După cum se ştie una din doctrinele de baza ale Martorilor lui Iehova este „Controversa Universală” sau „Mare Controversă”. Conform aceste învăţături, se susţine că Satan a stârnit această Mare Controversă în două episoade distincte. Mai întâi el a pus la îndoială în Eden dreptul lui Iehova de a domni ca suveran al Universului, iar apoi el a pus la îndoiala integritatea oamenilor fata de Iehova în cazul lui Iov.

 

Însă de fapt, autoarea de drept a acestei doctrine, este o figura importanta din religia Adventista anume Elen White! Născută în 1827, Elen White a contribuit la înfiinţarea Adventiştilor de Ziua a 7-a, iar una din doctrinele lor de baza este exact „Marea Controversa”. Puteţi verifica acest lucru dacă ştiţi engleza pe Wikipedia la următoarea adresă de internet: http://en.wikipedia.org/wiki/Great_controversy_theme

 

Este uşor de observat că până în 1874, când Russell s-a despărţit de adventişti, el a avut timp să studieze şi să adopte aceasta doctrină pe care apoi a păstrat-o. Acesta doctrina este încă una de baza pentru Martorii lui Iehova! Însă este această doctrină biblică?

 

Conform doctrinei martorilor, Satan a pus la îndoială: 1) dreptul lui Dumnezeu de a guverna, spunând că oamenii s-ar conduce mai bine într-un mod independent de Dumnezeu; 2) Satan a pretins că oamenii îi slujesc doar din interes, din motive egoiste lui Dumnezeu şi nu din iubire.

 

În cartea „Uniţi în închinare”, la cap. 6, la titlul: Controversa cu care se confruntă întreaga creaţie”, se afirmă: „CÎND răzvrătirea a avut loc în Eden a provocat o controversă foarte gravă care afectează întreaga creaţie. Adresîndu-se Evei‚ Satan a lăsat să se înţeleagă că ea şi soţul ei Adam erau privaţi de nişte lucruri foarte importante. El a întrebat: „Este adevărat că a spus Dumnezeu să nu mîncaţi din orice pom din grădină? “ Eva i-a răspuns că numai cu privire la un singur pom Dumnezeu a spus: „Să nu mîncaţi din el‚ nu‚ nici să nu-l atingeţi ca să nu muriţi.“ Atunci‚ Satan l-a acuzat în mod direct pe Iehova că ar minţi‚ spunînd că nici viaţa Evei şi nici viaţa lui Adam nu depindea de ascultarea lor de Dumnezeu. El a pretins că Dumnezeu a interzis creaturilor sale ceva bun — şi anume capacitatea de a-şi stabili propriile lor reguli în viaţă. Satan a afirmat: „Hotărît că nu veţi muri‚ căci Dumnezeu ştie că în aceeaşi zi în care veţi mînca din el‚ cu siguranţă că vi se vor deschide ochii şi cu siguranţă că veţi fi ca Dumnezeu‚ cunoscînd binele şi răul“ (Gen. 3:1–5). Satan a făcut-o pe Eva să creadă că ar fi mai avantajos pentru ea să decidă de una singură. Satan a sfidat astfel dreptul şi modul lui Dumnezeu de a guverna. Controversa care s-a ridicat astfel implica în realitate suveranitatea universală. Iubirea faţă de Iehova ar fi putut-o ocroti pe Eva‚ iar respectul pentru autoritatea de cap al soţului ei ar fi putut-o de asemenea împiedica să acţioneze în mod greşit. Dar ea nu s-a gîndit decît la ceea ce părea să fie un avantaj imediat. Lucrul care era interzis a devenit de dorit în ochii ei. Total înşelată de argumentele lui Satan‚ ea a violat legea lui Dumnezeu. Apoi ea l-a antrenat şi pe Adam în aceeaşi acţiune. Deşi nu a fost amăgit de minciuna lui Satan‚ totuşi şi el a dat dovadă de o gravă lipsă de apreciere faţă de iubirea lui Dumnezeu. El a desconsiderat autoritatea lui Iehova şi s-a decis să-şi lege soarta de cea a rebelei sale soţii. — Geneza 3:6; 1Timotei 2:13‚14.

 

Atacul lui Satan împotriva suveranităţii lui Iehova nu s-a oprit la evenimentele petrecute în Eden. După aparentul său succes‚ el a pus la îndoială apoi şi loialitatea celorlalte creaturi faţă de Iehova. Astfel a fost ridicată o a doua controversă‚ strîns legată de prima. Provocarea sa s-a extins pînă acolo încît i-a inclus atît pe urmaşii lui Adam cît şi pe toţi fiii spirituali ai lui Dumnezeu‚ ba chiar şi pe mult iubitul Fiu întîi-născut al lui Iehova. În zilele lui Iov‚ Satan a pretins că aceia care îi servesc lui Iehova fac lucrul acesta nu pentru că îl iubesc pe Iehova Dumnezeu şi modul său de guvernare‚ ci din motive egoiste. El a afirmat că dacă ar fi supuşi unor încercări grele‚ cu toţii ar ceda în favoarea dorinţelor egoiste. Avea oare dreptate? — Iov 1:6-12; 2:1-6; Apocalipsa 12:10.

 

Iar în cartea „Să ne închinăm lui Dumnezeu”, la titlul: Controversa care pretinde un răspuns din partea noastră”, unde se afirmă: „EŞTI implicat în cea mai importantă controversă în care s-au aflat vreodată oamenii. Viitorul tău veşnic depinde de poziţia pe care o vei adopta în această controversă. Aceasta a început odată cu răzvrătirea din Eden. Satan a întrebat-o atunci pe Eva: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină»?“ Eva i-a răspuns că, despre unul dintre pomi, Dumnezeu le spusese: „Să nu mâncaţi din el . . . ca să nu muriţi“. Atunci Satan l-a acuzat în mod direct pe Iehova de minciună, afirmând că nici viaţa Evei, nici cea a lui Adam nu depindeau de ascultarea lor faţă de Dumnezeu. Satan a pretins că Dumnezeu le privează pe creaturile sale de ceva bun: capacitatea de a-şi stabili singure norme după care să trăiască. Iată ce a afirmat Satan: „Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“. - Geneza 3:1-5.

 

De fapt, Satan voia să spună că oamenilor le-ar merge mai bine dacă ar lua singuri decizii, decât dacă ar asculta de legile lui Dumnezeu. Astfel, el a pus la îndoială modul de guvernare al lui Dumnezeu. Aceasta a dus la apariţia celei mai importante controverse, cea legată de suveranitatea universală a lui Dumnezeu, adică de dreptul său de a guverna. Chestiunea în discuţie era următoarea: Ce este mai bine pentru oameni? Să fie guvernaţi de Iehova sau să se guverneze singuri, independent de el? Iehova ar fi putut să-i execute imediat pe Adam şi pe Eva, dar această acţiune nu ar fi clarificat într-un mod corespunzător controversa legată de suveranitatea sa. Permiţând însă ca societatea umană să se dezvolte pe parcursul unei lungi perioade de timp, Dumnezeu putea demonstra într-un mod cât se poate de clar care sunt rezultatele independenţei faţă de el şi faţă de legile sale.

 

Atacul lui Satan îndreptat împotriva dreptului lui Iehova de a guverna nu s-a oprit odată cu evenimentele petrecute în Eden. Satan a pus la îndoială şi loialitatea creaturilor faţă de Iehova. Aceasta a devenit o controversă secundară, strâns legată de prima, implicându-i nu numai pe descendenţii lui Adam şi ai Evei, ci şi pe fiii spirituali ai lui Dumnezeu, chiar şi pe mult iubitul său Fiu întâi-născut. Pe timpul lui Iov, de exemplu, Satan a pretins că oamenii îi slujesc lui Iehova din motive egoiste, nu din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de modul său de guvernare. El a susţinut că, atunci când asupra lor se vor abate necazuri, vor ceda cu toţii în faţa dorinţelor egoiste. — Iov 2:1-6; Apocalipsa 12:10.

 

Găsim noi în Biblie învăţătura că Satan a ridicat o controversă universală având aceste două aspecte: 1) dreptul lui Dumnezeu de a guverna, spunând că oamenii s-ar conduce mai bine într-un mod independent de Dumnezeu; 2) Satan a pretins că oamenii îi slujesc doar din interes, din motive egoiste lui Dumnezeu şi nu din iubire?

 

Pretinsa dovadă a primului aspect al controversei este Geneza 3:1-5. Aici martorii susţin că Satan a afirmat că oamenilor le-ar merge mai bine dacă ar lua singuri decizii...Chestiunea în discuţie era următoarea: Ce este mai bine pentru oameni? Să fie guvernaţi de Iehova sau să se guverneze singuri, independent de el?”

 

Însă Geneza 3:1-5, nu susţine aşa ceva, şi nici Biblia în ansamblu ei, nu susţine aşa ceva!

 

În Geneza 3:1-5 NW, citim: „Şarpele...i-a zis femeii: „Este adevărat că Dumnezeu a spus să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?“ Femeia i-a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a spus: «Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»“. Atunci şarpele i-a zis femeii: „În mod sigur nu veţi muri. Căci Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.

 

Satan a contrazis pe Dumnezeu şi el a afirmat două lucruri: 1. că oameni chiar dacă nu vor asculta de Dumnezeu şi vor mânca din fructul oprit, nu vor muri; 2. că ei, vor obţine o cunoştinţă superioară a binelui şi a răului, că vor fi ca Dumnezeu cunoscând binele şi răul!

 

Ambele afirmaţii au fost minciuni! Minciuna lui Satan nu a constat însă în afirmaţia: că oamenii pot să se guverneze singuri mai bine decât conduşi de Dumnezeu, el nici nu dorea ca oamenii să se guverneze singuri, el voia ca oamenii să devină robi lui, ca Adam şi Eva şi urmaşii lor să devină supuşi lui Satan!

 

Astfel Diavolul nu avea cum să afirme în Eden şi să ceara independenţa oamenilor, el nu dorea lucrul acesta, astfel motivul pentru care Dumnezeu a permis suferinţa, nu a fost acela că în mintea celorlalţi îngeri s-ar fi putut ivi ideea: dar dacă Satan are dreptate şi oamenii se pot guverna cu succes singuri!

 

Diavolul nu putea afirma că oameni se pot guverna cu succes singuri, din două motive: 1) El dorea să-i robească pe Adam şi Eva şi pe urmaşii lor (Romani 6:16) şi ca ei să i se închina lui (Matei 4:9); 2) El ştia (la fel ca toţi ceilalţi îngerii), că oamenii sunt dependenţi de spirite sau creaturi spirituale în conducere, fiecare om are îngeri păzitori (Matei 18:10), oamenii sunt călăuziţi în viaţă ori de spirite bune ca Spiritul Sfânt şi îngerii buni, fie de spirite rele, nu există neutralitate! Chiar regatele pământeşti, ţările, au îngeri conducători invizibili care conduc în spatele regilor umani (Daniel 10:12-13,Daniel 10:20). Nu poate exista o conducere pur umană, neinfluenţată de lumea spirituală, sau independentă de lumea spirituală!

 

De fapt Biblia afirmă clar în Romani 6:16 NW: „Nu ştiţi că, dacă vă prezentaţi cuiva ca sclavi ca să ascultaţi de el, sunteţi sclavii lui fiindcă ascultaţi de el, fie ai păcatului, pentru moarte, fie ai ascultării, pentru dreptate?” Conform acestui principiu, fiecare este robul celui de care ascultă, Satan ştia acest lucru, el ştia că dacă Adam şi Eva vor asculta de el, vor deveni sclavii sau robii lui, el nu a pledat în Eden pentru guvernarea independentă a oamenilor; ci, El a dorit să zădărnicească scopul lui Dumnezeu şi să-i transforme pe oameni în sclavii săi!

 

Care a fost scopul principal al lui Dumnezeu? Scopul principal dar ascuns, nerevelat oamenilor, îngerilor, nici Fiului; ci, doar Tatăl a făcut acest plan în Sine Însuşi şi l-a ţinut ascuns până în primul secol e.n. când a fost revelat prin Evanghelie! Acest scop este:

 

1) Fiul Său Isus Cristos, să fie înălţat mai presus de poziţia care o avea la început (comp. cu Filipeni 2:5-11), când a fost numit: Fiul lui Dumnezeu, chip al lui Dumnezeu, Dumnezeu unic-născut, Cuvânt, Înţelepciune!

 

Dumnezeu dorea ca Fiul Său să fie Înălţat în poziţia de Domn (Fapte 5:31), Domn al domnilor şi Rege al regilor (Apocalipsa 19:16), Mijlocitor (1Timotei 2:5), Mare preot (Evrei 4:14-16), Salvator sau Mântuitor (Fapte 13:23; Filipeni 3:20), şi ca oamenii să se închine prin El l-a Dumnezeu (Evrei 7:25)! Ca îngerii să se închine şi Lui (Evrei 1:6; Apocalipsa 5:12-14), ca oamenii să-L onoreze (Ioan 5:23)!

 

Ştim că înainte de venirea Lui pe pământ, oamenii se închinau la Dumnezeu direct nu prin Mijlocitorul Isus. Iar Domnul Isus nu era pomenit în închinare, oamenii nu aveau părtăşie cu El, însă după ce a fost înălţat, după 40 de zile de la învierea Lui, El a început să fie onorat, glorificat şi prin El oamenii să se roage la Dumnezeu (vezi: Fapte 7:59; Coloseni 3:17; 2Petru 3:18; 1Ioan 1:3; Apocalipsa  5:12-13) şi creştinii să aibă părtăşie cu El prin rugăciune (1Corinteni 1:9; 1Ioan 1:3; Fapte 7:59).

 

2) Al doilea scop, a fost ca dintre oamenii, Dumnezeu să ridice o naţiune de regi şi preoţi care să fie înălţată într-o poziţie deasupra îngerilor, deasupra oricărei domnii, puteri, autorităţi îngereşti (comp. Efeseni 1:19-21; cu Efeseni 2:6; Romani 5:17; Apocalipsa 1:5-6).

 

Acest scop cu privire la Fiul şi mireasa Lui, a fost revelat doar în primul secol prin Cristos, prin mesajul Evangheliei, acest scop a fost un mister sau un secret, ţinut de epoci în Dumnezeu, pe care doar Dumnezeu Tatăl l-a cunoscut:

 

Apostolul Pavel spune în Romani 16:25-27 NW: „A celui care poate să vă întărească potrivit veştii bune pe care o anunţ eu şi predicării despre Isus Cristos, potrivit cu revelarea secretului sacru care a fost ţinut sub tăcere timp îndelungat, dar care, potrivit poruncii Dumnezeului celui veşnic, a fost dezvăluit acum şi a fost făcut cunoscut prin scrierile profetice, pentru ca toate naţiunile să manifeste credinţă şi să asculte de el, da, a lui Dumnezeu, singurul înţelept, să fie gloria pentru totdeauna, prin Isus Cristos! Amin!”

 

Secretul sacru a fost un secret ţinut în ascuns, doar Dumnezeu l-a cunoscut, de aceea El singur este înţelept, nici Satan nu l-a cunoscut. Acest secret a fost dezvăluit în primul secol e.n. Prin scrierile profetice ale Noului Testament. Ce conţine acest secret sacru? Acest secret sacru (mister) face parte din mesajul veşti bune (evangheliei), din predicarea lui Isus, el are legătură cu credinţa în Domnul Isus.

 

Mai multe informaţii despre secretul sacru găsim în Efeseni 1:9-12 NW, unde se spune: „făcându-ne cunoscut secretul sacru al voinţei sale. Acesta este potrivit bunei sale plăceri pe care a hotărât-o în sinea lui pentru o administrare care va avea loc la împlinirea timpurilor fixate, ca să adune din nou toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pământ. Da, în el, cu care am fost uniţi şi numiţi moştenitori, fiind aleşi dinainte potrivit scopului celui care face totul după sfatul voinţei sale, ca să slujim spre lauda gloriei sale, noi, care am sperat primii în Cristos.”

 

Iar în Efeseni 3:2-6 NW: „dacă într-adevăr aţi auzit de administrarea bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, care mi-a fost dată pentru voi, că secretul sacru mi-a fost dezvăluit printr-o revelaţie, aşa cum am scris pe scurt mai înainte. De aceea, când citiţi aceste lucruri, vă puteţi da seama de înţelegerea pe care o am despre secretul sacru referitor la Cristos. În generaţiile trecute, acest secret nu le-a fost dezvăluit fiilor oamenilor aşa cum le-a fost dezvăluit acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin spirit: că oamenii naţiunilor vor fi comoştenitori, mădulare ale aceluiaşi corp şi părtaşi cu noi ai promisiunii, în unitate cu Cristos Isus, prin vestea bună. Eu am ajuns slujitor al acestuia potrivit darului bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, care mi-a fost dat potrivit lucrării puterii sale”.

 

Iar în Coloseni 1:25-29 NW, se spune despre secretul sacru: Eu am devenit slujitor al acestei congregaţii potrivit administrării pe care mi-a dat-o Dumnezeu în folosul vostru, ca să predic temeinic cuvântul lui Dumnezeu, secretul sacru care a fost ţinut ascuns sistemelor şi generaţiilor trecute. Acum însă le-a fost dezvăluit sfinţilor săi, cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscută bogăţia gloriei acestui secret sacru printre naţiuni. Acesta este Cristos în unitate cu voi, speranţa gloriei sale. El este cel pe care îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om în toată înţelepciunea, ca să prezentăm pe orice om desăvârşit în unitate cu Cristos. Pentru aceasta lucrez din greu, străduindu-mă potrivit lucrării sale, care acţionează în mine cu putere”.

 

Secretul sacru sau misterul (taina) lui Dumnezeu, a fost un plan secret, pe care Dumnezeu la conceput în Sine Însuşi, nici Fiul sau altcineva nu la cunoscut, iar Dumnezeu a ţinut ascuns acest secret, acest scop al Lui pe parcursul generaţiilor omenirii, dar a fost revelat prin Isus, apostoli şi profeţii.

 

Acest mister priveşte pe Isus, ca fiind Cel care va uni toate lucrurile din cer şi pe pământ prin domnia Lui, iar alături de El vor fi creştinii, cei moştenitori împreună cu El, părtaşi la promisiunea lui Dumnezeu care vor conduce cu El şi vor fi glorificaţi împreună cu El! 

 

Acest mister priveşte pe Domnul Isus dar şi corpul Său, creştinii, că TOŢI (nu doar 144.000) indiferent că sunt iudei sau dintre naţiuni, prin credinţa în Isus, formează corpul Său şi sunt una cu El şi sunt fii ai lui Dumnezeu (comp. cu Galateni 3:26-29; 1Corinteni 12:12-13).  

 

Un scop secundar al lui Dumnezeu a fost cel din Genaza 1:28, de a umple pământul cu oameni, de a-l supune şi ca oamenii să stăpânească peste animale! Acest scop secundar, a fost revelat din Eden, însă partea principală a scopului lui Dumnezeu, este sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15), este sămânţa lui Avraam (Isus şi trupul Său) în care vor fi binecuvântate toate naţiunile, şi acest scop a fost revelat în mod clar, doar în primul secol e.n.

 

Astfel paradisul pământesc şi naţiunile care vor locui în mileniu pe pământ (Isaia 11:1-9; Isaia 65:17-25; Apocalipsa 20:3), când Prinţul păcii va conduce, este doar un scop secundar a lui Dumnezeu! Nu el este miezul Evangheliei, nu El este subiectul central al veşti bune!

 

De fapt cei ce vor locui pământul în mileniu, nu sunt oameni care se adună din anul 1935 aşa cum cred martorii; ci, sunt două categorii de oameni după cum urmează:

 

(1) Israelul carnal, care se întoarce la Dumnezeu, în ziua venirii Domnului Isus, când Îl vor vedea pe norii cerului (Zaharia 12:10; Osea 3:4,Osea 3:5). După ce două treimi din naţiunea Israel vor fi nimicite, o treime din Israel (rămăşiţa) purificată, va moşteni pământul în mileniu (Zaharia 12:8-9; Tefania 3:12-13).

 

Astfel, după ce se va încheia: „plinătatea neamurilor”, strângerea tuturor creştinilor din trupul lui Cristos, vine Domnul Isus şi are loc răpirea miresei lui Cristos, dar în aceiaşi zi, dar după răpirea miresei, Domnul va izbăvi pe Israel de duşmanii lui, şi ei vor fi restabiliţi în ţara lor potrivit profeţiilor biblice: Romani 11:25-28; Isaia 44:1-4; Ezechiel 37:21-28; Amos 9:11-15.

 

(2) A doua categorie de oameni care vor locui pământul, sunt creştinii care nu s-au închinat fiarei, care nu acceptat domnia lui Satan, şi nici nu au primit semnul de 666, pe frunte sau pe mâna dreptă, căci toţi care acceptă se închină fiarei şi primesc semnul fiarei 666 vor fi pedepsiţi în focul cel veşnic (Apocalipsa 14:10-11).

 

Toţi creştinii au speranţă cerească (Ioan 12:26; Ioan 17:20-23; Galateni 3:26-29), toţi au haina de mireasă, chemarea de fi parte din trupul lui Cristos, de a fi mireasa Lui, de a fi din adunarea celor întâi-născuţi (Evrei 12:23), dar nu toţi vor rămâne în acest har. Unii vor pierde chemarea pentru cer şi haina de mireasă, aşa cum a pierdut Esau, dreptul de întâi născut (Evrei 12:16-17).

 

Isus nu spune că toţi creştinii vor merge în cer indiferent de starea lor spirituală; ci, El spune că doar cei ce-şi păstrează haina curată şi nepătată vor fi în cer cu El (Apocalipsa 3:5). Cei cu hainele mânjite (Apocalipsa 3:4), cei căldicei, cei fără haină de nuntă (Matei 22:11-14; Apocalipsa 3:15-18), cei fără undelemn în candelă (Matei 25:1-13),  vor pierde răpirea la cer, şi vor rămâne alături de rămăşiţa lui Israel pe pământ!

 

[Pentru mai multe informaţii despre cei ce vor locui pământul vezi articolu: Cine sunt oamenii care vor locui pământul în mileniu? ].

 

În ce priveşte al doilea aspect învăţat de martori: Satan a pretins că oamenii îi slujesc doar din interes, din motive egoiste lui Dumnezeu şi nu din iubire. Dovada martorilor este relatarea din Iov cap. 1,2.

 

Relatarea cu încercarea lui Iov, nu sugerează o astfel de interpretare, cum că Satan a afirmat că „oamenii îi slujesc lui Iehova din motive egoiste, nu din iubire faţă de Dumnezeu”. Încă cu mii de ani înainte de Iov, au existat oameni care i-au slujit din iubire lui Dumnezeu, cum a fost de pildă: Enoh, Noe, Avraam, Isac, Iacob, etc. Ei au fost diferiţi de contemporani lor care erau nelegiuiţi, idolatri, violenţi, şi totuşi ei au perseverat în iubirea şi ascultarea lor faţă de Dumnezeu. Astfel era imposibil ca Satan să fi ridicat această controversă, când deja istoria a consemnat oameni drepţi loiali lui Dumnezeu cu mult înainte de Iov!

 

Dacă Satan prin absurd ar fi ridicat o astfel de controversă, Dumnezeu imediat i-ar fi astupat gura spunându-i de Avraam, care a fost gata sa-şi sacrifice pe singurul lui fiu, pe Isac pentru Dumnezeu, şi nu ar mai fi fost nescesară încercarea lui Iov! Dar Satan nu a afirmat acest lucru, el ştia că deja înainte de Iov, Dumnezeu a avut slujitori loiali  din iubire faţă de Dumnezeu!

 

De fapt, nu Satan a iscat încercarea prin care a fost încercat dreptul Iov. Nu; ci, Însuşi Dumnezeu! Dumnezeu este Cel care l-a aţâţat pe Satan, când i-a spus: Şi Iehova i-a mai spus lui Satan: „Ţi-ai îndreptat inima spre slujitorul meu Iov? Ai văzut că nu este nimeni ca el pe pământ, un om ireproşabil şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău?” (Iov 1:8 NW). Dacă Dumnezeu nu ar fi pomenit de Iov, Satan nu l-ar fi cerut pe Iov, pentru a fi testat!

 

Dumnezeu a avut ca scop înălţarea lui Iov atât din punct de vedere spiritual, social dar şi material. Însă o înălţare a lui Iov mai mult decât era înălţat, ar fi dus la mândrie, Dumnezeu înalţă pe slujitorii Lui la nivelul în care ei să nu cadă în păcatul mândiei, o înălţare mai sus fără ca persoana respectivă să nu fie smerită prin suferinţă duce la mândrie sau îngâmfare. Dumnezeu voia să-l înalţe pe Iov: spiritual, material şi social, însă ştia că o astfel de înălţare ar duce la căderea lui Iov în păcatul mândriei, de aceea l-a smerit prima dată prin suferinţă şi după aceea l-a înălţat mai sus de ce a fost şi a avut la început.

 

Dumnezeu a făcut un plan de binecuvântare şi înălţare a lui Iov, şi l-a atras pe Diavol într-o cursă. Dumnezeu lăudându-se cu Iov, la aţâţat pe Satan contra lui Iov. Iehova Dumnezeu ştia că dacă Iov va trece încercarea, nu doar că el prin încercare va dobândi: smerenie, răbdare, perseveranţă, dar va obţine o cunoaştere a lui Dumnezeu mai intimă. Însă, pe lângă binecuvânatrea spirituală, Iov va putea să fie binecuvântat dublu din punct de vedere material, fără ca Iov să mai cadă în păcatul mândriei.

 

Citind sfârşitul încercării lui Iov, vedem cum planul lui Dumnezeu ascuns, s-a împlinit, Iov a rămas integru, şi a fost binecuvântat spiritual, căci el însuşi spune în Iov 42:5-6 NW: „Urechea mea auzise despre tine, dar acum ochiul meu te vede. De aceea îmi retrag cuvintele şi stau plin de căinţă în ţărână şi în cenuşă”.

 

Iată în trecut, înainte de încercare, Iov a auzit despre Dumnezeu, dar acum după încercare, el Îl vede pe Dumnezeu, binînţeles în sens spiritual, în sensul că a ajuns să-L cunoască mult mai bine. Dar mai mult decât atât, orice om are are mândrie, chiar oamenii drepţi, datorită dreptăţi lor, pot avea o anumită mândrie chiar dacă mică în comparaţie cu oamenii lumii, însă Dumnezeu se foloseşte de încercări ca să-i desăvârşească în umilinţă chiar pe cei drepţi, aşa cum a făcut şi cu Iov, care declară:  „stau plin de căinţă în ţărână şi în cenuşă”.

 

Dar binecuvântarea lui Iov nu a fost doar de natură spirituală; ci, chiar şi materială, observăm că el a primit la sfârşitul încercării, dublu faţă de ce a avut la început (comp. Iov 1:3, cu Iov 42:12-17).

 

Nimic din relatarea cu Iov nu ne sugerează că Satan a afirmat că nici un om nu-i slujeşte din iubire lui Dumnezeu, nu acesta era punctul central al încercării, Dumnezeu dorea binecuvântarea şi înălţarea lui Iov, Satan dorea căderea lui, ca Iov să blesteme pe Dumnezeu, să se leapăde de Dumnezeu datorită suferinţei. Încercarea lui Iov, nu a fost o controversă universală, ci a fost încercare de care Dumnezeu s-a folosit pentru ca planul Lui de înălţare şi binecuvântare să se împlinească! Astfel, această învăţătură cu controversa universală nu este una biblică!

 

Însă, această doctrină a martorilor despre controversa universală, este legată de alte doctrine importante ca: principalul motiv al venirii Domnului Isus pe pământ; tema principală a Bibliei; motivul pentru care a permis Dumnezeu suferinţa; ea este cel mai important subiect al veştii bune (evangheliei) în opinia martorilor.

 

Astfel dacă cade învăţătura aceasta, cad alte câteva doctrine importante, iar astfel martorii lui Iehova sunt descalificaţi ca vestitori ai adevărului, ei fiind învăţători falşi care promovează doctrine umane în lucul Cuvântului lui Dumnezeu!

 

Să vedem în primul rând, care este principalul motiv al venirii lui Isus pe pământ?

 

Potrivit cu învăţătura martorilor lui Iehova, acesta este:  justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul Regatului Său şi astfel a da un răspuns Diavolului, care a susţinut că oamenii nu-i vor rămâne din iubire, fideli lui Dumnezeu!

 

Potrivit Bibliei, principalul scop este: Moartea lui Isus ca jertfă perfectă, ca preţ de răscumpărare pentru întreaga omenire, iar aceasta, are ca efect: învierea şi înălţarea Domnului Isus şi înălţarea creştinilor împreună cu El, deasupra oricărei, domnii, autorităţi, nume, etc.

 

Învăţătura martorilor care susţine că venirea Domnului Isus pe pământ nu a avut ca prim scop: salvarea omului; ci,  justificarea Suvernităţii lui Dumnezeu prin intermediul regatului şi sfinţirea Numelui Său este o răstălmăcire a Scripturii!

 

În W 1999, 1/2 la titlul: Comoara noastră din vase de lut”, se spune: „Totuşi, lucru şi mai important, aceşti iubitori ai adevărului biblic au restabilit învăţăturile biblice fundamentale, cum ar fi salvarea prin intermediul jertfei de răscumpărare a lui Isus şi învierea la viaţă veşnică pe un pământ transformat într-un paradis al păcii, sub domnia Regatului lui Dumnezeu. Mai presus de toate, s-a pus accentul pe justificarea iminentă a lui Iehova Dumnezeu ca Domn Suveran al universului. Studenţii în Biblie credeau că se apropiase momentul ca Rugăciunea Domnului să primească răspuns: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta [regatul tău, NW]; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ“ (Matei 6:9, 10)”. [sublinierea îmi aparţine].

 

Iar în W 2009, 15/1, la titlul: Slujitorul lui Iehova „străpuns pentru fărădelegea noastră”, se spune:

 

„COMEMORAREA ne aminteşte de tot ceea ce s-a realizat prin moartea şi învierea lui Cristos: sfinţirea numelui lui Iehova, justificarea suveranităţii sale şi împlinirea scopului Său care include salvarea omenirii. Isaia 53:3–12 surprinde probabil mai bine decât orice altă profeţie biblică sacrificiul lui Cristos şi ceea ce s-a realizat prin el. Isaia a profeţit ce anume avea să îndure Slujitorul, Cristos, şi a dat detalii despre cum avea să moară şi despre ce binecuvântări avea să le aducă moartea sa fraţilor lui unşi şi ‘altor oi’ (Ioan 10:16)”. [sublinierea îmi aparţine].

 

Dumnezeu nu are nevoie să fie justificat, El nu are nevoie să dovedească nimănui că are dreptul de a conduce, pentru că Iehova fiind Dumnezeu, implicit prin Sine, El are şi atributul de Atot-Stăpânitor (1Cronici 29:11; 1Timotei 6:15-16). El nu dă socoteală la nimeni, El nu trebuie, şi de fapt nici nu caută să se justifice în faţa creaturilor Sale! Această doctrină a justificării este o blasfemie în faţa lui Dumnezeu!

 

Biblia spune în Romani 9:20-21 NW: „Dar, de fapt, cine eşti tu, omule, să-i întorci vorba lui Dumnezeu? Îi va spune lucrul modelat celui ce l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“ Cum? Nu are olarul autoritate asupra lutului ca din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru o întrebuinţare onorabilă şi altul pentru o întrebuinţare neonorabilă?”

 

Dumnezeu nu are nevoie să se justifice, să caute să-şi dovedească dreptatea! Dumnezeu nu dă socoteală de faptele Lui (Iov 33:13; Iov 36:23), El face ce Îi place (Psalm 115:3), El este suveran, El este Creatorul! 

 

Creaturile fidele nu pun la îndoială suveranitatea Lui, iar Dumnezeu nu îşi va justifica suveranitatea în faţa Diavolului, pur şi simplu Satan va gusta din puterea Stăpânirii Lui, fiind zdrobit fără drept de apel!

 

Domnul Isus a venit să înveţe în naţiunea Israel (Matei 15:24; Ioan 1:10), o naţiune care recunoştea suveranitatea lui Iehova, El nu a predicat niciodată: justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul Regatului Său. Aceasta este o sconeală demonică! Isus nu a căutat să justifice dreptul lui Dumnezeu de a conduce, de fapt evreii nu puneau la îndoială dreptul lui Dumnezeu de a conduce!

 

Domnul Isus a predicat Regatul lui Dumnezeu, un Regat care se manifesta prin El şi apostolii Săi, care făceau: vindecări, minuni, semne, expulzări de demoni (Matei 12:28), dar ei nu au încercat niciodată să dovedească dreptul lui Dumnezeu de a conduce, fiind trimişi la o naţiune (Matei 10:6) care era deja în legământ cu Dumnezeu şi care Îl recunoşteau pe Iehova ca Suveran!

 

În al doilea rând, Isus a sfinţit Numele lui Dumnezeu, dar nu prin faptul că l-a predicat intensiv la toţi oamenii, aşa cum fac martorii lui Iehova; ci, prin faptul că L-a onorat pe Dumnezeu prin ascultarea de El. Domnul Isus explică în Ioan 17:4 NW: „Eu te-am glorificat pe pământ, sfârşind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac”.

 

Nu găsim în Evanghelii în vreun loc, că Isus a predicat Numele la oamenii din lume, aşa cum fac martorii azi. Chiar rugăciunile Lui în totalitate s-au adresat prin apelativul „Tată”, vezi: Matei 6:6,Matei 6:9; Matei 11:25-27; Matei 26:39; Marcu 14:36,Marcu 14:39; Luca 10:21; Luca 11:2-4; Luca 18:11-14; Luca 22:42; Luca 23:34; Ioan 11:41-42; Ioan 12:27-28. Isus nu a folosit niciodată potrivit Bibliei, în închinare, Numele de Iehova! Şi Domnul Isus este exemplul nostru perfect!

 

Apoi, Numele lui Dumnezeu este sfânt, indiferent dacă oamenii Îl sfinţesc sau nu, El este sfânt pentru că este a lui Dumnezeu şi că este pus de o parte de Dumnezeu pentru a-L reprezenta!

 

Martorii lui Iehova, tocmai că nu-i sfinţesc Numele, pentru că ei Îl i-au în deşert, folosindu-l într-un mod uşuratic şi excesiv.

 

Martorii învaţă chiar pe cei din lume despre Numele divin, le dau publicaţii la cei din lume, ce vestesc Numele divin, ceea ce duce uneori ca cei din lume să înjure Numele, să-şi bată joc de nume, ceea ce nu onorează deloc Numele lui Dumnezeu! Ei sunt astfel vinovaţi de hulă la adresa Numelui. Un păcat de moarte (Levitic 24:16)!

 

Cred că copiii lui Dumnezeu trebuie să cunoască Numele divin, dar nu vedem ca apostolii să fi predicat Numele lui Dumnezeu, oamenilor din lume! Putem să-i învăţăm despre Numele lui Dumnezeu doar pe cei se pregătesc de botez, dar şi atunci, atrăgând atenţia asupra păcatului de a folosi Numele într-un mod greşit, fie luând-ul în deşert, fie a-l folosi într-un cadru nesfânt, fie al folosi fără reverenţă, din rutină, fără a-I da respectul cuvenit.

 

Domnul Isus Cristos când a fost pe pământ a învăţat pe ucenici o rugăciune model, în care El ne-a învăţat „Fie sfinţit Numele Tău”, (conform cu o traducere literală din greacă, vezi NTTF – 2008), aceasta înseamnă că de fiecare dată când folosim Numele, noi trebuie să ne asigurăm că Îl sfinţim. Este ca o povară, o răspundere ca să Îl sfinţim şi nu să-L luăm în deşert (Exod 20:7), adică să-l folosim fără respect şi fără rost. Noi sfinţim Numele prin reverenţa, teama, onoarea ce I-o acordăm şi prin ascultarea de Dumnezeu (Isaia 8:13; Ioan 17:4; 1Timotei 6:1). Biblia ne atenţionează că folosirea Lui trebuie făcută doar în cadrul sfinţeniei (Levitic 19:12; Levitic 20:3; Levitic 22:2,Levitic 22:32; Levitic 24:16; Matei 6:9), într-o atmosferă de reverenţă (Deuteronom 28:58; Psalm 99:3; Psalm 111:9; Maleahi 1:14; Maleahi 2:5; Maleahi 3:16; Maleahi 4:2). Noi trebuie să ne temem să folosim Numele în mod uşuratic, să luăm Numele în deşert, aceast implică nu doar folosirea lui fără rost sau fără un motiv întemeiat, adică în mod inutil, în joacă, etc. Dar nici într-un cadru al păcatului (Psalm 74:18; Proverbe 30:9).

 

Cuvântul lui Dumnezeu, avertizează clar pe cei ce folosesc Numele lui Dumnezeu şi trăiesc în păcat, în 2Timotei 2:19 NW: „Oricine rosteşte numele lui Iehova să înlăture de la el nedreptatea”. Aceşti oameni ce folosesc Numele deci, trebuie să depărteze de fărădelege (1Timotei 6:1; 2Timotei 2:19). Societatea Turnul de veghe, îi învaţă pe martori şi pe oameni în general să folosească Numele, dar nu-i avertizează de marea responsabilitate a folosirii Numelui!

 

Putem ilustra aceasta, cu a-i îndemna pe oameni să folosească curentul electric, însă fără a avertiza de pericolul de nu-l folosi într-un mod corect!

 

Câţi martori trăiesc în diferite păcate, pe care Societatea care diluează Cuvântul lui Dumnezeu, le trece cu vederea. Lipsa de iubire, dărnicie, de ospitalitate, milostenia, cine ştie să facă binele şi nu-l face păcătuieşte (Iacob 4:17). Sau câţi martori aţi auzit mustraţi judiciar, sau excluşi pentru: materialism, zgârcenie, lăcomia, masturbarea, îmbuibarea, etc. dar pe care Biblia le condamnă ca păcate (Deuteronom 21:18-21; 1Corinteni 6:9-10; Galateni 5:16-21; Efeseni 5:3-5; 1Timotei 6:7-11). Îi învit pe martori să citească predica de pe munte a Domnului Isus, şi dacă ei împlinesc aceste cuvinte atunci sunt fii ai lui Dumnezeu şi pot folosi Numele divin (Matei cap. 5-7; Luca 6:27-45).

 

Standardul Bibliei este superior normelor din Organizaţia Martorii lui Iehova. Da, Organizaţia învaţă despre Numele lui Dumnezeu, dar învaţă şi lucruri greşite despre Numele lui Dumnezeu, şi nici nu avertizează potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu, cum trebuie să fie persoanele care folosesc Numele şi cum trebuie să folosească Numele?

 

Biblia arată clar că doar persoanele care împlinesc poruncile lui Dumnezeu, nu profanează Numele folosindu-L, şi numai aşa Numele este sfinţit în mijlocul poporului lui Dumnezeu  (Levitic 22:31-32)!

 

Faptul că Numele trebuia folosit în aceste condiţii de mai sus, şi nu altfel, arată iresponsabilitatea elitei martorilor faţă de Numele lui Dumnezeu. Şi nicidecum această iresponsabilitate nu onorează Numele; ci, tocmai că duce la hulă, blasfemie, necinste, luarea Lui în deşert!

 

Scopul principal al venirii lui Isus pe pământ nu a fost sfinţirea Numelui, care este sfânt pentru totdeauna, indiferent de atitudinea creaturilor faţă de Nume! Scopul principal al venirii lui Isus pe pământ nu a fost nici justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul Regatului Său!

 

Iehova fiind Creator şi Dumnezeu, are prin Sine dreptul de a conduce, şi nu are nevoie să îşi justifice acest drept, nici să dea socoteală creaturilor Sale, căci Dumnezeul care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea, El, care este Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, ci el însuşi dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile” (Fapte 17:24-28 NW).

 

Scopul principal al venirii lui Isus pe pământ, nu a fost nici vestirea adevărului, aşa cum sugerează broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi”, căci Creatorul putea trimite îngeri sau profeţi pentru a vesti adevărul Său! În broşura: Ce pretinde Dumnezeu de la noi” se învaţă: Dumnezeu l-a trimis pe Isus pe pământ din trei motive: 1) Pentru a ne învăţa adevărul despre Dumnezeu (Ioan 18:37); 2) pentru a-şi păstra neştirbită integritatea, oferindu-ne un model pe care să-l urmăm (1Petru 2:21) şi 3) pentru a-şi jertfi viaţa ca să ne elibereze din păcat şi moarte. De ce era nevoie de lucrul acesta? — Matei 20:28”.

 

Vedem din această broşură, căci venirea lui Isus pentru a-şi da viaţa ca preţ de răscumpărare, este pe locul trei!?! Dar aşa să fie oare?

 

Conform Bibliei principalul scop al venirii lui Isus, a fost tocmai a-şi da viaţa ca preţ de răscumpărare! Acest adevăr este elementul central al Evangheliei! În 1Corinteni 15:1-5 NW, se declară: Vă reamintesc deci, fraţilor, vestea bună pe care v-am anunţat-o, pe care aţi şi acceptat-o şi în care şi staţi neclintiţi. Prin această veste bună, pe care aţi auzit-o de la mine, sunteţi şi salvaţi, dacă ţineţi cu tărie la ea. Altminteri în zadar aţi devenit credincioşi. Căci printre primele şi cele mai importante lucruri pe care vi le-am transmis este ceea ce am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, că a fost îngropat, că a fost sculat din morţi a treia zi, potrivit Scripturilor”. Iată care este primele şi cele mai importante lucruri”: 1) moartea ca jertfă pentru păcatele noastre; 2) învierea Sa din morţi.

 

 

Da, Isus a venit şi să facă de cunoscut adevărul (Ioan 18:37), Evanghelia (Luca 4:43), să fie un model pentru credincioşi (1Petru 2:21), dar aceste două scopuri nu au valoare fără răscumpărarea omului prin jertfa Domnului Isus!

 

Adevărul şi viaţa lui Isus ca exemplu, doar ne-ar condamna, nu ne-ar ajuta sau salva, doar fiind salvaţi prin jertfa Lui, fiind iertaţi, îndreptăţiţi, împăcaţi cu Dumnezeu, primind prin harul lui Isus: Spiritul Sfânt, putem împlini adevărul şi putem călca pe urmele Lui!

 

În mod asemănător, scopul principal al lui Dumnezeu, nu a fost: justificarea suveranităţii, aşa cum se spune în cartea: „Martorii lui Iehova, Proclamatori ai Regatului” la cap. 12, „Marea mulţime va trăi în cer sau pe pământ?”, unde se spune: „La scurt timp după congres, conţinutul acestui discurs a fost publicat în Turnul de veghere din 1 şi 15 august 1935, în engleză. El sublinia faptul că, pentru a înţelege corect lucrurile, este important să recunoaştem că scopul principal al lui Iehova nu este salvarea oamenilor, ci justificarea numelui său (sau, cum se spune acum, justificarea suveranităţii sale). Astfel, Iehova îi aprobă pe cei care îi rămân fideli; el nu îi răsplăteşte pe cei care acceptă să înfăptuiască voinţa sa, dar apoi aduc reproş asupra numelui său, făcând compromis cu organizaţia Diavolului. Fidelitate se cere din partea tuturor celor care doresc să aibă aprobarea lui Dumnezeu”.

 

Această teorie pare să Îl glorifice pe Dumnezeu, dar de fapt Îl huleşte şi Îl miceşte pe Dumnezeu, Iehova Cel Prea Înalt, Creatorul şi Atot-susţinătorul nu are nevoie să se justifice, nu are nevoie să dovedească nimănui sau să dea socoteală! Scopul Lui principal: Înălţarea lui Isus şi a creştinilor nu putea avea loc fără jertfa de răscumpărare şi fără salvarea oamenilor, astfel salvarea omului este implicit legată de scopul principal al lui Dumnezeu! De fapt, Domnul Isus exprimă atât de clar scopul lui Dumnezeu, când spune în Luca 19:10 NW: „Căci Fiul omului a venit să caute şi să salveze ce era pierdut” (vezi şi 1Timotei 2:15; Evrei 7:25).

 

În mod asemănător, scopul principal al Bibliei nu este aşa cum cred şi învaţă martorii:  justificarea dreptului lui Dumnezeu de a guverna omenirea. În cartea „Cunoştinţa” se spune: Probabil că tu asişti de ani de zile la unele slujbe religioase şi ai auzit citindu-se cu voce tare unele pasaje din Biblie. Sau, poate că ai citit personal unele fragmente din ea. Ştiai că, de la Geneza până la Apocalipsa, Biblia are o temă comună? Da, o temă armonioasă străbate întreaga Biblie. Care este aceasta? Este justificarea dreptului lui Dumnezeu de a guverna omenirea şi realizarea scopului său iubitor prin intermediul Regatului său. Mai târziu, vom vedea chiar modul în care Dumnezeu va îndeplini acest scop”. [sublinierea îmi aparţine].

 

Iar în cartea: „Profeţia lui Isaia”, la capitolul 17 - „A căzut Babilonul!”, se spune: „BIBLIA poate fi comparată cu o amplă lucrare muzicală ce are o temă dominantă şi teme minore, introduse pentru a da forţă notei distinctive a întregului. În mod asemănător, Biblia are o temă principală — justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul Regatului mesianic. De asemenea, ea are şi alte teme importante, care se repetă. Una dintre ele este căderea Babilonului”. [sublinierea îmi aparţine].

 

Nicăieri în Biblie, nu apare nici măcar ideea ca Dumnezeu să se auto-justifice, darămite aceasta să fie tema principală a Bibliei! Nici măcar Regatul lui Dumnezeu, nu este tema principală a Bibliei! Dar atunci care este tema principală a Bibliei?

 

Noi nu trebuie să speculăm să ne dăm cu presupusul, tema principală a Bibliei este persoana Domnului Isus, El este elelemtul central al Evangheliei. Găsim scris în Scripturi:

 

Ø Ioan 5:39 NW: Voi cercetaţi Scripturile gândind că prin ele veţi avea viaţă veşnică, dar chiar ele depun mărturie despre mine.
Ø Ioan 5:46 NW: „De fapt, dacă l-aţi crede pe Moise [cărţile lui Moise], m-aţi crede şi pe mine, fiindcă el a scris despre mine.
Ø Luca 24:25-27 NW: „Atunci el le-a zis: „Oh, oameni fără minte şi înceţi cu inima când trebuie să credeţi toate lucrurile spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristosul să sufere aceste lucruri ca să primească gloria care i se cuvine?“ Şi, începând de la Moise şi de la toţi Profeţii, le-a explicat lucrurile privitoare la el din întreaga Scriptură.
Ø Luca 24:44-45 NW: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi: că toate lucrurile scrise despre mine în legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi trebuie să se împlinească“. Atunci el le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile”.
Ø Fapte 10:43 NW: Despre el depun mărturie toţi profeţii şi spun că oricine crede în el primeşte iertarea păcatelor prin numele său”.

 

Despre cine mărturiseşte: legea, profeţii, adică cărţile profeţilor şi Psalmii (adică Scripturile ebraice în întregime)? Despre Isus Cristos!

 

Despre cine mărturisesc Scripturile creştine:

 

Ø Marcu 1:1: „Începutul veştii bune despre Isus Cristos”
Ø Ioan 20:31 NW: „Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă prin numele său”.
Ø 1Corinteni 1:23-24 NW: „dar noi îl predicăm pe Cristos...însă pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
Ø 1Corinteni 2:2 NW: „Căci atunci când eram la voi, am hotărât să nu mă intereseze altceva decât Isus Cristos...”.
Ø Apocalipsa 19:10 NW: „depunerea mărturiei despre Isus este spiritul profeţiei!”

 

Iată care este tema principală a Bibliei: Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, El apare la începutul Bibliei (Geneza 1:26; Geneza 3:15), şi la sfârşitul Bibliei (Apocalipsa 22:20-21). Scripturile ebraice profeţesc despre El, iar împlinirea este în Scripturile creştine, El este subiectul central al Evangheliei! El este tema principală a Bibliei, căci oricine Îl mărturiseşte pe El, implicit Îl mărturiseşte şi pe Tatăl (Ioan 12:44; Ioan 13:20; 1Ioan 2:23). Domnul Isus ni-L revelează pe Tatăl (Matei 11:27; Ioan 12:45; Ioan 14:9)!

 

De asemenea, Vestea bună sau Evanghelia, nu are ca principal subiect: Justificarea suveranităţii lui Iehova, ci persoana Domnului Isus aşa cum am văzut.

 

Pe lângă toate acestea, motivul pentru care a permis Dumnezeu suferinţa, nu este controversa universală şi anume Dumnezeu a trebuit să permită suferinţă ca să se dovedească dacă El are dreptate şi anume că oamenii nu se pot guverna singuri, sau Diavolul are dreptate şi anume oamenii se pot guverna singuri. Nu acesta este motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit suferinţa!

 

Dumnezeu nu dă socoteală nimănui şi nu trebuie să dovedească nimic creaturilor Sale, indiferent că ei sunt îngeri sau oameni!

 

Motivele pentru care Dumnezeu a permis suferinţa, sunt altele, după cum urmează:

 

1)      Înălţarea Domnului Isus la o poziţie superioară celei avute la început (Ioan 1:1; Filipeni 2:5-11).
2)      Înălţarea creştinilor deasupra îngerilor (comp. Efeseni 1:20-21, cu 2:6).
3)      Testarea tuturor creaturilor (Provebe 17:3; 1Petru 1:7).
4)      Un scop secundar a fost desăvârşirea prin suferinţă a lui Isus (Evrei 2:10; Evrei 5:8-9) şi a slujitorilor lui Dumnezeu (Iacob 1:2-4).

 

Dumnezeu încă din început, a făcut un plan în Sine Însuşi (Efeseni 1:9), ca Fiul Său să fie Înălţat la o poziţie superioară celei avute de El (Filipeni 2:5-11), ca Cuvânt la început cu Dumnezeu (Ioan 1:1).

 

Iar pe de altă parte, să ridice din oameni un grup, care să fie mireasa Fiului Său, care să fie înălţaţi ca regi, preoţi şi judecători care să domnească cu Cristos (Romani 5:17), atât în actualul sistem de lucruri (Apocalipsa 1:5,6), cât şi în mia de ani (Apocalipsa 5:9-10; Apocalipsa 20:4,Apocalipsa 20:6), fiind plasaţi prin harul lui Dumnezeu, deasupra celorlaţi oameni şi chiar a îngerilor (Luca 20:35-36; Luca 10:16-18; Ioan 14:12; 1Corinteni 6:1-3)!

 

Dumnezeu este Atot-cunoscător, Atot-înţelept, El a ştiut mai dinainte, că Diavolul se va răzvrăti şi va ispiti pe Adam şi Eva şi aceştia vor cădea, El ştia mai dinainte aceste lucruri, de aceea Pavel spune că Dumnezeu i-a închis pe toţi oamenii în neascultare (Romani 11:32).

 

Prin urmare, El a întocmit un plan în Sine însuşi (Efeseni 1:9), un plan de salvare în Cristos (Efeseni 3:11), care era şi un plan de înălţare pentru Fiul Său şi pentru mireasa Lui. Dumnezeu în preştiinţa Lui i-a ales mai dinainte pe cei ce vor face parte din mireasa Lui, adică El cunoscând viitorul mai înainte ca el să se întâmple (Isaia 46:10), a cunoscut mai dinainte pe cei ce vor reacţiona cu credinţă la vestea bună şi care vor rămâne până la capăt în Cristos, şi i-a ales mai dinainte de întemeierea lumii, ca să fie spre lauda gloriei Lui (Romani 8:28; Efeseni 1:4-6; 1Petru 1:2). Dumnezeu i-a şi scris în cartea vieţii, ştiind mai dinainte care vor fi salvaţi şi care nu, pe baza preştiinţei Lui (Apocalipsa 13:8; Apocalipsa 17:8). Aşa cum un om îşi i-a umbrela înainte ca să ploaie, căci el ştie mai dinainte că va ploua, pe baza prognozei de la radio sau televizor. Cuvântul „prognoză” vine din grecescul: „prognosis”, care apare în 1Petru 1:2, şi însemnă a cunoaşte mai dinainte.

 

Dumnezeu a permis ca Diavolul să se răzvrătească, ca oamenii să cadă în păcat, ştiind mai dinainte lucrul acesta, Dumnezeu s-a folosit de aceste lucruri rele, şi şi-a întocmit un plan care nu numai să salveze omenirea din păcat şi moarte, dar şi să ducă la înălţarea lui Isus şi a miresiei Lui potrivit scopului Său!

 

Răzvrătirea lui Satan şi a unei părţi din îngeri, şi căderea omului, nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu, El ştia că aceste lucruri urmau să aibă loc, şi de aceea a întocmit un plan în care s-a folosit de răzvrătirea lui Satan şi căderea omului, pentru a duce la înălţarea Fiului şi a miresei Sale!

 

De aceea, Pavel Îl descrie prin cuvintele: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile sale şi cât de necuprinse căile sale!” (Romani 11:33 NW).

 

Dumnezeu ştia că doar permiţând suferinţa, El îşi va împlini scopurile Sale! Nu, Dumnezeu a cauzat suferinţa; ci, un heruvim s-a îngâmfat şi s-a răzvrătit contra lui Dumnezeu (Ezechiel 28:14-17; Isaia 14:12-14). El a atras de partea sa şi alţi îngeri (Apocalipsa 12:7), şi apoi şi pe primii oameni, această neascultare de Dumnezeu a dus la suferinţă!

 

Dumnezeu s-a gândit să folosească suferinţa adus în lume de răzvrătirea lui Satan, ca pe un mijloc de înălţare a unora, de testare, de perfecţionare!

 

Am văzut în cazul Iov, cum încercarea şi suferinţa i-au adus în final atât o înălţare spirituală, precum şi una socială, materială! În mod asemănător, în cazul Domnului Isus, suferinţa Lui, umilinţa Lui, a dus ca Tatăl să-L înalţe mai presus de orice Nume şi persoană (cu excepţia persoanei Lui). În Filipeni 2:5-11, este descrisă umilinţa, suferinţa dar şi înălţarea Domnului Isus.

 

În mod asemănător, miresa Lui nu poate intra în cer, ea nu poate fi înălţată dacă mai întâi nu este smerită, testată, dacă nu trece mai întâi prin cuptorul încercărilor (1Petru 1:7; Iacob 1:2-4), apostolul Pavel spune clar 2Timotei 2:12 NW: „De fapt, toţi cei care doresc să trăiască cu devoţiune sfântă în Cristos Isus vor fi şi ei persecutaţi”.

 

Dar pe lângă scopul înălţării lui Isus şi a miresei Lui, un alt scop pentru care a permis: suferinţa, a fost ca prin ea să fie testaţi oamenii, ca ei să decidă de parte cui vor fi, de partea lui Dumnezeu, suportând cu răbdare şi credinţă, încercarea, necazul, suferinţa, durerea (Romani 5:3-5; 1Petru 2:21; 1Petru 4:13-14), ştiind că nu suntem încercaţi peste puterile noastre (1Corinteni 10:13); sau de partea lui Satan, blestemând, pe Dumnezeu,  înjurându-L, sau întorcându-I spatele, sau făcând compromis pentru a fugi de suferinţă sau persecuţie (Galateni 5:11; Galateni 6:12-13; Filipeni 3:18-19).

 

Un scop secundar pentru care a permis Dumnezeu suferinţa, a fost acela de ai perfecţiona pe oameni (comp. cu Evrei 5:8-9), ai ciopli, desăvârşi, purifica prin suferinţă. Anumite calităţi de caracter, le putem cultiva doar prin suferinţa, cum ar fi: smerenia, umilinţa, răbdarea, perseverenţa, etc. (vezi: Romani 5:3-5; Iacob 1:2-4).

 

În final, putem spune că doctrina despre controversa universală este o doctrină falsă, la fel şi învăţătura potrivit căreia: scopul venirii Domnului Isus pe pământ, este Justificarea suveranităţii lui Dumnezeu prin intermediul Regatului Său! Nici tema principală a Bibliei nu este aceasta; ci, persoana lui Cristos, şi nu din acest motiv a îngăduit Dumnezeu suferinţa, ca să se vadă cine are dreptate, Dumnezeu sau Diavolul, nu, încă de la început s-a ştiut că numai Dumnezeu poate avea dreptate!

 

Faptul că Martorii lui Iehova pretind că sunt poporul lui Dumnezeu, religia adevărată, dar nu cunosc scopul principal al lui Dumnezeu, dar nu recunosc scopul principal pentru care a venit Isus pe pământ, acela de a-şi da viaţa ca preţ de răscumpărare, nu cunosc tema Bibliei, nu cunosc de ce a permis Dumnezeu suferinţa, această necunoaştere îi descalifică din poziţia de popor al lui Dumnezeu, şi pe conducerea lor din poziţia de sclav, fidel şi prevăzător!

 

Ei nu cunosc lucruri elementare ale Sfintelor Scripturi, ei blasfemiază pe Dumnezeu prin doctrina controversei universale, şi justficarea suveranităţii lui Dumnezeu, ei nesocotesc sacrificiul Domnului Isus şi îl minimalizează foarte mult, punându-l pe locul 3 ca scop al veniri lui Isus pe pământ!?! Ei nu cunosc adevărata veste bună (Evanghelie), ei predică o altă veste bună, ei nu-L predică pe Cristos!

 

Biblia avertizează în Galateni 1:6-9 NW:  „Mă mir că, de la Cel care v-a chemat cu bunătatea nemeritată a lui Cristos, treceţi atât de repede la o altă veste bună! Dar nu este alta. Sunt însă unii care vă tulbură şi vor să denatureze vestea bună despre Cristos. Dar, chiar dacă vreunul dintre noi sau un înger din cer v-ar anunţa o altă veste bună decât aceea pe care v-am anunţat-o noi, să fie blestemat! Aşa cum am spus noi deja, aşa spun şi eu acum din nou: Cine vă anunţă o altă veste bună decât aceea pe care aţi primit-o, să fie blestemat!”

Iubite cititor, indiferent cine îţi spune o învăţătură, chiar dacă ar fi un înger din cer, chiar dacă ar fi un grup care se pretinde a fi inspiraţi de Dumnezeu, sau sclavul fidel care dă hrană, dacă ei predică o altă veste bună, diferită de cea predată de apostolii, nu-i crede, nu-i urma, ca să nu fi şi tu blestemat; ci, crede ce spun Scripturile care mărturisesc despre Isus, şi prin care poţi primi viaţa veşnică!