Martorii Lui Iehova susţin că sufletul este omul şi că acesta moare o dată cu omul. În acest sens se aduc ca dovezi: Geneza 2:7; Ezechiel 18:4,Ezechiel 18:20.

 

Biblia vorbeşte de doi oameni: „omul din afară” şi „cel dinăuntru” (2Corinteni 4:16), şi că cel din afară trece, dar cel dinăuntru se înnoieşte.

 

Astfel, atunci când Dumnezeu a creat omul, El nu a pus suflarea de viaţă doar în cel din afară, adică în trup, ci şi în cel dinăuntru. Citim că Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflarea de viaţă; şi omul a devenit un suflet viu” (GBV 2001).

 

Martori spun: vedeţi că omul este un suflet, nu că el ar avea vreun suflet!

 

Omul este un suflet şi în acest sens spune profetul Ezechiel că sufletul care păcătuieşte va muri, referindu-se la omul care păcătuieşte, că va muri. Însă, acest adevăr nu neagă existenţa după moarte, pentru că omul este un suflet atât ca fiinţă materială (fiind în trup), cât şi ca fiinţă spirituală (fiind în afara trupului – vezi 2Corinteni 12:1-4), căci omul spiritual, lăuntric nu trece, el este veşnic (comp. cu 2Corinteni 4:16-18).

 

Voi reda în continuare câteva pasaje biblice în care cuvântul „suflet” are sensul de: spirit, persoana dinăuntru care nu moare, şi supravieţuieşte morţii:

 

Matei 10:28: Şi să nu vă temeţi de cei omorând trupul, dar neputând să omoare sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel putând să piardă şi sufletul şi trupul în gheena.” Este interesant că Domnul Isus, arată că oamenii pot ucide trupul, însă ei nu pot ucide sufletul. Susţinătorii anhilării sufletului, susţin că aici, Domnul se referă la faptul că oamenii nu pot ucide perspectiva de viaţă a persoanei, adică că depinde de Dumnezeu dacă aceea persoană în viitor va învia sau nu. Însă această interpretare este forţată, căci Isus nu spune despre oameni, că ‘nu pot ucide speranţa’, sau ‘nu pot opri învierea’, ci El spune clar că ceva supravieţuieşte morţii, că ceva ce Isus numeşte: „sufletul” omul nu poate ucide. De aceea, nu trebuie să ne fie frică de oameni şi de ceea ce ne pot face ei, dar să ne temem doar de Dumnezeu.

 

Luca 12:20 NW: Dar Dumnezeu i-a zis: om fără minte, în noaptea aceasta, ţi se va cere sufletul. Ale cui vor fi lucrurile pe care le-ai strâns?” Este interesant că din acest text, reiese, că bogatul cu comportament nebun (în greacă: afron = nebun; fără minte; ignorant), are un suflet, el nu numai că este un suflet, dar el şi are un suflet, prin care va da socoteală, pentru că s-a îmbogăţit faţă de el şi nu faţă de Dumnezeu, şi în noaptea aceea Dumnezeu îi va cere sufletul şi va pierde toate bunurile materiale.

 

Fapte 20:9-10 (NTTF - 2008): însă cineva, un tânăr cu nume Eutihos, şezând pe fereastră, copleşit de un somn adânc; Pavel discutând îndelung; fiind doborât de somn, a căzut jos de la etajul al treilea, şi a fost ridicat mort. Dar Pavel, coborând, s-a aplecat asupra lui; şi îmbrăţişându-l, a zis: Nu vă tulburaţi, pentru că sufletul lui este în el. 

 

O exprimare ciudată, dacă Pavel ar fi crezut în anihilarea sufletului, sau că sufletul este doar omul ca fiinţă materială, el nu ar fi putut afirma:sufletul lui este în el.” Ci „sufletul este el”. Însă el credea că sufletul la moarte, nu mai este în om, adică pleacă, de fapt el compara moartea cu o mutare sau plecare (vezi Fapte 20:29). În acest caz Eutihos a fost înviat de Pavel, care prin îmbrăţişarea lui, cu autoritatea lui Cristos, nu a îngăduit ca moartea să se instaleze şi ca sufletul să plece, de aceea el a spus: „Nu vă tulburaţi, pentru că sufletul lui este în el.” (vezi şi 2Regi 4:32-35).

 

Apocalipsa 6:9-11 (NTTF - 2008): „Şi când a deschis sigiliul cel de al cincilea, am văzut sub altar sufletele celor junghiaţi din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei pe care au ţinut-o; şi strigau cu voce mare, zicând: Până când, Stăpânul Cel Sfânt şi Adevărat; nu judeci, şi nu răzbuni, sângele  nostru de la locuitorii pământului? Şi li s-a dat fiecăruia un veşmânt alb; şi li s-a spus ca să se repauseze încă puţin timp, până au să fie împliniţi şi cei împreună-sclavi cu ei şi fraţii lor cei urmând să fie omorâţi ca şi ei..
Observăm aici o descriere clară şi fără echivoc a unor suflete după moarte, este vorba de unii creştini din necazul cel mare care în relatarea biblică au fost junghiaţi (omorâţi) „din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei pe care au ţinut-o”. Însă ei nu şi-au încetat existenţa, nici nu au intrat într-un somn inconştient; ci, ei şi-au continuat existenţa, nu ca regi cu Cristos, nu ca fiinţe ce şi-au primit răsplata; ci, ca suflete în aşteptarea judecăţii, dreptăţii şi răsplăţii lui Dumnezeu. Din acest text observăm că sufletele pot vorbi, pot fi îmbrăcate, deci au un corp spiritual bine definit, doar că ei trebuie să aştepte timpul lui Dumnezeu.

 

Apocalipsa 20:4 (NTTF - 2008): Şi am văzut nişte tronuri; şi ei au şezut pe ele, şi li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor executaţi din cauza mărturiei lui Iesus şi din cauza cuvântului lui Dumnezeu, şi cei care nu s-au închinat la fiară nici la imaginea ei, şi nu au primit semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au vieţuit, şi au domnit ca regi cu Hristos o mie de ani.”
Observăm şi în acest text, că unii creştini care au fost ucişi, din cauzamărturiei lui Iesus şi din cauza cuvântului lui Dumnezeu, şi cei care nu s-au închinat la fiară nici la imaginea ei”, chiar după moarte, Ioan îi vede sub forma unor suflete. Dacă Domnul Isus, care i-a dat revelaţia lui Ioan învăţa că sufletul este doar omul ca fiinţă fizică, şi că omul nu este şi o fiinţă spirituală, care supravieţuieşte morţii, atunci nu îi prezenta lui Ioan „sufletele celor executaţi”. Însă având în vedere că Isus îi prezintă în viziune la Ioan, nişte suflete ale unor martiri, este clar că Isus prezintă un adevăr, şi anume că oamenii au un suflet după moarte. Chiar dacă aceştia nu domnesc din clipa morţii, ci doar după ce ei revin la viaţa fizică, când învie în corp fizic, şi doar atunci vor domni „ca regi cu Hristos o mie de ani.” Faptul că textul spune: au vieţuit”, nu se referă că doar din clipa învierii au început să trăiască, ci se referă la faptul că ei atunci, la începutul miei de ani, au revenit la viaţă” (NW), au înviat” (BC; BO; BCR n.s. „au trăit”), adică au început să vieţuiască fizic, în corp. Astfel învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul, sau a omului dinăuntru cu cel din afară!
 
Filipeni 1:23-24 (SCC): Sunt însă strâns de cele două: având dorinţa de a fi eliberat şi de a fi împreună cu Christos, pentru că este cu mult mai bine; dar rămânerea în carne este mai necesară pentru voi.
Observăm si in acest text cum pavel afirmă destul de clar ca după parasirea corpului va fi cu Domnul in cer.

 

În concluzie, conform Bibliei, sufletul este persoana, fie în timpul vieţii (în trup), fie după moarte (fără trup). De aceea, Domnul Isus, atât în Evanghelii, cât şi în Apocalipsa, prezintă un suflet după moarte, tot la fel credeau şi apostolii.