Martorii lui Iehova predică din casă în casă, vizitând oamenii necunoscuţi pentru a-şi proclama mesajul şi a da revistele Turnul de veghe şi Treziţi-vă sau altă ofertă de literatură şi a le propune oamenilor a;a numitele: studii Biblice. În acest material nu vreau să analizez dacă mesajul sau dosctrina lor; ci, doresc să analizez dacă metoda din casă în casă este o metodă apostolică sau nu?

Pentru început să menţionăm că începând cu anul 1953, o dată cu congresul ţinut în New York preşedintele Societăţii de atunci, Knorr a declarat: „Toţi martori, a spus el, trebuie să fie în măsură să predice vestea bună din casă în casă.” (JV p.569). Mai târziu sa ajuns ca martorii să se şi îndreptăţească prin această metodă de predicare, mulţi martori declarând că ei sunt singura religie adevărată pentru că predică din casă în casă, ceea ce nu face nici o altă religie. Astfel martorii se laudă chiar după cum este consemnat şi în cartea Martorii lui Iehova (JV p.570) unde se spune: „În diferite perioade, alte grupuri religioase şi-au încurajat membrii să le facă vizite oamenilor din localitatea lor pentru a le vorbi de religie. Unele persoane au încercat să facă lucrul acesta. Unii sunt chiar misionari pentru câţi-va ani, apoi totul se sfârşeşte aici. Totuşi numai printre Martorii lui Iehova se poate spune că toţi, tineri şi vârstnici, bărbaţi şi femei, participă an de an la ministerul din casă în casă. Numai Martorii lui Iehova se străduiesc cu adevărat să predice mesajul Regatului pe tot pământul locuit...” Mi-am permis să subliniez cuvintele cheie prin care ei vor să spună că numai ei predică Regatul şi din casă în casă, ceea ce nu este adevărat, dar nu doresc să deviez de la întrebarea:

 

Este predicarea din casă în casă aşa cum o practică martorii o metodă biblică?

În primul rând, să analizăm textele unde apare învăţătura despre predicarea în case. Sunt foarte puţine texte despre această metodă de predicare, de aceea, o să le luăm pe rând. În Evangheliile lui Matei şi Luca se face referire la a intra în case şi a predica (Matei 10:11-15; Luca 9:1-6; Luca 10:1-7).

Dacă citim cu atenţie aceste pasaje observăm că nu este vorba de a predica din casă în casă sau în fiecare casă a unui sat sau oraş pe unde mergeau discipolii, ci după cum a spus Isus: „Ci, oriunde veţi intra într-o casă, să staţi acolo şi de acolo să plecaţi” (Luca 9:4 NW); iar la Luca 10:7 NW discipolii sunt învăţaţi următoarele: Să nu vă mutaţi din casă în casă”. Astfel Isus nu i-a trimis pe cei 12 nici pe cei 72 de discipoli să predice din casă în casă; ci, i-a trimis din oraş în oraş, şi din sat în sat. Iar când ajungeau într-o localitate, ei predicând în prima casă care le oferea ospitalitate, căci evreii care erau primitori de oaspeţi, trebuiau să stea acolo, nu să se mute din casă în casă. Iar în aceea casă veneau rudele, vecinii şi toţi cei dornici să audă din aceea localitate. Iar apoi după ce stăteau o zi sau mai multe, plecau spre altă localitate, deci nici vorbă de predicare din casă în casă, ba chiar Isus îi atenţionează „Să nu vă mutaţi din casă în casă”, căci dacă ar fi făcut aşa s-ar fi asemănat mai degrabă cu nişte cerşitori decât cu nişte apostoli, deoarece ei primeau găzduire în casele în care mergeau.

A doua categorie de texte, prin care se încearcă să se susţină biblic lucrarea lor din casă în casă, sunt textele din Fapte 5:42; Fapte 20:20, să le analizăm în continuare:

În primul rând, trebuie să menţionăm că din Fapte 5:40-42; Fapte 20:20, nu reiese o predicare din casă în casă; în stilul martorilor lui Iehova. Ce a însemnat pentru apostolii că predau şi anunţau vestea bună „din casă în casă” NW în alte traduceri „prin case”? Oare predau ei luând la rând casele din Ierusalim? Sau ei învăţau doar în casele cunoscuţilor şi a altor discipoli? Să ne gândim logic, puteau cei 12 apostoli să ajungă la câteva mii de case câte avea Ierusalimul?

Turnul de veghere, susţine că este vorba de o lucrare din casă în casă aşa cum o practică martorii, în W 1991 15/1 p.10-15 se spune: Cuvintele „din casă în casă“, din Fapte 5:42, sînt traduse din cuvintele greceşti kat’ oi´kon. Aici ka·ta´ este utilizat în sens „distributiv”. Aşadar, predicarea efectuată de discipoli era distribuită de la o casă la alta.”

Ocurenţele din Biblie ne ajută să stabilim despre ce lucrare prin case este vorba. În textul din Fapte 5:42, apare expresia în greacă: kat oi=kon”, care este substantiv acuzativ masculin singular, în Fapte 20:20, apare aceiaşi expresie dar la plural: kat oi;kouj”. Însă expresia la singular mai apare în următoarele pasaje: Fapte 2:46, Romani 16:5; 1Corinteni 16:19; Coloseni 4:15; Filimon 1:2. În aceste pasaje nu este vorba de o lucrare din casă în casă prin casele celor necunoscuţi, observaţi cum traduce chiar Traducerea Lumii noi (NW - 2006), această expresie în aceste texte:

» Fapte 2:46: Şi zi de zi erau încontinuu în templu, într-un singur gând. Ei luau masa în case [kat oi=kon”] particulare şi îşi primeau porţia de hrană cu mare bucurie şi sinceritate a inimii”.

» Romani 16:5: Salutaţi congregaţia care este în casa [kat oi=kon”] lor...”

» 1Corinteni 16:19: „Congregaţiile din Asia vă trimit salutările lor. Aquila şi Prisca, împreună cu congregaţia din casa [kat oi=kon”]lor, vă salută călduros în Domnul.”

» Coloseni 4:15: „Transmiteţi salutările mele fraţilor din Laodiceea, precum şi Nimfei şi congregaţiei din casa [kat oi=kon”]ei.”

» Filimon 1:2: „...şi către congregaţia din casa [kat oi=kon”] ta

 

Cred că comentariile sunt de prisos, dacă aceiaşi expresie în mai multe locuri, nu are sensul de o lucrare din casă în casă la toate casele dintr-o localitate, ci se referă fie la casele creştinilor (Fapte 2:46), sau casele în cadrul cărora funcţiona congregaţia (adunarea), atunci e clar că Fapte 5:42, se poate referi tot la casele credincioşilor, sau locurile unde apostolii dădeau învăţătură.

Da, aici ka·ta´ este utilizat în sens „distributiv”, ca şi în Fapte 2:46, şi în celelalte texte, dar ce distribuţie! În Fapte 2:46, tocmai casele proaspeţilor convertiţi, nici vorbă de o predicare din casă în casă în stilul martorilor!

Observaţi Fapte 2:46 NW în context: Toţi cei care deveniseră credincioşi erau împreună şi aveau toate lucrurile în comun. Îşi vindeau bunurile şi proprietăţile, iar ce primeau împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Şi zi de zi erau încontinuu în templu, într-un singur gând. Ei luau masa în case [kat oi=kon”]  particulare şi îşi primeau porţia de hrană cu mare bucurie şi sinceritate a inimii, lăudându-l pe Dumnezeu şi găsind favoare înaintea întregului popor. În acelaşi timp, Iehova îi adăuga zilnic pe cei ce erau salvaţi.”

În Fapte 20:20, se referă nu la a predica în casele necunoscuţilor, luând toate casele la rând; ci, a predica în casele cunoscuţilor, căci de pilda Pavel vorbeşte în Fapte 20:17-20 NW cu bătrânii din Efes. Observăm că Pavel le spune bătrânilor de congregaţie din Efes că le-a predicat din casă în casă, şi pe ei i-a învăţat din ceea ce le era de folos, în timp ce folosindu-se de casele lor le predicau iudeilor şi grecilor care veneau în vizită în aceste case, cât şi erau prezenţi în locuri publice, după cum reiese din 20:17-21 NW: „Totuşi, de la Milet a trimis vorbă la Efes şi i-a chemat pe bătrânii congregaţiei. Când au ajuns la el, le-a zis: „Voi ştiţi bine cum, din prima zi în care am pus piciorul în provincia Asiei, am fost tot timpul cu voi, slujind ca sclav Domnului cu cea mai mare umilinţă, cu lacrimi şi în încercările prin care am trecut din cauza uneltirilor iudeilor. În tot acest timp nu m-am reţinut să vă spun toate lucrurile care erau de folos şi să vă învăţ în public şi din casă în casă. Ci le-am depus o mărturie temeinică atât iudeilor, cât şi grecilor despre căinţa faţă de Dumnezeu şi despre credinţa în Domnul nostru Isus.”

Să ne întrebăm următoarele: din prima zi când a pus piciorul în Asia, cu cine a fost Pavel tot timpul? Textul răspunde: bătrânii congregaţiei... din prima zi în care am pus piciorul în provincia Asiei, am fost tot timpul cu voi”, Cu bătrânii de congregaţie din Efes înainte de convertire, proveniţi probabil dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul, sau dintre evreii din sinagoga sau prozeliţi din oraşul Efes, conform cu textul paralel din Fapte 19:1-8.

În relatarea din Fapte 19:1-20, se vorbeşte de trei locuri unde a predicat Pavel în Efes: primul loc ne-precizat, unde s-a întâlnit cu doisprezece discipoli ai lui Ioan Botezătorul pe care i-a convertit la creştinism (Fapte 19:1-7), al doilea loc: sinagoga, unde a predicat trei luni (Fapte 19:8); şi al treilea loc şcoala lui Tiran, unde a predicat doi ani (Fapte 19:9-10).

Astfel în această şcoală [adică conform cu Fapte 20:20: „în public”], el a predicat acolo la „toţi cei care locuiau în provincia Asiei au auzit cuvântul Domnului, atât iudei, cât şi greci.” (19:10). Când a predicat el însă din casă în casă, nu ni se spune, dar ni se precizează că din trei ani, doi ani a predicat în şcoala lui Tiran, şi trei luni în Sinagogă. Iar când vorbeşte de serviciul din casă în casă, vorbeşte în contextul relaţiei cu bătrânii din Efes, adică cu acei convertiţi de la iudaism la creştinism, nu în contextul unei lucrări din casă în casă la persoane ne-cunoscute sau ne-convertite. Textul e suficient de clar când precizează timpul când a predicat din casă în casă, cât şi în ce context, cât şi la cine a predicat mai exact spus a învăţat din casă în casă.

Timpul şi contextul: în încercările prin care am trecut din cauza uneltirilor iudeilor. În tot acest timp nu m-am reţinut să vă spun toate lucrurile care erau de folos şi să vă învăţ în public şi din casă în casă.” Deci în timpul primelor trei luni de persecuţie din partea iudeilor împietriţi (Fapte 19:8-9), el a folosit şi casele celor interesaţi dintre iudei, sau proaspăt convertiţi, pe lângă întrunirile din sinagogă, iar ulterior Pavel împreună cu aceştia mutându-se în şcoala lui Tiran.

Oricum textul nu indică că Pavel a predicat din casă în casă, la toate casele din Asia, cum ar putea crede martorii, textul vorbeşte de casele bătrânilor de congregaţie, chiar dacă aceştia pe timpul acela nu era bătrâni, ci probabil proaspeţi convertiţi, pe care Pavel i-a învăţat „toate lucrurile care erau de folos”.

După ce doi ani a învăţat în şcoala lui Tiran, Pavel a fost persecutat şi a plecat din Efes (Fapte 19:21-41; Fapte 20:1-2). Deci întrebare pentru Martorii lui Iehova sinceri: când a predicat Pavel din casă în casă în toate casele din Efes? Această lucrare în ministerul lui Pavel chiar dacă am interpreta în spiritul Turnului de Veghe este nesemnificativă, şi este timp de trei luni paralel cu lucrarea din sinagogă. Însă dacă suntem obiectivi, această lucrare s-a făcut la nişte oameni cunoscuţi care au acceptat adevărul, care din prima zi au acceptat predicarea lui Pavel, probabil chiar dintre cei doisprezece discipoli ai lui Ioan Botezătorul, pe care Pavel i-a convertit şi care ulterior au ajuns bătrânii congregaţiei din Efes.

În cazul lui Petru, predicarea lui în case studiind ministerul lui descris în Biblie, este vorba de case ale fraţilor (Fapte 9:36-43), sau unde Spiritul Sfânt l-a trimis, ca şi în cazul sutaşului Corneliu (Fapte 10:19-22).

În concluzie, această expresie kat oi=kon”, studiată prin prisma tuturor ocurenţelor, nu dovedeşte neapărat un minister ‚din casă în casă’ de tipul martorilor lui Iehova.

Pe lângă această expresie din greacă kat oi=kon”, există şi „oi;kouj”, fără prepoziţia kata, însă având un sens asemănător, observaţi cum traduce NW, această expresie în Fapte 8:3: Dar Saul a început să facă prăpăd în congregaţie şi, intrând cu forţa dintr-o casă în alta şi târând afară bărbaţi şi femei, îi arunca în închisoare.” Să nu uităm că acest text, cât şi expresia „dintr-o casă în alta”, este asemănător cu Fapte 5:42 sau 20:20 şi cu expresia: „din casă în casă”.

Ne întrebăm în mod sincer, oare Saul a mers în toate casele din Ierusalim, sau a mers doar la acele case unde avea informaţii că acolo locuiau creştinii? Căci din aceste case târa creştinii şi îi trimitea în închisoare. Astfel vedem o lucrare a lui Saul contra creştinismului, efectuată: „casă după casă” (NW ediţia din 2000), fără ca aceasta să implice vizitarea fiecărei case; ci, doar a caselor creştinilor, tot aşa predarea şi anunţarea făcută de apostoli „din casă în casă”, implica cu siguranţă întruniri sau vizite în casele cunoştinţelor sau a fraţilor nu în case ale necunoscuţilor pe care să le luăm la rând, cum fac martorii lui Iehova.

Un alt argument că expresia „din casă în casă”, nu se referă neapărat la fiecare casă dintr-o localitate, reiese şi din sfatul dat de Pavel văduvelor tinere, despre care Pavel spune că acestea „se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă (1Timotei 5:13 Biblia Cornilescu Revizuită, în gr. ta.j oivki,aj”). Ne închipuim oare că acestea umblau din casă în casă [„cutreierând prin case”  NW], la femei necunoscute? Sau mai degrabă la femei cunoscute, chiar la alte surori la care le aduceau bârfele lor?

O altă expresie asemănătoare în limba greacă cu cea din Fapte 20:20, este cea din 2Timotei 3:5-6 unde se referă din nou la intrarea în unele case, nu în toate casele dintr-o localitate. Aici se spune: „Sunt printre ei unii, care se vâră prin case [gr. ta.j oivki,aj” = în case” NW], şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte”

Să ne închipuim că cei care au ‘o formă de evlavie’ merg în toate casele dintr-o localitate şi caută femei uşuratice, sau mai degrabă merg la femeile pe care le cunosc, sau cele cu care au o anumită tangenţă?

O construcţie asemănătoare apare în Luca 21:11 „cutremure de pământ dintr-un loc în altul” sau „din loc în loc”, sau „pe alocuri” în greacă: kata topos”. Astfel nu ne închipuim că „din loc în loc”, se referă că vor exista cutremure în toate locurile? Nu; ci, doar în unele locuri. Tot aşa ‘din casă în casă’ nu se referă ne-aparat la toate casele dintr-o localitate.

În concluzie textele din Fapte 5:42; Fapte 20:20, în lumina altor texte din Noul Testament, unde apar expresii identice, cât şi asemănătoare, trebuie să le interpretăm, nu ca o referire la o predicare din casă în casă la toate locuinţele dintr-o localitate, fie cunoscuţi sau necunoscuţi, ci la o predicare în anumite locuinţe ale fraţilor sau celor interesaţi de adevăr.

În plus, este demn de menţionat că nu toţi creştinii sunt chemaţi la a avea slujba de Evanghelizator cum susţine Turnul de Veghere, căci Biblia spune că doar unii dintre creştini au acest dar, nu toţi sunt chemaţi la această slujbă (Efeseni 4:11). Astfel în primul secol existau creştini care erau implicaţi din plin în lucrarea evangheliei, aceştia erau apostolii şi evanghelizatorii, iar majoritatea creştinilor predicau evanghelia în mod ocazional, la rude, cunoştinţe, vecini, etc.

Pe lângă aceasta, în primul secol mulţi creştini erau sclavi (1Corinteni 1:26-28; Coloseni 3:22-25; Efeseni 6:5-8), credeţi că îi lăsau stăpânii, ca sclavii să meargă să predice din casă în casă? Cu siguranţă acei sclavi depuneau mărturie doar la locul de muncă.

Sau, femeile, Pavel nu le îndeamnă pe văduvele tinere să predice ca evanghelizatoare (pioniere la Martori); ci, să se căsătorească fiind gospodine (1Timotei 5:11-14). De asemenea este interesant că văduvele în vârstă, pentru a fi socotite adevărate văduve nu au ca criteriu, ,,dacă a predicat mult evanghelia”, ci: ,,O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat;  să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.” (1Timotei 5:9-10).

În altă ordine de idei, Martorii lui Iehova susţin că numai trebuie să-l predicăm pe Isus, căci acesta este cunoscut. Însă conform Bibliei şi în prezent tot Cristos trebuie să fie subiectul central al Evangheliei (Coloseni 1:28-29; 1Corinteni 1:23-24; 1Corinteni 2:2). Dacă în primul secol subiectul principal era Cristos, acesta este şi acum, căci noi nu putem modifica evanghelia, şi nici nu dorim să primim o altă evanghelie (Galateni 1:6-9). De asemenea, Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (1Corinteni 1:23-24), astfel noi nu dorim ca oamenii să-şi întemeieze credinţa pe altceva, sau pe altcineva. Chiar dacă aparent Fiul lui Dumnezeu, este cunoscut ca fiind Isus, totuşi în general oamenii nu îl cunosc pe Isus Cristos (comp. cu 1Ioan 2:3-6), decât foarte superficial şi doar cu mintea, de aceea şi astăzi trebuie predicat tot Cristos şi acesta răstignit, ca oamenii să înveţe prin El, lepădarea de sine, adevărata cunoştinţă, adevărata cale spre Dumnezeu şi viaţa în iubire.

Dar chiar metodele de predicare sunt diferite, deoarece primii creştini, care  pe lângă predicarea ocazională, căutau mulţimi de oameni (în sinagogi, în pieţe) pentru a predica în public găsim zeci de pasaje -  Luca 8:1-3; Matei 5:1-2; Fapte 2:14; Fapte 3:12; Fapte 10:17-20,Fapte 10:24; Fapte 13:14-15,Fapte 13:44; Fapte 14:1; Fapte 16:13,Fapte 16:25-34; Fapte 17:1-4,Fapte 17:10,Fapte 17:17,Fapte 17:19; Fapte 18:4,Fapte 18:19; Fapte: 19:8-10; Fapte 20:20-21; Fapte 24:10; Fapte 26:1-2; Fapte 28:17-23,Fapte 28:30-31. Astfel metoda de lucru a apostolilor era următoarea: Ei mergeau într-o localitate, dacă acolo era o sinagogă predicau în ea, dacă nu în piaţă sau într-un loc unde se adunau oamenii (Fapte 17:17,Fapte 17:22; Fapte 16:13). După ce predicau, cei ce credeau dintre mulţimea de ascultători erau botezaţi şi luaţi de o parte şi începeau cu aceştia să se întrunească în case particulare (Fapte 2:37-42; Fapte 17:34; Fapte 19:9-10). Aceştia la rândul lor predicau la cunoştinţe, rude, vecini şi astfel adunările creşteau. La Martorii lui Iehova se pune accentul pe lucrarea din casă în casă şi pe studii biblice, tocmai că lucrarea lor de predicare nu aduce o convertire autentică prin căinţă şi prin primirea Spiritului Sfânt, şi la ei ,,convertirea”, dacă o putem numi aşa, se produce lent sub impactul îndoctrinării omului în timpul studiului, astfel fiindcă nu este vorba de o naştere din Spiritul Sfânt care are loc în momentul când crezi în Isus din inimă, martorii folosesc o altă metodă care nu este biblică.

Apostolii nu predicau de capul lor ci sub călăuzirea Spiritului Sfânt, astfel o dată Pavel a vrut să predice în Asia dar Spiritul lui Isus nu le-a dat voie, cu siguranţă inimile oamenilor nu erau pregătite pentru evanghelie, iar Isus ia vorbit lui Pavel printr-o viziune să meargă în Macedonia că acolo este nevoie de el (Fapte 16:6-10), astfel primii creştini au avut succes în mărturia lor căci erau călăuziţi supranatural de multe ori spre un câmp fertil de predicat, cât şi predica lor era inspirată (Ioan 14:26). Pe când Martorii lui Iehova predică în zone după organizarea Societăţii, nu după călăuzirea lui Isus, singurul care ne poate indica exact unde, cum şi când să predicăm pentru ca efectul să fie maxim, iar mesajul lor nu este inspirat de Dumnezeu.

Deci este clar că martorii lui Iehova predică o altă evanghelie, nu cea a harului lui Dumnezeu şi a lui Cristos (Fapte 20:24); ci, cea a unei Organizaţii care pune accentul pe propriile fapte şi pe metode omeneşti, ceea ce nu poate conduce la pace cu Dumnezeu şi la roade prin Spirtul Sfânt (Isaia 64:6; Romani 3:20), iar ei au metode mai mult omeneşti decât divine în predicare, de aceea după ce Îl cunoşti personal pe Cristos, Cere-i lui Dumnezeu călăuzire ca El să-ţi deschidă uşi de cuvânt şi să te îndrume în predicarea Evangheliei lui Isus (Coloseni 4:2-3).