Societatea Turnul de Veghe (Watchtower) declară că nu este deloc greşit a se purta bijuterii din metale preţioase, dacă sunt purtate cu bun simţ (Argumente p.130,131; W 1/6 1991 p.30,31), se aduc argumente din Scripturile ebraice, şi de asemenea se spune că ceea ce contează este starea inimii noastre nu ţinuta noastră exterioară. Însă ei se contrazic, odată susţin importanţa împodobirii cu modestie, ceea ce indică că are importanţă în faţa lui Dumnezeu modul nostru de îmbrăcare şi împodobire, iar apoi spun că nu ţinuta noastră exterioară contează.

În ce priveşte argumentele din Scripturile ebraice ce conțin: vechiului legământ, nu primează în faţa afirmaţiilor din Scripturile Creștine ale noului legământ, este un fapt cunoscut că în vechiul legământ era permis a ucide duşmanii, ceea ce în legea noului legământ nu mai este permisă, în mod asemănător, purtarea de podoabe era permisă în vechiul legământ, dar nu şi în noul legământ după cum putem vedea din următoarele texte: 1Petru 3:3-4, 1Timotei 2:9-10.

Aceste texte sunt clare, însă se încearcă şi o falsificare a lor, printr-o traducere care să dilueze mesajul lor clar, observaţi textul conform NW – 2006 din 1Timotei 2:9: „Tot aşa, vreau ca femeile să se împodobească cu haine bine aranjate, cu modestie şi judecată sănătoasă, nu cu împletituri de păr neobişnuite şi cu aur, cu perle sau cu haine foarte scumpe”

Însă observaţi cum a fost tradus tot de ei în NW din anul 2000, unde se traduce cu „nu cu stiluri de împletire a părului şi cu aur sau perle sau haine foarte scumpe”.

Însă traducerea literală din greacă este următoarea: Similar, femeile împodobindu-se în veşmânt cuviincios, cu modestie şi cumpătare; să se împodobească nu cu împletituri ale părului şi cu aur sau cu perle sau cu veşminte scumpe(Scripturile Calea Creștină, prescurtat: SCC).

Tot în mod asemănător 1Petru 3:3, SCC: „Podoaba voastră să nu fie cea de afară, a împletiturii părului, şi a purtării bijuteriilor de aur, sau a îmbrăcării mantiilor”.

Textele sunt clare dar martorii schimbă sensul acestor texte!

Ei se folosesc de 1Petru 3:3-6, care se se referă la a nu pune accentul pe podoaba fizică, dând același sens și la 1Timotei 2:9, cu toate că acesta arată cum să ne împodobim fizic, dar cum ar fi greștit.

Astfel martorii, dau un sens exagerat al lui 1Petru 3:3, care conform cu NW spune: „Iar podoaba voastră să nu fie cea exterioară,…în purtarea de veşminte exterioare.” Astfel ei spun că dacă interpretăm ad-literam atunci nu ar trebui să mai avem veşminte exterioare.

Însă aici Petru doreşte să indice podoaba pe care trebuie să o căutăm şi anume aceea spirituală, lăuntrică, astfel acest text din 1Petru 3:3-4, răspunde la întrebarea, pe ce împodobire să punem accentul? Care să fie podoaba noastră de preţ? „persoana ascunsă a inimii în veşmântul nepieritor al unui spirit blând şi liniştit, care este de mare valoare în ochii lui Dumnezeu”.

Ei mai aduc ca argument v.5,6: „Pentru că aşa se împodobeau odinioară şi femeile sfinte care sperau în Dumnezeu, fiindu-le supuse soţilor lor, aşa cum Sara asculta de Avraam, numindu-l „domn”. Iar voi aţi devenit fiicele ei dacă faceţi mereu binele şi nu vă temeţi de nimic ce ar putea provoca spaimă.” Argumentul lor, este că şi femeile din vechime, ca şi Sara, purtau bijuterii (vezi Geneza 24:53). Însă aici Petru, face referire doar la podoaba lăuntrică, spirituală a acestor femei, el nu spune că femeile creştine să copieze stilul de îmbrăcăminte sau de împodobire fizic a celor din vechime. El face un paralelism doar bazat pe împodobirea spirituală cu Sara.

Prin urmare, femeile creştine nu au ce să copieze stilul fizic de împodobire, al celor din vechime deoarece Petru spune clar: „podoaba voastră să nu fie cea exterioară”; ci, să copieze „veşmântul nepieritor al unui spirit blând şi liniştit”. Aceasta însemnă că femeile (principiul se aplică şi la bărbaţi, comp. cu Galateni 3:27-29), nu vor purta de loc haine? Ba da, vor purta, dar nu de genul acesta interzis de legea noului legământ. Dar de ce natură?

În textul din 1Timotei 2:9, în prima parte a textului se răspunde la întrebarea cum să ne împodobim fizic, şi anume: „în veşmânt cuviincios, cu modestie şi cumpătare” (SCC), iar în partea b a versetului, ni se spune cum să NU ne împodobim fizic: „nu cu împletituri ale părului şi cu aur sau cu perle sau cu veşminte scumpe” (SCC). Textul este clar, şi se interzice categoric împletirea părului, şi împodobirea cu aur, perle sau cu o îmbrăcăminte scumpă!

Nu poți fi creștin sau creștină dacă nu te încadrezi în ascultarea de învățăturile apostolilor, pe care ei le-au primit de la Domnul (Fapte 2:42; 1Corinteni 14:37).

Un alt argument pe care ei îl aduc, este cel din Luca 15:22, unde fiul risipitor primeşte un inel, însă să nu uităm căci în acest text, fiul risipitor primeşte şi o haină scumpă ceea ce este nepotrivit pentru creştini – 1Timotei 2:9, de fapt, parabola este spusă de Isus înainte de a se sfârşi vechiul legământ la moartea Lui. Însă ceea ce spune Isus este o parabolă, iar inelul şi haina scumpă reprezintă comorile spirituale ale salvării, este primirea fiului risipitor cu toate drepturile de fiu (nu de sclav), acest lucru îl recunoaşte şi Turnul de veghe în W 1/10 1998 p.12. Astfel inelul şi haina scumpă are un înţeles spiritual pentru creştini nu unul fizic (vezi Apocalipsa 3:17-18).

Un alt argument este Iacob 2:2 NW, unde se spune: „Căci, dacă la o întrunire a voastră intră un om cu inele de aur pe degete...” , unii martori îl folosesc ca argument spunând, iată creştini purtând inel de aur! Însă textul se referă la un om din lume, venind în vizită la o întrunire creştină, acest om fiind „şi cu haine scumpe”, ceea ce este interzis pentru un creştin (1Timotei 2:9). Textul din Iacob 2:2, mai adaugă: „dar intră şi un sărac cu haine murdare”, nu cred că un creştin ar merge la întruniri cu hainele murdare! Deci e clar că textul se referă la cei invitaţi din lume, care vin la întruniri în diverse feluri, extremiste, nepotrivite pentru un creştin, fie cu inel şi haine scumpe, fie murdar, însă creştinii nu trebuie să facă părtinire faţă de aceşti oameni care vin din lume la întruniri (v.1).

Pe lângă doctrina greşită din start care le permite purtarea de podoabe din aur, argint, etc. problema este că unii martori sau martore, nu respectă nici doctrina oficială, căci nici măcar acel sfat de a purta bijuterii în sens moderat nu se mai respectă de către unii, fără ca conducerea sau bătrânii să i-a vreo poziţie. Dacă negi vreo explicaţie a WTS poţi fi urgent mustrat judiciar sau exclus, dacă vii îmbrăcat în haine luxoase, foarte scumpe sau cu multe bijuterii pe tine, nu este nici o problemă! 

Este adevărat că în Vechiul Legământ, purtarea de bijuterii nu era interzisă, însă în scrierile Noul Legământ este privit în mod nefavorabil purtarea de bijuterii (1Petru 3:3-4; 1Timotei 2:9), chiar dacă în Vechiul Legământ bijuteriile costisitoare erau permise ca mod de împodobire (Geneza 13:2; Geneza 24:22; Geneza 24:35,Geneza 24:53; Exod 35:22; Iov 42:11; Daniel 5:7), însă creştinii au norme mai înalte în ce priveşte împodobirea faţă de cei din Vechiul Legământ, astfel ei sunt încurajaţi să pună accent pe împodobirea spirituală în omul ascuns al inimii după cum reiese din 1Timotei 2:9; 1Petru 3:3-4

Motivele pentru această interdicţie este că purtarea de bijuterii scumpe este: 1. Lipsă de modestie, căci prin ele poţi ieşi în evidenţă şi să eclipsezi pe ceilalţi (1Timotei 2:9); 2. Teama de Dumnezeu, căci textul ne spune în continuare: „…nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că se tem de Dumnezeu.”, astfel teama de Dumnezeu ne împinge la a asculta de acest principiu, şi la a ne împodobi cu fapte bune, printre care şi dărnicia, dar cum vom da noi bani celor săraci sau pentru lucrarea lui Dumnezeu, dacă aceşti bani îi avem investiţi în bijuterii? 3. Creştinul trebuie să aibă alte preocupări şi o normă de valori diferită de ceea a lumii (1Corinteni 7:29-31; Fapte 3:6).

Cu toate acestea să avem grijă să nu fim ipocriţi, căci degeaba nu purtăm bijuterii dacă în schimb suntem egoişti şi depozităm sume mari în bancă sau în bunuri materiale şi nu-i folosim în lucrarea Domnului sau în acţiuni caritabile în Numele lui Isus Cristos (Coloseni 3:17; Evrei 13:16).

Să nu uităm căci prostituata Babilonul cel mare, poartă podoabe de aur, în contrast cu mireasa lui Cristos care este îmbrăcată modest şi curat, în in subţire, alb şi curat:

Babilonul cel mare = Apocalipsa 17:3-6 NW - 2006: „Şi el m-a dus prin puterea spiritului într-un pustiu. Acolo am văzut o femeie care stătea pe o fiară de culoare stacojie, plină de nume blasfematoare şi cu şapte capete şi zece coarne. Femeia era înveşmântată în purpură şi în haine stacojii, era împodobită cu aur, cu pietre preţioase şi cu perle şi avea în mână un pahar de aur plin de lucruri dezgustătoare şi de necurăţiile fornicaţiei sale. Pe fruntea ei era scris un nume, un mister: „Babilonul cel Mare, mama prostituatelor şi a lucrurilor dezgustătoare ale pământului”. Şi am văzut că femeia era beată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus.”

 

Mireasa lui Cristos = Apocalipsa 19:7-8 NW–2006: „Să ne înveselim, să ne bucurăm şi să-i dăm glorie, pentru că a venit nunta Mielului şi soţia lui s-a pregătit! Da, ei i s-a permis să se înveşmânteze în in fin, strălucitor şi curat, pentru că inul fin reprezintă faptele drepte ale sfinţilor”.

Este clar, Babilonul poartă podoabe de aur, pietre preţioase şi perle, precum şi haine scumpe, în contrast cu mireasa lui Cristos care are o îmbrăcăminte simplă şi pură din in alb.

În ce priveşte verigheta, în cartea: „Îmbrăcămintea creştină şi podoabele” la capitolul 5, „O privire asupra verighetei” de Samuele Bacchiocchi, se spune: „Nu este nici o mentiune despre inelul de logodna în Noul Testament, evident, deoarece folosirea lui nu începuse. Cel mai timpuriu inel crestin de logodna a fost gasit în catacombele Romei, sub locul de înmormântare, datând din anul 200 e.n. Din acelasi timp avem mărturiile lui Tertullian si Clement Alexandrinul despre folosirea de catre creştini a inelelor de logodna. În lumina acestor evidenţe arheologice si literare, putem spune ca crestinii au adoptat inelul de logodnă în ultima parte a secolului II. Materialul cel mai folosit era bronzul. Inelul sus amintit era din bronz”.

Deci creştinii din primul secol e.n. nu au folosit nici verigheta, care de fapt are o origine religioasă idolatră, păgână, recunoscută de Turnul de Veghe (W 1/9 1992).

Chiar cartea Revelația cap. 33, se spune: Arătând că multe doctrine, ceremonii şi practici ale creştinătăţii apostate nu au origine creştină, cardinalul catolic John Henry Newman, care a trăit în secolul al XIX-lea, a scris: „Templele, dedicate anumitor sfinţi şi decorate în unele ocazii cu ramuri de arbori, tămâia, sfeşnicele şi lumânările, ofrandele votive de însănătoşire, apa sfinţită, dreptul de a oferi azil, sărbătorile, calendarele, procesiunile, binecuvântarea recoltelor, veşmintele preoţeşti, tonsura, verigheta, obiceiul închinării spre răsărit, imaginile (de dată mai recentă), poate chiar şi cântările bisericeşti şi Kyrie eleison [cântarea „Doamne, îndură-te de noi“], toate sunt de origine păgână, fiind sfinţite în urma adoptării lor de Biserică“. — Essay on the Development of Christian Doctrine”.

În concluzie, putem cita textul din Iacob 1:26-27, SCC: Dar cel privind în legea perfectă a libertăţii, şi rămânând în ea nefăcându-se un auzitor al uitării, ci un împlinitor al lucrării; acesta va fi fericit în înfăptuirea lui. Dacă i se pare cuiva că este religios, neţinându-şi limba în frâu, ci amâgindu-şi inima; religia acestuia este deşartă. O religie curată şi neîntinată înaintea unui Dumnezeu şi Tată, este aceasta: a îngriji de orfani şi de văduve în necazurile lor, a se păstra nepătat de lume”.

Degeaba martorii vorbesc mult, predică, dau literatură, însă inima lor îi amăgește să accepte împodobirea lumească, cu bijuterii, ba mai mult degeaba au programe de citire a Bibliei, dacă ei nu sunt împlinitori ai Scripturilor creștine ce conțin:  legea perfectă a libertăţii”, și astfel ei sunt contaminați de lume!