Cuvânt înainte:

 

Organizaţia Martorii lui Iehova, are o doctrină deformată despre numele divin, datorită acestui fapt, Numele lui Dumnezeu nu este onorat!
În cel puţin 6 aspecte învăţătura martorilor deformează adevărul biblic despre Numele lui Dumnezeu.
Aceste puncte le-am structurat după cum urmează:

 

» Traducerea Lumii noi, o traducere incorectă!
» Titluri lui Dumnezeu ca nume ale Sale!
» Dumnezeu ascultă rugăciunile chiar dacă sunt invocate: titlurile Sale
» Numele în diferite epoci şi legăminte
» Organizaţia are un limbaj din vechiul legământ
» Conducerea martorilor este iresponsabilă faţă de Numele divin!

 

Traducerea Lumii noi, o traducere incorectă!

 

Dacă Traducerea Lumii noi a Sfintelor Scripturi (NW), ar fi căutat adevărul şi numai adevărul, atunci nu au fi introdus numele „Iehova”, în pasaje în care el în original nu apărea! În pasaje în care el este dezonorat, sau în pasaje în care textul se referă la Isus Cristos şi nu la Tatăl!

 

În NW, numele de „Iehova”, apare de 6973 de ori în Scripturile ebraice, în timp ce în manuscrisele ebraice, Numele divin sub forma tetragramei apare doar de 6828 de ori, vezi în acest sens: Biblia Hebraica (BHK) de R. Kittel lui, al șaptea, ediție, a opta și a noua (1951-1955) şi în Biblia Hebraica Stuttgartensia (BHS), ediția 1977, ambele versiuni sunt versiunile de bază în traducerea NW. Din aceste 6828 de ori, Traducerea Lumii Noi, redă Tetragrammaton ca „Iehova” în toate aparițiile cu excepția Judecatori 19:18. Iar în plus, traducerea Traducerea lumii Noi (NW) a introdus numele de 146 de ori, faţă de manuscrisele ebraice.

 

Motivele explicate de ei în Traducerea lumii Noi cu referinţe, pentru introducerea a 146 de ori în plus, sunt:

 

1) Pe baza citirilor în LXX (Septuaginta), s-a restaurat Tetragrama în trei locuri și anume, în: Deuteronom 30:16, 2Samuel 15:20 și 2Cronici 3:1, unde notele de subsol din BHK dă: tetragrama.

 

2) Potrivit BHK și notele de subsol BHS, în Isaia 34:16 și în Zaharia 6:8, ar trebui să fie citit numele divin în loc de pronume singular „Meu”.

 

3) Un alt argument adus este că Soferimii căzuseră în capcana fricii superstiţioase de a pronunţa numele „Iehova“, de aceea l-au înlocuit în 134 de locuri cu Adonái (Domnul) şi în câteva locuri cu Elohím (Dumnezeu). Masora enumeră aceste modificări” (cartea: SI, Studii asupra Scripturilor inspirate şi a cadrului lor Studiul numărul 5 — Textul ebraic al Sfintelor Scripturi).

 

Trei şcoli masoretice au contribuit la dezvoltarea sistemului de marcare vocalică şi cu accente a textului consonantic, şi anume, şcoala babiloniană, cea palestiniană şi cea tiberiană.

 

NW foloseşte textul masoretic al şcolii masoretice din Tiberiada, oraş aflat pe ţărmul vestic al Mării Galileii.

 

Astfel, în 134 de ori conform acestor masoreţi, tetragrama a fost înlocuită cu Domnul, iar în 8 locuri cu Dumnezeu!

 

În NW cu referinţe se dă o listă a acestor 134 de locuri, conform cu Gins.Mas, Vol.. I, pp. 25, 26, § 115:

 

Geneza 18:3,Geneza 18:27,Geneza 18:30,Geneza 18:31,Geneza 18:32; 19:18, 20:4, Exod 4:10,Exod 4:13, 5:22, 15:17, 34:9,9; Numeri: 14:17, Iosua 7:8, Judecatori: 6:15; 13:8; 1Regi 3:10,1Regi 3:15; 22:6; 2Regi 7:6; 19:23, Ezra: 10:3, Neemia: 1:11; 4:14; Iov 28:28; Psalm 2:4; 16:2, 22:30; 30:8; 35:17,22,23; 37:13; 38:9,15,22; 39:7; 40:17; 44:23; 51:15; 54:4; 55:9; 57:9; 59:11; 62:12; 66:18; 68:11, 17,19,22,26,32; 73:20; 77:2,7; 78:65; 79:12; 86:3,4,5,8,9,12,15; 89:49,50; 90:1,17; 110:5; 130:2,3,6; Isaia: 3:17,18; 4:4; 6:1,8,11; 7:14,20; 8:7; 9:8,17; 10:12; 11:11; 21:6,8,16; 28:2; 29:13; 30:20; 37:24; 38:14,16; 49:14; Plangeri 1:14,Plangeri 1:15,Plangeri 1:16; 2:1,2,5,7,18,19,20; 3:31,36,37,58; Ezechiel 18:25,Ezechiel 18:29; 21:9; 33:17,20; Daniel 1:2; 9:3,4,7,9,15, 16,17,19; Amos 5:16, 7:7,8; 9:1; Mica 1:2; Zaharia 9:4; Maleahi 1:12,Maleahi 1:14.

 

Sa pus Numele în 133 de locuri, singura excepție este Psalm 68:26, unde BHK și BHS au deja Tetragrama.
Opt alte modificări, potrivit Gins.Int, pp. 368, 369, în care a fost înlocuită în opinia acestor masoreţi: tetragrama cu cu expresia: Dumnezeu, și anume, în Psalm 14:1,Psalm 14:2,Psalm 14:5, Psalm 53:1,Psalm 53:2,Psalm 53:4,Psalm 53:5,Psalm 53:6.
 
Dar se ridică întrebarea: sunt toate notele masoreţilor corecte? Reflectă ele în toate cazurile călăuzirea Spiritului Adevărului în restabilirea textului sacru?
 
Să analizăm aceste pasaje: În Geneza 18:3,Geneza 18:27,Geneza 18:30,Geneza 18:31,Geneza 18:32, este discuţia lui Avraam cu unul dintre bărbaţii care au venit în vizită le el. Da ei erau îngeri veniţi pe pământ sub forma unor bărbaţi, dar Avraam nu a ştiut lucrul acesta (comp. cu Evrei 13:2). Era potrivit să-l numescă pe acest bărbat, pe oaspetele lui: „Adonai” (Domnul meu - comp. cu Zaharia 4:4), tot la fel şi Lot în Geneza 19:18! Avraam nu putea numi pe acest bărbat venit ca oaspete: „Iehova”, aşa cum redă în mod absurd NW!
 
În mod asemănător, nici în Geneza 20:4, Abimelec un păgân nu a folosit Numele divin, ci i s-a adresat acestui Dumnezeu ce i-a apărut în vis prin expresia: Adonay (Domnul meu).

 

În Exod 34:9, Moise nu putea folosi Numele divin în rugăciune, din cauza păcatului comis de Israel (comp. cu 2Timotei 2:19), ci a folosit: Adonay!
 
În 1Regi 22:6, este vorba de nişte profeţi falşi, aşa că este mai potrivit să lăsăm: Adonay! Căci dacă ei ar fi folosit Numele divin, l-ar lua în deşert.

 

În 2Regi 19:23, apare tot Adonay, căci este vorba de batjocorirea asirienilor.

 

În Ezra 10:3, expresia: „Adonay” se referă la Ezra, este o blasfemie să introduci aici Numele divin!

 

În Neemia 4:14, este vorba de „Domnul cel mare”, expresia din NW:  „Iehova, Cel mare”, nu se regăseşte nicăieri în Biblie, în Neemia mai apare: Dumnezeul cel mare”: Neemia 1:5; Neemia 8:6,Neemia 8:32.

 

 

Toate cele aşa zise 8 modificări, în care a fost înlocuită în opinia acestor masoreţi: tetragrama cu expresia: Dumnezeu, este o presupunere greşită. De pildă, comp. Psalm 10:4, cu Psalm 14:1; Psalm 53:1.

 

Astfel în Psalm 14:1,Psalm 14:2,Psalm 14:5, Psalm 53:1,Psalm 53:2,Psalm 53:4,Psalm 53:5,Psalm 53:6, trebuie să rămână expresia: Dumnezeu (Elohim) şi nu să o înlocuim, doar aşa păstrăm cuvântul original al lui Iehova!

 

În celelalte pasaje, de pildă, în Exod 4:10,Exod 4:13; Exod 5:22; Exod 15:17Numeri 14:17; Iosua 7:8; Judecatori 6:15Judecatori 13:8; 1Regi 3:10,1Regi 3:15; 2Regi 7:6; Neemia 1:11; Iov 28:28; ; Mica 1:2; Zaharia 9:4; Maleahi 1:12,Maleahi 1:14, un studiu asupra acestor versete în contextul lor, sau comparate frazele cu alte versete unde apar fraze identice sau asemănătoare şi unde apare tetragrama, ne face să credem că soferimii au înlocuit tetragrama cu Adonái (Domnul) şi notele masoreţilor în cazul acestor pasaje au dreptate.

 

În concluzie, în NW s-a introdus numele în plus, în Scripturile ebraice de 73 de ori, lucrul acesta nu este după voia lui Dumnezeu, iar având învedere că în unele pasaje se referă la oameni sau la Mesia în mod profetic aceste introduceri nepotrivite nu-i cinstesc Numele, ci dimpotrivă Îl nesocotesc!

 

Apoi Traducerea Lumii Noi a introdus în Scripturile greceşti creştine în 237 de locuri numele „Iehova” (vezi Apendicele la p.412 lb. Română), însă problema e că verificând toate aceste locuri unde apare „Iehova”, în NW, numai în peste o sută de texte numele „YHWH” (Iehova), ar fi justificat din punct de vedere al citatelor din Scripturile ebraice să se introducă. Mai precis după o verficare atentă, doar în cca. 140 de locuri este justificat introducerea Numelui divin şi nu în 237 de locuri, ceea ce conduce la denaturarea Scripturii. Căci în unele locuri termenul „Domnul” se referă la Isus Cristos, însă Traducerea Lumii Noi l-a înlocuit cu Iehova, dându-i un alt sens textului şi făcându-se vinovaţi de denaturarea Cuvântului lui Dumnezeu. Să dau câteva exemple: Fapte 1:24; Fapte 7:60 unde în textul grecesc apare: „κυριε” („Doamne”), şi se referă la Cristos şi nu l-a Iehova, tot la fel şi Marcu 5:19; Fapte 2:47; Fapte 8:25; Fapte 10:33; Fapte 11:21; Fapte 13:11,Fapte 13:12,Fapte 13:44; Fapte 14:23; Fapte 15:35-36; Fapte 16:14,Fapte 16:15; Fapte 18:21,Fapte 18:25; Fapte 19:20; Romani 12:11; 1Corinteni 4:4; 1Corinteni 11:32; 1Corinteni 16:7,1Corinteni 16:10; Efeseni 2:21; Efeseni 5:8-9; Efeseni 6:4; Coloseni 3:13,Coloseni 3:16,Coloseni 3:22,Coloseni 3:23,Coloseni 3:24; 1Tesaloniceni 1:8; 1Tesaloniceni 5:2; 2Tesaloniceni 2:2; 2Tesaloniceni 3:1; 2Timotei 4:14.

 

În toate aceste pasaje introducerea numelui „Iehova”, nu sunt citate din Scripturile ebraice, şi se referă la persoana lui Isus. În Romani 10:13, unde Traducerea martorilor traduce astfel: „Fiindcă ,,oricine va invoca numele lui Iehova va fi salvat.” Iar aceste text este un text favorit şi folosit des de către martori, însă traducerea corectă este: Fiindcă ,,oricine va invoca numele Domnului” (gr. „Κυριου”) va fi salvat.” Dar poate te întrebi, bine dar textul din Romani 10:13 nu este un citat din Ioel 2:32 unde apare Iehova? Apostolul Pavel nu spune ,,după cum este scris” sau ,,după cum spune profetul Ioel”, căci Pavel i-a doar acel principiu din Ioel 2:32, şi îl aplică la Isus Cristos, căci contextul din Romani 10:13 se referă la Cristos (v.9-15). Acelaşi lucru îl face Petru în 1Petru 2:3, care citează din Psalm 34:8, unde apare tetagrama dar el îl aplică la Cristos, lucru observat şi de conducerea Societăţii care a tradus în 1Petru 2:3, nu cu Iehova, ci cu „Domnul”. Însă în Romani 10:13, ei nu au observat acest lucru, că Pavel vorbea despre Israelul care nu-l acceptă pe Isus (10:1-3), şi că ei au nevoie să li se predice despre Isus să creadă în el ca Domn al tuturor şi să cheme Numele Lui spre salvarea lor (Romani 10:9-14). Astfel acest text mult folosit de martori este un fals de traducere şi interpretare.

 

Alte texte în care din greacă traducerea este „Domnul”, şi în care martorii în traducerea lor au inserat „Iehova”, dar care nu are suport nici în context, nici ca citat al Vechiului testament sunt următoarele: Romani 14:8-9; 2Corinteni 3:15-18; Coloseni 3:23-24, etc. unde în contextul acestor texte nu se referă la Tatăl; ci, la Fiul lui Dumnezeu: Isus, astfel nu-şi are locul in aceste pasaje introducerea expresiei „Iehova”. Doar dacă credem că Iehova este Isus ?!

 

Titluri lui Dumnezeu ca nume ale Sale!

 

Martorii lui Iehova, susţin, că Dumnezeu are un singur nume: Iehova, şi că celelalte numiri sau apelative ale lui Dumnezeu sunt titluri. Observaţi de pildă ce se spune în Broşura: Ce pretinde Dumnezeu de la noi lecţia 2: „Dumnezeu are multe titluri, însă are un singur nume. Acest nume este IEHOVA.” (sublinierea îmi aparţine).

 

Prin urmare, martorii lui Iehova pun un accent extraordinar pe acest această expresie în vorbirea lor, când vorbesc de Dumnezeu, în special când vorbesc la Sala Regatului sau între ei ca martori, sau atunci când se roagă, este nelipsită expresia Iehova. Ei folosesc mult mai puţin titlurile lui Dumnezeu ca: Doamne, Stăpâne, Tată, etc., şi în gândirea lor nu le socotesc ca fiind echivalente ale Numelui divin în închinare.

 

Însă conform Bibliei, putem folosi titlurile Sale în relaţia cu Dumnezeu ca şi cum ar fi numele Sale?

 

Este adevărat, Dumnezeu se descoperă lui Moise ca având un Nume (Exod 3:13-16), iar celelalte expresii sunt: apelative,  titluri, etc. aceasta însă, nu schimbă situaţia la nivel practic. Deoarece în Biblie, toate aceste apelative, titluri, sunt folosite în rugăciune, ca având acelaşi efect în ce priveşte închinarea, invocarea, glorificarea lui Dumnezeu ca şi YHWH. Adică Dumnezeu ascultă la fel rugăciunile celor ce au spus „Iehova” (Geneza 4:26; Geneza 24:12), sau au spus: „Dumnezeul care mă vede” (Geneza 16:13), „Dumnezeule” (Numeri 16:22), sau „Stăpâne” sau „Tată” (Fapte 4:24; 1Petru 1:17). Dumnezeu se uită la inima omului nu atât la formalismul rugăciunii.

 

Deci toate aceste titluri sau apelative putem spune că sunt nume ale lui Dumnezeu, şi sunt echivalentul Numelui: YHWH, în ce priveşte invocarea persoanei lui Dumnezeu. Oamenii în Biblie se închină folosind aceste apelative ca: Dumnezeule, Doamne, Tată, Stăpâne, etc. şi nu se rezumă strict la invocarea Numelui de YHWH (Iehova).

 

În Biblie, Dumnezeu are multe titluri, să dăm câteva exemple: Rege (Psalm 47:2); Stăpân (1Cronici 29:11), Cel Preaînalt (Psalm 83:18), Judecător (Isaia 33:2), Atotputernic (Geneza 17:1), Dumnezeul dumnezeilor (Deuteronom 10:17).

 

Toate aceste titluri, sunt echivalentul în închinare a Numelui Său personal, şi care exprimă atributele, calităţile, însuşirile lui Dumnezeu sau acţiunile Sale.

 

În Scripturi a invoca Numele de „Iehova”, însemnă a chema persona Lui, fie folosind Numele: Iehova, fie a-L invoca  folosind un titlul al Acestuia (vezi: Geneza 6:13; Exod 4:10; Exod 5:22; Numeri 12:13). Prin urmare, toate aceste titluri sau apelative, pot fi considerate nume ale lui Dumnezeu, prin care copiii Lui îl invocă pe Dumnezeu prin intermediul rugăciunii.

 

De pildă, în Geneza 16:13, ne este relatat cum Agar roaba lui Avraam, îl chemă pe Dumnezeu sub forma apelativului de „El-Roi”, româneşte: „Dumnezeul care mă vede”, însă Moise inspirat de Spiritul Sfânt spune că ea a chemat Numele de Iehova cu toate că în rugăciune nu a utilizat Numele. Observaţi ce spune textul: „Ea a chemat Numele DOMNULUI (lui Iehova SS 1874) care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” [n.s. evreieşte: „El-Roi] Căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!” Aici chemarea Numelui de Iehova a însemnat nu chemarea în sine a Numelui YHWH; ci, chemarea apelativului: „El-Roi” româneşte: „Dumnezeul care mă vede” Aceasta însemna că „El-Roi” este un titlu sau o numire, însă în închinare el era echivalentul Numelui lui Dumnezeu. Adică invocare lui YHWH nu se face neapărat prin rostirea numelui YHWH, ci şi prin alte numiri, ca de pildă: „Dumnezeul care mă vede”. Cu alte cuvinte din acest text reiese principiul următor: fie că spui Iehova fie că spui Dumnezeul care mă vede, în ochii lui Dumnezeu este acelaşi lucru, deoarece Adevăratul Dumnezeu aude rugăciunea dacă este făcută din inimă!

 

Apoi, un alte exemplu: Moise se roagă la Iehova, El foloseşte în rugăciune termenul: ‘Adonai’ şi nu ‘Iehova’ (vezi Exod 4:10; Exod 5:22). Prin urmare, pentru Moise fie că spune Adonai = Doamne, fie că spune: YHWH, pentru el ambele situaţii însemna a chema pe YHWH. Iar atunci când se roagă pentru vindecarea lui Miriam, textul spune: „Moise a strigat către Domnul (Iehova NW), zicând: „Dumnezeule, Te rog, vindec-o!” (Numeri 12:13). Deci strigarea către Iehova nu implica ne-aparat folosirea Numelui, ci folosirea apelativului „Dumnezeule”, în mintea lui Moise era la fel ca şi cum ar fi strigat „Iehova”.

 

Însă martorii nu înţeleg acest lucru, şi spun despre rugăciunile care îl chemă pe Dumnezeul Bibliei prin apelative ca: „Dumnezeule”, „Tată ceresc” sau „Doamne”, etc. că aceste rugăciuni nu sunt ascultate. Însă Biblia este de altă părere!  Tot la fel şi în textul din Numeri 16:22, unde se vorbeşte de o comunicare între Iehova şi Moise şi Aron cu ocazia răzvrătirii lui Core: „Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit şi să Te mânii împotriva întregii adunări?” Aici Moise şi Aron, cad cu faţa la pământ (un gest cam nepotrivit pentru Sălile Regatului, dar potrivit pentru cei cu adevărat smeriţi ca Moise şi Aron) şi se roagă la Iehova, nu prin folosirea Numelui: „Iehova”; ci, prin apelativul: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup!” (vezi şi NW). Care era tot una cu folosirea Numelui (comp. cu Psalm 98:6). Din punct de vedere al Turnul de Veghe, o astfel de rugăciune nu ar fi fost ascultată că nu conţinea formula Iehova, însă Dumnezeu nu se uită la un Nume doar; ci, la inimă, şi răspunde la rugăciunea lor, dându-le călăuzire şi sfaturi concrete ce să facă pentru a salva adunarea.

 

Aceiaşi situaţie o întâlnim în timpul lui Ezra când Ezra spune că „...am căzut în genunchi şi mi-am întins mâinile spre Iehova, Dumnezeul meu. Şi am zis: „O, Dumnezeul meu...” (NW). Este interesant, Ezra se închină la Iehova, dar în fapt, el începe rugăciunea, cu „Dumnezeul meu”. Pentru Ezra această expresie „Dumnezeul meu”, era echivalentul lui YHWH, dar pentru Martorii lui Iehova, nu este arătând astfel că doctrina lor nu este una biblică.

 

Dumnezeu ascultă rugăciunile chiar dacă sunt invocate: titlurile Sale

 

Dacă verificăm toate rugăciunile lui Isus pe care le conţine Biblia, în nici una Isus nu se roagă cu „Iehova Dumnezeu” aşa cum se roagă martorii. Isus nu a invocat niciodată numele Iehova în rugăciune în relatările pe care le avem în Biblie şi el a învăţat să ne rugăm cu ,,Tată”, la fel cum s-a rugat El: Matei 6:6,Matei 6:9; Matei 11:25-27; Matei 26:39; Marcu 14:36,Marcu 14:39; Luca 10:21; Luca 11:2-4; Luca 18:11-14; Luca 22:42; Luca 23:34; Ioan 11:41-42; Ioan 12:27-28. Şi Domnul Isus este exemplul nostru perfect!

 

Societatea Turnul de Veghe mai spune că e obligatoriu să folosim numele „Iehova”, căci alt fel rugăciunile noastre nu sunt ascultate. În cartea „Să aducem argumente din Scripturi” p.151 se spune în acest sens: „Poate cineva să întreţină o relaţie intimă cu o persoană căreia nici măcar nu-i cunoaşte numele? Pentru cei care nu cunosc numele Său, Dumnezeu este adeseori numai o forţă impersonală şi nu o persoană reală pe care să o cunoască şi să o iubească şi căreia să-i poată vorbi din inimă prin intermediul rugăciunii. Dacă se roagă, rugăciunile lor sunt nişte simple ritualuri, nişte repetări formale ale unor expresii învăţate pe de rost…Cum ar putea fi identificat adevăratul Dumnezeu pentru a-i deosebi de dumnezeii falşi ai naţiunilor? Numai prin folosirea numelui său personal, aşa cum face Biblia însăşi.”

 

Ei prin învăţătura aceasta mint, căci există rugăciuni şi în Scripturile ebraice, fără a rosti acest nume (Numeri 12:13; Numeri 16:22), iar în Scripturile creştine, majoritatea rugăciunilor nu conţin Numele divin.

 

Spiritul Sfânt care i-a călăuzit pe primii creştini nu s-a limitat la Numele Iehova, ci creştinii conduşi de Spirit au folosit şi alte apelative ca: Tată (Romani 8:15; 1Petru 1:17); Stăpâne (Fapte 4:24; Apocalipsa  6:10); Dumnezeule (Apocalipsa 11:17; Apocalipsa 15:3); Doamne (Fapte 4:29).

 

Martorii lui Iehova mai aduc şi alte argumente, ca de pildă:

 

Fapte 15:14: „Simeon a relatat în mod amănunţit cum Dumnezeu, pentru prima oară, şi-a îndreptat atenţia spre naţiuni ca să scoată dintre ele un popor pentru numele Său.” (NW) Acest text nu ne spune că acest popor dintre naţiuni va folosi exclusiv în închinare: Numele, ci că acest popor este scos „pentru”, sau de dragul Numelui lui Dumnezeu.

 

Evrei 13:15: „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” Prin acest text martorii încercă să dovedească că totdeauna trebuie să folosim Numele lui Dumnezeu în rugăciune. Însă o astfel de interpretare ar însemna că apostolii şi alţi creştini au greşit când s-au rugat fără a folosi Numele: Iehova! Când ei au folosit: Tată (Romani 8:15; 1Petru 1:17); Stăpâne (Fapte 4:24; Apocalipsa 6:10); Dumnezeule (Apocalipsa 11:17; Apocalipsa 15:3); Doamne (Fapte 4:29)!!! Dar cum se face atunci că lucrarea lor a fost binecuvântată de Dumnezeu, iar Spiritul Sfânt a rămas cu ei?!

 

Să ne gândim puţin, confom cu Coloseni 3:17, totul trebuie făcut în Numele lui Isus, înseamnă aceasta că o rugăciune care spune doar: „în Numele Domnului” sau „în Numele Fiului Tău”, şi nu pomeneşte expres, Numele: Isus, nu ar fi ascultată din această cauză? Vedem oamenii în Scripturi care s-au adresat lui Isus prin apelative ca: „Doamne” (Matei 8:25; Matei 14:30; Matei 15:22,Matei 15:25), „Stăpâne” (Luca 8:24; Luca 17:13); „Învăţătorule” (Luca 9:38); şi aceste cereri au fost ascultate! Prin urmare, titlurile lui Isus pot fi echivalentul Numelui: Isus, în comunicarea oamenilor cu El!

 

În alte ordine de idei, uneori numele lui Dumnezeu apare în formă compusă, între Iehova şi un atribut al său, ca de exemplu: Iehova-Iire (Iehova va purta de grijă - Geneza 22:14 ); Iehova-Rafa (Iehova care vindecă – Exod 15:26); Iehova-Nisi (Iehova steagul meu – Exod 17:15); Iehova-Mecodischem (Iehova care vă sfinţesc – Levitic 20:7-8); Iehova-Şalom (Iehova pacea noastră – Judecatori 6:23-24); Iehova-Sabaot (Iehova al Oştirilor – 1Samuel 17:45); Iehova-Ţidkhenu (Iehova dreptatea noastră – Ieremia 23:6); Iehova-Şama (Iehova este prezent – Ezechiel 48:23).

 

Aceste forme de folosire în vorbire a Numelui divin pe care le foloseau evreii, Martorii lui Iehova le neglijează complet. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă la o Sală a Regatului, un martor desemnat să se roage l-ar invoca pe Dumnezeu prin numele: Iehova-Iire sau Iehova-Rafa sau Iehova-Sabaot, etc.? Ce ar spune bătrânii? Care ar fi reacţia sălii?

 

Numele în diferite epoci şi legăminte

 

În anumite epoci, sau legăminte, Dumnezeu accentuează fie Numele Său sau accentuează un titlu al Său.

 

În legământul cu Avraam, Dumnezeu s-a folosit de titlul Său de El-Shadday”, adică „Dumnezeul cel Atotputernic”, şi aşa s-a prezentat la Avraam când a făcut un legământ cu el (Geneza 17:1; vezi şi Geneza 28:3; Geneza 35:11), chiar dacă Avraam a cunoscut Numele propriu al lui Dumnezeu de Iehova (Geneza 12:8; Geneza 13:4).

 

Mai târziu Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul Israel prin Moise, de data aceasta El a folosit Numele de Iehova, ca Nume al legământului cu Israel (Exod 3:13-15; Exod 6:3).

 

Mai târziu Dumnezeu prin Fiul Său a făcut „legământ cel nou” (Luca 22:20; Evrei 8:8-13), cu oameni din orice naţiune care cred în Domnul Isus (Fapte 10:34-35; Fapte 13:32-52).

 

În acest legământ, numele de legământ a lui Dumnezeu, a fost „Tată”, deoarece Dumnezeu dorea, ca să intre cu oamenii într-o relaţie nouă, necunoscută celor din vechime, în care ei să se numească fii ai lui Dumnezeu, înfiaţi prin Spiritul Sfânt, şi aceştia să-L cheme, sub apelativul de „Tată”, o numire intimă a lui Dumnezeu potrivită cu noul legământ.

 

Domnul Isus Cristos, exemplul nostru perfect conform Bibliei s-a rugat la Dumnezeu, folosind totdeauna apelativul „Tată” (Matei 6:6,Matei 6:9; Matei 11:25-27; Matei 26:39; Marcu 14:36,Marcu 14:39; Luca 10:21; Luca 11:2-4; Luca 18:11-14; Luca 22:42; Luca 23:34; Ioan 11:41-42; Ioan 12:27-28).

 

Spiritul Sfânt îl îndeamnă pe credincios să se roage la Dumnezeu strigând „Tată”, (Romani 8:15; Galateni 4:6).

 

Organizaţia are un limbaj din vechiul legământ

 

Martorii şi literatura Societăţii Tunul de Veghe are un limbaj din vechiul legământ şi nu unul raportat la Scripturile creştine, ce conţine noul legământ!

 

Pentru a argumenta clar acest lucru, voi apela la ocurenţele anumitor cuvinte. În Scripturile ebraice tetragrama apare de aproape 7000 de ori, expresia Dumnezeu de 2570 de ori, iar Adonay de cca. 300 de ori.

 

În Scripturile creştine, pasajele în care în mod justificat, ar trebui să apară Numele divin, sunt cca. 140, în textul Scripturilor creştine, cuvântul „Theos” (ZEU) = Dumnezeu şi formele sale, apare de 1047 de ori, iar cuvântul „Tată” şi formele sale apare de 114 ori, iar numele Fiului lui Dumnezeu „Isus” apare de 913 ori, iar „Cristos” de 530 de ori. Iar cuvântul Kyrios (Domnul) apare de 717 ori, el în general se referă fie la Tatăl; fie la Fiul, fie la alţi domni.

 

Este vorbirea martorilor şi a organizaţiei raportată la vechiul sau la noul legământ, îl las pe cititor să tragă propria lui concluzie.

 

În Broşura Numele Divin p.16 se mai aduce alte argumente: „oare continuatorii lui Isus din primul secol au folosit numele lui Dumnezeu?…Mulţi dintre oamenii cărora li s-a predicat nu aveau nici o idee despre Dumnezeul care se dezvăluise evreilor cu numele de Iehova. Cum ar fi putut creştinii să-l identifice în faţa acestor persoane pe Dumnezeul Adevărat? Ar fi fost suficient să-l numească Dumnezeu sau Domn? Nu. Naţiunile îşi aveau proprii lor dumnezei şi domni (1Corinteni 8:5). Cum ar fi putut creştinii să facă o diferenţă clară între Dumnezeul adevărat şi cei falşi? Numai prin folosirea numelui adevăratului Dumnezeu.”

 

Din păcate, dacă citim 1Corinteni 8:5-6, şi alte versete observăm că mai degrabă primii creştini l-au prezentat pe Dumnezeu sub denumirea de Tată, este interesant că în Noul Legământ, predicatori ca Pavel şi alţii, când ajungeau în contact cu cultura păgână, cu zeii greci sau romani, ca „Diana” (Artemis); „Zeus”; „dumnezeu necunoscut” [Fapte 17:23; Fapte 19:27,Fapte 19:35] sau alţii, ei, l-au descris pe Dumnezeul lor sub identitatea de: Creator sau „Domnul cerului” (Fapte 17:24). Oare de ce apostolul Pavel pe Areopag în Atena, Îl descrie păgânilor şi îl identifică pe Dumnezeul lui sub forma: „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului...” Fapte 17:24?

 

Conducerea martorilor este iresponsabilă faţă de Numele divin!

 

Societatea îi învaţă pe martori şi pe oameni în general să folosească Numele, dar nu-i avertizează de marea responsabilitate a folosirii Numelui!

 

Putem ilustra aceasta, cu a-i îndemna pe oameni să folosească curentul electric, însă fără a avertiza de pericolul de nu-l folosi într-un mod corect.

 

Câţi martori trăiesc în diferite păcate, pe care Societatea care diluează Cuvântul lui Dumnezeu, le trece cu vederea. Lipsa de iubire, dărnicie, de ospitalitate, milostenia, cine ştie să facă binele şi nu-l face păcătuieşte (Iacob 4:17). Sau câţi martori aţi auzit mustraţi judiciar, sau excluşi pentru: materialism, zgârcenie, lăcomia, masturbarea, îmbuibarea, etc. dar pe care Biblia le condamnă ca păcate (Deuteronom 21:18-21; 1Corinteni 6:9-10; Galateni 5:16-21; Efeseni 5:3-5; 1Timotei 6:7-11).

 

Îi învit pe martori să citească predica de pe munte a Domnului Isus, şi dacă ei împlinesc aceste cuvinte atunci sunt fii ai lui Dumnezeu şi pot folosi Numele divin (Matei cap. 5-7; Luca 6:27-45).

 

Standardul Bibliei este superior normelor din Organizaţia Martorii lui Iehova. Da, Organizaţia învaţă despre Numele lui Dumnezeu, dar ea nu-i avertizează potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu, cum trebuie să fie persoanele care folosesc Numele şi cum trebuie să folosească Numele?

 

Biblia arată clar că doar persoanele care împlinesc poruncile lui Dumnezeu, nu profanează Numele folosindu-L, şi numai aşa Numele este sfinţit în mijlocul poporului lui Dumnezeu  (Levitic 22:31-32)!

 

Domnul Isus Cristos când a fost pe pământ a învăţat pe ucenici o rugăciune model, în care El ne-a învăţat „Fie sfinţit Numele Tău”, (NTTF 2008), aceasta înseamnă că de fiecare dată când folosim Numele: Iehova, noi trebuie să ne asigurăm că Îl sfinţim. Este ca o povară, o răspundere ca să Îl sfinţim şi să nu Îl luăm în deşert (Exod 20:7), adică să nu-l folosim fără respect şi fără rost, fără un motiv întemeiat, adică în mod inutil, în joacă.

 

Biblia ne atenţionează că folosirea Lui trebuie făcută doar în cadrul sfinţeniei (Levitic 19:12; Levitic 20:3; Levitic 22:2,Levitic 22:32; Levitic 24:16; Matei 6:9), într-o atmosferă de teamă şi respect (Deuteronom 28:58; Psalm 99:3; Psalm 111:9; Maleahi 1:14; Maleahi 2:5; Maleahi 3:16; Maleahi 4:2), şi de depărtare faţă de fărădelege (1Timotei 6:1; 2Timotei 2:19).

 

Noi trebuie să ne temem să folosim Numele în mod uşuratic, sau într-un cadru al păcatului (Psalm 74:18; Proverbe 30:9).

 

Faptul că Numele trebuia folosit în aceste condiţii de mai sus, şi nu altfel, arată iresponsabilitatea elitei martorilor faţă de Numele lui Dumnezeu. Şi nicidecum această iresponsabilitate nu onorează Numele, ci tocmai că duce la hulă, blasfemie, necinste, luarea Lui în deşert!

 

Concluzia finală am scris-o într-un tabel ce arată paralel, ce cred şi practică martorii lui Iehova, şi ce arată dovezile Biblice:

 

Ce arată dovezile:
Ce cred şi practică martorii lui Iehova:
1.Dumnezeu are un Nume, dar mai multe titluri, însă titlurile în închinare sunt echivalentul Numelui, adică fie rostim Numele, fie vreun titlu, Dumnezeu ne aude şi ne acceptă rugăciunea: Geneza 16:13; Numeri 12:13; Numeri 16:22; etc.
1.Martorii nu concep ca titlurile lui Dumnezeu să fie echivalente ale Numelui divin în relaţia cu El.
2.Nu e obligatoriu să folosim numele YHWH în închinarea noastră.
Există rugăciuni şi în Scripturile ebraice, fără a rosti acest nume (Exod 4:10; Exod 5:22; Numeri 12:13; Numeri 16:22), şi în Scripturile creştine, când creştinii au folosit: Tată (Romani 8:15; 1Petru 1:17); Stăpâne (Fapte 4:24; Apocalipsa 6:10); Dumnezeule (Apocalipsa 11:17; Apocalipsa 15:3); Doamne (Fapte 4:29).
De fapt, Isus ne-a învăţat să ne rugăm cu ,,Tată”, şi în toate rugăciunile consemnate, El se roagă astfel: Matei 6:6,Matei 6:9; Matei 11:25-27; Matei 26:39; Marcu 14:36,Marcu 14:39; Luca 10:21; Luca 11:2-4; Luca 18:11-14; Luca 22:42; Luca 23:34; Ioan 11:41-42; Ioan 12:27-28.
2. E obligatoriu să folosim Numele Iehova: „Să aducem argumente din Scripturi” p.151: „Poate cineva să întreţină o relaţie intimă cu o persoană căreia nici măcar nu-i cunoaşte numele? Pentru cei care nu cunosc numele Său, Dumnezeu este adeseori numai o forţă impersonală şi nu o persoană reală pe care să o cunoască şi să o iubească şi căreia să-i poată vorbi din inimă prin intermediul rugăciunii. Dacă se roagă, rugăciunile lor sunt nişte simple ritualuri, nişte repetări formale ale unor expresii învăţate pe de rost…Cum ar putea fi identificat adevăratul Dumnezeu pentru a-i deosebi de dumnezeii falşi ai naţiunilor? Numai prin folosirea numelui său personal, aşa cum face Biblia însăşi.”
3. Dumnezeu se raportează la oameni fie prin Numele Său personal, fie prin titlurile Sale ca nume ale Sale, în funcţie de diferite epoci şi legăminte
3. În opinia martorilor, accentul pe Numele Său personal, rămâne acelaşi, indiferent de epocă sau de legământul în care oamenii se află!