Cuvânt înainte:

În Noul Testament apar următoarele expresii: „iudeu…circumcis în inimă”; „seminţiile fiilor lui Israel”; „Israel”; „Israelul lui Dumnezeu”; la acestea se mai adaugă alte expresii folosite de teologii: ‚Adevăratul Israel’ sau ‚Israelul spiritual’. Problema care se ridică este următoarea: la cine se aplică aceste expresii din Noul Testament? De fapt, aceasta este şi scopul acestui tratat, să interpretăm corect pe baza textului şi a contextului, fără prejudecăţi, câteva pasaje mai dificile, deoarece dacă nu sunt înţelese corect pot da naştere la interpretări care din care mai eronate.

 

La cine se referă expresia: „seminţiilor (triburilor NW) fiilor lui Israel”?

 

Martorii lui Iehova, dar şi alţi teologi susţin că „seminţiile fiilor lui Israel” din Apocalipsa 7:4, se referă la atât la creştini evrei cât şi dintre naţiuni care formează aşa numitul: ‚Israel spiritual’.

Prin urmare se susţine că  cei 144.000 din Revelaţia (Apocalipsa) cap. 7 sunt creştini evrei şi ne-evrei numiţi în mod generic: „Israel spiritual”. Însă dacă se va arăta că dovezile unui astfel de punct de vedere sunt forţate şi nu sunt valabile, atunci cade idee precum că cei 144.000 sunt creştini din toate naţiunile. Şi dacă se dovedeşte că aceştia sunt doar evrei naturali, atunci cade întreaga teologie precum că doar 144.000 vor fi în cer, deoarece Noul Testament abundă de texte că şi oameni ai naţiunilor vor fi acolo (vezi de exemplu: 1Petru 1:1-4).

Argumentele Martorilor lui Iehova precum că expresia: „seminţiile fiilor lui Israel” se referă la creştini din toate naţiunile sunt următoarele: Martorii lui Iehova interpretează că „seminţiile fiilor lui Israel” se referă la creştinii compuşi dintre evreii naturali şi dintre creştini ai naţiunilor deoarece seminţiile Dan şi Efraim nu apar în lista de seminţii din Numeri 1:5-15. Şi apare în plus triburile: Iosif şi Levi care nu apar în listele cu seminţii din Numeri cap. 1 sau Ezechiel cap. 48. Astfel se trage concluzia că e vorba de „Israel spiritual”, un popor alcătuit dintre evrei şi oameni ai naţiunilor care cred în Isus ca fiind Mesia. Această idee este prezentată şi în cartea „Să aducem argumente din Scripturi” la p.68, unde se spune: „Apoc. 7:4-8…o sută patruzeci şi patru de mi, sigilaţi din fiecare trib al fiilor lui Israel…Acestea nu putea fi triburile Israelului natural, deoarece nu a existat niciodată un trib al lui Iosif. În afară de aceasta, triburile lui Efraim şi Dan nu sunt incluse în această enumerare, iar leviţii, puşi deoparte în vederea serviciului la templu, nu erau printre cele douăsprezece triburi. Vezi Numeri 1:4-16.”

Apoi tot în această carte se mai aduce ca argumente textele din Romani 2:28-29 şi Galateni 3:26-29. În alte publicaţii Watchtower  se mai aduc şi textele din Romani 9:6 şi Galateni 6:16. Pe toate aceste argumente le vom analiza în continuare, însă voi puteţi să le citiţi în context ca să vă familiarizaţi cu ele, să trageţi o concluzie dacă e vorba în aceste texte de evrei şi ne-evrei, apoi confruntaţi concluziile dvs. cu concluziile mele ce le prezint în continuare:

Apocalipsa 7:4-8 - Prima dată îi invit pe cititorii acestei broşuri, să ia o Biblie şi să citească textul întreg din Apocalipsa 7:4-8, dacă nu îl cunoaşte încă. Dacă nu aveţi Biblie la îndemână v-am redat în continuare conform Traducerii Lumii Noi din anul 2000, aceste versete: „Şi am auzit numărul celor care au fost sigilaţi: o sută patruzeci şi patru de mii, sigilaţi din toate triburile fiilor lui Israel: Din tribul lui Iuda douăsprezece mii; din tribul lui Ruben douăsprezece mii; din tribul lui Gad douăsprezece mii; şi din tribul lui Aşer douăsprezece mii; din tribul lui Neftali douăsprezece mii; din tribul lui Manase douăsprezece mii; din tribul lui Simeon douăsprezece mii; din tribul lui Levi douăsprezece mii; din tribul lui Isahar douăsprezece mii; din tribul lui Zabulon douăsprezece mii; din tribul lui Iosif douăsprezece mii; din tribul lui Beniamin douăsprezece mii sigilaţi.”

După ce am citit acest pasaj, ne întrebăm: ce rost are să se înşire o întreagă listă de nume, de triburi dacă oricum ceea ce spune în text nu e real? Dacă totul e figurat şi e vorba de un Israel spiritual fără triburi reale? Dacă ar fi doar expresia: „Israel” şi să o interpretezi figurat, e una, dar să spui că Dumnezeu inspiră o listă de douăsprezece triburi, din care sigilează douăsprezece mii din fiecare, şi să spui că totul e figurat e absurd. Atunci versetele 5-8 sunt inutile, sunt fără sens. Dacă aceste triburi nu vor exista în realitate (după deschiderea sigiliului al şaselea nu neapărat în prezent), atunci textul este un nonsens. Apoi un alt lucru care ne izbeşte este precizarea clară a autorului cu privire la naţionalitatea celor 144.000. „Şi am auzit numărul celor care au fost sigilaţi: o sută patruzeci şi patru de mii, sigilaţi din toate triburile fiilor lui Israel”. Nu avea nici un sens să spună „din toate triburile fiilor lui Israel” dacă ar fi fost vorba de un aşa numit ‚Israel spiritual’ format din evrei şi naţiuni. Putea spune ‘Şi am auzit numărul celor care au fost sigilaţi: o sută patruzeci şi patru de mii, toţi Israeliţi spirituali’. În plus, această profeţie este profeţie cu privire la viitor (vezi Apocalipsa 1:1), o profeţie care se împlineşte după deschiderea celui de-al şaselea sigiliu (Apocalipsa cap. 6,7), poate cunoaşte cineva care va fi configuraţia triburilor din Israel în viitor? Că nu există posibilitatea ca tribul lui Dan şi Efraim să fie înlocuit cu Iosif şi Levi? Sau ca Dumnezeu să lase deoparte tribul lui Dan, şi să i-a din tribul lui Levi un trib preoţesc cei 12.000, iar pe tribul lui Efraim să-l numească cu numele tatălui Său: Iosif? E ceva imposibil la Dumnezeu? Nu ar putea face El aşa ceva?

Atunci de ce să interpretăm că e vorba de un Israel figurat, când ar fi mai logic şi în armonie cu textul să interpretăm o alegere din 12 triburi ale lui Israel, dar care îl lasă de o parte tribul lui Dan, iar pe cel al lui Efraim îl numeşte Iosif? Este interesant că în textul din Deuteronom 27:12-13, unde cu ocazia rostirii binecuvântărilor şi a blestemelor, două triburi au fost înlocuite, astfel acolo apar triburile Iosif şi Levi în locul lui Efraim şi Manase. Cu aceea ocazie triburile Efraim şi Manase (copii lui Iosif de fapt) devin tribul lui Iosif, iar tribul preoţesc Levi complectează numărul că fie 12 triburi 6 care să rostească binecuvântarea şi şase: blestemul.

Configuraţia triburilor din Apocalipsa este asemănătoare, astfel în locul tribului Efraim care lipseşte, apare Iosif tatăl lui. Iar în locul lui Dan apare tribul Levi. Biblia nu dezvăluie motivul pentru această înlocuire.

Însă pentru că nu ştim motivul, nu însemnă că Dumnezeu în suveranitatea sa nu poate face înlocuiri. Astfel chiar dacă seminţiile Dan şi Efraim au fost înlocuite cu Iosif şi Levi, nu este prima dată când Dumnezeu în suveranitatea sa a înlocuit două seminţii (cazul Deuteronom 27:12-13).

Paginile Scripturii ne dau mult mai multe exemple de situaţii când Dumnezeu face diverse înlocuiri.

Un exemplu este cel al primului rege din Israel: Saul, care nu a fost ales din Iuda, seminţia pentru regi; ci, din seminţia lui Beniamin, arătând astfel libertatea de a alege a lui Iehova (1Samuel 9:1-2).

Un exemplu este că El face dintre oameni din toate naţiunile un popor de regi (Apocalipsa 5:9-10) cu toate că Dumnezeu iniţial dorea un popor de regi exclusiv evreu: Exod 19:5-6.

Însă este normal ca cei 144.000 să fie evrei căci ei sunt „cel dintâi rod” (Apocalipsa 14:) nu ‘întregul rod’ de răscumpăraţi, e normal ca „cel dintâi rod” să fie din Israel, căci Israelul e rădăcina care ţine ramurile dintre naţiuni altoite în măslin, în butuc, şi nu invers (comp. cu Romani 11:15-24).

Astfel a trage concluzia că seminţiile de aici nu sunt seminţii sau triburi ale Israelului natural, e ceva foarte forţat deoarece în text apar tot 12 seminţii. Doar cineva care citeşte acest text cu prejudecăţi şi cu idei formate dinainte poate trage o alt fel de concluzie.

Un alt argument zdrobitor este faptul că Apocalipsa 7, este un contrast dintre evrei şi oameni ai naţiunilor. În v.4-8 se prezintă 144.000 din toate triburile lui Israel, iar în v.9-17 se vorbeşte de o mare mulţime care nu poate fi numărată deci fără un număr fix, din toate naţiunile. Martorii spun chiar în cartea Argumente p.69 că acesta este argumentul potrivit căreia numărul de 144.000 este literal şi nu simbolic, şi anume citez: „nu ar avea sens prezentarea lui în contrast cu ‘marea mulţime”

Tot aşa putem spune noi, prezentarea de contrast Israeltoate naţiunile, nu ar avea nici un sens, dacă şi cei 144.000 sunt din toate naţiunile ca marea mulţime. Astfel ori interpretăm şi expresia „toate naţiunile” ca fiind simbolică, ori acceptăm că amândouă expresii sunt literale, atât: „toate triburile fiilor lui Israel” cât şi „toate naţiunile”. Numai aşa suntem consecvenţi în interpretare.

Pe lângă toate acestea, argumentul zdrobitor este că expresia  „seminţiile fiilor lui Israel” (Apocalipsa 7:4), nu apare nicăieri cu aplicaţie la creştinii compuşi dintre evrei şi ne-evrei. Nu avem nici un motiv să interpretăm altfel, decât literal expresia: „seminţiile fiilor lui Israel” (Apocalipsa  7:4). Doar Israelul natural are seminţii nu şi cel aşa zis: ‚spiritual’ (compus după teoria WTS din evrei şi ne-evrei). Pavel foloseşte o expresie asemănătoare referindu-se la evreii naturali (Fapte 26:7). Iar Iacov le scrie evreilor deveniţi creştinii o epistolă în care îi descrie prin cuvintele „cele douăsprezece seminţii care sunt în împrăştiere” (Iacob 1:1). Faptul că este vorba de creştini evrei este evident când se arată că acei creştini se adunau în Sinagogă (vezi Iacob 2:2). Să nu uităm de asemenea, că Iacov făcea lucrarea Domnului printre cei circumcişi Galateni 2:9, şi era purtătorul de cuvânt al evreilor din diasporă (vezi Fapte 21:17-21). Astfel era de aşteptat ca epistola lui Iacov să se adreseze lor, evreilor deveniţi creştini din diasporă, adică împrăştiaţi între naţiuni. 

Cât priveşte textul din Galateni 3:26-29, unde se spune că „nu există nici iudeu nici grec” nu există nici o legătură dintre el şi Apocalipsa 7. A lua un text unde se arată că „în Cristos” sunt învinse barierele naţionale, şi a-l aplica la un alt text dintr-un alt context care se poate referi la o naţionalitate specifică, este o metodă cel puţin ciudată de a interpreta Scripturile, dacă nu chiar tendenţioasă sau specific sectară. Atunci pot lua orice text care menţionează vreo naţiune şi să spun că e simbolic. În plus, chiar dacă Pavel spune: „nu există nici iudeu nici grec”, tot el spune de „avantajul iudeului” (Romani 3:1-2) sau de ‘întâietatea iudeului’ (Romani 2:10), Şi Pavel face o distincţie clară între evrei şi ne-evrei în acest capitol 9 (vezi şi 11), din Romani, când spune: „care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni, când vorbeşte de originea pământească a poporului lui Dumnezeu.

În plus, cei 144.000 de evrei, apar mai întâi, şi apoi marea mulţime dintre naţiuni, tocmai ca să se împlinească din nou principiul din Romani 2:10: „Dar slavă, cinste şi pace va veni peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.” Şi chiar dacă la ora actuală majoritatea evreilor nu cunosc din ce seminţie sunt, pentru Dumnezeu aceasta nu constituie o problemă. Dar să trecem la alt argument al Martorilor.

 

La ce se referă expresiile: „iudeu”, „Israel” şi „Israelul lui Dumnezeu”?

 

Romani 2:28-29 - În cartea „Argumente”, Martorii leagă Apocalipsa 7, de Romani 2:28-29, unde se spune conform cu Traducerea Lumii Noi din anul 2000: „căci nu este iudeu acela care este aşa pe dinafară, nici nu este circumcizie aceea care este pe dinafară, în carne. Ci iudeu este acela care este aşa pe dinăuntru, iar circumcizia lui este a ceea a inimii, prin spirit şi nu printr-un cod scris…”

Textul din Romani 2:28-29, se referă la iudeii naturali, care se făleau că ei sunt evrei, circumcişi după lege, poporul lui Dumnezeu, care cunoşteau voinţa lui Dumnezeu (Romani 2:17-25), iar Pavel spune despre aceştia că „nu este iudeu acela care este aşa pe dinafară”, dar cineva ar putea întreba pe Pavel: „dar cine este atunci iudeu, dacă nu cel cu origine evreiască şi circumcis în carne după lege?”

Pavel explică: „iudeu este acela care este aşa pe dinăuntru, iar circumcizia lui este a ceea a inimii, prin spirit şi nu printr-un cod scris…” (vezi şi Deuteronom 10:16; Deuteronom 30:6; Ieremia 4:4; Ieremia 9:25)

Iată că iudeii în viziunea lui Pavel nu sunt cei naturali, descendenţi ai lui Avraam; dacă nu au şi circumcizia spirituală. Textul din Romani 2:28-29, nu se referă la oameni ai naţiunilor circumcişi lăuntric; ci, la evrei circumcişi lăuntric, despre ei vorbeşte în context (Romani 2:17-28), pe ei îi atenţionează cu cuvintele: „căci nu este iudeu acela care este aşa pe dinafară, nici nu este circumcizie aceea care este pe dinafară, în carne”. Ca apoi să le spună tot acestora (iudeilor) criteriu pentru adevăratul iudeu în v. 29, însă el nu le spune celor dintre naţiuni cuvintele: „ci iudeu este cel ce e aşa pe dinăuntru, iar circumcizia lui este aceea a inimii, prin spirit şi nu printr-un cod scris. Lauda acestuia vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2:29 NW – 2006), ci, iudeilor. Prin urmare nu putem aplica acest pasaj la creştinii dintre naţiuni.

Şi chiar dacă în context apostolul Pavel vorbeşte şi despre oamenii naţiunilor, în v.26, el spune că şi cel dintre naţiuni care este ne-circumcis fizic, însă dacă păzeşte legea, este ca un om circumcis fizic. În plus, în alte texte cum ar fi Filipeni 3:3; Coloseni 2:11, Pavel vorbeşte de o circumcizie spirituală a creştinilor dintre naţiuni.

Însă să nu uităm că în sinagogile evreieşti existau trei categorii de închinători, din care două categorii de circumcişi după cum urmează: 1) evrei circumcişi; precum şi 2) oameni ai naţiunilor circumcişi, unii născuţi din sclavi ne-iudei, circumcişi a opta zi după lege (Geneza 17:13,Geneza 17:23); alţii care erau prozeliţi la religia iudaică (Fapte 2:11; Fapte 6:5), circumcişi atunci când s-au hotărât să adere la această religie. Ei cu toate că erau circumcişi, nu erau consideraţi ca fiind ‚iudei circumcişi’.

În mod asemănător, apostolul Pavel care era evreu, şi cunoştea lucrul acesta, a învăţat că în adunarea (congregaţia, biserica) creştină, toţi creştinii sunt circumcişi spiritual, indiferent că sunt evrei sau neamuri, prin credinţa în Isus, prin botezul în apă, prin dezbrăcarea de carnea păcătoasă (Filipeni 3:3; Coloseni 2:11), însă nu toţi sunt iudei circumcişi, există şi în poporul lui Cristos, două categorii de circumcişi pe baza originii lor etnice: 1) iudei circumcişi în spirit (Romani 2:28-29); şi 2) oameni ai naţiunilor circumcişi în spirit (Coloseni 2:1,Coloseni 2:11-12; Filipeni 3:3), ambele categorii sunt circumcise, dar nu toţi sunt ‚iudei circumcişi’!

Astfel nicăieri în N.T. nu există conceptul potrivit căruia creştinii dintre naţiuni să fie numiţi: ‚iudei’ fie ei şi ‚iudei circumcişi în Spirit’. De aceea, precizez că în pasajul din Romani 2:29, expresia „iudeu” se referă la iudeii naturali deveniţi creştini, care prin credinţă şi prin Spiritul Sfânt au adevărata circumcizie, deoarece Epistola către Romani, face o distincţie între iudei şi oameni ai naţiunilor (vezi: Romani 2:17-20; Romani 3:1,Romani 3:9; Romani 11:11-28; etc.). Prin urmare, Romani 2:28-29, întăreşte interpretarea la Apocalipsa 7:1-8, că şi acolo este vorba de evrei naturali deveniţi creştini.

 

Romani 9:6 - Conform Traducerii Lumii Noi acesta este redat astfel: „Pentru că nu toţi care provin din Israel sunt în realitate Israel”. Martorii spun că aici este vorba de ‘Israelul spiritual’ Ei parafrazează şi spun: ‘nu toţi care provin din Israelul carnal sunt în realitate Israel spiritual’. Ei înţeleg prin Israelul spiritual: poporul creştin format din Israeliţi naturali creştini şi oameni ai naţiunilor creştini, împreună formând aşa numitul: ‘Israelul spiritual’.

Însă în context expresia „Israel” din textul din Romani 9:6, se referă la evreii deveniţi creştini, decât la oamenii ai naţiunilor + evreii (numiţi de WTS: ‚Israelul spiritual’).

Pasajul din Romani 9:6 vorbeşte de faptul, că nu toţi oamenii care provin din Israelul carnal, adică care sunt urmaşi naturali ai lui Avraam, sunt cu adevărat: Israelul făgăduit de Dumnezeu. Versetul următor clarifică cine este „în realitate Israel”, când afirmă: „Nici nu sunt toţi copii, doar fiindcă sunt sămânţa lui Avraam, ci: „Ceea ce se va numi «sămânţa ta» va veni prin Isaac”. Adică nu copiii cărnii sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă.” Astfel nu toţii copii naturali ai lui Avraam sunt copiii lui Avraam potrivit promisiunii (copii născuţi prin Agar nu sunt copiii ai promisiunii); nu ci, doar cei proveniţi prin Sara, prin Isac.

În mod asemănător apostolul Pavel face această comparaţie şi spune „că nu toţi care provin din Israel sunt în realitate Israel”, adică nu toţi israeliţii naturali sunt israeliţii lui Dumnezeu, potrivit promisiunii (făgăduinţei). Dar care israeliţi sunt Israelul lui Dumnezeu? Doar cei ce cred în Isus, doar ei sunt sămânţa lui Avraam (Galateni 3:24-29). Da, doar evreii naturali care cred în Isus, sunt adevăratul Israel (comp. cu Apocalipsa 3:9), sau Israelul lui Dumnezeu, ei mai sunt numiţi ‚o sămânţă’ sau ‚rămăşiţa care va fi salvată’ (Romani 9:27,Romani 9:29), iar la această rămăşiţă de evrei naturali creştini, se adaugă oamenii naţiunilor împreună cu care creştinii evrei formează poporul lui Dumnezeu (Romani 9:24-26), sau casa lui Dumnezeu (Efeseni 2:19-22).

Este adevărat că şi creştinilor dintre naţiuni li se spune că sunt: poporul lui Dumnezeu (Romani 9:24-26); sămânţă a lui Avraam (Galateni 3:28-29); copiii ai făgăduinţei, copiii ai cetăţii Ierusalimului de sus (Galateni 4:22-31), însă nicăieri în Biblie cei dintre naţiuni nu sunt numiţi: ‚Israel’.

În contextul din Efeseni 2:11-22, putem vorbi despre oamenii naţiunilor că prin Cristos au drept de cetăţenie în Israel, în casa lui Dumnezeu, formând un singur trup cu evreii creştini, putem să spunem despre oamenii creştini dintre naţiuni + evreii creştinii, că formează un popor, ei au drept de cetăţenie în Israelul lui Dumnezeu (cel credincios în Isus nu cel natural), dar ei nu sunt iudei. După cum prozeliţi evrei avea drept de cetăţenie în Israel prin circumcizie, dar aceasta nu-i transforma în iudei, ei doar aderau la religia iudaică şi trăiau în mijlocul poporului evreu, ei trăiau şi se închinau ca evreii dar nu erau evrei.

În mod asemănător, şi creştinii dintre naţiuni, sunt cetăţeni împreună cu sfinţii, sunt cetăţeni în Israelul lui Dumnezeu (nu în cel natural), dar este forţat să-i numim pe aceştia: ‚Israel spiritual’, aşa cum o fac unii cercetători, această expresie fiind şi ne-biblică. Scriitorii N.T. au evitat cu grijă expresia: ‚iudeu’ sau ‚Israel’, atunci când descriau pe creştinii dintre naţiuni.

Tot la fel şi în pasajul din Romani 11:11-24, unde se compară Israelul natural cu un măslin, la care unele ramuri au fost tăiate (evreii necredincioşi), iar unele ramuri sălbatice (oamenii naţiunilor deveniţi creştini) au fost altoiţi, formând împreună un măslin, adică un popor. Însă, nu putem numi acel popor: ‚Israel’, sau ‚Israel spiritual’, deoarece nu toţi din el „provin din Israel”, (din cel natural), şi nicăieri în Biblie nu găsim o astfel de descriere sau numire la adresa poporului lui Dumnezeu compus din evrei şi naţiuni. Astfel creştinii dintre naţiuni, nu sunt numiţi niciunde în Biblie: „toate triburile fiilor lui Israel” (Apocalipsa 7:4), nici „Israel” (Romani 9:6); nici „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6:16). Toate aceste interpretări sfidează contextul acestor texte şi al întregii Biblii.

 

Galateni 6:16: „Şi peste toţi cei care vor umbla după regula aceasta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare” Am citat din Biblia Cornilescu Revizuită (GBV) deoarece Traducerea Lumii Noi mănâncă conjuncţia „şi” în greacă „kai”...nu ştiu dacă întâmplător sau intenţionat ?!

La ei, textul sună total altfel: „Iar toţi cei care vor umbla ordonat potrivit acestei reguli de conduită, peste ei să fie pace şi îndurare, da, peste Israelul lui Dumnezeu”. NW

Din păcate uitându-te în textul grecesc, se vede clar că Traducerea Lumii Noi e tendenţioasă, dorind să se susţină că de fapt expresia: „toţi” adică creştinii ne-circumcişi în carne (la ei se referă în context) este: „Israelul lui Dumnezeu” Numai că în textul grecesc nu apare expresia „toţi” şi el face o delimitare clară vorbind de două grupuri separate prin conjuncţia „şi” după cum se poate vedea din text dacă îl traducem în mod corect:

Traducerea literală din greacă: „Şi câţi vor umbla prin regula aceasta, pace fie peste ei şi milă; şi peste Israelul lui Dumnezeu

Deci în acest text, e vorba de două grupuri: 1) creştinii dintre naţiuni ne-circumcişi în carne (vezi v.11-15), care sunt presaţi de iudaizanţi să se circumcidă, dar care trebuie să umble după sau prin regula aceasta (căci nici circumcizia nici ne-circumcizia nu sunt nimic în Cristos ci de a fi o nouă creaţie). Şi al doilea grup:

2) Israelul lui Dumnezeu, care nu poate fi altul decât evreii care cred în Isus şi sunt circumcişi în carne dar şi în inimă. Prin urmare, Pavel îi numeşte pe evreii naturali care cred în Isus „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6:16). Astfel pe lângă toţi ceilalţi (dintre naţiuni) care umblau după regula că în Cristos nici circumcizia, nici ne-circumcizia nu sunt nimic; ci, este important a fi o nou creaţie, mai exista pe lângă aceşti şi „Israelul lui Dumnezeu” care umbla după aceiaşi regulă, care nu putea fi altul decât evreii deveniţi creştini.

În concluzie, în Biblie expresiile: „iudeu”, „evreu”, „ Israel” se aplică în două moduri:

1) Fie la întreaga naţiunea a Israelului natural (Estera 2:5; Ieremia 34:9; Fapte 26:7; Romani 10:12).

2) Fie la Israelul lui Dumnezeu provenit din Israelul carnal (natural), din iudeii după trup, dar care au devenit creştini prin credinţa în Isus (Romani 2:28-29; Romani 9:6; Galateni 6:16).

Nicăieri în Biblie expresiile: evreu, iudeu, israelit, Israel, triburi ale lui Israel, nu se găsesc cu referire la oamenii naţiunilor. Astfel este clar că în cazul: „triburilor fiilor lui Israel” din Apocalipsa 7:4-8, se referă la evrei naturali din 12 seminţii descrişi în v. 5-8. Nici textul, nici contextul nu ne lasă să dăm o interpretarea spirituală sau figurată. Textul ar fi un nonsens dacă nu ar fi literal, iar din context iese în evidenţă acest lucru fiind în contrast cu marea mulţime din toate naţiunile.