă daruri de la Spiritul Sfânt pentru a fi echipat pentru lucrarea Domnului (1Corinteni 12:4-11,1Corinteni 12:28; Efeseni 4:7,Efeseni 4:11-13), însă îl şi călăuzeşte: când, unde, cum şi cu cine să o facă (Fapte 8:26-29; Fapte 16:6-10).

În contrast, în cazul convertirii ca martor, accentul cade pe lucrarea omului pentru a se schimba şi pentru a sluji lui Dumnezeu. Iar călăuzirea, învăţătura, directivele le dă Organizaţia Martorii lui Iehova, prin literatură şi prin întrunirile din cadrul congregaţiei. Astfel, accentul cade pe puterea omului, pe înţelepciunea şi discernământul natural, pe învăţarea pe de rost a unor fraze pentru a putea sluji în lucrarea de predicare. Accentul nu cade pe relaţia intimă cu Dumnezeu, pe rugăciune, închinare, adorare şi pe lumina şi puterea izvorâtă din comuniunea cu Dumnezeu prin care să slujim; ci, accentul cade pe relaţia cu Organizaţia şi pe lucrarea de predicare, pe a vorbi despre Dumnezeu, dar prea puţin accent, pe a vorbi cu Dumnezeu.

Majoritatea martorilor îl cunosc pe Dumnezeu şi au imagine despre Dumnezeu, formată citind literatura Turnului de Veghe, şi mai puţin cunoscându-l din citirea şi meditarea asupra Biblie, fără prejudecăţi, prin relaţia şi experienţele proprii cu Dumnezeu. De fapt în cazul majorităţii martorilor, relaţia cu Dumnezeu se reduce la câteva rugăciuni telegrafice cu Dumnezeu, ei nu sunt învăţaţi să stea chiar ore, în prezenţa lui Dumnezeu (1Tesaloniceni 5:17; Luca 6:12; Neemia 9:3), să audă glasul Lui, să simtă prezenţa Lui, să guste din dragostea turnată în inima noastră prin Spiritul Sfânt (Ioan 10:3; Romani 5:5; 1Petru 2:3-4).

Însă revenind la convertire, pentru a înţelege şi mai bine dinamica sau procesul de schimbare din om, pentru a deveni martor al lui Iehova, am făcut mai jos un tabel paralel, pentru a evidenţia cum se produce convertirea la martori, în contrast cu o convertire autentică:

 

Mesajul şi metodele folosite de apostoli în primul secol e.n.

Mesajul şi metodele folosite de martorii lui Iehova.

MESAJUL: Dumnezeu iubeşte pe oameni, însă ei sunt păcătoşi, corupţi şi despărţiţi de El, însă prin jertfa lui Isus ei pot fi iertaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu, dacă se căiesc sincer de păcate şi-l acceptă pe Isus ca Domn şi Salvator şi cred din inimă că el a murit şi a înviat pentru toţi oamenii. (2Corinteni 5:18-21; Fapte 2:31-39; Fapte 4:10-12; Fapte 10:36-43).

MESAJUL: Dumnezeu promite un frumos paradis, în care nu va mai fi: boală, bătrâneţe, sărăcie, suferinţă şi moarte.

Dacă cineva acceptă un studiu Biblic gratuit la domiciliu, va acumula o cunoştinţă exactă prin care va primi viaţa veşnică.

Scopul acestui mesaj: este de a-l conştientiza pe om de iubirea lui Dumnezeu, de faptul că este păcătos şi că nu poate prin faptele lui bune să se apropie de Dumnezeu, ci doar prin Cristos. Astfel omul care acceptă din inimă acest adevăr, este spălat în sângele Domnului devine copil al lui Dumnezeu şi este adus la Cristos (Efeseni 2:8-9; 2Timotei 1:9-10).

Scopul acestui mesaj: este ca omul să fie instruit după principiile din cartea „Cunoştinţa” sau o altă carte şi să fie atras în Organizaţie.

Omul care acceptă învăţăturile care i se vor preda în cadrul studiului din auxiliarele Societăţii este atras în Organizaţie, şi făcut dependent de ea.

SCHIMBAREA ÎN OM: se produce imediat ce omul acceptă aceste adevăruri simple, astfel omul primeşte Spiritul Sfânt, care începe să lucreze în credincios roada acestuia, şi să-l transforme după chipul lui Cristos şi se produce o cotitură radicală în viaţa lui, şi în ce priveşte practicarea păcatului. Şi cu toate că este implicată şi voinţa lui, acel om, porneşte cu umila recunoaştere a neputinţei omului şi cu setea de a primi ajutor de sus.

(Efeseni 1:13-14; Fapte 2:38-47; Fapte 16:14-15,Fapte 16:29-34; Galateni 2:20; Filipeni 2:13; Tit 3:5-7).

SCHIMBAREA ÎN OM: se produce lent, pe măsură ce omul îşi însuşeşte principiile învăţate şi doreşte să aplice în viaţă, de pildă, astăzi la studiu a învăţat să nu mai fure, dacă este motivat destul de puternic de dorinţa de a plăcea lui Dumnezeu nu mai fură, însă forţa implicată este doar o forţă a voinţei, a minţii, şi nu şi puterea Spiritului Sfânt, deoarece accentul nu este pus pe lucrarea lui Dumnezeu în om din cauza neputinţei lui, şi a stării lui de: netrebnic, păcătos şi duşman cu Dumnezeu, ci accentul cade pe ce poate face omul pentru Dumnezeu.

efectul mesajului: îl smereşte pe om, îl conştientizează că este păcătos şi pierdut şi are nevoie de Cristos care este adevărul şi singură soluţie pentru a fi împăcat cu Dumnezeu, şi-l face dependent de El (1Corinteni 1:23-31; Fapte 2:37-38).

efectul mesajului: îl mândreşte pe om căci a acumulat o cunoştinţă superioară faţă de alţii, şi că el cunoaşte „adevărul” care constă în unele doctrine, pe care alte religii nu le au, şi îl face dependent de Organizaţie.

desfăşurarea progresului spiritual: omul aude evanghelia, îşi dă seama de păcătoşenia şi neputinţa sa, se căieşte, e se botează în apă, este salvat din păcat şi moarte prin credinţă, primeşte Spiritul Sfânt, care începe o lucrare de sfinţenie în persoană, după care creşte în cunoştinţă şi maturitate, care îl ajută să rămână în salvarea lui Dumnezeu (Fapte 8:12,Fapte 8:29-39; Fapte 16:14-15,Fapte 16:29-34).

desfăşurarea progresului spiritual: omul aude mesajul martorilor şi îşi dă seama că Dumnezeu promite o lume nouă, iar pentru a intra în ea e nevoie să studieze pentru ca să acumuleze o cunoştinţă prin care devine conştient că adevărul este în Organizaţie. Iar face schimbări în viaţă, apoi devine vestitor nebotezat, apoi se botează, apoi pentru a fi salvat trebuie să fie într-o strânsă legătură cu Organizaţia.

salvarea se obţine prin: harul sau favoarea ne-meritată a lui Dumnezeu, pe care ne-o însuşim prin credinţa în Isus, aceasta produce căinţă şi roade bune, astfel vei face fapte bune pentru că eşti salvat nu pentru a fi salvat, sau pentru aţi câştiga salvarea (Efeseni 2:8-10; Tit 3:5-7; Romani 3:22-26).

salvarea se obţine prin: acumulare de cunoştinţă, schimbări în viaţă, prin a deveni membru în Organizaţia martorii lui Iehova, în care va trebui să activezi pentru aţi câştiga salvarea, deci faci fapte bune nu pentru că eşti curat şi salvat, ci pentru a obţine salvarea.

 

În contrast cu martorii, în primul secol, mulţi credincioşi au fost botezaţi imediat după ce au auzit Evanghelia (învăţăturile creştine elementare), s-au pocăit şi au crezut în Isus, şi nu după un anumit curs de studiu sau după ce au activat împreună cu adunarea ca vestitori nebotezaţi (Fapte 8:12,Fapte 8:35-39; Fapte 16:14-15,Fapte 16:30-34). Deci nici vorbă de: învăţarea pe de rost a unor texte sau înscrierea la Şcoala de Minister Teocratic sau de a deveni mai întâi vestitor ne-botezat.

Să dăm câteva exemple: Famenul etiopian, botezat doar după ce aude vestea bună că Isus este mielul lui Dumnezeu (Fapte 8:30-38); Lidia vânzătoare de purpură ascultă evanghelia, crede şi este botezată ea şi casa ei (Fapte 16:14-15); tot la fel Temnicerul din Filipii după ce aude Cuvântul Domnului (Fapte 16:30-34); şi alţii.

Dar cum se făcea efectiv botezul în primul secol e.n.?

Conform relatărilor, cei ce auzeau Evanghelia, fiind învăţaţi lucrurile de bază, se căiau şi credeau, iar după erau duşi la apă curgătoare (Matei 3:6) sau stătătoare (Fapte 8:36), unde candidatul la botez, mărturisea cu gura lui anumite elemente esenţiale ale credinţei creştine, după cum subliniază şi Pavel: „Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” (Romani 10:9), sau: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Fapte 8:37. Sau cum a făcut Timotei cu ocazia botezului său, o mărturisire în faţa multo martori prezenţi la botezul său, aşa cum se precizează în 1Timotei 6:12: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.

Pentru că este nevoie de o mărturie cu gura înainte de botez a credinţei creştine, fac apel chiar la un Turn de Veghe recent, unde se citează următorul pasaj: „Iar într-o carte intitulată După Isus triumful creştinismului (în engleză) se afirmă: „În forma sa elementară, [botezul] necesita din partea candidatului o mărturisire a credinţei, urmată de cufundarea completă în apă în numele lui Isus“. – W 2002 15/7 p.15

Apoi candidaţii erau scufundaţi (botezaţi) în numele Lui Isus, adică botezătorul spunea efectiv în Numele cui Îl scufundă (Fapte 8:16; Fapte 10:43,Fapte 10:48; 1Corinteni 1:12-13; 1Corinteni 6:11; Iacob 2:7). Cel botezat după ce ieşea din apă, invoca numele Domnului Isus în rugăciune (Fapte 22:16; vezi şi Fapte 9:14,Fapte 9:21), sau se ruga aşa cum a făcut şi Domnul Isus la botezul Său (Luca 3:21).

Astfel odată efectuat botezul, persoana era integrată în trupul lui Cristos (Fapte 2:41-47; 1Corinteni 12:12-13), nu într-o organizaţie omenească, cel botezat s-a alipit de Domnul (Fapte 5:14).

Botezul în sine, despărţit de căinţă şi credinţă, nu ne curăţă de păcate; botezul are putere doar în legătură cu credinţa în Cristos. Botezul ne poate duce la salvare, la împăcare cu Dumnezeu, şi iertare dacă este făcut în Domnul Isus Cristos care singurul este „Calea, Adevărul, şi Viaţa” (Ioan 14:6). Doar un botez efectuat prin credinţă în El, şi cu căinţă sinceră este un botez valabil. Vreau să vă spun pe şleau: un botez care ‘nu te îmbracă cu Cristos’, nu te face ‘să învii împreună cu Cristos’, nu te introduce ‘în trupul Lui’ nu este ‘scufundare în Cristos’; ci, o baie cel mult (fără valoare spirituală) – (Galateni 3:27; Romani 6:2-5; Coloseni 2:12).

Dacă citind acest material ţi-ai dat seama că nu ai făcut un botez adecvat după biblie, că nu te-ai îmbrăcat cu Cristos, că nu ai devenit una cu El, că nu ai devenit sămânţa lui Avraam şi parte din corpul Domnului, te rog să te rogi lui Dumnezeu ca El să te călăuzească pentru a face un botez autentic. [Problema botezului am dezbătut-o cu amănunţime în broşura: „Un botez ne-autentic”].

Traducerea Lumii Noi a Sfintelor Scripturi, a distorsionat adevărata viaţă creştină, adevărata convertire, căci peste tot unde în original este „en Iesous” adică „în Isus” cât şi: „în Cristos”; sau „în Domnul” sau unde este „Cristos în voi” (Coloseni 1:27), a fost introdus peste tot cuvinte în plus, şi anume: „în comuniune”, prin aceasta arată că: 1) martorii nu cred că Cristos poate fi realmente în noi, şi ei nu cred că noi suntem realmente în El. 2)Ei îşi permit să falsifice Scripturile după bunul lor plac.

Şi aici se arată diferenţa dintr-o convertire autentică, pentru că Cristos este în tine. Nici măcar nu e suficient ca puterea lui Cristos să fie în tine ca să te ajute să fii creştin, ca să fii creştin, trebuie să locuiască El în tine (Ioan 14:20; Ioan 15:2,Ioan 15:4; 2Corinteni 13:3). Cristos a putut face 100% lucrările lui Dumnezeu deoarece Dumnezeu era în El, şi prezenţa lui Dumnezeu din Cristos l-a ajutat să împlinească lucrările Tatălui (Ioan 14:11-12). Nu a fost suficient ca să aibă puterea lui Dumnezeu, a fost nevoie ca Tatăl din Isus să facă aceste lucrări.

Tot aşa demonstrezi că eşti creştin autentic şi poţi face lucrarea lui Dumnezeu, doar dacă El împreună cu Cristos locuiesc cu şi în tine (Ioan 14:20,Ioan 14:23; Ioan 17:21-23). Astfel ai avut parte, nu doar de o reformare a vieţii; ci, de o unire reală cu Cristos devenind atât: parte din El ca mădular (1Corinteni 12:12-27), cât şi devii manifestarea Lui (Galateni 1:15-16; Coloseni 3:11).

În schimb într-o convertire falsă, Cristos este undeva departe, în cer, dar nu este şi în tine, tu poate te străduieşti prin eforturi proprii să faci binele, însă despărţit de Cristos, lipsit de: prezenţa Sa, manifestarea Sa, viaţa Sa, nu poţi duce o ‘viaţă creştină’; ci, cel mult o imitare de viaţă creştină.

Să continuăm făcând o experienţă:

Dacă întrebi un martor: de ce se consideră creştin? Răspunsul lui este: pentru că el este în religia adevărată, sau pentru că am ‘adevărul’. Ţin să precizez că ‘religia adevărată’ în mintea martorului este o Organizaţie care are doctrinele corecte. Iar când martorul spune că are ‘adevărul’ se referă că are doctrinele corecte.

În timp dacă întrebi pe un creştin autentic: de ce se consideră creştin? Îţi va spune ceva de genul: pentru că l-am acceptat pe Cristos ca Domn şi Salvator al meu; sau: pentru că îl am pe Cristos în inima mea; sau: pentru că Dumnezeu m-a născut ca copil al Lui; etc.

Se vede clar o diferenţă: temelia martorului este: Organizaţia şi doctrinele.

Temelia unuia care s-a convertit autentic este: Cristos Domnul, o persoană.

Creştinii autentici cred că au adevărul şi convertirea autentică, pentru că au o persoană care trăieşte în ei prin Spiritul Sfânt, martorii cred că au adevărul şi convertirea autentică deoarece au o Organizaţie şi doctrine corecte.

Din punct de vedere Biblic, Domnul Isus a fost rânduit ca temelie a vieţii noastre şi a adevăratei adunări (congregaţii; biserici). Nici măcar: doctrinele, liderii creştini sau o organizaţie nu a fost rânduite ca temelie, ci: Cristos. Îl ai pe Cristos, stai pe temelie şi eşti creştin, nu-l ai pe Cristos, nu eşti creştin şi nu stai pe temelie (comp cu 1Petru 2:3-8). Însă poate martorii vor spune: Şi noi îl avem pe Cristos, şi noi credem în El. Da? Atunci de ce vă îndreptăţiţi prin doctrine?

De ce, vă consideraţi religia adevărată pe baza faptului că aveţi doctrinele corecte? Şi în loc să vă lăudaţi cu Cristos, vă lăudaţi cu aşa zisul ‘adevăr’ care constă în interpretările asupra Bibliei, date de unii oameni? Şi a căror explicaţii se schimbă, astfel încât nu poţi fi sigur că ceea ce astăzi este acceptat ca adevăr, mâine nu va fi minciună!

Care este pericolul aici? Sau creştinul nu trebuie să aibă doctrine corecte? Ba da, trebuie să aibă, însă problema e alta. Dacă tu eşti martor, şi spui că convertirea ta este autentică, aş dori să-ţi spun câteva întrebări prin care poţi să-ţi dai seama dacă convertirea ta este autentică sau nu:

·         Cât împlineşti din Cuvântul lui Dumnezeu? 70%? Sau 80%? Sau 90%? Sau mai puţin?

În măsura acesta eşti închinător adevărat. Şi cred că recunoşti că nici un om în afară de Cristos nu a împlinit 100% Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci poţi spune că eşti închinător adevărat doar în parte, şi în parte eşti închinător fals? NU! Tu dacă nu împlineşti 100% eşti închinător fals, şi deci copil al Diavolului, deoarece Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu precizează în Iacob 2:10: „Căci, cine păzeşte toată legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Deci dacă calci o singură poruncă, le calci pe toate, şi astfel eşti călcător de lege şi închinător fals.

Astfel dacă o Organizaţie, denominaţie, cult, biserică, religie, etc. nu interpretează Biblia 100% şi nu împlineşte 100% este o religie falsă.

Dacă martorii ar interpreta 100% corect Biblia conducerea lor nu ar mai face nici o schimbare în doctrină, faptul că s-au făcut schimbări, şi cu siguranţă se vor face, indică că nu au ajuns la procentul de 100% de interpretare corectă. Iar în ce priveşte împlinirea, având în vedere că Organizaţia este compusă din oameni imperfecţi, e clar că nu împlineşte 100% Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar poate mă vei întreba: există vreo biserică vreo grupare care să împlinească 100%? Care să aibă 100% doctrinele corecte? Căci şi conducerea martorilor mai fac schimbări în doctrină?

Răspunsul este NU.

Păi atunci, îmi vei zice, situaţia este fără ieşire!

Răspuns: Nu, Situaţia ar fi fără ieşire dacă nu ar fi existat: Cristos, care a împlinit legea (Romani 10:4; Evrei 7:25-28). Însă fiindcă Cristos a împlinit legea 100%, a ascultat de Dumnezeu 100%, a fost drept şi sfânt 100%, a fost un închinător adevărat 100%, există şansa ca şi noi să fim consideraţi aşa, dar nu pe baza a ceea ce facem noi, nu pe baza străduinţei noastre de a interpreta Biblia corect, ci pe baza a ceea ce a făcut El.

Astfel, vestea bună este că eu şi tu, putem fi închinători adevăraţi 100% şi putem avea religia adevărată 100%, ca trup al lui Cristos răscumpărat din păcat şi din blestemul legii; nu pe baza: a cât împlinim noi, înainte sau după convertire; ci, pe baza a cât a împlinit Cristos când a fost pe pământ.

Iar noi atât ca indivizi, cât şi ca adunare creştină (trup al lui Cristos), putem să primim; adică să ni se transfere; starea Lui Cristos de: sfinţenie, de dreptate, de nevinovăţie, de închinători adevăraţi. Iar această transferare, are loc: prin har (favoare ne-meritată), prin credinţă şi nu prin fapte (Efeseni 2:8-9).

Principiul este acelaşi, atât la un grup sau o la persoană, dacă ei îşi recunosc neputinţa, şi cred în Cel ce îndreptăţeşte, ei au religia adevărată prin har şi experimentează adevărata convertire.

Astfel dacă eu, cred în Isus, şi implicit în lucrarea Lui, eu voi experimenta adevărata convertire, şi astfel voi fi: prefect, sfânt, şi voi avea: religia sau forma de închinarea adevărată, căci este scris în Evrei 10:10,Evrei 10:14: „Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna…Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.”

Aleluia! Eu prin jertfirea trupului lui Isus, am fost făcut desăvârşit (perfect) şi sfânt pentru totdeauna, dacă rămân în credinţă (Evrei 3:6). Astfel am devenit prin credinţa în Isus, închinător adevărat 100% ca şi Isus, deoarece El mi-a transferat, sfinţenia Lui. Eu am religia Adevărată, deoarece Isus a avut-o, şi El a împlinit lucrarea lui Dumnezeu, iar acesta se aplică şi mie dacă cred în El (Romani 3:21-26).

De aceea Domnul Meu m-a învăţat: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29).

Însă un martor acceptând învăţătura Turnului de Veghe, caută să se convertească prin alte mijloace, prin ce face el, şi prea puţin se gândeşte la schimbul de pe Golgota, astfel el nu are odihnă, seninătate şi o siguranţă a salvării, căci el tot timpul se raportează la ce face el, sau organizaţia lui, şi nu l-a ceea ce a făcut Cristos şi face trăind în noi ca fraţi ai lui, şi ca trup al Lui.

Acuma ai de ales: fie vrei să faci schimbări în viaţă, şi să te bizui în convertirea ta pe ceea ce faci tu pentru Dumnezeu, pentru a obţine unirea cu El şi aprobarea Lui?

Sau: vrei să-l laşi pe El, ca prin Spiritul Lui să te: convingă, motiveze, transforme, regenereze, călăuzească, înveţe, etc.? Vrei să fi cu adevărat creştin (uns) şi să ai bucuria salvării efectuate de El, nu de tine, şi să intri în religia adevărată (unirea reală cu Dumnezeu), prin Domnul Isus şi ceea ce a făcut El?

Astfel, dacă convertirea în cadrul martorilor ar fi una reală, de substanţă, autentică, biblică, şi nu una superficială de suprafaţă, omenească, s-ar produce următoarele efecte în martori:

·         Ei ar primii în mod real Spiritul Sfânt (Fapte 2:38-39; Fapte 8:15-17; Fapte 19:2-6) . [Martorii spun că au Spiritul, căci aşa sunt învăţaţi să spună, însă întreabă-te sincer: Când l-ai primit? Unde l-ai primit? Ce s-a produs atunci în tine? Ce a-i simţit atunci? De asemenea mai întreabă-te: Ai mărturia Spiritului – Romani 5:5; Romani 8:9,Romani 8:14-18; Evrei 6:4-5 ?]

·         Aceea persoană s-ar naşte din nou sau din Dumnezeu (Ioan 3:3-6; 1Ioan 5:1).

·         Ar deveni frate cu Cristos şi copil al lui Dumnezeu (Evrei 2:10-12).

·         Ai avea chemarea cerească şi ai fi cetăţean al cerului care este pentru toţi cei răscumpăraţi în sângele lui Isus (Apocalipsa 1:5-6; Evrei 3:1; Evrei 10:10-22; Filipeni 3:20-21)

·         Aceea persoană ar deveni mădular în trupul lui Cristos, de fapt nu există nici creştinism, nici salvare (mântuire) în afara trupului (corpului) lui Cristos care este „Salvatorul corpului” NW (Efeseni 3:5-6; Efeseni 4:4; Efeseni 5:23-27).

·         Ai fi uns şi sigilat de Spiritul lui Dumnezeu, căci acesta este pentru toţi care cred cu adevărat (comp. 2Corinteni 1:21-22 cu Efeseni 1:13-14; Efeseni 4:30; 1Ioan 2:20,1Ioan 2:27). Cuvântul creştin însemnă uns, deci nu există creştini ne-unşi!

 

Ce este de făcut?

Dacă ţi-ai dat seama că convertirea ce s-a produs în tine, nu este o convertire autentică, una biblică, una creştină; ci, este cel mult: o viaţă schimbată prin eforturi umane. Dacă ţi-ai dat seama, că nu este suficient, ca tu să te străduieşti să duci o viaţă creştină; ci, e nevoie de ceva în plus, atunci tu trebuie:

1. să te pocăieşti de păcatele tale: adică să ai un regret profund, o părere de rău pentru faptele tale rele pe care le-ai făcut, o remuşcare, venită în urma convingerii efectuate de Spiritul sfânt (Ioan 16:8). De fapt, noi trebuie să fim conştientizaţi de prezenţa lui Dumnezeu, nu numai că suntem imperfecţi; ci, că am comis uneori cu bună ştiinţă păcate, căci ne-a plăcut păcatul. Uneori puteam să ne stăpânim şi nu am făcut-o, noi nu doar suntem imperfecţi, păcatele noastre nu se datorează doar moştenirii imperfecţiunii de la Adam, ci de multe ori am făcut păcate în mod voit, nu doar din greşală, astfel suntem vinovaţi în faţa lui Dumnezeu (Romani 3:9-23; Iacob 4:17).

Ba mai mult, să ne dăm seama cât de murdar, hidos şi stricat e păcatul şi cum el atentează la sfinţenia şi gloria lui Dumnezeu (Romani 3:9-18; Habacuc 1:13; Isaia 6:1-7). Astfel doar după ce vom conştientiza sfinţenia lui Dumnezeu în contrast cu murdăria păcatului nostru personal, nu doar a păcatului în general, doar atunci ne vom mărturisi în smerenie şi cu implorări pentru iertare păcatelor noastre la Dumnezeu Tatăl prin Isus, Marele Preot (1Ioan 1:7-9; 1Ioan 2:1-2).

Şi acest gen de căinţă sinceră, profundă şi smerită, care va opera în gândirea noastră; în emoţiile (sentimentele) noastre; şi în voinţa noastră, va conduce la o transformare a vieţii autentică. Căinţa autentică produce roade bune şi o schimbare a modului de gândire, de vorbi, şi de acţiune şi vom fi prompţi şi fermi în lupta cu înclinaţia de a păcătui (Proverbe 28:13; Matei 3:8; Romani 12:9; Evrei 3:7-8). Căinţa adevărată se observă prin atitudinea faţă de păcat, astfel nu este vorba de o întristare pentru că păcatul a fost descoperit, sau pentru că vom fi pedepsiţi pentru el, ci o întristare datorită faptului că am făcut ceea ce nu trebuia, că prin păcat am pătat, am rănit, am întinat. De aceea, să privim păcatul ca Dumnezeu ne minimalizându-l (1Ioan 3:4,1Ioan 3:8). Având în vedere aceste lucruri întreabă-te: Te-ai lăsat convins de Spiritul Sfânt că eşti: păcătos, corupt, duşman cu Dumnezeu, netrebnic? Ţi-ai mărturisit păcatele lui Dumnezeu, nu dintr-un gest formal, ci sincer? Ai lepădat păcatul, lăsând ca Spiritul Sfânt să te înveţe un mod de viaţă nou şi drept? Ai reparat ce ai stricat prin comportarea ta rea din trecut?

2. Să crezi în Isus: credinţa începe cu cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, apoi urmează acceptarea mintală şi continuă cu încrederea din inimă în Isus Cristos, care a murit pentru păcatele tale fără această jertfă fiind pierdut (Romani 10:10,Romani 10:17). Credinţa în Domnul Isus implică a crede că El există, că a fost o persoană istorică, că El a fost şi este Fiul lui Dumnezeu, dar nu este suficient atât. Credinţa în Isus, însemnă a te încrede în El în ce priveşte răscumpărarea ta, numai când Spiritul Sfânt te va convinge că eşti păcătos şi pierdut, şi că nu poţi prin faptele tale să te salvezi, îţi vei pune toată încrederea în Isus în ce priveşte salvarea ta, şi nu te vei mai încrede în faptele tale, organizaţia ta, religia ta. Astfel tu trebuie să crezi din inimă că Isus Cristos a murit pentru păcatele tale, nu doar pentru a fi un echivalent al lui Adam ca să răscumpere perfecţiunea pierdută de el. Tu trebuie să crezi că toată vina şi fărădelegea ta ,a fost transferată asupra lui Cristos care a fost făcut păcat şi blestem pentru noi (2Corinteni 5:21; Galateni 3:13), astfel El a suferit o moarte chinuitoare pe lemn pentru tine, El a fost pedepsit în locul tău, a luat păcatul tău asupra Lui, ca astfel tu să fi iertat şi să nu mai fi pedepsit (Isaia 53; 1Petru 2:24).

Trebuie de asemenea, să înţelegi că jertfa lui este completă şi perfectă, şi că nu mai are nevoie de: ajustare, complectare sau adăugare a ceva. Tu doar prin credinţă eşti socotit drept şi sfânt (Romani 3:21-26; Romani 4:5).

Prin urmare, întreabă-te în mod serios: crezi că Isus a murit în locul tău şi pentru păcatele tale (Romani 4:25)? Dacă da, atunci înţelegi că El te-a cumpărat prin jertfa sa pentru Dumnezeu şi din momentul când crezi în El, Isus va deveni Domnul şi Salvatorul tău, numai-trăind pentru tine ci pentru El (Fapte 4:12; Fapte 5:31; 2Corinteni 5:14-15)? Înţelegi că El te face drept şi sfânt prin jertfa Lui, şi nu tu devii prin faptele tale, tu doar trebuie să crezi, ca să primeşti statutul de creştin, copil al lui Dumnezeu (1Corinteni 1:29-31; Efeseni 2:8-10; Romani 3:21-26 ?

Tu trebuie să-l primeşti în inima ta (Ioan 1:12-13; Apocalipsa 3:20); să te apropii de El (1Petru 2:4), să-l laşi să trăiască în tine şi să se manifeste în tine (Efeseni 3:17-19; Galateni 2:20; Coloseni 3:1-4,Coloseni 3:11). Şi astfel prezenţa reala a lui Cristos din tine te va ajuta să trăieşti o viaţă de creştin.

3.Un legământ prin mărturisirea cu gura: Dumnezeu îl face părtaş la Noul Legământ, doar pe acela care îşi dedică sau consacră necondiţionat viaţa sa lui Dumnezeu prin Isus. Astfel fă o rugăciune în care să-ţi exprimi verbal căinţa şi consacrarea faţă de Creator (Deuteronom 26:17). Din acel moment tu devii proprietatea lui Dumnezeu, iar de atunci în colo, nu egoismul va trona pe tronul vieţii noastre; ci, Domnul Isus, pe care îl vom urma încontinuu ca ucenici ai Săi (Matei 16:24; Romani 14:7-8). Iar El va trăi în noi şi prin noi, ca plinătate a lui Dumnezeu (Galateni 2:20; Efeseni 3:17-19). Tu trebuie să înţelegi că te dedici, nu unei lucrări, nu unei Organizaţii, ci unei persoane, lui Dumnezeu. Şi nu numai că I te dedici, dar aceasta va implica că tu şi toate bunurile tale veţi aparţine Lui, dar şi faptul că Dumnezeu va trimite Spiritul Fiul Său în tine, ca tu să trăieşti o viaţă sfântă (1Corinteni 6:16-20; Galateni 4:6). Din acel moment nu mai decizi tu în viaţă, ci Cel care a fost pus ca cap al tău, şi anume Cristos (Coloseni 1:18-19), astfel Cristos va deveni capul tău în mod real, nu doar la nivel de teorie. El prin Spiritul te va învăţa şi călăuzi în tot adevărul, şi acesta Cap viu, nu trebuie complectat sau substituit cu un corp de guvernare sau cu o Organizaţie.

Întrebă-te în mod sincer: Este Cristos este capul tău? Asculţi de El? Auzi vocea Lui? Simţi călăuzirea Lui? Ai renunţat la mândria gândirii tale, la independenţa ta, la a face lucrurile aşa cum crezi tu că e bine, sau Îl întrebi pe El, ce, când, unde şi cum trebuie să acţionezi?

4. Botez: Deoarece botezul la martorii nu realizează: învierea cu Cristos în locurile cereşti (Romani 6:3-5; Efeseni 2:5-6), nu realizează naşterea din nou, trebuie efectuat un botez scriptural, de data aceasta venit dintr-o pocăinţă şi credinţă biblică. Ei trebuie să se boteze „în Isus” şi nu pentru o organizaţie. Pur şi simplu: „în Isus” sau „în numele lui Isus”.

Din păcate pentru mişcările religioase din prezent lumea este o mare cu peşti în care fiecare prinde cât poate mai mult în năvodul propriu. Misionarii catolici fac catolici, protestanţii fac protestanţi, predicatorii evanghelişti fac evanghelişti, martorii fac martori, etc. Face astăzi cineva discipoli? Adică discipoli ai lui Isus şi atât? Cred aici e o problemă. Trebuie să revenim la modul de viaţă şi trăire în simplitate, în credinţă, în iubire. Trebuie să facem comunităţi, adunări locale care să se numească doar ‘adunări creştine’ fără o denominaţie, vreun cult, sau vreo confesiune, sau nu ne este de ajuns numele de Cristos? Domnul şi Stăpânul nostru ne-a spus ca ‘în Numele Lui’ să predicăm căinţa şi iertarea păcatelor nu în alt nume (Luca 24:47). Nu există un alt nume în care să găsim salvarea (Fapte 4:12; Fapte 10:43), atunci de să mai adăugăm altele? Eu cred că este timpul să revenim la botezul biblic, la adunări formate şi care să funcţioneze în sens biblic.

Dar revenind la convertire, ca să rezum la esenţă, problema martorilor în a experimenta o convertire autentică, aş dori să precizez următoarele: într-o convertire autentică este implicat şi este nevoie şi de: voinţa omului (Marcu 8:34; 2Petru 1:5); şi de învăţături corecte (Tit 2:1; 2Ioan 1:9-10); şi de o comunitate de creştini pentru ca convertitul să fie: botezat în apă, şi să fie ajutat să progreseze spiritual ulterior (Fapte 2:38-47).

Însă toate acestea sunt insuficiente! Deci chiar dacă martorii ar avea învăţătura corectă, şi ar fi o comunitate reală de creştini, şi oamenii ce se alipesc de ei şi-ar da toată silinţa, tot nu este suficient ca cineva să aibă parte de o convertire autentică, deoarece omul este „pământesc vândut păcatului” (Romani 7:14). Astfel cu toată bunăvoinţa lui în a studia şi aplica, cu tot ajutorul comunităţii fraţilor, omul nu îşi poate schimba statutul din: nedrept, duşman cu Dumnezeu, păcătos, copil al Diavolului, etc. în: drept, sfânt, copil al lui Dumnezeu.

Iar martorii punând accentul doar pe străduinţa omului, nu reuşesc să aibă parte de o convertire autentică; ci, cel mult de o îmbunătăţire, dar omul rămâne tot păcătos, nedrept, pierdut şi mort în păcatele sale.

Ei, vestea bună e că, Dumnezeu nu numai că vrea să ne ierte păcatele prin Isus; ci, doreşte să transfere asupra noastră statutul de: drept, sfânt, nevinovat şi perfect (1Corinteni 1:2,1Corinteni 1:30; Evrei 10:10,Evrei 10:14). Dar mai face un lucru, El doreşte ca să-L pună pe Cristos să locuiască în noi prin Spiritul Sfânt. Căci doar Cristos poate produce o viaţă 100% creştină, şi doar El trăind în noi, putem şi noi să trăim ca creştini autentici.

Însemnă că nu vom mai păcătui? Vom păcătui când ieşim din Cristos intrăm din nou în carne (firea păcătoasă), dar cât timp rămânem în Cristos şi ţinem carnea (firea păcătoasă) răstignită, nu vom păcătui, ci vom umbla în călăuzirea Spiritului Sfânt. Însă chiar când păcătuim, căci Cristos nu a luat chip complet în noi (Galateni 4:19); dacă ne căim, ne cerem iertare sincer, şi suntem astfel spălaţi din nou în sângele lui Isus (Efeseni 1:7; 1Ioan 1:7-9). Şi Dumnezeu va vedea sângele, Îl va vedea pe Cristos, căci din nou prin pocăinţă, El va fi în noi, şi noi în El, şi deoarece Dumnezeu când se uită la noi şi ne vede în Cristos, nu va mai vedea pe ‘Alin păcătosul’, ci pe ‘Cristos dreptul’ pentru că eu prin harul Lui sunt în El, şi El îmi va transfera de drept asupra mea, atributele Lui de: drept, sfânt, şi fără pată pentru că mă încred în El în ce priveşte salvarea nu în faptele mele bune.

De aceea Dumnezeu nu mă va condamna, pentru că am acceptat darul Lui, şi şi mă încred în Cristos, şi toţi cei ce se încred în El, nu vor fi daţi de ruşine (Romani 10:11). Însă cei ce se încred în ei, se laudă cu faptele lor, cu realizările lor, cu o Organizaţie, etc. niciodată nu vor renunţa la mândria lor, şi nu se vor bucura de darul fără plată a lui Dumnezeu (Romani 6:23). Astfel dacă eşti martor al lui Iehova, tu trebuie:

1. Să renunţi la a te baza pe ceea ce faci tu, şi să accepţi şi să te bazezi pe ceea ce a făcut Cristos pentru tine.

2. Să renunţi la identitatea şi la viaţa trăită prin ceea ce realizezi tu, chiar în cadrul unei Organizaţii, şi să accepţi şi să te bazezi pe noua identitate şi natură ce Dumnezeu vrea să ţi-o dăruiască cadou.

3.    Să nu nai lucrezi tu după capul tău, despărţit de Cristos; ci, să-l laşi pe El să lucreze în tine şi prin tine, şi să devină „totul” în tine (Coloseni 3:11).

 

În final întreabă-te:

·         Ai observat diferenţa dintr-o convertire autentică şi una ne-autentică?

·         Care este ţinta convertirii în cadrul Organizaţiei Martorii lui Iehova, dar în cazul unui creştinism autentic?

·         Care sunt efectele şi rezultatele unei convertiri autentice?

·         Recunoşti că eşti total neputincios ca să fi socotit drept de Dumnezeu pe baza faptelor tale?

·         Ai acceptat darul lui Dumnezeu, pe Cristos care este viaţa veşnică?

·         Ţi-ai dat seama că doar dacă Cristos va locui şi trăi în tine, vei începe o viaţă cu adevărat schimbată?