Domnul Isus când a fost pe pământ a făcut discipoli (Ioan 4:1), și a ridicat o adunare un popor sfânt pentru Dumnezeu (Ioan 17:17; Tit 3:14; 1Petru 2:9)

Multe religii pretind că ei sunt poporul lui Dumnezeu, o organizație care are ca doctrină principală această idee, este Organizația „Martorii lui Iehova”. Însă întrebarea care se ridică este Organizatia, respectiv Jw.org, o parte a lumii lui Satan, s-au nu este?

Multe din faptele ei arată că ea este o parte a lumii, ca de pildă: purtarea de podoabe, lucrul interzis de Noul Legământ – 1Timotei 2:9,1Timotei 2:19; participarea martorilor la curtea cu jurii, ceea ce contravine cu 1Corinteni 5:12; faptul că martorii pot face jurăminte ceea ce Domnul a interzis în Matei 5:34, etc.

Însă, în anul 2008 ea s-a demascat complet atunci cand a intrat în Ministerul Cultelor și Culturii, care este un minister politic al Romaniei. Iata dovada: http://www.culte.gov.ro/biserici-culte

Organizatia a devenit astfel în mod oficial o parte a lumii religioase din Ministerul Cultelor și Culturii, care nu este rânduită ca structură de conducere de către Dumnezeu, căci reprezentatul lui Dumnezeu a spus: „Daţi deci Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!“ – Matei 22:21, GBV 2001. Un „cult” este conform cu Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 2009: „Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii…Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. CultusUn cult în sensul de religie ar trebui să-i de-a lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!“ Astfel el nu poate cere aprobări de la cezar, sau să de-a cezarului ce este a lui Dumnezeu, implicându-l în chestiuni de religie!

Isus si apostolii Săi, împreuna cu ceilalti discipoli, nu au cerut niciodată aprobarea cezarului de la Roma, a regelui Irod și a lui Pilat din Pont, pentru a se închina și a predica, căci aceștia erau o parte a lumii! El a spus discipolior clar: Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.“ – Ioan 17:16.

Daca organizația Martorilor lui Iehova din Romania având aprobarea organizației-mama din SUA a ales ca din anul 2008 sa facă parte OFICIAL din Ministerul Cultelor și Culturii, un minister eminamente politic, a devenit oficial din acel moment o parte a lumii lui Satan Diavolul.

Iudeii au spus urmatoarele cand l-au respins pe Mesia ca rege : „Noi n’avem alt împărat decît pe Cezarul!" – Ioan 19:15, BC. Nu era nimic nou în comportamentul lor! Pe vremuri, părinții lor L-au respins și ei pe Iehova ca Rege în favoarea unui rege uman! Au procedat exact ca și națiunile de atunci! Iehova a fost trist de alegerea poporului și a spus: „…căci nu pe tine (Samuel) te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei – 1Samuel 8:7, BC.

Toate cultele religioase înregistrate oficial la ministerul cultelor, colaboreaza cu cezarii politici ai lumii ca si "amante", îi transmit lui Iehova si Isus acelasi mesaj ca și poporul Israel : „Noi n’avem alt împărat decît pe Cezarul!" Asta este și alegerea făcută de către Jw.org și Martorii lui Iehova!

Faptul că Martorii lui Iehova susțin că nu fac parte din lume este doar o orbire și o indoctrinare religioasă, fără a cunoaște faptele reale ale conducerii lor! Este doar o manipulare subtila și vicleana cu care Organizația încearcă să-i orbească pe cei neștiutori și ignoranți în ale Bibliei!

Iubite cititor nu uita: „Suflete adultere! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu” – Iacob 4:4, GBV 1989.